Main menu

header

irina_nistorMult comentatul film, încă înainte de a apărea pe marile ecrane, se bazează pe fapte reale, istorice, de la Curtea Angliei, din preajma celui de-Al Doilea Război Mondial. În felul acesta se face dreptate Regelui George al VI-lea, care a fost adesea umbrit de personalitatea copleşitoare a lui Winston Churchill (de data aceasta întruchipat mai puţin reuşit de Timothy Spall).

Regele (Colin Firth, care pare croit special pentru acest rol) suferă cumplit pentru faptul că se bâlbâie, încă din fragedă copilărie, lăsând să se înţeleagă, uşor psihanalitic, faptul că vina ar purta-o neînduplecatul său tată, Regele George al V-lea (Michael Gambon), care l-a ironizat întotdeauna, dar şi fratele său, Eduard al VIII-lea (Guy Pearce), care până la urmă va renunţa la tron ca să se poată căsători cu o americancă divorţată, fascinanta Wallis Simpson (Eve Best), lăsând povara pe umerii iniţial nesigurului nostru personaj. Nici arhiepiscopul de Canterbury (Derek Jacobi) nu e mai blând cu monarhul, singurii adulţi care par să-l îndrăgească fiind soţia sa, Elisabeta (Helena Bonham Carter), şi specialistul în defectele de vorbire, australianul Lionel Logue (întruchipat magistral tot de un australian: Geoffrey Rush). Acesta se dovedeşte că nu e doctor şi că n-are nicio patalama la mână, în schimb e genial în a reda grăirea coerentă mai multor năpăstuiţi ajunşi pe front în Primul Război Mondial. El are tehnicile sale foarte originale, un fel de a aborda pacienţii fără prea mare protocol, chiar când este vorba despre cineva cu sânge albastru. Atmosfera este una ultrabritanică, inclusiv ceaţa, iar stilul, deloc hollywoodian, este foarte ataşant.
Absolut pe drept, pe lângă un pogon de premii BAFTA, a luat şi patru Oscaruri pentru cea mai bună peliculă, cel mai bun regizor, cel mai bun actor şi cel mai bun scenariu, de unde a pornit totul.

„The king’s speech“

(„Discursul regelui“)
Marea Britanie, 2010
Regia: Tom Hooper
Cu: Colin Firth, Geoffrey Rush, Helena Bonham Carter, Guy Pearce, Eve Best, Michael Gambon, Timothy Spall, Jennifer Ehle, Derek Jacobi, Anthony Andrews, Claire Bloom, Freya Wilson, Ramona Marques
Distribuit de: Ro Image