Main menu

header

irina_nistorUn desen animat 3D e binevenit, mai ales că invenţia e relativ nouă. O să vă placă, pentru că e plin de umor, nu foarte siropos şi are personaje originale. Gru (voce Steve Carell) ar vrea să fie cel mai rău om din lume şi e fericit ori de câte ori mai face câte o ispravă.

Ca să devină însă cu adevărat celebru îşi propune să lase lumea fără unul dintre cele mai romantice elemente: luna. Pentru aceasta are însă nevoie chiar şi el de un împrumut la bancă, spre a-şi construi o aparatură care să micşoreze astrul cât să ajungă de mărimea unei  mingi de tenis. Lucrurile nu merg prea bine pentru el, fiindcă nu reuşeşte să ia creditul şi apare şi un concurent de temut: Vector. Mai tânăr şi deci mai odihnit în ale grozăviilor. Singura şansă de a intra în casa micului geniu, foarte bine apărată, sunt trei fetiţe de la orfelinat care vând prăjiturele ca să facă bani. Cum orice om, oricât de înfiorător, mai are şi câte o slăbiciune, eventual pentru ceva dulce, pe ele le primeşte. Gru e dispus să le înfieze, ca să se folosească de ele şi să-şi ducă planul la bun sfârşit, ajutat de nişte mignoni, adică nişte mititei sclavi foarte îndemânatici. Planul pare să-i reuşească până la un punct, doar că intervin nişte întâmplări neprevăzute, care îl vor schimba din cap până în picioare. Oare chiar va rămâne lumea fără personaje negative? Dacă vreţi să aflaţi mergeţi să vedeţi această peliculă plină de umor, numai bună pentru un sfârşit de vacanţă. O să vă ataşaţi de tot felul de monstruleţi, deşi, dacă-i vedeţi doar în poze, o să vi se pară un lucru inimaginabil.

Sunt un mic ticălos (Despicable Me)

SUA, 2010
Regia: Chris Renaud, Pierre Coffin
Voci: Steve Carell, Jason Segel, Julie Andrews
Distribuit de Ro Image 2000