Main menu

header

Fără îndoială că Johnny Depp are fizicul necesar pentru a-l întrupa pe celebrul, şarmantul şi îndrăzneţul jefuitor de bănci din America anilor ‘30, John Dillinger. În acea perioadă era în vogă la Hollywood un actor român de-al nostru, Edward G. Robinson.

Anii au trecut şi lumea de dincolo de Ocean percepe mai romantic răufăcătorii. De aceea, probabil că regizorul Michael Mann i-a încredinţat rolul lui Johnny Depp. Actorul avea nevoie de o asemenea şansă. Fusese mai mult decât ridicol în „Sweeney Todd, bărbierul diabolic din Fleet Street”. Degeaba a luat un premiu pe chestia asta! În „Piraţii din Caraibe” fusese adorabil, dar nu suficient de serios. Mulţi l-au ocărât că se fardase cam tare la ochi, chiar dacă ulterior a creat şi o modă. Gura lumii e slobodă, mai ales cea a criticilor şi a colegilor de breaslă.

În „Inamicii publici” este John Dillinger, cel care a băgat spaima în Poliţia din Chicago. Chiar şi când reuşea să-l prindă, din când în când evada spectaculos şi sângeros. Ca să-i vină de hac până la urmă, s-a profitat de două femei din viaţa sa. Iubita lui John, Billie Frechette, e interpretată de actriţa care uimea lumea cu rolul din „Viaţa în roz”, Marion Cotillard. Deşi a fost chinuită fără milă, a sfidat o armată de bărbaţi şi nu l-a vândut. În schimb, o emigrantă româncă, temătoare să nu revină pe plaiurile mioritice, se lasă ademenită şi îl toarnă când va merge la cinematograf. FBI-ul îl va lăsa să vadă liniştit un film cu alţi tâlhari „Inamicul public numărul 1” şi îl seceră în plină stradă, de îndată ce iese din sala de cinema. Va rămâne însă o legendă ce nu se va uita nici peste 100 de ani.

„Inamicii publici” („Public enemies”)

Regia: Michael Mann
Cu: Johnny Depp, Christian Bale, Marion Cotillard, Billy Crudup
Distribuit de RO IMAGE 2000