Main menu

header

Reţete faimoase ale lui Jamie Oliver

691 26 1de Gabriela Militaru şi Florica Pintea

Jamie Oliver este unul dintre cei mai cunoscuți chefi ai lumii. El și-a început activitatea gastronomică într-o patiserie, unde s-a familiarizat inițial cu modul de preparare a deserturilor italienești. În 1999, el și-a lansat primul show tv, „Cheful gol-goluț”, în timp ce, tot în 1999, prima sa carte de bucate a fost cel mai bine vândut volum din Marea Britanie. În același an, el a fost invitat să gătească prânzul prim-ministrului de la vremea aceea, Tony Blair. De atunci, Oliver a publicat nu mai puțin de 22 de cărți de bucate și a moderat 30 de emisiuni televizate. În 2015, la numai 40 de ani, Jamie a fost cotat drept cel de-al doilea cel mai influent antreprenor din Marea Britanie. Tată a cinci copii, Jamie Oliver este faimos pentru modul neconvențional în care își pregătește rețetele, combinând ingrediente dintre cele mai inedite.

Read more: Reţete faimoase ale lui Jamie Oliver

Reţete delicioase recomandate de ghidul „Gault & Millau“

690 26 1de Gabriela Militaru şi Alexandru Brădescu

Conceptul „Gault & Millau” își are originea în Franţa anului 1962. Este vorba despre iniţiativa a doi jurnalişti pasionaţi de gastronomie, Henri Gault şi Christian Millau, care au lansat un ghid al restaurantelor. Fenomenul a luat amploare în mai bine de 20 de ţări ale lumii, iar de anul acesta este prezent și în România. Cele mai delicioase rețete gătite în cele mai diverse restaurante sunt răsplătite de specialişti și promovate în cadrul ghidului „Gault & Millau”. Vă invităm să încercați câteva dintre acestea, însoțite de numele chefilor care le-au propus.

Read more: Reţete delicioase recomandate de ghidul „Gault & Millau“

Meniul unei nunţi regale

689 26 1de Simona Lazăr

Călătorului pe Valea Prahovei, în această decadă de iulie, i se susură la ureche povestea unei nunți de demult. Ultima nuntă a unui vlăstar regal, pe pământ românesc, pe timpul Regatului României. O nuntă de poveste, care a ținut, cum se cuvine... în povești... trei zile și trei nopți. Bineînţeles, şi cu un meniu pe măsură.

Read more: Meniul unei nunţi regale

Siropuri ca la mama acasă

688 30 1de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea

Siropurile naturale sunt adevărate elixiruri de sănătate și oricine trebuie să le aibă în casă. Pe lângă faptul că sunt gustoase și se prepară foarte ușor, siropurile din fructe au rolul de a întări organismul. Iată care sunt cele mai bune rețete de siropuri ca la mama acasă.

Read more: Siropuri ca la mama acasă

Obiceiuri alimentare ciudate ale „puternicilor“ lumii

687 30 1de Roxana Istudor şi Eduard Popa

Ce, cum și cât mănâncă liderii politici a fost dintotdeauna un subiect în prim-planul opiniei publice. De la obsesiile dictatorilor la alegerile culinare ale președinților priviți ca modele de stil de viață, bizareriile se țin lanț.

Read more: Obiceiuri alimentare ciudate ale „puternicilor“ lumii

Sosuri pentru paste cu ingrediente-surpriză

686 26 1de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu

Pastele sunt un meniu pentru care s-au perfecționat nenumărate tipuri de sosuri. Pe lângă cele tradiționale, există și unele variante mai speciale, cu ingrediente-surpriză, pentru cazurile în care doriți să ieșiți din rutina sosurilor clasice.

Read more: Sosuri pentru paste cu ingrediente-surpriză

Supe de vară

685 26 1de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu

În perioada fierbinte din vară, supele și ciorbele vă asigură hidratarea optimă, ajutându-vă să vă săturați cu puține calorii și multe vitamine. Ce spuneți de rețete inedite de supe și ciorbe care au la bază fructele de sezon, care se pot servi fierbinți sau reci și sunt un adevărat deliciu pentru papilele gustative?

Read more: Supe de vară

Meniu complet à la chef Adrian Richardson

684 30 1de Gabriela Militaru şi Florica Pintea

Adrian Richardson și-a luat permisul de pilotaj la 16 ani și se pregătea să urmeze cariera tatălui său, când moștenirea ereditară a hotărât să sară o generație și să-l orienteze pe tânărul australian către pasiunea bunicului său: gătitul. De atunci, Adrian este un nelipsit al show-rilor de televiziune cu tematică gastronomică și autor a două ghiduri de gătit sănătos.

Read more: Meniu complet à la chef Adrian Richardson

Dulciuri orientale cu „fructele Paradisului“

683 30 1de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea

Cunoscute și sub denumirea de „fructele Paradisului”, delicioasele curmale, întâlnite fie în formă naturală, fie deshidratate, bogate în fier și acid folic, surprind prin conținutul foarte scăzut de calorii, putând fi consumate și de persoanele care se află la dietă. Iată câteva idei de dulciuri pe bază de curmale, care satisfac și cele mai pretențioase gusturi.

Read more: Dulciuri orientale cu „fructele Paradisului“

Mâncarea mongolilor, gustul vieţii nomade

682 26 1de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu

Bogăția și originalitatea tradițiilor Mongoliei sunt subliniate și de specialitățile culinare, în frunte cu celebrele gogoși cu carne huushuur și cu băutura națională airag, care fac din această țară un spațiu unic, de o savoare aparte.

Read more: Mâncarea mongolilor, gustul vieţii nomade

Delicioasele reţete prezentate în emisiunea „River Cottage Australia“

681 27 1de Gabriela Militaru şi Adrian Barna

Bucătarul britanic Hugh Fearnley-Whittingstall și colegul său australian Paul West au pus la cale o aventură inedită: o gospodărie sustenabilă, în New South Wales. Experiența lor a fost detaliată la TV Paprika, în emisiunea „River Cottage Australia”, și ne-a arătat cum este să te rupi de lume timp de mai mulți ani și să gătești sănătos. Cât despre rețete, acestea sunt, după cum veți vedea, delicioase!

Read more: Delicioasele reţete prezentate în emisiunea „River Cottage Australia“

Inovaţii alimentare uimitoare

680 26 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Inovația pe direcția alimentelor și băuturilor nu pare să cunoască limite, mergând în pas cu avansul tehnologic. Unele dintre ultimele invenții uimesc prin ingeniozitate și originalitate.

Read more: Inovaţii alimentare uimitoare

Jennifer Garner, de la actorie la… bucătărie

679 30 1de Gabriela Militaru şi Eduard Popa

În afara micului ecran, Sydney Bristow nu mai este frumoasa spinoană internațională din serialul „Alias”. Este persoana reală Jennifer Garner, care, în loc să se antreneze pentru misiuni secrete, are grijă de cei trei copii ai săi și, mai nou, adoră să gătească. Faimoasă, de asemenea, pentru rolurile din „Fantomele fostelor iubite” și „Azi 13, mâine 30”, actrița în vârstă de 45 de ani și-a descoperit pasiunea pentru gastronomie și petrece din ce în ce mai mult timp încercând preparate noi. Și pentru ca bucuria noii îndeletniciri să nu fie trăită departe de ochii admiratorilor, actrița s-a gândit să documenteze sesiunele sale de gătit pe Facebook sub forma unor filmulețe cu titlul „Pretins spectacol de gătit”. Printre rețetele propuse se numără delicioasa turtă dulce cu miere și brioșele englezești. Jennifer a recunoscut că are și un idol în ale bucătăriei, în persoana Inei Garten, faimoasa chef cunoscută și sub numele de „Contesa desculță”. În 2015, Garten și Garner au gătit împreună biscuiți de ciocolată, napi cu parmezan și pește-spadă de Provence pentru cea de-a 43-a aniversare a actriței. Evenimentul a făcut subiectul filmului „Contesa în L.A.”, o miniserie prin care Garten își promovează rețetele gătind alături de celebrități.

Read more: Jennifer Garner, de la actorie la… bucătărie

Reţete-minune cu care a slăbit Oprah Winfrey

678 30 1de Roxana Istudor şi Florica Pintea

Celebra realizatoare de televiziune Oprah Winfrey și-a petrecut mare parte din viață luptând cu kilogramele în plus. Dar, în ultima perioadă, vedeta a găsit o modalitate de a se menține la o greutate normală și de a nu se lipsi totuși de plăcerea de a mânca. Toate aceste eforturi sunt detaliate în prima sa carte de bucate, „Food, Health and Happiness” („Mâncare, sănătate și fericire”), în care Oprah prezintă și o serie de rețete savuroase.

Read more: Reţete-minune cu care a slăbit Oprah Winfrey

Insectele, hrana viitorului?

677 27 1de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu

Privite cu dezgust și asociate cu un comportament primitiv de o categorie de oameni, dar considerate adevărate delicatese de altă clasă de persoane, insectele tind să fie transformate în mâncarea principală a omenirii. O soluție la criza de hrană cu care se estimează că lumea se va confrunta într-un viitor nu tocmai îndepărtat.

Read more: Insectele, hrana viitorului?

Reţete inedite din mentă cu aromă de ciocolată

677 26 1de Roxana Istudor şi Florica Pintea

Menta cu aromă de ciocolată este un ingredient care poate face toată diferența între o rețetă cu gust obișnuit și un preparat de zile mari. Frunzele parfumate pot fi adăugate în orice desert și chiar în băuturi, dându-le o savoare inedită.

Read more: Reţete inedite din mentă cu aromă de ciocolată

Meniuri delicioase şi sănătoase pentru diabetici

676 26 1de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu

Diabetul este o afecțiune pe care o puteți ține sub control dacă respectați câteva reguli de bază: aveți grijă ca glicemia să fie în limitele normale, respectați tratamentul medicului și planul alimentar recomandat de specialist, faceți mișcare și, foarte important, păstrați mereu o atitudine optimistă. Iată câteva idei de preparate pentru diabetici sănătoase și pline de savoare.

Read more: Meniuri delicioase şi sănătoase pentru diabetici

Antonio Bachour, regele croissantelor

675 30 1de Gabriela Militaru şi Florica Pintea

Antonio Bachour este un renumit chef născut în Puerto Rico care, la 43 de ani, este situat în top 10 al celor mai buni patiseri din America. El este printre puținii gastronomi din lume care a absolvit o facultate de profil, Johnson & Wales University din Statele Unite ale Americii, dar a urmat și cursuri de gastronomie, cum ar fi cel de la prestigioasa școală de ciocolatieri, Valrhona din Franța. Pe lângă o gamă variată de dulciuri, Bachour este renumit pentru delicioasele croissante pe care le prepară, ale căror rețete le-a adunat în cea mai recentă publicație a sa „Bachour, brutarul” din care spicuim câteva mostre apetisante.

Read more: Antonio Bachour, regele croissantelor

Mimi Thorisson, o bloggeriţă care găteşte la castel

674 26 1de Gabriela Militaru şi Florica Pintea

Mimi Thorisson a reușit să transforme un vis de o viață în realitate: să treacă de la statutul de blogger gastronomic la acela de publicist de cărți culinare și gazda unui bistro inedit. Împreună cu soțul său, franțuzoaica faimoasă ca „food-guru” a reușit într-un timp foarte scurt să restaureze Castelul Maucaillou, din sud-vestul Franței, zona Médoc, și să-l transforme într-un restaurant. Aici, ea își pune în practică sutele de rețete de inspirație internațională. Și tot de aici își conduce propriul blog, unde postează sfaturi pentru cei care doresc să facă din gastronomie o artă și un mod de viață, dar scrie și cărți cu rețete culinare delicioase.

Read more: Mimi Thorisson, o bloggeriţă care găteşte la castel

Cele mai costisitoare deserturi

673 26 1de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu

Sunt foarte puțini oameni care rezistă cu adevărat unui desert. Iar când produsele dulci sunt și elaborate și în combinații irezistibile de arome și culori, tentația este supremă. Cele mai extravagante deserturi au și prețuri pe măsură. Iată câteva „campioane”.

Read more: Cele mai costisitoare deserturi

Reţete delicioase cu leurdă

672 30 1de Florica Pintea şi Gabriela Comşa

Leurda este bună de cules chiar înainte ca florile sale sub formă de stea să înflorească, adică în lunile martie-aprilie. Iată şi opt reţete fabuloase în care puteți folosi recolta de acest an de leurdă!

Read more: Reţete delicioase cu leurdă