Main menu

header

de Alina Anghel

Bogată în calciu, proteine şi substanţe naturale ce ajută şi protejează flora intestinală, halloumi cunoaşte multe întrebuinţări în industria alimentară. Poate fi servită ca aperitiv, gătită în suc de roşii cu creveţi, friptă pe grătar, presărată peste pizza sau paste, în sandvişuri, salate de vară, dulciuri pentru ziua de Paşte (flaounes), iar vara, ciprioţii o servesc în salate cu pepene roşu sau galben.

Îşi menţine textura indiferent de preparare
Preparată din lapte de capră, oaie sau vacă, brânza halloumi se poate găsi sub diferite variante: moale, puţin sărată sau sărată, gustul fiind îmbogăţit cu mentă uscată. Datorită texturii semitari, halloumi poate fi pregătită atât friptă, cât şi adăugată în diferite preparate, păstrându-şi forma iniţială indiferent de temperatura la care este gătită.
În prepararea brânzei este folosit un singur tip de lapte sau un amestec din lapte de oaie sau capră şi vacă, fiert, amestecat cu cheag, sare şi mentă, apoi turnat într-o presă prevăzută cu perforaţii, pentru a se scurge zerul. Brânza obţinută este „împăturită” într-o formă tradiţională şi păstrată în zerul propriu cu adaos de apă şi sare.

Fiecare familie cu reţeta ei
Flaouna (sau flaounes) este un preparat tradiţional cipriot, copt cu câteva zile înainte de Paşte. Ingredientul de bază este brânza, folosită, în funcţie de regiune, sub formă sărată sau dulce (Anari). O particularitate a acestei reţete este faptul că fiecare familie are reţeta ei, moştenită de generaţii. În mare, ingredientele sunt aceleaşi: făină, brânză, ouă, drojdie, sare, mastic, mahlep, nucşoară şi mentă proaspătă. Se mai pot adăuga seminţe de susan pentru decor şi stafide în aluat sau umplutură de brânză.

Salată cu roşii, ardei şi brânză halloumi
Ingrediente: două roşii, doi ardei graşi, un ardei iute, 100 g brânză halloumi, o lingură cu mentă verde tocată, 75 ml ulei măsline, o lingură cu oţet balsamic, o lingură cu muştar dulce, sare şi piper.
Mod de preparare: roşiile şi ardeii se taie felii, se coc zece minute în cuptor pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, apoi se pun într-un bol. Halloumi se taie felii subţiri, se coace în cuptor sau pe un grill până devine aurie, apoi se pune în bol întreagă sau tăiată cubuleţe. Într-un bol separat se amestecă uleiul cu oţetul, muştarul, sare şi piper după gust. Sosul obţinut se toarnă peste ingredientele din bol, se presară menta tocată şi se serveşte imediat.

Bruschete cu halloumi şi ceapă caramelizată
Ingrediente: 400 g brânză halloumi, 2 cepe roşii, 50 g zahăr brun, 75 ml oţet balsamic, 75 ml ulei de măsline, o linguriţă cu cimbru, 200 g roşii cherry, o căpăţână de usturoi, sucul de la o lămâie, sare, piper, oregano, rozmarin, o baghetă.
Mod de preparare: cepele curăţate se taie felii sau rondele, se călesc în puţin ulei, se presară cu puţin zahăr, se adaugă oţetul balsamic, cimbrul şi rozmarinul. Se fierb cinci minute, se acoperă cu un capac şi se lasă să se răcească. Se amestecă bine cu roşiile tăiate cubuleţe şi se păstrează la rece. Usturoiul se feliază, se amestecă împreună cu puţin ulei, sare, piper şi oregano. Bagheta se taie felii potrivit de groase, se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, se pune deasupra amestecul de usturoi cu oregano, se introduc în cuptorul încins şi se coc 10 minute la foc mediu spre iute. Brânza halloumi se taie felii subţiri, se frige câteva minute pe fiecare parte, se aşază pe feliile de baghetă şi se servesc imediat, presărate cu salata de roşii.

Ardei copt cu halloumi şi lămâie
Ingrediente: 4 ardei graşi potriviţi, 100 g brânză halloumi semitare, o ceapă roşie, 8 crenguţe de cimbru verde, 4 linguri cu ulei de măsline, o lămâie, o lingură cu oţet balsamic, sare, piper, baghetă sau pâine albă.
Mod de preparare: ceapa se curăţă, se taie peştişori, se presară cu sare şi se lasă să stea 10 minute. Brânza halloumi se feliază sau se taie bastonaşe, se stropeşte cu un sos realizat din sare, piper, ulei, cimbru, sare şi oţet şi se amestecă. Ardeii se spală, se taie în jumătăţi, se pune în mijloc ceapa scursă de suc, se aşază feliile de halloumi, se înfăşoară fiecare jumătate de ardei în hârtie de copt sau se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se introduc în cuptorul încins. Se coc la foc mediu 20 de minute, apoi se servesc cu felii de baghetă sau pâine albă.

Salată de pepene roşu cu halloumi
Ingrediente: 600 g pepene roşu, două linguri cu mentă verde, 250 g halloumi, o ceapă roşie, o lămâie, o lingură cu miere, o lingură cu ulei de măsline.
Mod de preparare: într-un bol se amestecă sucul de lămâie cu uleiul de măsline şi mierea. Pepenele se curăţă de coajă şi seminţe, se taie cuburi şi se pune într-un bol. Se adaugă ceapa roşie tăiată peştişori, brânza halloumi tăiată cubuleţe şi menta tocată. Se toarnă deasupra vinegreta, se amestecă şi se serveşte imediat.

Rulouri cu spanac şi halloumi
Ingrediente: un pachet aluat foi de plăcintă, spanac, o legătură de pătrunjel, 300 g ciuperci, doi căţei de usturoi, 100 ml ulei de măsline, o ceapă albă, 200 g brânză halloumi, sare, piper.
Mod de preparare: ceapa şi usturoiul se toacă mărunt, se călesc în uleiul încins, se adaugă ciupercile feliate şi se ţin pe foc până scade lichidul format. Se adaugă spanacul, se căleşte trei minute, se adaugă brânza tăiată cubuleţe, pătrunjelul, sare şi piper, se amestecă, se verifică de gust, apoi se lasă să se răcească. Foile de aluat se taie în pătrate potrivit de mari, se pune puţină compoziţie pe o margine a fiecărui pătrat, se rulează, se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, se ung cu puţin ulei şi se coc la foc mediu până devin aurii.

Ştiaţi că... brânza halloumi este un tip de brânză specific Ciprului, ce a început să fie produsă cu sute de ani în urmă, atât în scop personal, cât şi comercial, cea mai veche referire fiind din anul 1554 după Hristos?