Main menu

header

de Mariana Borloveanu

Trăim un anotimp al florilor, ce ne învăluie în marea de lumină care se cerne peste vară, parcă mai frumoasă ca oricând. De la mireasma şi puritatea celor de crin până la parfumul inegalabil al trandafirilor, păşim printr-o mare de linişte. De aceea vă dăruim reţetele câtorva dintre deliciile mijlocului de an, preparate din minunate flori, care ne înconjoară la tot pasul.

Uimiţi-vă musafirii oferindu-le dulceaţă de crini
După starea de bine pe care ne-o dau florile, vă propunem să vă îndulciţi cu delicioasa dulceaţă din petale de crin alb de grădină, dulceaţă care satisface până şi cele mai rafinate gusturi.
Ingrediente: 300 g petale de crini, 1 kg zahăr, 700 ml apă şi 1 lămâie şi jumătate.
Mod de preparare: se aleg cu grijă petalele de crin pentru a nu rămâne încărcate cu polen de pe stamine şi se spală cu apă rece, după care fiecare se taie în trei bucăţi. Acestea se pun într-un bol mare, amestecându-se cu zeama de la o lămâie. Între timp se prepară un sirop din zahăr şi apă, peste care se adaugă petalele şi se fierb la foc iute până ce lichidul se leagă. În momentul în care se întinde ca o miere groasă, se adaugă zeama de la o jumătate de lămâie şi se mai lasă la fiert încă cinci-zece minute. Se ia de pe foc şi se lasă să se răcească bine, abia după aceea se pune în borcane.

Siropul de salcâm vă face să uitaţi de oboseală
Florile de salcâm, cu adierea lor dulce şi blândă, induc o stare de calm şi revigorează organismul. Siropul pe care vi-l propunem se face numai din flori proaspăt culese şi este un remediu excelent pentru afecţiuni produse de stres.
Ingrediente: 1 kg flori, 1 litru apă, 1 kg zahăr şi 1 lămâie mică.
Mod de preparare: se spală florile de salcâm, se scurg bine de apă şi se pun la fiert într-un vas cu apă clocotită. După 15 minute se strecoară printr-o sită deasă, pasându-se uşor şi apoi se pun la fiert cu zahărul şi zeama de lămâie. Se lasă pe foc până când siropul capătă consistenţa unei smântâni subţiri. După ce este gata se pune fierbinte în sticle, lăsându-se la sterilizat, sub un prosop gros, până a doua zi. Se poate servi cu apă minerală rece.

Şerbetul de tei alungă insomnia
Balsamul florilor de tei, înainte de toate predispune la meditaţie şi la visare. Puţini ştiu însă că această stare de bine poate fi amplificată savurând parfumul dăruit cu mărinimie de o banală linguriţă cu şerbet de tei, cufundată într-un pahar înrourat cu apă rece.
Ingrediente: 300 g flori de tei, 750 ml apă, 1 kg zahăr şi 1 lămâie.
Mod de preparare: folosiţi flori de tei proaspete şi îndepărtaţi-le codiţele şi frunzuliţele verzi. Acestea se spală foarte repede într-o oală mare cu apă, pentru că spălându-le sub jet se pierde polenul şi se diminuează parfumul. Se lasă zece minute la scurs pe un prosop de hârtie, apoi se pun la fiert în apă clocotită cu zahăr. După un sfert de oră se ia de pe foc şi, aşa fierbinte, se strecoară într-un alt vas, pasându-se floarea cu o lingură de lemn. Se adaugă în sucul obţinut şi se mai fierb la foc iute până când compoziţia devine ceva mai vâscoasă decât la şerbetul de fructe. După ce se ia de pe foc se lasă până când începe să se albească, apoi se adaugă, puţin câte puţin, zeama de la lămâie. Se pune imediat în borcane.

Preparatul de trandafiri este ca un balsam
Atât copiii, cât şi bătrânii, adoră dulceaţa de trandafiri. Parfumul şi rafinamentul acesteia sunt pe placul tuturor şi tot ceea ce ne place creează întotdeauna o stare de bine. Alegând trandafiri din soiul celor pentru dulceaţă, veţi constata cu plăcere că la final preparatul va emana un inconfundabil parfum.
Ingrediente: 1 kg zahăr, 700 ml apă, 350 g petale de trandafiri pentru dulceaţă şi zeama de la 2 lămâi medii.
Mod de preparare:
se culeg trandafirii pentru dulceaţă imediat după ce se ia roua de pe flori şi se îndepărtează partea albă de la baza petalelor. Acestea se spală foarte repede şi se aşază la zvântat pe un prosop de hârtie. Se pun apoi într-un bol, se stropesc cu zeama de la o lămâie, după care se frământă cu mâna, pentru ca acestea să se întărească şi să nu se rupă la fiert. Între timp se pune zahărul la fiert cu apa şi zeama de la cealaltă lămâie şi se îndepărtează cu o lingură spuma care se formează, până când siropul se curăţă bine. După ce se leagă se răstoarnă petalele din bol şi se lasă să mai fiarbă împreună până când dulceaţa va căpăta o culoare roşiatică, iar petalele de trandafir vor pluti. Dulceaţa de trandafiri se lasă la răcit şi se pune în borcane bine înfiletate.