Main menu

header

626 26 1de Cătălina Tăgârță şi Florica Pintea

Datorită efectului său detoxifiant și antioxidant, ceapa verde este considerată un medicament pentru corp. Iar vestea bună e că în această perioadă poate fi găsită cu ușurință în piețe sau în grădini. Românii o folosesc adesea în stare crudă, în salate, fiindcă așa beneficiază la maximum de proprietățile acestui produs. Însă dacă aveți în casă mofturoși care se ridică de la masă când simt mirosul puternic, e bine să știți că puteți încerca să preparați ceapa în fel și chip. Poate-poate găsiți o variantă care să placă tuturor. Iată câteva idei.

Frittata sățioasă

626 26 2Ingrediente: 3 cartofi feliați subțire, 2 linguri cu ulei de măsline, 2 lingurițe cu cimbru, 8 cepe verzi feliate subțire, 120 ml smântână de gătit, 10 ouă, 150 g feta fărâmițată, piper, sare.

Mod de preparare: încingeți cuptorul la 190 de grade Celsius. Bateți ouăle cu smântâna și adăugați ceapa verde și cimbrul. Încingeți uleiul într-o tigaie pe care să o puteți pune apoi în cuptor. Prăjiți cartofii condimentați cu sare și cu piper până când se rumenesc și turnați peste ei amestecul cu ouă, pe care trebuie să îl distribuiți uniform în toată tigaia. Lăsați pe foc până când începe să se întărească pe margini, apoi băgați tigaia la cuptor pentru zece minute. După acest interval de timp, adăugați feta și mai lăsați la copt încă zece minute, până când brânza se topește. Frittata se poate servi fierbinte, cu decor din ceapă verde tocată mărunt.

Tartă cu șuncă

626 26 3Ingrediente pentru aluat: 200 ml lapte, 1 pachet de drojdie uscată, 3 linguri cu ulei, 350 g făină (posibil să fie nevoie de 1 lingură cu făină în plus), sare după gust. Ingrediente pentru umplutură: 1 legătură de ceapă verde, 200 g șuncă presată, 80-100 g cașcaval ras, 1 ou, 50 g smântână acră, 1 gălbenuș pentru uns, sare, piper și busuioc tocat (după gust).

Mod de preparare: laptele și uleiul se încălzesc într-un vas potrivit; dizolvați drojdia în lichidul menționat și lăsați cinci minute la odihnit, apoi turnați totul peste făina amestecată cu sare. Se frământă un aluat puțin mai moale, care se lasă la dospit circa jumătate de oră. Între timp, vă puteți ocupa de umplutură. Tăiați mărunt ceapa și șunca, dați cașcavalul pe răzătoare, busuiocul îl tocați sau îl rupeți în bucăți mai mari. Adăugați oul, smântâna și condimentați cu sare și cu piper după gust, apoi amestecați bine. Când aluatul este dospit, luați 2/3 din acesta și întindeți în forma unsă și pudrată cu făină (întindeți foaia astfel încât să ridicați puțin pe marginea tăvii), apoi înțepați cu furculița și puneți umplutura. Aranjați restul de aluat deasupra sub formă de grătar (întindeți foaia pe masă, tăiați fâșii lungi și late de un centimetru, pe care le veți așeza deasupra orizontal și apoi vertical, la distanță de un centimetru între ele). Ungeți cu gălbenuș foaia de deasupra aranjată sub formă de grătar și puneți tava la copt în cuptorul încălzit în prealabil la 185 de grade Celsius.

Chec picant

Ingrediente: 1-2 bucăți de piept de pui (circa 500 g în total), 2-3 ouă, 1 legătură de pătrunjel, 1 tulpină de țelină verde, 3 căței de usturoi (sau fire de usturoi verde), 2-3 fire de ceapă verde, 1 ardei iute mic, 200 g smântână, 3 felii groase de pâine înmuiată puțin în lapte și stoarsă, 100 g parmezan, sare și piper după gust.

Mod de preparare: tocați la mașină/blender carnea și toată verdeața, împreună cu pâinea. Puneți toate ingredientele într-un castron și adăugați peste ele două linguri cu smântână, sare şi piper. Amestecați bine. Turnați apoi compoziția într-o formă de chec, puneți deasupra restul de smântână și presărați cu parmezan. Se coace preparatul circa o oră la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius - eventual, încercați cu o scobitoare să vedeți când este gata.

Cartofi dulci cu brânză brie

Ingrediente: 1 lingură cu ulei de măsline, 4 cartofi dulci mari, 30 g unt, 230 g brânză brie (sau alt tip de brânză moale dacă nu vă place acest tip), 4 fire de ceapă verde tăiată în inele, 1 mână cu arpagic tăiat fin, sare și piper după gust.

Mod de preparare: încălziți cuptorul la 200 de grade Celsius. Spălați cartofii și ungeți-i cu ulei de măsline, înțepați-i cu o furculiță și așezați-i în tavă pe o hârtie de copt. Presărați peste ei sare și piper, apoi puneți tava la cuptor pentru 45 de minute. După acest interval de timp, scoateți tava din cuptor pentru câteva momente, pentru a tăia cartofii pe mijloc, a-i unge pe deasupra cu puțin unt și a așeza câte o felie de brie peste fiecare jumătate de cartof. Mai puneți tava la cuptor pentru alte cinci minute, apoi presărați ceapa verde și arpagicul, iar masa este gata.

Pui la cuptor cu usturoi

Ingrediente: 1 pui (de aproximativ 1,5 kg), 500 g cartofi, 4 fire de ceapă verde tocată mărunt, 1 căpățână de usturoi potrivită ca mărime, 1 dovlecel descojit și feliat, 2 linguri cu ulei de măsline, câteva frunzulițe de busuioc, 2 linguri cu miere, 1 lingură cu muștar, 1 ardei gras roșu feliat subțire, 1 linguriță cu cimbru uscat și mărunțit, sare și piper după gust.

Mod de preparare: încălziți cuptorul la 200 de grade Celsius. Amestecați într-un vas termorezistent cartofii cu ceapa verde, 2/3 din usturoi, 1 lingură cu ulei de măsline și busuiocul. Puneți legumele la copt vreme de 15 minute. Într-un vas separat, amestecați restul de usturoi cu o lingură cu ulei de măsline, cu mierea, muștarul, sarea și piperul. Ungeți puiul cu acest amestec, apoi scoateți vasul cu legume din cuptor și adăugați ardeiul gras cu dovleceii și cimbrul. Amestecați ușor legumele, apoi așezați deasupra puiul și puneți totul la copt circa o oră.

Supă-cremă verde

Ingrediente: 8 fire de ceapă verde (mărunțite), 1 ceapă albă (mărunțită), 2 cartofi (curățați și tăiați cubulețe), 2 linguri cu unt/ulei de măsline, cimbru proaspăt, 1/2 linguriță cu piper alb măcinat, 1/3 linguriță cu coriandru măcinat, sare după gust.

Mod de preparare: puneți cartofii la fiert. Separat, adăugați într-o oală untul/uleiul de măsline și puneți-l la foc mic la încins. Puneți ceapa verde și pe cea albă și amestecați încontinuu până se înmoaie, dar fără să lăsați să se rumenească! Dacă se lipeşte, adăugați un strop de apă. Când cartofii sunt fierți, puneți-i peste ceapă, cu tot cu apa în care au fiert. Opriți focul, condimentați și lăsați puțin la răcit, după care pasați totul cu ajutorul unui blender vertical, până obțineți o supă de consistență cremoasă. Dacă simțiți că e nevoie, mai adăugați apă pentru a regla textura supei. Se poate servi cu cimbru proaspăt și stropită cu puțin ulei de măsline.

Ceapa verde este bogată în vitamina C, potasiu, zinc, iod, cupru, fosfor, acid folic, fibre, vitamina B6. Este recomandată persoanelor care au probleme cu rinichii sau celor cu colesterol ridicat.

Mai mult, quercetina (o substanță conținută de ceapa verde) este un antioxidant puternic și are proprietăți antiinflamatoare