Main menu

header

576 11 1de Raluca Grințescu

Ce se întâmplă atunci când simţiți frică? Cascada emoţională începe întotdeauna cu un stimul: acţiunea unui agent din mediu care nu există în starea de echilibru relativ în care vă aflați. Fără stimul nu există reacţie. Stimulul poate fi diferit: o schimbare de mediu, o acţiune, o persoană, o întâlnire, orice…

Serotonina modifică starea emoțională

Stimulul reprezintă deci o „noutate”, ceva ce a intervenit asupra dumneavoastră, ceva ce are capacitatea să vă afecteze, o schimbare pe care simţurile dumneavoastră o percep. Uneori, stimulul este neobservat la nivel conştient, este subliminal, aşa că nici nu ştiți ce anume v-a declanşat o emoţie. Acordând atenţie conjuncturii în care vi s-a modificat starea emoţională, aveți şansa de a repera stimulul. Imaginați-vă că mergeți către casă şi deodată vedeți un câine pe marginea străzii. În mintea dumneavoastră apare gândul: „Ceva se mişcă acolo!” Se eliberează serotonina, un hormon produs de creier, care va activa rapid nivelul atenţiei: ochii scrutează decorul, urechea „se ascute”, mintea stă la pândă… de aici încolo, urmează scenariul percepţiei şi al interpretărilor pe care le dați percepţiilor dumneavoastră. Următorul gând va fi: „E un câine!” Dacă în creierul dumneavoastră neuronii care vă informează că în faţă se află un câine sunt legaţi în reţea cu cei din centrul amigdalian al fricii, atunci impulsul nervos se va propaga pe calea axului hipotalamo-hipofizo-suprarenalian către glandele suprarenale, glande care sunt responsabile de eliberarea unor hormoni ce pregătesc organismul pentru apărare, adică pentru cele două acţiuni fizic active pe care le aveți la dispoziţie în caz de pericol: fuga sau lupta!

Ce modificări se produc în corp

Suprarenalele vor elibera în acest scop adrenalină, hormon care vă pregătește corpul pentru acţiune: se va produce vasodilatație musculară (lărgirea vaselor, astfel încât sângele să ajungă la muşchi în cantitate mai mare), vasoconstricție în zona organelor interne (micşorarea circulaţiei în zona acestora pentru asigurarea de rezerve suplimentare de sânge pentru aparatul locomotor), tahicardie (creşterea numărului de bătăi ale inimii pe minut pentru a pompa sângele necesar), ritm respirator crescut (pentru a elimina dioxidul de carbon rezultat în urma metabolismului crescut), midriaza (lărgirea pupilei) pentru a creşte scanarea vizuală. Aceste pregătiri ale corpului sunt considerate de noi toţi expresia fricii: inima bate mai repede, faţa păleşte, respirația e agitată şi superficială, muşchii se contractă.

În faţa ameninţării, creierul alege diferit

Dacă teama depăşeşte o anumită intensitate, atunci se produc alte modificări în corp: vasoconstricția (scăderea fluxului de sânge) apare la nivelul creierului, ceea ce va determina ,,blocarea” acestuia şi a întregului corp; inima îşi scade numărul de bătăi pe minut, musculatura şi chiar şi sfincterele se relaxează. Acesta este motivul pentru care spunem de multe ori: „Am încremenit de frică” sau „M-am blocat de frică” sau „Mi s-a golit mintea de frică”. Este un alt mecanism de supravieţuire cunoscut în lumea animală: „Să faci pe mortul”. Mediatorul neurologic al acestei frici intense este parasimpaticul şi hormonul său, acetilcholina. În faţa ameninţării, creierul alege diferit, în funcţie de gradul pericolului: evaluarea rapidă a situaţiei va declanşa răspunsul de tip activ (fuga sau lupta) sau pe cel pasiv („playing dead” - „a face pe mortul”). Pariind pe şansele dumneavoastră, având deci aşteptări pozitive de la propriile capacităţi, veți alege lupta sau fuga, acţiunea deplină.

Blocajul vă dă şansa să supravieţuiți

Aşteptările pozitive, anticiparea unei recompense (a succesului) determină eliberarea de dopamină din creier. Acest hormon este răspunzător de creşterea forţei de contracţie a inimii şi de o coordonare mai bună a sistemului motor, precum şi de o sporire a capacităţii de a lua decizii. Este chiar asociat cu o stare de plăcere. Acestea sunt motivele pentru care, în situaţii speciale, sunteți capabili de performanţe speciale. Sunteți astfel bine echipaţi pentru a porni în luptă sau în fugă de agresor. În cazul în care percepeți însă un pericol foarte mare, când teama depăşeşte o intensitate-prag, organismul alege să „încremenească”. În acest caz, nu vă mai simţiți picioarele, inima parcă se opreşte, atenţia este scăzută, capacitatea de raţionalizare scade. Blocajul vă dă şansa să supravieţuiți prin neatragerea atenţiei agresorului. O şansă mică, deoarece rămânerea în zona de pericol este riscantă, pe care însă o jucați în ultimă instanţă. Această alegere implică însă un transfer al şansei pentru supravieţuire de la voi către mediu, adică o modificare a locului controlului către exterior (către „şansă” sau agresor). Alegerea comportamentului „playing dead” („a face pe mortul”) este determinată de percepţia unei agresiuni mari din exterior, dar şi de convingerea că nu aveți şanse să vă apărați sau să fugiți. În acest caz, mediatorul hormonal este acetilcolina, care va stimula nişte receptori numiţi receptori muscarinici.

Fugă sau luptă

Efectele la nivelul corpului sunt cele care promovează comportamentul „a face pe mortul”: scade numărul de contracţii cardiace pe minut, scade forţa de contracţie cardiacă, musculatura „paralizează”, sfincterele se relaxează, se produce scăderea fluxului sangvin în creier, faţa păleşte. Astfel de emoţii şi comportamentele asociate lor le regăsim la câteva remedii homeopate caracteristice, remedii a căror administrare este foarte eficientă în astfel de situaţii:

  • Stramonium: frică asociată cu reacţia activă de tip luptă dusă la extrem. Teamă intensă (ca şi cum ați fi lăsați singuri în pădure), însoţită de agitaţie extremă: loviți, ţipați, mușcați etc.;
  • Argentum nitricum: frică mai difuză (de tip anxietate), iar acţiunea este de tip „fugă”: dezvoltă fobii de situaţii din care fugiți (înălţime, tuneluri, aglomeraţie etc.);
  • Gelsemium: frică paralizantă. Tremurați, nu vă mişcați, păliți… blocaj. Este indicat mai ales în frica socială (de a vorbi în public sau cu persoane străine) şi frica de examene.

Psihologul american Jerome Kagan susţine că la unele persoane frica este înnăscută

Add comment


Security code
Refresh