Main menu

header

568 18 1de Raluca Grințescu

Deşi se cunosc peste 365 de puncte active dispuse pe 12 meridiane principale şi pe două meridiane extraordinare, doar un număr relativ mic, de 21 de puncte, numite puncte active antice, este folosit la scară largă în acupunctură şi în presopunctură.

Organele interne conservă energia

Braţele şi picioarele au nevoie de energie pentru a putea munci şi a deplasa corpul dintr-un loc în altul, de aceea fluxul de energie în ele este maxim. În schimb, organele interne conservă energia şi o pot furniza membrelor în caz de nevoie. Fluxul de energie creşte cu cât ne apropiem de extremităţile membrelor. De aceea, punctele care sunt cel mai mult folosite în acupunctură sunt cele localizate pe braţe de la degete la cot şi pe picioare de la tălpi la genunchi. Tot aceste puncte sunt preponderent bătute şi folosite şi în qigong. Ele sunt numite colectiv puncte antice. Acest surplus de energie existent în extremităţi poate fi folosit prin tehnicile qigong pentru a vindeca corpul.

Houxi

Pe meridianul intestinului subţire

Util în probleme mentale, durere la spate, zonă lombară, piept, transpiraţii nocturne şi friguri. Tehnică: masarea punctului Houxi timp de două minute.

Hegu

Pe meridianul intestinului gros

Util în calmarea durerii şi în tratarea constipaţiei şi a altor dereglări intestinale. Folosit şi în febră şi în afecţiuni inflamatorii care au simptome la nivelul gâtului şi al capului. Tehnică: masarea mâinii, baterea dosului mâinii.

Taichong

Pe meridianul ficatului

568 18 2Util în echilibrarea energiei emoţionale, reglarea menstruaţiei, reducerea tensiunii, a durerii în piept, a afecţiunilor ochilor, calmarea durerilor de cap şi scăderea tensiunii arteriale. Tehnică: apăsarea punctului Taichong.

Lieque

Pe meridianul plămânului

Util în dereglări ale părţii superioare a corpului de la diafragmă în sus: dureri de cap, rigiditate a cefei, tuse, astm, gât înfundat, paralizie facială, probleme la încheietura mâinii. Tehnică: baterea zonei NeiGuan.

NeiGuan

Pe meridianul pericardului

Este util în afecţiuni cardiace, palpitaţii ale inimii şi angină pectorală. Este folosit şi pentru ameţeli, vomă, spasme şi convulsii. Tehnică: baterea punctului NeiGuan.

Waiguan

Pe meridianul Triplului Încălzitor

Util în dereglări ale fluxului energetic pe acest meridian, adică în probleme ale degetelor, mâinii, braţului, cefei, urechii, obrazului şi creştetului capului. Tehnică: baterea punctului Waiguan.

Quchi

Pe meridianul intestinului gros

Util în dereglări ale părţii superioare a corpului de la diafragmă în sus: gât, dureri ale ochilor, probleme limfatice, dificultăţi în mişcarea mâinilor, cât şi în afecţiuni intestinale ca diaree sau crampe intestinale. Tehnică: baterea zonei ShouSanLi.

Xingjian

Pe meridianul ficatului

Util în echilibrarea energiei emoţionale, reglarea menstruaţiei, reducerea tensiunii, durerii în piept, afecţiunilor ochilor, calmarea durerilor de cap, scăderea tensiunii arteriale şi în tratarea afecţiunilor abdomenului inferior, cum ar fi problemele urinare. Tehnică: baterea labei piciorului.

Taixi

Pe meridianul rinichilor

Util în dureri de dinţi, gât înfundat, surzenie şi tinnitus, confuzie, astmă, sete, insomnie, impotenţă, urinare frecventă, durere la șale, menstruații neregulate. Tehnică: apăsarea punctului Taixi.

Sanyinjiao

Pe meridianul splinei

Util pentru sistemul digestiv, dar şi pentru dereglări imunitare şi hormonale: menstruaţie neregulată, impotenţă. Tehnică: apăsarea punctului Sanyinjiao.

ZuSanLi

Pe meridianul stomacului

Util în afecţiuni digestive, ameţeli, vomă, gastrite şi distensii abdominale şi slăbiciune generală. Este folosit şi în tratarea anemiei, deficienţei imunitare, oboselii. Tehnică: baterea punctului ZuSanLi.

Shenmen

Pe meridianul inimii

568 18 3Util în afecţiuni mentale, inconştienţă, insomnie, coşmaruri, isterie, depresie, agitaţie şi boli mentale; probleme ale inimii şi oboseală. Tehnică: baterea zonei Shenmen.

Yinlingquan

Pe meridianul splinei

Util în afecţiuni urinare, retenţia fluidului, durerea spatelui şi abdominală, dereglări ale sistemului genital feminin. Tehnică: baterea picioarelor.

Weizhong

Pe meridianul vezicii urinare

Util în dureri de spate, atrofie musculară, dureri ale picioarelor şi imobilitate, dureri abdominale, vomă, diaree. Tehnică: baterea punctului Weizhong.

Shenshu

Pe meridianul vezicii urinare

Util în probleme urinare, impotenţă, dereglări menstruale, dureri ale părţii inferioare a spatelui, slăbiciune a genunchilor, confuzie, zgomot în urechi, vedere înceţoşată, edeme, astm şi diaree. Tehnică: baterea spatelui în punctul Shenshu.

Yanglingquan

Pe meridianul vezicii biliare

Util pentru tratarea afecţiunilor muşchilor şi tendoanelor. Tehnică: baterea punctului Yanglingquan.

BaiHui

Pe meridianul guvernor

Util în afecţiuni mintale, ameţeli, vertigo, zgomot în urechi, obstrucţie nazală, dificultăţi de vorbire. Se folosește şi în prolapsul rectului şi uterului. Tehnică: baterea punctului BaiHui.

Da Zhui

Pe meridianul guvernor

Util în probleme ale cefei şi spatelui, febră, convulsii, tuse, astm şi răceală. Tehnică: masarea marii vertebre.

Guanyan

Pe meridianul de concepţie

Util în probleme ale abdomenului inferior: dificultăţi de urinare, hernie, dereglări menstruale, infecţii ginecologice, sângerări postnaştere, diaree, prolaps rectal. Tehnică: baterea zonei Xia Dantian.

Qihai

Pe meridianul de concepţie

Util în probleme ale oboselii şi lipsei de energie a abdomenului inferior, datorate unor afecţiuni precum: dificultăţi de urinare, hernie, dereglări menstruale, infecţii ginecologice, sângerări postnaştere, diaree, prolaps rectal. Tehnică: baterea zonei Xia Dantian.

Cu cât aceste puncte sunt mai depărtate de corp, cu atât sunt parcurse de mai multă energie

Fengchi

Pe meridianul vezicii biliare

Util în afecţiuni acute: răceală, viroză, dureri de cap, de ceafă şi febră. Scade ten­siunea sangvină şi la nivelul ochilor. Tehnică: apăsarea punctului Fengchi.

Add comment


Security code
Refresh