Home Taifasuri Sănătate Boala care „atacă“ ţesuturile normale ale organismului: lupus

Boala care „atacă“ ţesuturile normale ale organismului: lupus

10-07-1de Cătălina Tăgârţă

O afecţiune care necesită atenţie pe măsură, lupus eritematos este o boală autoimună. Asta înseamnă că sistemul imun al pacientului devine hiperactiv şi atacă ţesuturile normale ale organismului, determinând modificări la nivelul pielii, articulaţiilor, rinichilor, sângelui, inimii şi chiar plămânilor. Lupus este o boală întâlnită frecvent la adultul tânăr, mai predominant la femei, iar Florentina Pantelimon (foto), medic specialist dermato-venerologie în cadrul Clinicii Bioderm din Bucureşti, ne-a spus cum poate fi recunoscută aceasta şi cum se poate trata.

Există mai multe forme ale afecţiunii
- Doamna doctor, am înţeles că lupus eritematos are mai multe forme. Care sunt acestea?
- E vorba despre Lupus eritematos cronic (LEC), în care este afectată numai pielea, evoluţia sa fiind cronică, însă prognosticul vital este bun. Apoi urmează Lupus eritematos subacut (LEsubacut), unde predomină afectarea pielii, însă este posibilă şi o afectare sistemică uşoară, următoarea formă fiind Lupus eritematos sistemic (LES), practic aceasta e forma cu evoluţia cea mai gravă, întrucât afectează atât pielea, cât şi organele interne. Mai există şi Lupus eritematos indus de medicamente, cum ar fi hidralazina - antihipertensiv, procainamida - antiaritmic sau unele anticonvulsivante, însă manifestările dispar la întreruperea medicaţiei respective. În ultimul rând, e vorba despre Lupus eritematos neonatal, care e întâlnit destul de rar şi apare atunci când trec anticorpii de la mamă la făt. Astfel, un copil nou-născut poate avea o erupţie cutanată ce dispare în primele şase luni de viaţă, dar şi complicaţii cardiace şi sangvine.

- Cum îşi poate da seama cineva dacă suferă sau nu de această boală?
- LEC este forma clinică de lupus cel mai frecvent întâlnită. Afectează de două ori mai mult femeile decât bărbaţii şi apare frecvent la pacienţii cu vârste între 20 şi 45 ani. LEC afectează doar pielea din zonele expuse la soare, faţa, scalpul şi decolteul, dar şi dosul mâinilor, antebraţelor, degetele mâinilor şi, mai rar, trunchiul. Ca şi simptome, apar pete roşii acoperite de o scuamă groasă, iar în centrul lor apare atrofia cicatricială, aşa-numitul rash discoid. La nivelul scalpului, leziunile se însoţesc de căderea „ireversibilă” a părului, iar uneori se pot asocia şi leziuni la nivelul buzelor. LEC se prezintă sub mai multe forme: lupus discoid, lupus profund, lupus mucos oral şi conjunctival, lupus tumidus.
„LES în faza acută se poate manifesta prin umflarea mâinilor şi a picioarelor”

- Pentru celelalte forme ce simptome sunt?
- În LEsubacut sunt prezente modificări clinice şi biologice intermediare între forma cronică şi cea sistemică. Există o fotosensibilitate crescută a pielii, cu apariţia de pete roşii necicatriceale, cu scuamă fină şi uneori cu aspect inelar, având o depigmentare centrală, dar sunt asociate şi dureri articulare. LES în faza acută se poate manifesta prin: artrită cu articulaţii tumefiate - în special la încheieturi, umflarea mâinilor şi picioarelor din cauza unor probleme renale, febră peste 38 de grade Celsius, oboseală prelungită, scăderea în greutate, rash discoid, rash malar (n.r. - erupţie în formă de fluture peste obraji şi nas), fotosensibilitate cutanată, căderea părului, ulcere orale sau nazale, fenomen Raynaud, durere în piept în cazul respiraţiilor profunde sau scurtarea respiraţiei, anemie, probleme de coagulare a sângelui, uscarea ochilor, apariţia uşoară a vânătăilor, convulsii, anxietate, depresie, dureri de cap şi chiar pierderi de memorie. LES poate duce la complicaţii renale grave, ce pot cauza decesul, complicaţii nervoase, hematologice, vasculare, pulmonare şi cardiace. În plus, LES creşte riscul de cancer, în special de limfom non-Hodgkin, cancer pulmonar şi la ficat, iar în timpul sarcinii există riscul de avort spontan.

- Care sunt cauzele apariţiei lupusului?
- Ca în toate bolile autoimune, nu există o cauză anume. Însă în etiologia sa sunt implicaţi mai mulţi factori: moştenirea genetică, factori de mediu precum expunerea la radiaţii UV naturale ori la unele infecţii virale, de exemplu virusul Epstein-Barr, Cytomegalovirus sau HIV, iar un alt factor e cel hormonal, susţinut de agravarea bolii înainte şi în timpul menstruaţiei.

„Tratamentul face organismul şi mai vulnerabil la infecţii”
- Ce analize sunt necesare pentru punerea diagnosticului?
- Diagnosticarea LE se face pe baza aspectului clinic şi localizării caracteristice a leziunilor, dar sunt necesare şi o serie de investigaţii atât pentru confirmarea bolii, cât şi în vederea stabilirii extensiei acesteia către o formă mai gravă. De aceea, se efectuează biopsia dintr-o leziune cu examen histopatologic şi imunofluorescenţă directă. Sunt necesare o serie de testări imunologice: anticorpii anti-Ro şi anti-La care sunt specifici LEsubacut, dar şi anticorpii ADNdc şi antinucleari, care confirmă evoluţia spre LES. În plus, se vor efectua adesea o varietate de teste de sânge pentru a evalua gradul de extensie a bolii: hemograma completă, VSH, teste de evaluare renală şi hepatică, sumar de urină şi testare pentru sifilis, pentru a determina dacă anticorpii antifosfolipidici sunt în sânge.

- Boala poate fi tratată?
- Din păcate, nu există un tratament care să vindece lupusul. Însă, având în vedere că boala afectează fiecare persoană în mod diferit, medicaţia este şi ea adaptată la problemele specifice care apar la fiecare în parte. Trebuie reţinut însă faptul că tratamentul pentru lupus tinde să deprime sistemul imunitar, şi astfel face organismul şi mai vulnerabil la infecţii.

- E nevoie să se apeleze la bisturiu?
- În general sunt suficiente tratamentul medicamentos şi evitarea factorilor agravanţi. Doar în cazurile severe de LES cu afectare renală gravă se poate ajunge la transplant renal.

- Poate fi prevenită afecţiunea?
- Din păcate, nu. Însă prin evitarea factorilor precipitanţi se încearcă reducerea numărului episoadelor acute.

- Este ereditară?
- Este posibil să se moştenească o predispoziţie genetică pentru lupus, dar, chiar şi în acest caz, cel mai probabil boala apare numai după ce individul intră în contact cu factorii precipitanţi (n.r. - UV, unele infecţii, medicamente).

„Pacienţii trebuie să utilizeze zilnic creme cu factor de protecţie“

- Ce măsuri mai trebuie să ia pacienţii cu lupus?
- Indiferent de forma bolii, toţi pacienţii trebuie să utilizeze zilnic creme cu factor de protecţie mai mare de 30, indiferent de anotimp. Apoi, tratamentul pentru LEC constă în corticosteroizi locali şi antimalarice orale, cu menţiunea că trebuie urmărite efectele adverse prin examen oftalmologic. În cazul LEsubacut se recomandă şi corticosteroizi topici sau imunomodulatori topici, dar şi un tratament oral cu thalidomide sau hydroxycloroquină. În ceea ce priveşte LES, tratamentul este mult mai complicat, întrucât trebuie ţinute sub control şi afecţiunile asociate. Alte măsuri ar mai fi evitarea expunerii la soare şi purtarea de haine protectoare pentru a preveni erupţiile cutanate.

- Pacientul trebuie să ţină şi o dietă anume?
- Se recomandă o dietă hrănitoare şi echilibrată, cu limitarea aportului de zahăr şi sare în cazul administrării de corticosteroizi, dar şi exerciţii fizice regulate, evitarea fumatului, cunoaşterea şi înţelegerea bolii, susţinere din partea familiei şi a cadrelor medicale.

 

Add comment

Security code
Refresh

Newsletter

Pentru a primi ultimele noutati pe mail despre articolele Taifasuri, va rugam sa va inscrieti cu numele si adresa de mail !

Retete naturiste

Prev Next

Quinoa, de folos în

de Liliana Simidon Fibromialgia este un termen folosit pentru a denumi o serie de simptome ce includ dureri musculare şi articulare extinse, oboseală cronică şi stări de slăbiciune şi de depresie....

Nucile de Macadamia

de Elena Şerban Cu un nume exotic, dar cu nişte calităţi asemănătoare uleiului de măsline, nucile de Macadamia reprezintă unul dintre cele mai importante produse naturale. Ele au cel mai ridicat...

Trusa „verde“ de pri

de Elena Nedelcu Exact când aveţi de făcut un lucru important, atunci vă apucă greaţa, durerile în gât sau indigestia? Aproape toate persoanele au simţit pe pielea lor ironia legilor lui...

Şase beneficii ale u

de Ana Trifan Oferind o întreagă paletă de beneficii, uleiul de cocos nu ar trebui să lipsească din casele celor care ţin la sănătatea lor. Iată şase motive pentru care ar...

Rezistenţă şi vitali

de Cătălina Tăgârţă Planta Rhodiola rosea este numită şi „rădăcină de aur” sau „rădăcină de trandafir”, deoarece atunci când este tăiată ea răspândeşte miros de roze. Aceasta e utilizată în medicina...

Garcinia cambogia ve

de Cătălina Tăgârţă Garcinia cambogia este un arbust originar din sud-estul Asiei şi Indiei. Extractul din fructele şi coaja acestui copac conţine acid hidroxicidic, ce are capacitatea de a intensifica arderea...

Uleiuri de cimbru şi

de Liliana Simidon Bolile de plămâni figurează într-un top nedorit, ce câştigă teren în lume, iar în ţara noastră atinge cote alarmante. Printre cele mai frecvente afecţiuni se numără tuberculoza, virozele...

7 plante care vă sca

de Daniela Anton Vă confruntaţi deseori cu apariţia herpesului? Produs de un virus ce se multiplică rapid, el apare atunci când sistemul imunitar este slăbit. Pentru a vă ajuta să vă...

Leac pentru răceli:

de Daniela Anton Ardeiul iute are şi alte proprietăţi pe lângă aceea de a face mâncărurile mai gustoase. Acesta conţine capsaicină, o substanţă ce reduce durerile şi inflamaţiile şi împiedică formarea...

O minune pentru corp

de Gabriela Niculescu Nigella sativa, numită popular negrilică, este specifică vestului Asiei, fiind populară în India, Pakistan, Turcia, Grecia, Egipt sau Tunisia, unde se şi cultivă, deşi se găseşte şi în...

Decocturi pentru imu

de Gabriela Niculescu Temperaturile scăzute, microbii şi virusurile sunt factorii ce ne ameninţă sănătatea în sezonul rece, dar nici trecerea de la rece la cald nu ne face prea bine. Putem...

Remediu pentru infla

de Cătălina Tăgârţă Plantele şi arborii nu sunt folosiţi numai pentru frunze, flori, fructe, rădăcini şi scoarţă, ci şi pentru muguri, această ramură a fitoterapiei purtând denumirea de gemoterapie. Spre exemplu,...

Compresele cu hrean

de Liliana Simidon Gonartroza face parte din categoria artrozelor, boli reumatismale, degenerative, cauzate de gradul de uzură ridicat al articulaţiilor. Sunt, de fapt îmbolnăviri cronice ale acestora. Gonartroza este, de fapt,...

Curăţaţi corpul prin

Curăţaţi corpul prin sucoterapie

de Cătălina Tăgârţă Sucurile din legume şi fructe proaspete au un efect fantastic asupra celulelor şi a ţesuturilor uzate din organism şi pot trata numeroase boli, ca de exemplu cele cardiovasculare,...

Tonice „verzi“ pentr

de Gabriela Niculescu În medicina naturistă găsim unele plante care au proprietăţi ce revitalizează creierul, conferă o viaţă mai lungă şi măresc nivelul de energie. Folosite în mod constant, plante precum...

Autentificare

banner_cofetarie

Acum la chioscuri

Numarul 372

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Olivia Steer şi Andi Moisescu: „Avem norocul să ne potrivim foarte bine“

Olivia Steer şi Andi Moisescu: „Avem norocul să ne potrivim foarte bine“

de Gabriela Niculescu Olivia Steer şi Andi Moisescu formează de zece ani unul dintre cele mai stabile şi frumoase cupluri din...

Sandu Pop: „Cu Văru’ Săndel trăiesc şi cu teatrul mă lăfăiesc“

Sandu Pop: „Cu Văru’ Săndel trăiesc şi cu teatrul mă lăfăiesc“

de Gabriela Niculescu - Joacă de 17 ani pe scena Teatrului de Comedie Cel care-i dă viaţă Vărului Săndel în fiecare duminică...

Cei trei MasterChef de la Răsărit

Cei trei MasterChef de la Răsărit

de Gabriela Niculescu Spectaculosul show culinar „Master Chef” a debutat în data de 20 martie la Pro TV şi poate fi...

Emma Zeicescu şi Cosmin Stan dau tonul la Digi24 HD

Emma Zeicescu şi Cosmin Stan dau tonul la Digi24 HD

de Gabriela Niculescu Emma Zeicescu şi Cosmin Stan formează un cuplu profesional de aproape doi ani. Cei doi prezentatori tv fac...

George Mihăiţă: „Acum joc în şase piese“

George Mihăiţă: „Acum joc în şase piese“

de Loreta Popa Actorii nu sunt la fel ca restul oamenilor. Îl admirăm pe Radu Beligan cu toţii pentru vitalitatea şi...

Putin: soldat universal

Putin: soldat universal

de Dana Purgaru - Supereroul ruşilor cu veleităţi de dictator, la al treilea mandat de preşedinte al ţării Fost ofiţer KGB, practicant...

Irina Loghin: „Cântecul popular este ca o casă în care poţi să intri cu sufletul tău“

Irina Loghin: „Cântecul popular este ca o casă în care poţi să intri cu sufletul tău“

de Loreta Popa Irina Loghin pare a se fi născut din seva cântecului popular. Artista a dăruit marelui public o carte...

Constantin Enceanu: „Dacă n-aş fi fost interpret de muzică populară, aş fi fost bucătar“

Constantin Enceanu: „Dacă n-aş fi fost interpret de muzică populară, aş fi fost bucătar“

de Gabriela Niculescu Constantin Enceanu, directorul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” şi unul dintre cei mai iubiţi interpreţi români de folclor, vă...

Paula Seling: „Am fost îndrumată de persoane deosebite, care m-au învăţat să fiu om“

Paula Seling: „Am fost îndrumată de persoane deosebite, care m-au învăţat să fiu om“

de Gabriela Niculescu - Iubeşte cântecul şi natura, iar dragostea i se întoarce înzecit Paula Seling are una dintre cele mai bune...

Gil Dobrică, olteanul cu blues în sânge

Gil Dobrică, olteanul cu blues în sânge

de Loreta Popa Un inovator, un înaintaş. Un spirit modern în toate sensurile. Dacă nu vi-l amintiţi la primele acorduri ale...

Povestea „Poveştirilor adevărate“

Povestea „Poveştirilor adevărate“

de Gabriela Niculescu Ioana Maria Moldovan şi Dan Cruceru sunt gazdele dumneavoastră în fiecare zi de luni până sâmbătă, de la...

„Unde-s cu familia şi mă simt bine, acolo e locul meu“

„Unde-s cu familia şi mă simt bine, acolo e locul meu“

de Cătălina Tăgârţă - Cântăreţul şi compozitorul Pavel Stratan se destăinuie A avut o copilărie... nu tocmai uşoară. Cu bune şi cu...

Diana Dumitrescu: „Îmi doresc o fetiţă, să devină balerină şi pilot de curse“

Diana Dumitrescu: „Îmi doresc o fetiţă, să devină balerină şi pilot de curse“

de Gabriela Niculescu Diana Dumitrescu joacă rolul Andreei Rădulescu în serialul „Pariu cu viaţa”, al cărui sezon secund va avea startul...

Nadia Comăneci: „La fel ca în sala de gimnastică, şi în viaţă dau tot ce am mai bun“

Nadia Comăneci: „La fel ca în sala de gimnastică, şi în viaţă dau tot ce am mai bun“

de Gabriela Niculescu - „Zeiţa de la Montreal“ vorbeşte deschis despre trecut şi prezent Numele ei este sinonim cu prima notă de...

Matilda Pascal Cojocăriţa: „Cred că ne-a dăruit Dumnezeu unul altuia“

Matilda Pascal Cojocăriţa: „Cred că ne-a dăruit Dumnezeu unul altuia“

de Gabriela Niculescu Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu formează, de 20 de ani, nu doar o pereche statornică, ci şi...

„Astăzi credem în Moş Crăciun mai mult ca niciodată“

„Astăzi credem în Moş Crăciun mai mult ca niciodată“

de Gabriela Niculescu - Familia Prigoană, mereu acasă de Sărbători Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană trăiesc viaţa la cote maxime, ţinând cont...

Giulia Anghelescu: „Ne doream foarte mult un copil, dar plănuisem să vină la anul“

Giulia Anghelescu: „Ne doream foarte mult un copil, dar plănuisem să vină la anul“

de Gabriela Niculescu - Cântăreaţă, DJ şi viitoare mămică Giulia Anghelescu este DJ la Pro FM şi o puteţi asculta la acest...

Sergiu Nicolaescu: „Când filmez nu mai există boli sau supărări“

Sergiu Nicolaescu: „Când filmez nu mai există boli sau supărări“

de Loreta Popa - Regizorul nemuritor, care vrea să fie judecat după creaţiile sale Are de fiecare dată o viziune foarte clară...

Marioara Murărescu: „În emisiuni am ţinut mereu cont de amintirile neamului românesc, păstrate în cântec“

Marioara Murărescu: „În emisiuni am ţinut mereu cont de amintirile neamului românesc, păstrate în câ

de Gabriela Niculescu Marioara Murărescu este enciclopedia vie a folclorului românesc. În emisiunea „Tezaur Folcloric”, pe care o realizează de 29...

Cârcotaşii Cronicii răspund isteţ provocărilor

Cârcotaşii Cronicii răspund isteţ provocărilor

de Gabriela Niculescu După teribilul accident rutier în care a fost implicat Şerban Huidu în luna octombrie a acestui an, la...

Mirela Petrean: „Melodia «Cu ce m-am ales în viaţă» este apogeul pentru mine“

Mirela Petrean: „Melodia «Cu ce m-am ales în viaţă» este apogeul pentru mine“

de Cătălina Tăgârţă E fericită când fanii se simt bine la petrecerile sale, iar dincolo de scenă şi de aplauze este...

Gabriela Dinică: „În actorie, soţul meu a parcurs drumul de la locotenent la general“

Gabriela Dinică: „În actorie, soţul meu a parcurs drumul de la locotenent la general“

de Loreta Popa Obişnuia să spună că s-a cuminţit târziu în viaţă, şi asta numai datorită soţiei sale, Gabriela Dinică, despre...

Lacrimă de stea

Lacrimă de stea

Cel mai recent album al meu se numeşte „Lacrimi“. De ce lacrimi? Pentru că am avut un vis în copilăria...

Divertisment cu creier

Divertisment cu creier

de Gabriela Niculescu - Toni Grecu: „Umorul de pe micul ecran e de două feluri: făcut cu partea superioară a corpului...

Carmen Tănase şi Doru Ana au făcut „Pariu cu viaţa“

Carmen Tănase şi Doru Ana au făcut „Pariu cu viaţa“

de Gabriela Niculescu Carmen Tănase şi Doru Ana îi interpretează pe Mara şi Alexandru (Sandu) Anghel, unul dintre cele mai interesante...

Specialistii Taifasuri

Liliana Simidon - Fitoterapie

Anca Simionescu - Ginecologie

Răzvan Doseanu - Juridic
www.doseanu.ro

Constantin Daniel Lescai - Medicină veterinară

Gheorghe Ianoş - Astrologie