Main menu

header

577 14 1de Gabriela Niculescu

Infarctul miocardic face anual milioane de victime în întreaga lume. Recent, fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit, la vârsta de 26 de ani, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo și FC Viitorul Constanța. Din păcate, sportivul nu a reacţionat la manevrele de resuscitare efectuate de medici mai bine de o oră. Însă, în alte cazuri, mai puţin dramatice, dacă am şti cum să identificăm simptomele infarctului miocardic şi cum să aplicăm măsurile de prim ajutor, poate am reuşi să salvăm vieţile celor aflaţi în suferinţă în apropierea noastră. Despre cum putem să ne ajutăm pe noi şi pe cei din jur ne-a spus specialistul în cardiologie, doctor Constantin Anastase.

„Calibrul şi importanţa vasului determină severitatea”

- Ce este infarctul miocardic, numit frecvent și atac de cord?

- Infarctul miocardic presupune întreruperea fluxului sangvin la nivelul unei porțiuni a inimii, ce determină moartea celulelor miocardice. Adesea se produce prin obstrucția unei artere coronare în urma rupturii unei plăci de aterom, care este un depozit de lipide și celule albe la nivelul peretelui arterial. Înfundarea completă a acestui vas timp de peste 15-20 de minute duce la moartea muşchiului inimii.

- În ce constă gravitatea unui infarct miocardic?

- Calibrul şi importanţa vasului afectat sunt cele două elemente ce determină severitatea infarctului. Cu cât vasul sangvin este mai mare, cu atât situaţia este mai gravă. Rapiditatea intervenţiei medicale salvează muşchiul cardiac de la moarte, de aceea este important să recunoaştem infarctul şi să luăm câteva măsuri simple.

„Cel mai frecvent simptom, durerea toracică anterioară”

- Cum ne dăm seama când cineva suferă un infarct sau chiar noi înşine?

- Simptomele infarctului miocardic debutează, de regulă, gradual, pe parcursul a câteva minute, şi rareori se întâmplă brusc. Cel mai frecvent simptom al infarctului miocardic acut este durerea toracică anterioară, ce este descrisă ca o gheară în piept sau ca o senzaţie de presiune. Această durere se numeşte angină pectorală. Cel mai des este localizată în spatele sternului sau în piept şi poate iradia spre baza gâtului, în umărul şi în mâna stângă, în spate, chiar şi în mandibulă. Este însoţită de transpiraţii reci, senzaţie de sufocare, şi, uneori, de greaţă şi de vărsături. Un alt simptom este respiraţia dificilă care apare atunci când afectarea miocardului reduce debitul cardiac al ventricu- lului stâng, producând insuficienţă ventriculară stângă, urmată de edem pulmonar. Apoi, puteţi recunoaşte o persoană care a suferit un infarct miocardic şi după faptul că tenul acesteia devine palid, livid.

- Cum acordăm primul ajutor?

- Cel mai important lucru pe care trebuie să-l reţinem este că infarctul miocardic poate fi fatal. Astfel, primul ajutor poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Înainte de toate trebuie să apelaţi serviciul de urgenţă 112, la care trebuie să anunţaţi incidentul. Apoi, dacă persoana este conştientă, trebuie ajutată să se aşeze. Dacă aveţi la îndemână, îi puteţi oferi o aspirină, pe care va trebui s-o mestece, nu s-o înghită cu apă. Aceasta împiedică formarea cheagurilor de sânge şi, astfel, obstrucţionarea completă a vasului care a provocat infarctul. De asemenea, nitroglicerina mai este de folos şi se recomandă o tabletă ţinută sub limbă până la dizolvarea completă. Aceasta are rolul de a calma durerea din piept. Atenţie însă la administrarea medicamentelor, deoarece există riscul ca pacientul să sufere de afecţiuni care se pot agrava. Dacă nu cunoaşteţi acest detaliu, renunţaţi la administrarea aspirinei. Apoi, în cazul nefericit în care persoana devine inconştientă este foarte posibil ca inima să fi intrat în stop. Atunci trebuie să aplicaţi măsurile de resuscitare până la apariţia medicilor.

„Masajul cardiac se face în mod regulat şi constant”

- Cum resuscităm o persoană aflată în stop cardiorespirator?

- Întindeţi victima în poziţie orizontală şi verificaţi pulsul, presând cu degetele în lateralul mărului lui Adam, şi respiraţia, prin apropierea obrazului de nasul victimei. Dacă acestea lipsesc, trebuie să-i faceţi masaj cardiac. Plasaţi degetul mijlociu pe capul pieptului, adică pe stern, aşezaţi întreaga palmă, apoi pe cea de-a doua o poziţionaţi pestre prima mână, cu degetele întrepătrunse. Astfel vă asiguraţi că nu presaţi coastele, care se pot rupe. Trebuie să îngenuncheaţi lângă victimă şi să presaţi pieptul acesteia cu putere, astfel încât sternul să coboare aproximativ patru centrimetri. Faceţi această manevră în mod regulat, la intervale de una, două secunde, şi în mod constant. La 15 compresii sternale se pot face două respiraţii, adică se strânge cu o mână nasul victimei, se inspiră adânc şi se suflă în gura bolnavului. Verificaţi pulsul la aproximativ două minute. Dacă acesta nu revine, faceţi masajul cardiac într-un ritm alert.

„Verificaţi pulsul şi respiraţia victimei. Dacă acestea lipsesc, trebuie să-i faceţi masaj cardiac“

Lecţie de resuscitare pentru Cartea Recordurilor

România va încerca să intre în Cartea Recordurilor la 28 mai cu cea mai mare lecție de resuscitare. Peste 12.000 de români sunt așteptați pe Arena Naţională la evenimentul organizat de Societatea de Salvare București și de Serviciul de Ambulanță București Ilfov (SABIF), cu prilejul împlinirii a 110 ani de activitate. Special pentru acest eveniment a fost creat site-ul www.recordpentruviata.ro, unde se pot înscrie toți cei care doresc să participe. Primele 12.000 de persoane înscrise pe site vor fi alertate prin intermediul aplicației „Există un erou în fiecare dintre voi” de fiecare dată când o persoană va fi în stop cardiorespirator în apropierea lor.

Add comment


Security code
Refresh