Main menu

header

549 12 1de Daniel Alexandrescu

Ce înseamnă serviciul de îngrijire medicală la domiciliu şi cum îl putem accesa, cine poate beneficia de aceste servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate şi care este pachetul de bază sunt doar câteva dintre întrebările la care am căutat un răspuns pentru ca toți asiguraţii CNAS care au cu adevărat nevoie de asistență specializată acasă să poată accesa aceste servicii medicale. Cornel Brotac (medalion), medic specialist în recuperare fizică şi balneologie şi managerul „Brotac Medical Center”, clinică de profil care oferă aceste servicii încă din anul 2006, ne-a dezvăluit într-un amplu interviu tot ce trebuie să ştim despre îngrijirile medicale la domiciliu. Cum se întocmește un dosar prin care se solicită asistență de specialitate acasă, care sunt afecțiunile pentru care poate fi revendicată această asistență și cât timp poate fi acordată ea gratuit, puteți afla din rândurile următoare.

„Pacienţilor li se efectuează medicaţie prescrisă de specialist”

- Ce înseamnă îngrijiri medicale la domiciliu şi cine poate beneficia de ele?

- De acest program demarat de Casa de Asigurări pot beneficia absolut toţi pacienţii cărora medicii le recomandă iniţierea sau continuarea unui tratament medical la domiciliu. Prin îngrijiri medicale la domiciliu, pacienților li se efectuează tratamente prescrise de medic sau recuperare funcţională, neuromotorie prin kinetoterapie. Condiţia ca un pacient să beneficieze gratuit de îngrijiri medicale la domiciliu decontate de Casa de Asigurări este ca pacientul să aibă calitate de asigurat. Asiguraţii CNAS pot beneficia gratuit de acest serviciu numai în baza unei recomandări a unui medic aflat în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări. Serviciile medicale efectuate la domiciliul pacienţilor cel mai frecvent întâlnite sunt următoarele: injecţii subcutanate, intramusculare, intravenoase, perfuzii endovenoase, aplicare de pansamente, îngrijirea plăgilor, atât simple, cât şi suprainfectate, îngrijirea escarelor şi kinetoterapie. Încă de la începutul tratării pacienților căutăm pe cât posibil să-i informăm cu privire la drepturile lor la serviciile medicale.

- Care sunt cele mai frecvente diagnostice pentru care se solicită serviciul de îngrijire la domiciliu?

- Cele mai frecvente diagnostice întâlnite în societatea noastră sunt cele provenite din următoarele specialităţi: ortopedie, neurologie, chirurgie şi reabilitare medicală. Unul dintre diagnosticele cel mai cunoscute, care necesită o îngrijire medicală pe o perioadă mai îndelungată, o reprezintă accidentul vascular, care, de cele mai multe ori, din păcate, nu poate fi recuperat în cele 90 de zile gratuite oferite de Casa de Asigurări într-un an calendaristic.

Suportul psihic pentru vindecare, doar contra cost

549 12 2- Ce înseamnă pachetul de bază? Ce include el?

- Pachetul de bază de îngrijiri la domiciliu cuprinde monitorizarea parametrilor fiziologici, administrarea medicamentelor - intramuscular, subcutanat, intradermic, oral, pe mucoase, intravenos sau prin perfuzie endovenoasă -, apoi sondajul vezical, alimentarea artificială prin sonda gastrică, recoltarea produselor biologice, clismă cu scop terapeutic, spălătură vaginală în cazuri de deficit motor, kinetoterapie, îngrijirea plăgilor, a escarelor, a stomelor, a fistulelor, a tubului de dren, a canulei traheale şi instruirea asiguratului, monitorizarea dializei peritoneale, dar şi aplicarea de pampers, ploscă sau bazinet, după caz.

- Observ că, pe lângă pachetul de bază, mai aveţi şi psihologi care îşi oferă serviciile pentru ca pacienţii să poată beneficia şi de un suport psihic pentru vindecare. În ce condiţii pot fi accesaţi aceştia?

- Am pus la dispoziţia celor care au nevoie logoped şi psiholog pentru a ajuta la recuperarea totală a pacientului şi reintegrarea sa în societate, dar, din păcate, aceste servicii nu sunt oferite gratuit de Casa de Asigurări, şi astfel un număr mic de pacienţi şi-au permis, din punct de vedere financiar, să beneficieze de aceste servicii. Consider că aceste servicii eficientizează atât recuperarea pacientului, cât şi scăderea timpului necesar reintegrării în societate. Dacă nu există un moral pozitiv, recuperarea pacientului este aproape imposibilă.

Dosar pentru fiecare dintre cele trei luni accesibile pe an

- Ce altceva ar trebui să mai ştie pacienţii despre îngrijirile la domiciliu?

- Cel mai important este să ştie că au acest drept şi că acest serviciu medical poate fi decontat de Casa de Asigurări maximum 90 de zile într-un an calendaristic. Pacienţii pot beneficia de acest serviciu medical prin întocmirea unui dosar medical prin care se pot solicita maximum 30 de zile. De cele 90 de zile calendaristice se poate beneficia prin trei astfel de proceduri lunare. În cadrul societăţii noastre există un departament care se ocupă strict cu consilierea celor interesați de întocmirea acestor dosare. Toţi pacienţii care doresc să beneficieze de un astfel de serviciu pot apela numărul de telefon scurt 021/9406, la care un consilier îi îndrumă şi îi informează asupra drepturilor oricărui asigurat CNAS. Pacienţii mai trebuie să ştie că serviciul de îngrijiri medicale la domiciliu nu este similar cu serviciul social de îngrijiri la domiciliu.

- După ce pacientul se recuperează şi nu mai are nevoie de aceste îngrijiri medicale la domiciliu, dar are nevoie în continuare de tratament, ce trebuie să facă?

- Poate apela la serviciile medicale ale clinicii noastre atât pentru cele gratuite, care sunt endocrinologie, ginecologie, ortopedie, geriatrie, medicină internă, medicină de familie, recuperarea medicală fizică şi balneologie, spitalizare de zi şi laborator de analize acreditat RENAR, cât şi pentru cele cu plată, adică nutriţie, cardiologie, diabet, imagistică - ecografie abdominală, ecografie de cord, ecografie de tiroidă, Doppler de vase, ecografie transvaginală şi de sâni.

90 e numărul maxim de zile „asistate“ gratuit pe care le decontează Casa Națională de Asigurări (CNAS) pe parcusul unui an calendaristic

„Toţi pacienţii asigurați CNAS pot apela numărul de telefon 021/9406 pentru asistență acasă“

„Cele mai frecvente servicii medicale efectuate la domiciliul pacienţilor sunt: injecţii subcutanate, intramusculare, intravenoase, perfuzii endovenoase, aplicare de pansamente, îngrijirea plăgilor, atât simple, cât şi suprainfectate, îngrijirea escarelor şi kinetoterapie“

„Numărul şi durata serviciilor de spitalizare pot fi reduse“

- Ce servicii sunt oferite în mediul familial?

- Serviciile de îngrijire medicale la domiciliu sunt oferite, la recomandarea medicului, de echipe multidisciplinare alcătuite din asistente medicale, psihologi, kinetoterapeuţi, logopezi, infirmiere şi asistenți sociali ai persoanelor dependente de domiciliu, temporar sau permanent. Scopul este de a oferi pacienţilor condiţii prielnice şi adecvate nevoilor individuale, în sensul unei recuperări în mediul familial. Datorită acestui tip de îngrijire, numărul şi durata tratamentelor spitalizate pot fi reduse, iar procesul de vindecare al bolnavului poate fi îmbunătăţit.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507