Main menu

header

548 14 1de Raluca Grințescu

Acest silicat borifer de fier și aluminiu își datorează numele lui Eugène Dumortier, paleontologul francez care l-a descoperit în anul 1881. Este vorba despre un mineral care se găsește în rocile de origine pegmatică și metamorfică.

Are aceeași duritate ca și cuarțul

Cele mai mari zăcăminte de dumortierit, un mineral frumos, a cărui valoare variază între diversele nuanțe de albastru și violet, se găsesc în Statele Unite, însă există, de asemenea, exploatări importante și în Marea Britanie, Polonia, Bulgaria, Rusia, Japonia, Namibia, Madagascar și India, fiind un mineral destul de rar în Spania. În Italia, în localitatea Sondalo, a fost descoperit un exemplar de dumortierit verde, care s-a dovedit a fi unicul de acest fel găsit până în prezent. Dumortieritul are aceeași duritate ca și cuarțul (7 pe scara Mohs). Este greu și prezintă clivaj perfect. Este aproape întotdeauna insolubil și infuzibil. Principalul scop al exploatării acestui mineral este utilizarea sa la fabricarea de materiale refractare aluminoase, dar și la fabricarea de porțelanuri.

Este prescris pentru stomac

548 14 2Acest mineral frumos, în nuanțe de albastru și de violet, vă poate aduce o doză mare de imaginație și de creativitate și vă accentuează empatia și solidaritatea. Astfel, e o piatră care poate, pe de-o parte, să vă îmbunătățească relația cu ceilalți, ajutându-vă să vă conectați într-un mod mai pozitiv la tot ceea ce vă înconjoară și, pe de altă parte, să vă dezvoltați capacitatea de introspecție și de a intra în contact cu sentimentele și cu emoțiile dumneavoastră.

În cristaloterapia modernă, dumortieritul este recomandat pentru depășirea acelor momente în care vă simțiți dezorientați, în care v-ați pierdut interesul pentru obiectivele urmărite până în acel moment și aveți nevoie de noi țeluri. Este vorba despre un mineral care întărește sistemul nervos, calmându-vă, și care vă ajută la rezolvarea problemelor legate de somn și de concentrare. Ca oricare piatră albastră, dumortieritul rezonează cu chakra a cincea sau a Gâtului, favorizând comunicarea. Efectele asupra sănătății sunt multiple: mărește capacitatea organismului de a lupta cu boala, este benefic pentru stomac, bun pentru tratarea arsurilor solare, este o piatră răcoroasă, relaxantă, antistres - țineți-l în mână în momentele de odihnă. De asemenea, are puternic rol protector asupra familiei, reduce încăpățânarea, agitația, frica, panica și dependențele. 

Aplicații terapeutice

Dezvoltarea intuiției vă va ajuta să descoperiți acea lume subtilă, ascunsă privirilor dumneavoastră, care vă poate îmbogăți cu noi perspective asupra situațiilor pe care le trăiți și cu o mai bună cunoaștere a persoanelor pe care le iubiți.

Așezați sau în picioare, veți ține în mâna stângă un dumortierit și veți îndrepta raza sa de lumină către cel de-al treilea ochi (punctul dintre sprâncene), pentru a-l echilibra și a-l deschide. Înainte de a închide ochii, veți privi fix piatra câteva secunde. Apoi veți vizualiza o rază de lumină albastră traversând cel de-al treilea ochi și veți conștientiza respirația. Când vă veți simți mai relaxați, concentrați-vă atenția asupra punctului dintre sprâncene, vizualizând culoarea albastră, simțind căldura vibrațiilor energetice ale dumortieritului. Rețineți aerul în piept trei secunde și apoi expirați lent. Inspirând, veți vizualiza acea persoană pe care v-ar plăcea să o cunoașteți mai bine sau vă veți gândi la acea problemă care vă preocupă și pe care nu știți cum să o rezolvați. Făcând acest lucru, veți lăsa să treacă prin mintea dumneavoastră orice gând și veți conștientiza emoțiile pe care le simțiți, fără a le judeca. Veți realiza zece cicluri complete de respirație și apoi vă veți odihni, internalizând ce ați trăit și ce ați simțit.

Nu îl folosiți ca elixir pentru băut, dumortieritul conține aluminiu

Relaţii astrologice: de mare folos Peştilor

Dumortieritul este piatra nativilor din zodia Pești. Guvernați de Neptun, planetă receptivă, Peștii sunt în pericol de a se pierde între miile de indecizii; totul îi interesează, vor să se arate utili și eficienți în toate, vor să-i ajute pe toți. Cu inima împărțită între atâtea interese, Peștilor nu le ajunge timpul. Așadar, unul dintre lucrurile pe care trebuie să le învețe este cum să-l organizeze, ceea ce este asociat în mod inevitabil cu nevoia de a ști să prioritizeze, lucru foarte important, și să lase problemele secundare pentru o altă zi sau, dacă este necesar, chiar să le taie de pe listă. Dumortieritul le va fi de mare ajutor în acest sens, deoarece le va aduce nu numai o mai bună organizare mentală, ci și înțelepciunea necesară pentru a-și doza forțele.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507