Main menu

header

547 14 1de Gabriela Niculescu

Chiar dacă, în România, este relativ la început, piaţa fructelor de mare a crescut în anul 2014 cu 50% faţă de 2013, iar până la sfârşitul lui 2015 se aşteaptă o creştere de cel puţin 30% faţă de anul precedent. Oamenii devin tot mai atenţi la alimentaţie şi au început să renunţe treptat la pui şi la porc în favoarea peştelui şi a fructelor de mare, iar acest lucru este confirmat de cifrele din vânzări. Scoicile, creveţii, caracatiţele, calamarii, baby caracatiţele şi baby calamarii, crabii, homarii sunt câteva dintre cele mai gustoase şi mai căutate fructe de mare. Însă, de calitatea şi de prospeţimea lor depinde gustul ideal. Pentru a şti la ce să fiţi atenţi şi cum să cumpăraţi cele mai bune fructe de mare i-am cerut sfatul unuia dintre cei mai importanţi importatori şi distribuitori de fructe de mare din România, Ose Aihie (foto), de la Mose Distributions.

„Sunt importate din Thailanda, Indonezia, Ecuador, Chile”

- Ce ar trebui să ştie oamenii atunci când cumpără fructe de mare?

- Ar trebui să ştie că 85% dintre fructele de mare existente în comerţul românesc nu sunt proaspete, sunt congelate, deşi, de multe ori, sunt prezentate ca fiind proaspete. Ar trebui să se uite la ţara de provenienţă şi, dacă aceasta nu este una dintre Italia, Grecia sau Turcia, atunci nu au cum să fie proaspete. Cele mai multe fructe se importă din Thailanda, Indonezia, Ecuador, Chile, şi atunci nu au cum să ajungă proaspete în România, ci doar congelate, distanţele fiind foarte mari, iar durata transportului, foarte lungă.

- Multe dintre fructele de mare sunt decongelate şi puse la gheaţă. Este corectă această procedură?

- Nu este corectă, pentru că astfel consumatorul este minţit. Dar, în România, abia acum se dezvoltă acest sector şi trebuie să ne informăm mai mult cu privire la menţinerea calităţii fructelor de mare.

„Congelarea se face numai sub -60 de grade Celsius”

547 14 2- Cum ar trebui să le alegem pe cele sigure?

- Dacă doriţi fructe de mare proaspete, verificaţi ca ţara de provenienţă să fie apropiată, din punct de vedere geografic, României. Dacă nu le doriţi proaspete, le puteţi cumpăra congelate. Dar, atenţie, nu decongelate şi puse la gheaţă! Odată decongelat, produsul trebuie preparat imediat, altfel nu avem voie să-l decongelăm. Congelarea fructelor de mare se face la o anumită temperatură, cel puţin -60 de grade Celsius, niciodată mai sus, iar noi nu le putem congela după cumpărare, la -5, -6 grade Celsius, cât are capacitatea congelatorul de acasă. De aceea, odată cumpărate decongelate, trebuie gătite. Altfel, îşi pierd proprietăţile prin alterare şi nu mai sunt bune de preparat. Cele mai bune fructe de mare sunt cele congelate pe vapor, imediat cum au fost scoase din apă, de vii. Până când vaporul ajunge la ţărm, durează trei, patru zile, şi atunci trebuie ca fructele să fie vândute în cel mult 24 de ore, altfel trebuie aruncate. Dar, din păcate, uneori se congelează şi atunci au o calitate inferioară.

- Există în comerţ fel de fel de cocteiluri de fructe de mare, gata ambalate. Ni le-ai recomanda?

- Am şi eu în portofoliu acest produs, dar nu prea îl recomand. Eu vă sfătuiesc să vă cumpăraţi separat baby calamar, baby caracatiţă, scoici, creveţi şi orice altceva vă mai doriţi şi să vi le amestecaţi singuri. Asta, deoarece în pungile de mixuri nu ajung întotdeauna produsele cel mai bune. De obicei, la cocteiluri ajung cele de o calitate mai slabă, exact cum se întâmplă şi la carnea tocată. Vă puteţi da seama de acest lucru şi prin prisma preţului mic al cocteilurilor de fructe de mare.

„Bogate în Omega 3 şi nu măresc colesterolul”

- Scoicile au vreo regulă?

- Ar trebui să fie proaspete, însă, trăim în România şi le importăm. Exceptând midiile, care se găsesc în Bulgaria, celelalte scoici sunt preponderent congelate. Noi importăm şi scoici care se găsesc numai în Noua Zeelandă, care sunt cel mai bun antiinflamator din lume, avem şi vongole, care se găsesc în Italia, dar le aducem congelate, pentru a nu se perisa în timpul celor patru zile de transport. Şi în cazul lor, regula este aceeaşi, trebuie să fie gătite proaspete sau imediat după decongelare. Şi niciodată nu trebuie recongelate, deoarece se alterează.

- Beneficiile cărnii de peşte sunt cunoscute, care ar fi cele ale fructelor de mare?

- Fructele de mare nu măresc colesterolul şi sunt bogate, în primul rând, în Omega 3, de aceea sunt foarte sănătoase.

„85% dintre fructele de mare existente în comerţul românesc nu sunt proaspete, sunt congelate, deşi, de multe ori, sunt prezentate ca fiind proaspete“

„Glazura de gheaţă le protejează de factorii externi“

- Oferă-ne câteva ponturi pentru a păstra calitatea peştelui şi a fructelor de mare.

- Înainte de congelare, peştele trebuie eviscerat. Dacă îl congelăm cu intestine, gustul lui va fi amărui. Dacă burta peştelui este îngălbenită sau urechile sunt putrezi, atunci peştele este vechi, stă de multe zile pe patul de gheaţă. Fructele de mare sunt în general în glazură de gheaţă şi sunt mai greu de verificat, dar stratul de gheaţă le protejează de factorii externi. De aceea au şi gheaţă în caserole, pentru a le conserva mai bine. Acum există o lege datorită căreia pe fiecare ambalaj trebuie precizate ţara de provenienţă, dimensiunea peştelui, a fileului, cantitatea de glazură de gheaţă, pentru că omul trebuie să ştie ce pune în farfurie. Dacă mergeţi la restaurant, chelnerul nu vă poate aduce la masă un file de 200 de grame şi altul de 400 de grame. Ele trebuie să fie aproximativ egale.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507