Main menu

header

ÎPS Teofan a fost întronat ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

Duminică, 8 iunie, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Înalt Prea Sfinţitul Teofan Savu (foto stânga) a fost întronat ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. La eveniment au participat Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoţi, diaconi şi foarte mulţi credincioşi. ÎPS Teofan a fost ales în urma votului Sfântului Sinod în şedinţa din 5 martie 2008. Mitropolit al Olteniei din 2000 până acum,

     Înalt Prea Sfinţitul Teofan s-a născut în urmă cu 49 de ani într-o familie credincioasă, cu şapte copii. Trei dintre copiii familiei Savu, din localitatea Corbi, judeţul Argeş, au luat calea monahismului. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a studiat teologia atât în ţară, la facultatea de gen a Universităţii Bucureşti, cât şi în străinătate, la Institutul Saint Serge din Paris. Înalt Prea Sfinţitul Teofan a fost epsicop vicar patriarhal pe vremea fostului Patriarh Teoctist, apoi Mitropolit al Olteniei, în total având 19 ani de episcopat.
Anda Postolache

Rusaliile, veche sărbătoare creştină

   La cincizeci de zile de la Învierea Domnului, sărbătorim Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile - din italianul rosalia, sărbătoarea trandafirilor)  sau Cincizecimea. În popor ziua mai este cunoscută şi sub numele de Duminica Mare. În sâmbăta precedentă Rusaliilor se fac pomeniri generale ale morţilor, numite la noi Moşii de Vară.  Domnul le-a zis ucenicilor înainte de a se urca la cer:  „Eu voi ruga pe Tatăl, şi alt mângâietor va da vouă, ca să fie cu voi în veci, adică Duhul adevărului” (Ioan, 14, 16-17).
     La  zece zile după Înălţare minunea s-a întâmplat, Duhul  a coborât asupra apostolilor sub formă de limbi de foc: „Iar când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.” (Fapte 2, 1-13).  

 

Tradiţii – Obiceiuri – Credinţe

- Una dintre sărbătorile marcante ale calendarului popular este Ispasul (anul acesta, pe 5 iunie), denumire dată Înălţării Domnului. Se spune că Ispas este un personaj mitic, care ar fi asistat la Înălţarea lui Hristos la cer şi este sărbătorit şi el în ziua de joi din a şasea săptămână de după Paşte

- Tot ziua de Ispas mai este în popor sărbătorită drept Paştele Cailor sau Joia Iepelor. Strămoşii noştri, când încă amestecau învăţăturile creştine cu cele păgâne, credeau că în această zi caii ce pasc iarbă un ceas se satură pentru tot anul. Treptat, ziua a căpătat un înţeles peiorativ, din cauza datei schimbătoare a sărbătorii

- În sâmbăta de după Ispas se face pomenirea morţilor, zi care este cunoscută în tradiţia populară drept Moşii de Vară sau Moşii cei Mari. Se obişnuieşte să se dea de pomană în vase de lemn şi lut cumpărate de la Târgurile de Moşi, ce se organizează în mai multe locuri din ţară

- La 11 iunie este Vartolomeul Grâului şi Sfântul Apostol Vartolomeu. Vartolomeul Grâului reprezenta un zeu aprig, care îi pedepsea pe cei care lucrau de ziua lui: le trimitea grindină, ploaie fără oprire şi vijelie.

Înălţarea Domnului la cer

   La patruzeci de zile de la Înviere, Hristos s-a înălţat la cer, fiind ultima dată când ucenicii Săi L-au văzut pe pământ. În timp ce se ridica în slava cerului, Domnul le spunea ucenicilor Săi: „Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte 1, 8). Prin urmare, în a şasea joi după Paşte serbăm Înălţarea Domnului la cer. După cum Iisus, înainte de propovăduire, a stat 40 de zile în pustie şi s-a rugat, aşa şi după Înviere a stat 40 de zile pe pământ şi i-a învăţat pe ucenici despre scopul venirii Sale pe pământ, despre împărăţia lui Dumnezeu. În răstimpul celor 40 de zile de după Înviere, Iisus aparţinea atât lumii de aici, deoarece putea să mănânce şi avea toate atributele unui om cu trup care avea necesităţi fireşti, dar, în acelaşi timp, aparţinea şi lumii de dincolo, întrucât trupul Lui era altfel, avea o „subţirime” ce îi permitea să treacă prin lucruri.