Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Palatul Patriarhiei, de la Camera Deputatilor la sfânt lăcaş

  Dacă ajungi măcar pentru o clipă în Bucureşti, pe Dealul Patriarhiei, vei simţi cum sfinţenia locului te învăluie uşor, zburând parcă din mâna Sfântului Dimitrie Cel Nou în toate colţurile lumii. Iar parfumul acesteia îţi va stărui neîncetat în minte.
  „Închinată lui Constantin“
  „În afara slujbelor bisericii nu există scară către cer. (…) Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul”, spunea odată Petre Ţuţea. Patriarhia Română. Grădina Raiului. Locul unde sfinţenia se lasă legănată de atât timp de undele Dâmboviţei. Arareori întâlneşti o istorie mai fascinantă a vreunui lăcaş românesc ca aici, la Patriarhia Română, celebra ctitorie construită în 1698, pe vremea lui Constantin Vodă Brâncoveanu!
  „La urmă merseserăm la  marginea oraşului, pe un deal înalt, ce domina împrejurimile. Acolo domnul era ocupat cu clădirea unei mănăstiri, cu o biserică măreaţă şi strălucită, semănând pe dinăuntrul cu cea de la Curtea de Argeş, numai că aceasta este de cărămidă şi în tindă are 12 stâlpi, fiecare dintr-o bucată rotundă de piatră, ca să formeze numărul celor 12 apostoli… Am făcut în ea o aghiazmă şi Prea Sfinţia Sa a stropit-o, căci nu este încă terminată. Ea este închinată lui Constantin, care este şi numele

Pelerini la moaştele Sfântului Dumitru

Noaptea de 26 spre 27 octombrie nu pare ca toate celelalte nopţi în care Dumnezeu ne îngăduie bucuria de a slăvi numele Lui. E o noapte adâncă şi răcoroasă, ca de început de lume, cu stelele atât de jos, încât parcă le poţi culege cu palma. Este noaptea Sfântului Dimitrie Basarabov, ale cărui minuni nu vor înceta niciodată.

  Călătorie în lumea cerească
  Sfântul Dimitrie a făcut din Bucureşti o cetate ecumenică spre slava lui Dumnezeu, „Cel preamărit în sfinţii Săi”, iar dealul Patriarhiei a devenit pentru mii de pelerini locul unde minunea este la îndemâna oricui. Ducându-şi canonul până la capăt, aceştia aşteaptă cuminţi ca Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului, să asculte cu urechea sa cerească plânsul lor, apoi să-şi reverse mila sa din racla de argint. Tristeţea pelerinilor se împleteşte cu bucuria din ochii măicuţelor cu mâini mirosind a smirnă şi tămâie. Toţi cei prezenţi fac acum, ca în fiecare an, o călătorie în adâncurile sufletelor, căutând amintiri de mult uitate. Unora le-a rămas doar speranţa că poate într-o noapte friguroasă de octombrie Sfântul le va aduce liniştea mult aşteptată, venită din alte timpuri.
  La racla Sfântului Dimitrie s-a rugat şi Tudor Vladimirescu împreună cu duhovnicul său, iar Cuza a îngenuncheat şi el, aducându-i mulţumire. Şi cum să nu aibă Sfântul Dimitrie milă de copiii Domnului? Un bătrân aproape orb caută să scoată din buzunar bruma de bani ce i-a mai rămas

Mănăstirea Ţigăneşti - Peninsula hărniciei şi a rugăciunii

  Între Bucureşti şi Ploieşti, pe malul lacului cu nume sugestiv, Lacul Maicilor, se ridică falnică şi frumoasă Mănăstirea Ţigăneşti. Lăcaş vestit de rugăciune, atestat documentar în anul 1780, mănăstirea este un furnicar de vrednicie împletită cu cântarea şi ruga către Dumnezeu.

  Mihai Viteazul, ctitorul mănăstirii
  Mănăstirea este atestată de documentul de donaţie şi vânzare-cumpărare din iulie 1780 al lui Matei Ţigănescu şi al Paraschivei Căplescu, verişoara sa. Referinţe despre Mănăstirea Ţigăneşti aflăm şi din hrisoavele domneşti de danii ale lui Moruzi, la 1793, Caragea, la 1813, şi Dimitrie Ghica-Voievod, la 1824. Legenda Mănăstirii Ţigăneşti, dar şi pomelnicul din biserică spun că domnitorul care ar fi pus temelia acestui aşezământ monahal ar fi Mihai Viteazul, împreună cu doamna sa, Stanca. Aceasta ar confirma şi faptul că ar fi fost construită de călugări veniţi aici de la Muntele Athos. Mai întâi, pe locul acesta, aflat între copacii falnici ai Codrilor Vlăsiei, a fost un schit cu o biserică de lemn, păstrându-se de atunci icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. Schitul Ţigăneşti, populat în acele vremuri de călugări, a trecut sub oblăduirea Mănăstirii Căldăruşani, monahii rămânând în acel sfânt lăcaş. Ulterior, la Schitul Ţigăneşti au fost aduse maici de la Schitul Turbaţi-Siliştea Snagovului şi Schitul Maicilor din Bucureşti.

  Frumuseţea dintre ape
  Devenită neîncăpătoare, datorită mulţimii de credincioşi care îi călca pragul, biserica a fost demolată şi construită în locul acesteia, în anul 1812, actuala biserică, ce poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Această biserică a fost ridicată prin strădania banului Radu Golescu, a logofătului Gheorghe Florescu şi a soţiei sale, Anica, în vremea stareţului Dosoftei. Pentru a mări stabilitatea terenului, între anii 1980 şi 1984, construcţia a fost consolidată. În incinta mănăstirii se află două clădiri, construite cu  cerdacuri susţinute de coloane, chiliile, stăreţia, trapeza şi o bogată colecţie de artă bisericească şi de carte veche. Clădirea muzeului, construită în 1848, a avut la început rol de orfelinat, apoi de şcoală, arhondărie, iar în anul 1989 a fost transformată în muzeu. Este locul unde pelerinii pot găsi valoroase icoane pe lemn, pânză, sticlă şi metal, dar şi veşminte vechi, cărţi şi alte obiecte religioase.

  Clopotniţa cu trei clopote
  Mozaicul din exterior a fost făcut de pictorul Gheorghe Răducanu, iar catapeteasma a fost pictată în 1895 de Gheorghe Stoenescu şi refăcută în 1989 de Gheorghe Samoilă. Pelerinii sau simplii vizitatori pot admira la Mănăstirea Ţigăneşti adevărate opere de artă. Este vorba despre monumentele funerare vechi realizate artistic, între care cel mai valoros este cel al familiei Diamandescu, realizat de sculptorul Carol Stork în anul 1889. O altă particularitate a Ţigăneştilor este clopotniţa care adăposteşte trei clopote mari şi unul mic, precum şi un ceas cu două cadrane, adus din Germania în 1911 şi al cărui mecanism cântăreşte nu mai puţin de 1.300 kg.

  Veşminte preoţeşti din aur şi din argint
Pictura interioară din biserica mănăstirii a fost realizată în 1853, în stil neobizantin, de egumenul Eftimie. Restaurări ale picturii s-au făcut în 1880, 1895, 1911, iar în 1929, biserica a fost repictată de Dimitrie Belizarie, cel care a refăcut şi pictura din Catedrala Patriarhală. Pridvorul de la Ţigăneşti păstrează şi câteva scene din pictura originală. Mănăstirea Ţigăneşti este binecunoscută pentru atelierele de ţesătorie de stofe, din care se confecţionează veşmintele preoţeşti. Un lucru deosebit este că materialele folosite sunt de cea mai bună calitate, mătase vegetală, precum şi fir de aur şi de argint. În acelaşi timp, aici se realizează adevărate opere de artă, dacă socotim frumuseţea broderiilor ce ies din mâinile măicuţelor. În acest loc a fost lucrată, de exemplu, broderia pentru sala de marmură a Castelului Peleş.
Anda Postolache

Tradiţii – Obiceiuri – Credinţe

    - Biserica de Răsărit a suprapus sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva peste cea a Zeiţei Venera. Popular, această zi mai este numită Vinerea Mare, Nunta oilor sau Năpustitul berbecilor. Acum se amestecă berbecii cu oile, pentru a se împerechea;
    - Se spune că de Vinerea Mare se dezgroapă vara, că este ziua în care poate să dea grindină şi să fie trăsnete mari, să ai dureri de cap dacă lucrezi, dar în acelaşi timp este ziua femeilor leneşe;
     - De 14 octombrie nu se mănâncă poame sau fructe care au cruce pe ele - castravetele şi nucile. Ciobanii nu ciopleau nimic în ziua aceasta, pentru că le era teamă că mieii vor ieşi tărcaţi. Se mai spune în popor că iarna va fi grea dacă oile dorm îngrămădite de Sfânta Vineri.

Din minunile Sfintei Cuvioase Paraschiva

La 14 octombrie, ortodocşii din ţara noastră o serbează pe Cuvioasa Paraschiva, sfânta ale cărei moaşte se află la Iaşi, în catedrala mitropolitană. Viaţa acestei sfinte, care a trecut tânără în împărăţia lui Dumnezeu, a influenţat în bine mulţi oameni, aducându-i la dreapta credinţă.

Pelerinaj la Iaşi
    Toţi cei care merg la Iaşi sunt surprinşi de felul familiar în care locuitorii „dulcelui târg al Ieşilor” vorbesc despre Sfânta  Paraschiva. Ai spune că se duc să-i dea bineţe unei apropiate. Şi, într-adevăr, le este prietenă această sfântă, prietenă, la rândul ei, cu Dumnezeu. Oamenii merg la racla cu moaştele sfintei şi se roagă să le împlinească fel şi fel de rugăminţi. Unii sunt bolnavi şi nu au altă şansă decât mijlocirea ei la tronul ceresc, alţii se roagă pentru rude sau prieteni, unii pentru iertarea păcatelor. Cei mai mulţi cer o minune. Şi dacă rugăciunea lor este din inimă curată şi sinceră, de cele mai multe ori minunile nu întârzie să apară. Mai multe astfel de întâmplări extraordinare le-am găsit consemnate în cartea „Din viaţa Părintelui Cleopa”, fostul duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria. Vom reda aici câteva dintre acestea.

De la părintele Cleopa adunate
    „Mi-a mai povestit părintele Laurenţiu Popovici că în tinereţea lui a văzut două minuni ale Cuvioasei Paraschiva. Într-un sat din apropierea Iaşiului au apărut omizi care rodeau tot. Atunci preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe Cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Paraschiva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. În apropierea grădinii curgea o apă şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile, toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi de căruţe. Când s-au terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nicio omidă pe copac şi nici în grădini. Le izgonise Cuvioasa Paraschiva. După aceea au mai zăbovit vreo două ore de i-au adus mulţumire lui Dumnezeu şi Sfintei Cuvioase Paraschiva pentru minunea făcută.”

Tradiţii – Obiceiuri – Credinţe


- La început de octombrie se coboară turmele de la munte. Ciobanii îşi aleg oile după semne, împart brânza şi fac plăţile către cei care i-au ajutat. Fiecare pleacă astfel cu turma spre casa lui


- Calendarul oierilor de altădată era împărţit în două anotimpuri: vara pastorală (între Sângiorz, adică 23 aprilie, şi Sâmedru, adică 26 octombrie) şi între Sânmedru şi Sângiorz. Intrarea în aceste sezoane era marcată prin ritualuri: tăierea unui miel la Sângiorz şi a unui berbec la Sâmedru


- Marţolea este o reprezentare mitică a zilei de marţi. Era văzută ca având aspect de bătrână cu puteri malefice, care locuia în păduri pustii, dar şi în văzduh. Femeile credeau că Marţolea umblă pe la casele oamenilor în seara de marţi spre miercuri şi dacă le găsesc muncind în ziua de miercuri le aduc năpaste pe cap.

Locul unde s-au rugat cei 70 de apostoli

- A fost descoperită în Iordania cea mai veche biserică creştină

O descoperire ce pare desprinsă dintr-un film de aventuri cu Indiana Jones a fost anunţată recent de o echipă de arheologi iordanieni. Ei afirmă că în localitatea iordaniană Rihab, aflată în apropierea graniţei cu Siria, au descoperit cea mai veche biserică creştină din lume.

 Existenţa sa traversează două milenii
    Biserica ar data chiar din vremea când trăiau apostolii lui Iisus Hristos, mai precis anii 33-70 e.n. Directorul Centrului de Studii Arheologice din Iordania, Abdul Qader al-Husan, afirmă că în biserică s-ar fi rugat 70 din apostolii lui Hristos, care, după răstignirea Lui, ar fi fugit din Ierusalim, din cauza persecuţiilor la care ar fi fost supuşi. Aici se cuvine să amintim despre martiriul primului arhidiacon Ştefan, care a fost omorât cu pietre la marginea Oraşului Sfânt, din pricina apartenenţei lui la noua credinţă, creştinismul.

 Catacombe pentru credincioşi
    În biserica aflată sub pământ s-a găsit un altar alcătuit din pietre cioplite şi aşezate în formă de abside. În imediata apropiere a bisericii au fost descoperite intrările în nişte catacombe, unde creştinii se ascundeau în primele secole de prigoniri. Aceştia făcuseră şi o fântână, astfel că puteau să stea ascunşi timp îndelungat, în perioadele cele mai grele. Un alt lucru ce i-a uimit pe cercetători a fost locul unde au găsit această biserică şi anume, ascunsă sub fundaţia altei biserici, ce a fost construită ceva mai târziu, cam prin anul 230, cu hramul Sfântul Marelui Mucenic Gheorghe.

Religie - Tradiţii – Obiceiuri – Credinţe

- Fără o semnificaţie deosebită în calendarul creştin ortodox de la care a preluat multe sărbători, dându-le un specific agrar sau pastoral, la 27 septembrie ţăranii nu coaseau, nu măcinau, nu măturau, nu dădeau cu împrumut lucruri şi nu aprindeau focul ca să nu facă lupii pagube


- La 28 septembrie, oamenii serbau „Haritonul”. Mai precis, femeile nu lucrau, pentru a fi apărate de boli psihice


- Începând cu 29 septembrie, în mentalitatea populaţiei de la sate, bazată pe experienţa de veacuri, se ştia că urmează o perioadă de 15 zile mai calde. Oamenii o numeau „Vara lui Mioi”, „Sân-Mihai”, „Nunta Oilor”, „Năpustitul Berbecilor sau Areţilor”. Păstorii lăsau liberi berbecii să intre în turma de oi pentru reproducere


- Sărbătorile Populare dominante ale lunii octombrie, numită şi Brumărel, sunt Lucinul, Sâmbăta Morţilor, Focul lui Sâmedru, Sâmedru, Vinerea Mare.

Religie - Mănăstirea de lemn din Dorna-Arini

- Lăcaşul cu hramul Acoperământul Maicii Domnului este străjuit de Rarău şi de Munţii Bistriţei 
Între mănăstirile cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, serbat la 1 octombrie, se află şi ctitoria Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, Episcopul Tomisului, construită în satul său natal, Dorna-Arini, din judeţul Suceava.

 Măicuţele găzduiesc pelerinii
     Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna-Arini este ridicată într-un cadru natural montan, care ar fi pe placul oricui şi este construită din lemn, cu o arhitectură zveltă şi elegantă, ce îţi poartă imediat privirea şi mintea spre înălţimile cerului. Este un aşezământ de maici, în care pelerinii pot petrece o noapte în condiţii bune de cazare. Turiştii, în schimb, pot sta şi mai multe zile la mănăstirea din Dorna-Arini, în regim de pensiune, casa de oapseţi fiind mai mult decât încăpătoare, oferind 40 de camere. Mănăstirea este situată la aproximativ cinci kilometri de staţiunea Vatra Dornei. Prin mijlocul satului trece Râul Bistriţa, Dorna-Arini fiind la altitudinea de 1.100 metri, la zona de întâlnire a Munţilor Bistriţei cu Rarăul. Pe cele două maluri ale râului străjuiesc arinii, de unde vine şi numele locului. Cei care merg la Dorna-Arini pot vizita, trecând prin satele Gheorhiteni şi Rusca, şi Broştenii lui Ion Creangă.

Religie - Tradiţii – Obiceiuri – Credinţe

- Măcinica Foca este denumirea populară a Sfântului Mucenic Foca, serbat la 22 septembrie. Oamenii din popor i-au atribuit Sfântului puterea de a fi apărător de rele şi de durere, iar prin respectarea zilei sale, aceştia aveau credinţa că vor fi apăraţi de foc


- La 24 septembrie, de ziua Sfintei Muceniţe Tecla, se serbează în calendarul popular „Teclele”, reprezentări mitice feminine „rele de foc şi de lupi”


- În unele zone se credea că „Teclele”, ca şi „Filipii”, puteau fi îmbunate prin respectarea cu severitate a zilelor lor, prelungite până spre 29 septembrie. Erau interzise mai ales unele activităţi casnice: nu se mătura, nu se arunca cenuşa din sobă, pentru a nu fi găsită şi mâncată de lupoaice


- În satele subcarpatice din Muntenia, „Teclele” erau onorate prin neprelucrarea în ziua lor a lânii, a firelor de păr de animale sau a pieilor acestora.

Religie - Locul unde se săvârşesc miracole: Mănăstirea Radu Vodă

    În mijlocul Capitalei, ascunsă parcă de ochii curioşilor, Mănăstirea „Radu Vodă” ascunde o comoară de pictură, arhitectură românească, dar mai ales multă şi nepreţuită sfinţenie. Un monument ridicat în numele Sfintei Troiţe, avându-l alături pe Sfântul Nectarie, binecunoscut în toată lumea pentru minunile săvârşite.

 Primul ctitor, Alexandru Voievod
     Ridicată „spre slava lui Dumnezeu în numele Sfintei Troiţe”, începuturile mănăstirii se situează în veacul al XVI-lea. Astfel, primul ctitor, Alexandru Voievod, începe să zidească biserica în 1568, pe ruinele alteia mai vechi, ca apoi, în 1595, turcii lui Sinan Paşa să ardă tot. Rezidită între anii 1614 şi 1645 de Radu Voievod, mănăstirea poartă de atunci numele marelui conducător. Un document din 1586 ne spune că pentru a avea bani de reconstrucţie: „Domnul a vândut pe timp de un an vama de sare de la Ocnele Telega şi Ghiţişoara, cu care bani a făcut chiliile bisericii”. La rândul lui, Sinan Paşa, vrând să transforme ţara în paşalâc turcesc, fortifică Mănăstirea şi zidul cimitirului, întărindu-le cu pământ şi cu trunchiuri de stejar.