de Anda Postolache
Bolnavii sunt mereu în atenţia Bisericii prin cererile care se fac la fiecare slujbă, prin slujbele speciale, cum este şi Sfântul Maslu, prin taina spovedaniei, care, vindecând sufletul, aduce după sine şi vindecarea trupului, prin actele de voluntariat ale medicilor în unităţile medicale de pe lângă parohii. În aceste vremuri de criză profundă spirituală şi materială pe care le traversăm, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2012 să fie declarat Anul Omagial al Sfântului Maslu şi al Îngrijirii Bolnavilor în Patriarhia Română.
În teorie, dar şi în practică
S-a stabilit un program amplu de acţiune în acest sens, cele mai importante direcţii ale programului fiind: organizarea unor conferinţe, dezbateri, seminarii pe teme teologice, patristice, biblice şi istorice cu privire la boli şi vindecări prin rugăciune către Dumnezeu; vor fi analizate semnificaţiile teologice şi liturgice ale Sfântului Maslu: vor fi publicate cărţi, emisiuni la Trinistas TV şi Radio Trinitias, articole în publicaţiile Patriarhiei, vor fi tipărite cărţi şi albume, DVD-uri pe astfel de teme; preoţii vor organiza cateheze; Biserica va acţiona mai mult în plan concret, stabilind noi legături cu unităţi medicale, găsind împreună cu acestea şi cu alte instituţii ale statului soluţii pentru a veni în sprijinul bolnavilor. Patriarhia va construi un centru de diagnostic şi tratament pentru tratarea bolnavilor cu posibilităţi financiare reduse.
Preoţii şi medicii vor lucra împreună
„Biserica încearcă să înfiinţeze unităţi medicale. Avem mai multe dispensare în eparhii, chiar şi în unele parohii. Avem cabinete medicale în care medicii creştini oferă consultaţii gratuite. Adesea, aceste cabinete medicale se află organizate în parohii. Avem mai multe dispensare ale Bisericii şi avem şi un spital pe care l-am înfiinţat în anul 2000 la Iaşi, numit Providenţa, adică pronia sau purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care acum are peste 120 de medici, asistenţi şi asistente medicale. De asemenea, în apropierea noii Catedrale e prevăzută construirea unui centru de diagnostic şi tratament, pentru ca pelerinii bolnavi care vin la Bucureşti să fie consultaţi gratuit, să se stabilească diagnosticul lor, iar celor care au nevoie de îngrijiri imediate să li se ofere”, a mai spus Patriarhul României de Anul Nou la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, după slujbă.
Colţea, cel mai vechi spital din Bucureşti
Toate aceste acţiuni, ce vor fi întreprinse în Anul Omagial al Sfântului Maslu şi al Îngrijirii Bolnavilor, vin pe un teren fertil, în care au pus seminţe bune şi înaintaşii noştri. Pe lângă mănăstiri şi biserici înstărite de parohii au existat încă din cele mai vechi timpuri primele bolniţe. Locuri de îngrijire a călugărilor bolnavi la început, cu vremea şi-au extins aria de îngrijire. La 1704, spătarul Mihai Cantacuzino a întemeiat în Bucureşti Spitalul Colţea, primul din Ţara Românească. Acesta cuprindea 24 de paturi şi o farmacie. Al doilea spital construit în Bucureşti a fost Spitalul Pantelimon, realizat de Grigorie Ghica al II-lea între 1735 şi 1752 pe lângă mănăstirea cu hramul „Sfântul Tămăduitor Pantelimon”. La început avea 12 paturi „pentru cei ce ar pătimi de boli cronice”, cum citim în hrisov. Un medic vizita bolnavii de două ori pe săptămână. În apropiere, Grigorie Ghica a construit o serie de clădiri, grupate în jurul unei bisericuţe cu hramul „Sfântul Visarion”, pentru izolarea bolnavilor de ciumă. Ceva mai târziu, în 1762, Al. Moruzi a ridicat un nou spital pentru ciumaţi, la Dudeşti, în apropierea Bucureştiului. La Iaşi, domnitorul Constantin Cehan Racoviţă a întemeiat în 1757 Spitalul „Sfântul Spiridon”, pe lângă mănăstirea cu acelaşi nume. De la 30 de paturi, cât avea la început în 1860, spitalul a ajuns la 280 de paturi şi administra 13 instituţii spitaliceşti din toată Moldova. La Mănăstirea Dragomirna, „bolnavii bătrâni şi cei slabi se aşezau în spital şi se încredinţau fratelui Onufrie, care cunoştea puţin iscusinţa doftoricească, avea o inimă plină de dragoste şi se pricepea cum să mângâie pe suferinzi cu vorbe şi cu sfaturi duhovniceşti”, scria biograful Sfântului Paisie de la Neamţ. Şi la Secu şi Neamţ au fost înfiinţate bolniţe, unde accentul cădea pe regimul de viaţă, dietă şi rugăciuni.
- Încă din cele mai vechi timpuri, pe pământul românesc au funcţionat pe lângă mănăstiri mici locuri de îngrijire a bolnavilor, nu doar a călugărilor, ci şi a celor din afară, locuri numite bolniţe.
