de Adela Stăncescu
- „Părintele sfânt al deşertului” a trăit 85 de ani în pustiu şi e considerat fondatorul monahismului creştin
Cu 1.700 de ani în urmă, marele pustnic tămăduia bolnavi şi vindeca demonizaţi, era un ocrotitor al săracilor şi al orfanilor. Şi astăzi, ca şi în acele vremuri, Cuviosul Antonie, sărbătorit la 17 ianuarie, îi ajută grabnic pe toţi cei care se roagă cu credinţă şi îi cer sfatul. O dovedeşte numărul mare de creştini care vin în fiecare marţi la Biserica Sfântul Antonie - Curtea Veche din Bucureşti.
Asceză în locul bogăţiei
Născut în anul 251, într-o familie de creştini înstăriţi din Egipt, Cuviosul Antonie a învăţat de la părinţii săi calea credinţei. Copil fiind, prefera să meargă la biserică decât să se joace cu cei de vârsta sa. Când avea 18 ani i-au murit părinţii şi a fost nevoit să aibă grijă de sora sa minoră. Era un tânăr bogat şi s-ar fi putut bucura de o viaţă uşoară, însă a preferat un alt drum. Mai întâi, a dat partea sa din avere săracilor, iar după un timp a împărţit şi moştenirea sorei sale. Apoi s-a retras într-o colibă, la marginea satului, şi a trăit acolo un timp, sub îndrumarea unui ascet bătrân. Mânca o dată pe zi, doar pâine şi sare, îşi petrecea nopţile în rugăciune şi dormea pe o rogojină.
A murit la vârsta de 105 ani
Sfântul Antonie îşi dorea o viaţă petrecută într-o izolare totală, aşa încât la aproape 30 de ani s-a stabilit într-o fortăreaţă abandonată din Munţii Tebaidei, unde a trăit 20 de ani. Ca să nu vină nimeni la el, a zidit uşa de la intrare, iar prin acoperişul casei primea pâine o dată la şase luni, după obiceiul pustnicilor tibei. Nu i-a primit nici măcar pe cunoscuţii săi care aşteptau uneori zile întregi ca să-l vadă. În cele din urmă, ucenicii săi l-au silit să părăsească acest loc, după ce l-au găsit aproape mort, din cauza atacurilor diavoleşti. Atunci a început cuviosul părinte să predice şi să-i ajute pe cei aflaţi în suferinţă.
Faima sa s-a răspândit repede nu doar în Egipt, ci în întregul Imperiu Roman şi mulţi învăţaţi ai vremii veneau să-i ceară sfatul. Dar Sfântul Antonie voia să evite orice contact cu lumea, aşa că s-a retras în alt loc din deşert, unde a rămas 50 de ani. Pe mulţi dintre cei care veneau la el i-a făcut să aleagă viaţa monahală şi aşa a ajuns să înfiinţeze mănăstiri şi să populeze pustiul cu călugări. Marele pustnic a murit în anul 356, la vârsta de 105 ani, şi a lăsat în urma sa mii de ucenici cărora le-a poruncit să creadă în Domnul şi să se roage necontenit, să se ferească de ispitele şi de înşelăciunile diavolului. De atunci, modelul său de trăire ascetică a fost urmat de milioane de monahi creştini din toată lumea.
Miracole prin rugăciuni
De-a lungul celor 85 de ani petrecuţi în sihăstrie, Cuviosul Antonie a tămăduit orbi şi slăbănogi, a vindecat demonizaţi, a fost un ocrotitor al săracilor şi al văduvelor şi un sprijinitor al orfanilor. Iar toate aceste minuni erau făcute de Dumnezeu prin mijlocirea sa, care se ruga cu putere la Domnul Iisus Hristos. Era de mare folos tuturor, de la oameni nevoiaşi şi suferinzi până la pelerini, călugări, preoţi şi episcopi. Îi scriau împăraţii care auziseră de înţelepciunea şi de credinţa sa, iar Sfântul le dădea sfaturi prin intermediul scrisorilor. Toţi cei care veneau la el se întorceau bucuroşi. Pe cei supăraţi îi mângâia, pe cei care erau certaţi îi împăca şi pe toţi îi îndemna să creadă în Iisus Hristos.
Ucenicii i-au zidit mănăstire
La câţiva ani de la moartea „Părintelui sfânt al deşertului”, cum îl numesc creştinii copţi, ucenicii săi au construit o mănăstire chiar în locul în care şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii. Au numit-o „Sfântul Antonie cel Mare” şi tot acolo l-au şi înmormântat. Este una dintre cele mai vechi aşezări monahale a creştinilor copţi din Egipt.
La început, călugării de aici trăiau în peşterile din apropiere şi se întâlneau doar duminica şi în celelalte zile de sărbătoare pentru săvârşirea liturghiei în biserică.
De-a lungul timpului, mănăstirea a fost distrusă de atacurile violente ale beduinilor şi turcilor, dar slujbele şi rugăciunile au fost săvârşite aproape fără întrerupere şi sunt şi acum neschimbate, după 1.700 de ani. Aşezământul monahal a avut un rol important în istoria Bisericii Copte, mulţi dintre patriarhii săi fiind formaţi spiritual aici.
Ocrotitor al celei mai vechi biserici din Bucureşti
Biserica Sfântul Antonie - Curtea Veche, din Bucureşti, unde vin să se roage numeroşi credincioşi, majoritatea tineri, mai ales în ziua de marţi, se numea la început Buna Vestire şi era o biserică domnească, situată în apropierea palatului voievodal. A fost construită de domnitorul Mircea Ciobanul în 1559 şi este cel mai vechi lăcaş de cult din Capitală. La incendiul din 1847 a fost parţial distrusă. Tot atunci, bisericuţa puşcăriei din apropiere, cu hramul Sfântul Antonie, a ars complet şi nu a mai fost reconstruită. Printre ruine a fost găsită însă o icoană a Sfântului Antonie - se pare într-o zi de marţi - care nu fusese atinsă de flăcări. A fost adusă la biserica de la Curtea Veche, iar acum se află lângă catapeteasmă, în partea dreaptă. Este icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie şi, o dată cu ea, a fost transferat aici şi hramul bisericii arse, Sfântul Antonie devenind ocrotitorul bisericii domneşti, împreună cu Maica Domnului.
- Monahismul întemeiat de Sfântul Antonie, sărbătorit la 17 ianuarie, este considerat de creştinii copţi cel mai mare dar pe care Egiptul l-a făcut lumii.
