Main menu

header

573 23 1de Andreea Radu

Undeva, în Dobrogea, în spaţiul tainic şi binecuvântat al Mănăstirii Dervent, trăieşte un tânăr monah care îşi dedică timpul rugăciunii, privegherilor de noapte, dar şi realizării de icoane. Părintele Efrem (Gelu Băndărică), pictor iconar, muzeograf şi bucătar în cadrul Mănăstirii Dervent, şi-a deschis sufletul şi ne-a vorbit despre viața de călugăr, artă şi credinţă. El a îmbrăcat haina monahală în urmă cu 16 ani. De atunci, fiecare zi se derulează ca o pendulare între cele două „lumi”, cea de ascet şi cea a frumosului pământesc, liantul fiind arta. Apropierea călugărului în vârstă de doar 33 de ani de artele plastice s-a făcut, după cum însuşi mărturiseşte, „din dorinţa de a descoperi o nouă lume a frumosului pământesc”, iar minunatele sale icoane în stil bizantin se regăsesc în lăcaşuri de cult şi colecţii atât din ţară, cât şi de peste hotare (America, Grecia, Canada, Franţa, Italia, Israel - Ierusalim, Iran). Ele sunt prezente şi la expoziţii în ţară şi în străinătate.

„Icoana este «fereastra către Cer»”

573 23 2- Cât de importantă este icoana în casa unui creştin?

- Prezenţa icoanei în casă arată că acea familie este încreştinată. Este o mărturisire a credinţei în Dumnezeu. Aşa cum fotografia unei persoane ne aduce în faţă persoana dragă pe care o reprezintă, tot aşa şi icoana ne poartă cu gândul la cel înfăţişat în ea.

- Care este simbolistica ei?

- Icoana este o „fereastră către Cer”. Reprezentările religioase picturale au fost folosite de la începuturile creştinismului, putând fi constatată cinstirea sau cultul lor încă din secolul al IV-lea. Stabilirea unei teologii (doctrine) a icoanelor s-a impus însă numai ca urmare a apariţiei iconoclasmului (lupta împotriva icoanelor). În acest context, de criză, Biserica a fost nevoită să-şi fundamenteze cultul icoanelor, pe care îl acceptase şi îl practicase tacit, prin tradiţie cu veacuri înainte.

„Prin reprezentările iconografice am vrut să aduc în inima creştinului «poza» Tatălui Ceresc, Mamei şi Sfinţilor”

573 23 3- Când, unde şi mai ales... de ce aţi pictat prima icoană?

- Am descoperit „artistul” din mine la vârsta de 10 ani. Din copilărie, Dumnezeu mi-a descoperit această dragoste pentru pictura religioasă. În casă nu prea erau icoane multe, însă eu aveam mereu plăcerea să desenez după calendarul ortodox care exista pe perete. Pe calendar erau imprimate patru imagini alb-negru în cele patru colţuri. Sigur că eu tot ce vedeam icoană ori imagine biblică încercam şi reuşeam să schiţez în creion ori creioane colorate. Îmi aduc aminte că profesoara mea de Religie de atunci mi-a cerut toate picturile mele să organizeze o mică expoziţie în naosul Bisericii Sfânta Parascheva din Niculiţel. Prin reprezentările iconografice am vrut să aduc în inima creştinului „poza” Tatălui Ceresc, Mamei şi Sfinţilor...

- Când aţi realizat că aveaţi această chemare către pictură şi, respectiv, spre credinţă?

- Bunica din partea tatălui era foarte credincioasă, prescurăreasa bisericii din sat, avea duhul smereniei, al păcii… Aş fi vrut să fie mai de... multicel acest „moment de cotitură”, însă Dumnezeu Prea Bunul le are pe toate programate, după cum Singur consideră că ne este de folos pentru sufletul nostru.

„Citesc acatistul ori paraclisul acelui sfânt pe care urmează să-l pictez”

- Care sunt etapele de pregătire sufletească, spirituală, dar şi practică?

- Fiecare pictor are rânduiala sa spirituală, trăirea sa cu Divinitatea. Eu citesc acatistul ori paraclisul acelui sfânt pe care urmează să-l pictez, însă mă străduiesc ca în momentul executării acelei icoane să rostesc continuu, pe cât se poate, „Sfinte (numele acelui Sfânt), roagă-te lui Dumnezeu pentru mine!”. E bine ca fiecare pictor, artist plastic ori iconograf, când doreşte să realizeze o icoană ori o scenă religioasă, să fie, pe cât posibil, pregătit sufleteşte. Doar aşa Dumnezeu va trimite Harul Său peste zugrav şi lucrarea lui. Poate mulţi dintre colegi mă vor acuza, spunând: „Bine, dar cine poate picta o icoană în astfel de condiţii?!”. Vă pot mărturisi că de fiecare dată când pictez spovedit, împărtăşit, simt cum Harul lui Dumnezeu lucrează prin aceste mâini, fără ca eu să am vreun merit. Simt cum Dumnezeu îmi poartă mâna pe pânză, fără ca eu să-mi programez ceva anume… E o mare taină, pe care încă nu mi-am desluşit-o!

- În cazul dumneavoastră, cum s-a făcut trecerea de la viaţa monahală la studiul Artelor Plastice?

- Din dorinţa de a descoperi o nouă lume a frumosului pământesc. Viaţa monahală este un... firesc! Monahismul şi Artele Plastice sunt ca „două surori”, care se completează foarte frumos.

„Gătesc mâncare pentru călugări, muncitori ai mănăstirii şi pelerini”

573 23 4- Mulţi artişti plastici spun că, deşi au încercat, nu pot să abordeze teme religioase, fiindu-le greu să picteze icoane. Este religia o tematică atât de sensibilă, iar realizarea de icoane este cumva o menire divină?

- Tema religioasă trebuie să „te placă” pe tine, ca artist! La un artist nu există „Nu pot!”. Totul pleacă de la starea sufletească/duhovnicească. De multe ori, când e vorba despre o abordare religioasă în pictură, artiştii sunt puţin cam speriaţi. Eu i-am înţeles, dar ceva mai târziu! Nu cred că există o menire divină doar pentru unii, ci cred că este un sector mai sensibil.

- Cum vă implicaţi, ca monah, în viaţa socială a comunităţii?

- Întrebare grea… Nu ştiu dacă Îl voi putea mulţumi pe Dumnezeu cu răspunsul meu! În mănăstire, ascultările/ocupaţiile se rânduiesc de părintele stareţ, prin rotaţie. Iaca, eu, acum, sunt la bucătărie, unde zilnic gătesc mâncare pentru călugări, muncitori ai mănăstirii şi pelerini sosiţi de la mare distanţă…

La Dervent este loc dumnezeiesc

- Cum vă inspiră locul căruia îi aparţineţi acum, Mănăstirea Dervent?

- Mulţi colegi „tânjesc” după acest loc dumnezeiesc. Cum să nu vină inspiraţia într-un loc ca Mănăstirea Dervent, unde cerul se întâlneşte cu pământul prin rugăciunile părinţilor călugări de aici?!

- Aveţi un mesaj pentru creştini?

- Aș vrea să transmit un mesaj al părintelui Arsenie Papacioc, în faţa căruia mi-am plecat genunchii în clipe grele din viaţa mea. E un cuvânt nu doar pentru artişti, ci pentru întregul om de sub soare: „Mulţumiţi-vă cu daruri mici, nu cereţi daruri mari; este o greşeală! Un dar pe care îl ai nu e mic, este tocmai ce-ţi trebuie! Dar omul, în nesăbuita sa mândrie şi dorinţă, vrea tot cerul într-o clipă! Nu! Tot cerul este al tău dacă eşti prezent şi smerit! Nu se poate fără smerenie nimic. Să ştiţi!”.

La Dervent, a devenit o tradiţie organizarea Taberei Internaţionale de pictură şi sculptură „Dervent Dunărea şi Dobrogea Creştină“ (DDDC), ajunsă la a X-a ediţie, la care sunt invitaţi mari pictori consacraţi, dar şi tineri absolvenţi de Arte Plastice

Părintele Efrem are cont de Facebook, adresă de mail şi blog (parinteleefrem.blogspot.com), unde îşi prezintă propriile creaţii, postează fotografii, comentarii şi articole cultural-religioase

Add comment


Security code
Refresh