Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

562 22 1de Carmen Ciripoiu

În ținutul dintre Bacău și Vaslui, un fel de țară a nimănui, pare că doar Dumnezeu știe ce urmează să se întâmple. Așa cum a făcut și cu un veac și jumătate în urmă, când la Mănăstirea Răchitoasa o lumânare s-a aprins singură în mijlocul bisericii, sub privirile uluite a peste 100 de călugări prezenți. Un miracol asemănător cu cel de la Mormântul Sfânt în ziua Învierii. O dovadă că, în locul acesta blestemat de sărăcie, credința în Dumnezeu nu va muri niciodată.

„Prefăcută în penitenciar pentru oameni fără căpătâi şi vicioşi”

562 22 2Istoria Mănăstirii Răchitoasa se întinde pe durata a patru secole. La sfârşitul veacului al XVII-lea, marele clucer Ianaki a ridicat la Răchitoasa o bisericuţă durabilă din lemn de stejar, care se găsea lângă Mănăstirea Răchitoasa de astăzi. Ca un fel de sihăstrie, o încercare a Domnului, o probă importantă a călugăriei. Mai târziu, pe locul unde se afla altarul acesteia a fost ridicată o cruce, care a servit drept biserică a cimitirului sătesc. În anul 1697, marele spătar Ilie Ianaki și soţia sa, Theofana, fiica voievodului Mihai Racoviţă, s-au hotărât să ridice actuala mănăstire şi au înzestrat-o cu moşii. În testamentul său, scris în româneşte în anul 1704, spătarul Ilie Ianaki lăsa cu limbă de moarte că: „Cine s-ar amesteca a strica a noastră tocmeală şi aşezare ce am făcut să fie triclet şi proclet afurisit”, adică „să fie blestemat de Domnul Dumnezeu şi de toţi sfinţii. Amin!”. Dar primul care a încălcat porunca a fost însuși fiul său Gavriil, care, incapabil să administreze mănăstirea, a închinat-o, în anul 1729, mănăstirii greceşti Vatopedu de la Muntele Athos. La 31 mai 1739, un mare cutremur a dărâmat biserica Mănăstirii Răchitoasa. Și durerea pe care a simțit-o Sfântul Lăcaș nu s-a oprit aici, pentru că mai târziu „mănăstirea aceasta este acum prefăcută în penitenciar pentru oameni fără căpătâi şi vicioşi”, apoi a devenit leprozerie și cămin de bătrâni. Monahii s-au împuținat și părea că blestemul spătarului Ianaki va dăinui de-a pururi…

Implorând harul dumnezeiesc

562 22 3În noaptea de 20 martie 1856, în a treia duminică a Postului Mare, numită și a Crucii, peste 100 de monahi, cu fețe asemănătoare sfinților, de o frumusețe parcă nepământească, se rugau în gând, ascultând cu pioșenie slujba. Fața lor inundată de lumină, cuvântul lor puțin, blând, dar ferm și convingător, rodul ostenelilor de-o viață dădeau impresia că ar fi coborât parcă din filele Patericului sau ale Vieților Sfinților, în timp ce posturile aspre, privegherile lungi și abandonarea totală în fața Domnului îi făceau lipsiți de orice urmă de egoism sau de mândrie. Și dintr-o dată rugăciunea neîncetată a dat roade. În timp ce se cânta într-un glas Luminanda, una dintre cele 11 Evanghelii ale Învierii, în care se implora lumina harului dumnezeiesc, sub una dintre cele două icoane ce erau așezate înaintea altarului, chiar „icoana Sfântului Ioan Botezătorul când l-a dus maică-sa în pustii”, o lumânare albă, groasă s-a aprins! Asemenea Sfintei Lumini de la Ierusalim, fără să fie atinsă de vreo mână omenească. Lumea era înspăimântată. Nimeni nu înțelegea dacă Domnul S-a supărat sau a făcut o minune. Și răspunsul la această întrebare a venit în alte două nopți, pe 26 și pe 28 martie, la aceeași oră. Cine să fi aprins flacăra? Puterea implorării călugărilor? Infinita rugăciune? Cine poate ști. Minunile nu pot fi contestate. Există și atât.

Ceara maronie s-a păstrat și acum

562 22 4Se spune că puțini monahi au rezistat la Mănăstirea Răchitoasa de-a lungul vremii. Mai ales după Revoluție, toți călugării care veneau aici stăteau ce stăteau și plecau, fără ca să înțeleagă cineva de ce sau dacă se vor mai întoarce vreodată. Dar niciodată nu a dispărut cheia uriașă, neagră, de fier, ce datează din anul 1697, de la începuturile mănăstirii. Și nici ceara aceea maronie, mai veche ca istoria parcă, făcută în străvechea lumânărie a așezământului călugăresc, păstrată de Sfinții Părinți de-a lungul timpului într-un tub de aur. Pe ferecătura cilindrică stă încrustată povestea lumânărilor de la Răchitoasa. O poveste scrisă în slavonă, care nu poate fi citită dacă cilindrul se învârte ușor: „Minune! Ce s-au petrecut în Răchitoasa cu aprinderea de trei ori a unei lumânări la icoana Sfântului Ioan Botezătorul în luna lui martie 1856. Douăzeci, miercuri noapte spre joi. A doua oară douăzeci și șase, marți noapte spre miercuri. A treia oară douăzeci și opt, joia spre vineri. S-au dovedit adevărul! Apoi nu s-au mai aprins”. Nici nu mai era nevoie. Numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla. Cu mănăstirea, cu călugării, cu noi…

Un cimitir ca la Răchitoasa nu vezi altundeva. E plin tot de troițe și de cruci cu tăieturi meșteșugite, vechi de sute de ani, doar din lemn. Iar inscripțiile se pot citi și acum…

Ultimul lăcaş din ţară care şi-a recăpătat statutul

După reforma fundamentală a Guvernului condus de Mihail Kogălniceanu din anul 1863, mănăstirea a intrat în posesia statului. A trebuit să treacă un secol și jumătate de secularizare, și abia în anul 2010, Sfântul Lăcaș de la Răchitoasa redevine lăcaș de rugăciune, așa cum a statornicit-o ctitorul ei la sfârșitul secolului al XVII-lea. Ușor, ușor, s-a aşezat viața mănăstirească, și acum se speră în organizarea unei școli pentru fetele orfane. Să nu mai cadă victime traficanților de persoane. A fost prea multă jertfă. E nevoie și de puțină bucurie…

Add comment


Security code
Refresh