Main menu

header

551 22 1de Carmen Ciripoiu

Când treci pragul Mănăstirii Cozia, sinteză arhitecturală din veacul al XIV-lea, nu o faci doar din curiozitate, ci mai ales pentru a te ruga. Sigur că te bucuri închinându-te la mormântul ctitorului ei, Mircea cel Bătrân, dar mai presus de toate intri în comuniune cu duhul strămoșilor. Iar când cazi în genunchi și lacrimile-ți curg, primești puterea de a te ruga împreună cu dânșii și mijlocirea către Dumnezeu.

Lăcașul Sfintei Treimi

„Unde este comoara ta, acolo este și inima ta”. (Matei 6, 21). La sfârșitul secolului al XIV-lea, când întreaga Europă era zguduită de invaziile musulmane, marele Mircea căuta loc pentru construirea unui bastion împotriva năvălitorilor turci la hotarul dintre Țara Românească și Transilvania. Și l-a ales. În dreapta Oltului, între Râmnicu-Vâlcea și Sibiu. Avea să se numească Mănăstirea Cozia. Nu este o copie a unei biserici sârbe, ci o capodoperă a monumentelor din această școală, concepută cu un gust extraordinar, ce caracterizează tradiția bizantină. Căci în cerdacul lui Mircea a scris Grigore Alexandrescu una dintre cele mai frumoase poezii ale literaturii românești, „Umbra lui Mircea la Cozia”. Potrivit unei tradiții, Radu I ar fi ridicat o biserică mică, din lemn, și pe locul aceleia ar fi construit Mircea superba Mănăstire Cozia. Însă, potrivit documentelor mănăstirii, la 20 mai 1388, în prezența voievodului și însuși a lui Nicodim de la Tismana, a avut loc sfințirea bisericii. Pentru că domnul a ales ca hram al mănăstirii Sfânta Treime, în trecut i se mai spunea și lăcașul Sfintei Treimi sau al Coborârii Sfântului Duh.

Pictura, păstrată și astăzi în forma ei originală

Pentru ridicarea lăcașului, Mircea cel Bătrân a adus cei mai pricepuți meșteri și artiști sculptori și pietrari, care au pus în pagină una dintre cele mai frumoase mănăstiri în stil bizantin autentic. Biserica mănăstirii a fost construită din blocuri mari de piatră, ce alternează cu cărămidă, și este unicat în arhitectură prin cele 17 rozete care înconjoară zidurile bisericii, fiecare cu un model aparte, ferestrele încadrate de chenare săpate în piatră, cu broderii ale unor simboluri de mult uitate. Pictura, păstrată și astăzi în forma ei originală, este realizată după modelul secolul al XIV-lea, frescele înfățișează scene din Facerea Lumii, martiriul Sfinților Apostoli, dar și o altă formă a slăvirii lui Dumnezeu: femei și bărbați prinși într-o horă, într-o horă a infinitei bucurii, Sfinții Apostoli pe scaunele de judecată, Judecata de Apoi, cea a viilor și a morților, a drepților și a păcătoșilor. Și ca o izbândă asupra morții: Grădina Raiului. Tot aici se află un tron sculptat în piatră, din vremea Brâncovenilor, unde se așeza mitropolitul să judece diferite probleme.

Plânsul clopotelor

Una dintre cele mai renumite mănăstiri din România poartă un mister foarte puțin cunoscut de miile de pelerini care i-au trecut pragul: vechile clopote nu-i mai aparțin. Despre cele trei clopote ctitoricești se spune că au fost construite astfel încât intonau o linie melodică în amintirea lui Mircea Vodă, ziditorul Coziei. Pe cel mijlociu, care avea înălțimea de 120 de centimetri și diametrul de 110 centimetri, erau inscripționate cuvintele: „În anul 6903 (n.r. - 1395) luna aprilie acest clopot a fost făcut în numele Sfintei de viață făcătoarei Treimi, în zilele marelui domn Mircea voievod; stareț Gavril”. Clopotul mare, de 140 de centimetri înălțime și 120 de centimetri diametru, păstrează inscripția: „În numele Sfintei și de viață făcătoarei Treimi. În zilele marelui Io Mircea voievod și a fiului lui Mihail voievod s-au făcut acest clopot în anul 6921 (n.r. - 1413) luna mai și în vremea egumenului Sofronie; cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh - Hamoș meșter”. Cele trei clopote, ce amintesc de vechea Cozie, nu mai aparțin acum mănăstirii. Se crede că cele mai mari sunt acum la Curtea de Argeș, la Episcopia Argeșului și Muscelului, iar clopotul mic se pare că s-ar afla la Arhiepiscopia Râmnicului.

Trei pietre funerare

În spiritul unei vechi tradiții, Mircea a cerut ca, după moarte, trupul său să se odihnească nu la Biserica Domnească din Argeș, unde-și duc somnul de veci înaintașii săi, „ci la cea mai frumoasă biserică de atunci, ctitoria sa, mănăstirea de la Cozia”. Locul de odihnă veșnică a lui Mircea, considerat unic între toate mormintele domnești și boierești din țară, seamănă cu un sarcofag egiptean, peste care s-a pus o piatră mare, care a fost distrusă, mormântul fiind profanat de câteva ori. În 1936, locul unde odihnește Mircea cel Bătrân a fost împodobit cu o altă piatră, cu pisanisa alcătuită de Nicolae Iorga: „Aici odihneşte binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Mircea (… urmează titulatura cunoscută), ctitorul acestui sfânt lăcaş. A trecut la cele veşnice la 31 ianuarie 1418”. Pentru că a iscat discuții cu privire la dimensiunea și la conținutul inscripției, și această piatră a fost distrusă (se pare că a fost folosită la construcția scărilor care duc la stăreție), fiind înlocuită cu actuala piatră funerară, care a fost adusă tocmai din Bulgaria, pe care se găsește următoarea inscripție: „Aici odihnesc rămăşiţele lui Mircea, Domnul Ţării Româneşti, adormit în anul 1418”. Dovada victoriei lui Mircea cel Bătrân este sfânta Mănăstire Cozia, ca un hotar de neînvins între război și pace, între întuneric și lumină.

Primul nume al mănăstirii a fost Nucet, datorită regiunii în care creşteau livezi întinse de nuci

În biserica mănăstirii se găsesc polincandrele dăruite de domnitorul Constantin Brâncoveanu

Aici îşi doarme somnul de veci şi mama lui Mihai Viteazul

Sfânta Mănăstire Cozia păstrează și mormântul mamei lui Mihai Viteazul, Teofana, călugărită după moartea fiului său. Într-un document din anul 1601, doamna spunea: „Eu am luat sfintele rase (chipul monahal) în mănăstirea sfântă ce se zice Cozia.” Monahia Teofana a murit în anul 1605, fiind înmormântată lângă mormântul ctitorului mănăstirii. Peste numai un an, nepoții săi i-au așezat deasupra o lespede funerară, păstrată până astăzi, care poartă următoarea inscripție: „Preastavi roaba Bajia (a răposat roaba lui Dumnezeu) călugărița Teofana, mama răposatului Mihai Voievod și fie-sa, doamna Florica, și fiul său, Nicolae Vodă, au nevoit și au scris va dni Io Radu Voievod 1605”.

Add comment


Security code
Refresh