Main menu

header

550 23 1de Gabriela Niculescu

Pe Ela Maria Voinea, pictor muralist, am întâlnit-o pe plaiuri bucovinene, unde, de şapte ani, pictează biserici şi, ca o activitate complementară, icoane. Ela a urmat cursurile Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, mai apoi, pe cele ale Facultăţii de Arte Decorative şi Design din cadrul Academiei Naţionale de Arte şi a devenit pictor autorizat de Patriarhia Română. Este pasionată de arta picturii încă din copilărie, iar în cea bisericească s-a regăsit cel mai mult. Astăzi, dacă vizitaţi biserici şi mănăstiri din Bucovina, este posibil să vă închinaţi la icoane ce-au prins contur în mâinile sale delicate şi să-i admiraţi migala pe pereţii lăcaşurilor.

„M-am îndrăgostit de acest ţinut”

550 23 2Conform vorbei din bătrâni „cine caută găseşte”, am pornit în căutarea tradiţiilor şi a meşteşugurilor autohtone în cadrul campaniei „Mândru de România”, ediţia „Turist în Bucovina”, inițiată de Simplify Media şi Scorilo Turism. Astfel am ajuns s-o cunoaştem pe Ela Maria, tânăra care a pictat în totalitate două biserici din Bucovina, una în patru ani, cealaltă, în doi ani, iar la altele a decorat parţial pereţii. „Lucrez în Bucovina de şapte ani, pentru că m-am îndrăgostit de acest ţinut, de o frumuseţe şi o spiritualitate deosebite. Am ales să lucrez în acest domeniu încă din copilărie, pentru că m-a pasionat pictura, în special cea bisericească, pentru tot ceea ce trezeşte înăuntrul sufletului, de la sentimente religioase până la trăiri foarte profunde. M-a ajutat cumva să văd lucrurile într-o lumină cu totul diferită, mai ales în vremurile acestea complicate. A picta o icoană ţine, în primul rând, de o dorinţă a sufletului, dar şi de a respecta tradiţia perpetuată de Biserică şi canoanele ce trebuie urmate. Însă, în acelaşi timp, această activitate îţi oferă şi libertatea de a folosi culorile în raporturile cromatice dorite. O icoană înseamnă teologie. Nu poţi să te apropii de o icoană dacă nu trăieşti în mediul Bisericii, dacă nu trăieşti liturghia, pentru că nu poţi s-o înţelegi”, ne-a spus Ela.

„Lucrez cu pigmenţi naturali amestecaţi cu emulsie din ou, ca în vechime”

550 23 3La crearea icoanelor, procesul tehnologic este unul complex şi are taine pe care Ela Maria a acceptat să ni le împărtăşească: „În general, icoanele se lucrează pe lemn de tei, lemn de esenţă moale. Se mai poate picta pe lemn de cireş sau de paltin, dar teiul este cel mai recomandat ca suport. Aleg pigmenţii şi foiţele de aur de bună calitate şi le import din Germania şi Grecia. Calitatea acestora conferă rezistenţă în timp icoanei şi o bună păstrare a ei. Întâi, se grunduieşte blatul de lemn, apoi se aşază foiţa de aur şi se pictează. Lucrez cu pigmenţi naturali, amestecaţi cu emulsie din ou, cum se lucra în vechime. Încerc să păstrez acest obicei. Au apărut şi tehnologii noi, dar nu poţi abţine efectele dorite decât cu ajutorul tehnicii vechi. Pigmenţii sunt obţinuţi din minerale şi oferă o cromatică deosebită faţă de cei artificiali. Eu am ales să pictez cu emulsie de ou, în primul rând, pentru că această emulsie conferă stabilitate, în timp, pigmenţilor. Ea devine ca o peliculă protectoare rezistentă, icoana putând fi astfel uşor restaurată. Pentru a obţine această emulsie de ou, se separă gălbenuşul de albuş, gălbenuşul se amestecă, în proporţii egale, cu oţet sau cu vin alb, pentru a-i subţia consistenţa, apoi se strecoară, pentru a nu rămâne materie solidă. După aceea, se mixează împreună cu pigmenţii de culoare. De preferat este să pictezi la lumina zilei, la lumină naturală, pentru a nu fi influenţate nuanţele de lumina artificială. După finalizare, icoanele se dau cu verniuri speciale pentru acest tip de pictură.”

„Pictarea chipurilor este cea mai frumoasă etapă”

550 23 4O icoană, ca proces tehnologic, poate dura de la o zi la o săptămână sau chiar o lună, după cum ne-a mărturisit pictoriţa: „Depinde de starea sufletească şi contează foarte mult scenele reprezentate, unele pot conţine multe personaje, la dimensiuni foarte mici, iar atunci solicitarea este alta, eşti nevoit să lucrezi chiar şi cu lupa, cu atenţie şi minuţiozitate. Este şi solicitant, dar şi frumos în acelaşi timp. Pictarea chipurilor este poate cea mai frumoasă etapă din crearea unei icoane, deoarece încerci să surprinzi trăirea personajului, cum este, de exemplu, scena Răstignirii, cu  durerea Maicii Domnului sau a femeilor prezente. Încerc să exprim cât mai mult posibil atât din ceea ce spune Biserica despre eveniment, cât şi din ceea ce simt eu.

„Fresca îţi dictează perioada de lucru”

550 23 5În ceea ce priveşte pictura murală, tehnica este mult mai complexă. Frescele se pictează doar în timpul verii, după ce se răceşte vremea, pictorii încetează lucrările, deoarece picturile sunt afectate de frig, dar nici din punct de vedere al sănătăţii nu este recomandată continuarea lor. Cu toate acestea, reumatismul este una dintre cele mai frecvente boli ale pictorilor muralişti. Ela ne-a oferit şi câteva dintre secretele picturii bisericilor: „Este recomandat ca pereţii bisericii să fie construiţi din cărămidă, să aibă cât mai puţin beton. Nici BCA-ul nu este recomandat în tehnica frescei. Dacă pereţii sunt din cărămidă sau din lemn, se udă suprafaţa de lucru, apoi se pune un strat de frescă neagră, peste care se aşază altul de frescă albă. Fresca presupune lucrul pe perete ud. Când se usucă tencuiala, nu se mai poate lucra. De aceea, fresca îţi dictează timpul de lucru. După fresca albă se aşteaptă puţin, pentru a se forma o peliculă subţire ce se poate sclivisi, apoi se face desenul. Se prepară culorile din pigmenţi naturali, care se amestecă însă cu apă de var. Varul pus în frescă trebuie să aibă minimum şapte ani vechime, la modul ideal. Sclivisirea presupune ca suprafaţa pe care se lucrează fresca să fie presată cu o mistrie, pentru a aduce la suprafaţă apa din straturile inferioare ale frescei. Aceasta formează o peliculă, iar procesul se numeşte carbonatare. Pe această peliculă se aşază imediat culoarea. După ce fresca s-a uscat, carbonatul de calciu se pietrifică, stabilizând totodată şi culoarea. Uscarea poate dura între câteva săptămâni şi doi ani.”

„O icoană înseamnă teologie. Nu poţi să te apropii de o icoană dacă nu trăieşti în mediul Bisericii, dacă nu trăieşti liturghia, pentru că nu poţi s-o înţelegi“

„Este un adevărat limbaj repartizarea scenelor“

Am găsit-o pe Ela pictând o icoană despre care am rugat-o să ne vorbeas­că: „Această icoană va fi pusă spre închinare într-o biserică de parohie din această zonă. Reprezintă Botezul Dom­nului Iisus Hristos şi are o simbolistică aparte, în afară de tema botezului. Apa din scena botezului este Râul Iordan, dar, în acelaşi timp, simbolizează şi mor­mântul Mântuitorului, fiind repre­zentată în partea de jos a icoanei. Apare şi po­rumbelul, simbolul Sfântului Duh, iar Mântuitorul este aşezat pe semnul crucii, ca o trimitere către jertfa Sa pe cruce.”

Dar şi pictura murală are cheia sa, pe care ne-a oferit-o Ela: „Fiecare scenă îşi are simbolistica şi rostul liturgic. Este un adevărat limbaj repartizarea sce­ne­lor într-o biserică, şi scopul este ca în­tregul ansamblu să transmită un mesaj bazat pe o idee centrală, în funcţie de hramul bisericii.”

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507