Main menu

header

543 22 1de Carmen Ciripoiu

Nu trebuie să-ți propui să ajungi la Mănăstirea Caraiman. Vei fi chemat de Maica Domnului. Iar dorința de a i te închina va fi atât de puternică, încât va deturna orice fel de plan. Iar tu, omule, de oriunde ești, vei înțelege că, odată ce-ai pus piciorul în această bucată de Rai, îți vei găsi împlinirea.

„Ești apărat, nu-ți fie teamă”

Cântec de îngeri și foșnet de pași ușori, mărunți. Pașii Maicii Domnului. Imaginea asta pe care o vezi, o simți, o trăiești atunci când intri pe poarta Mănăstirii Caraiman te va urmări tot restul vieții. Aici, în creierul Munților Bușteni, Maica Domnului te veghează protector din toate unghiurile. Și dacă, pur și simplu, nu mai vrei să pleci, înseamnă că ai o nevoie disperată să trăiești acele momente. La Caraiman, Maica lui Iisus îți este și lumină, și hrană, și grabnic ajutătoare, și mângâiere în cele mai cumplite momente ale vieții. Aici nimic nu se mai bazează pe rațiune, ci doar pe credința aceea adevărată care poate muta munții din loc. Și pe dragoste. O dragoste atât de puternică, încât ți se desface inima în două, ca apoi să ți se lipească singură la loc. O dragoste atât de mare, că simți cum levitezi, fără să faci nici cel mai mic efort, decât poate acela de a avea sufletul, deși plin de răni și de suferințe, mai curat ca niciodată. Aici, în lumea Maicii Domnului, ninge cu credință și plouă cu nemărginită sfințenie. Ce fericire supremă o fi simțit sfântul părinte Gherontie, ctitorul acestui lăcaș de rugăciune, când, părăsit de toți, o vedea aievea pe Măicuța lui cea bună luând chipul unei fete îmbrăcate în straie mănăstirești, vorbindu-i, liniștindu-l și veghindu-l. „Ești apărat, nu-ți fie teamă”, „Ridică-te, nu ești bolnav”, îi spunea cu glas dulce cea mai sfântă dintre toți sfinții. Și atunci știa că putea suporta orice. Nu era singur.

Condamnat la 15 ani de muncă silnică la Periprava

543 22 2Când l-am văzut întâia oară pe părintele Gherontie, totul s-a oprit în loc. Oamenii din jurul meu, copacii, păsările, munții, toți ascultam rugăciunea de taină a acestui sfânt. Și ori de câte ori mă gândeam la Sfinția Sa, mă cuprindea un dor atât de puternic, încât aș fi mers și în genunchi numai să-l văd pentru câteva secunde, să-i ascult glasul ca o șoaptă de înger și să-i simt mâna mirosind a smirnă și mir pe creștetul capului. Iar când i-am auzit povestea, întrebările mele de reporter s-au transformat brusc în lacrimi de mulțumire Maicii Domnului că mi-a îngăduit să stau în fața unui asemenea om. De recunoștință față de părintele Gherontie, că a văzut în sufletul meu ceea ce doar eu știam. Greu de spus în cuvinte.

Acuzat de tentativă de evadare și de agresare a Miliției

La doar 7 ani, părintele visează pentru prima dată o tânără care părea că n-are vârstă, cu chip luminat. I-a apărut în față așa, ca o vedenie, și i-a spus că e ales pentru o misiune. N-a trecut mult timp, și tatăl său adoptiv, ucenic la Mănăstirea Neamț în acea perioadă, îl duce la acel lăcaș. A fost pentru prima oară când părintele a călcat într-o mănăstire. Și a rămas acolo ani buni, învățând toată pravila și înțelegând totodată care era misiunea… Dar era doar frate de mănăstire, întrucât comuniștii nu mai aveau nevoie de alte fețe bisericești. Interziseseră până și călugăria. S-a dat apoi un decret, în urma căruia toți frații cei tineri au fost alungați din lăcașul de rugăciune și s-a trezit dus la Iași, aruncat alături de ceilalți în barăcile unei fabrici de țesături, fără barbă și plete. Trei săptămâni s-a rugat neîncetat Măicuței lui dragi să-i dea un semn. Și pentru că acesta întârzia să vină, s-a hotărât să fugă. Dar a fost oprit de doi milițieni, care l-au băgat în arest, mințind că au fost atacați de Puiu Gherontie cu pumnii și cu picioarele. A urmat un proces-fulger, și părintele a fost acuzat de tentativă de evadare și de agresare a Miliției și condamnat la 15 ani de muncă silnică la Periprava. „Ajunsesem în împărăția lui Satan...”

Zece ani doar în tovărășia urșilor și a jderilor

După trei luni, tovarășul Puiu e anunțat că va pleca la Tulcea, împreună cu alți deținuți, să descarce niște șlepuri. Când a coborât din camion, s-a întors dintr-o dată cu spatele și a văzut o stradă. Apoi, pe Maica Domnului, care i-a șoptit: „Nu-ți fie frică”. Atunci a oprit lângă el un camion, și șoferul l-a întrebat unde să-l lase: „Am coborât la Timișul de Sus și am urcat pe munte, în Bucegi. Mi-am găsit o peșteră între Claia Mică și Claia Mare”. După doar trei zile de când poposise în munți, Sfânta Fecioară și-a făcut din nou apariția, cu un nou mesaj: părintele trebuia să rămână acolo, în pustietate, zece ani. Apoi urma să coboare. A ascultat cu infinită dragoste porunca. Și zece ani s-a îmbrăcat în lucruri murdare, aruncate de alții prin gunoaie, a mâncat tot de acolo și a dormit cu capul pe bucăți de lemn. Dar Măicuța l-a ocrotit atât de mult, că i-a dat darul de a învăța rostul și limba urșilor și a jderilor, prietenii săi cei mai buni. Și, în tot acest timp, se ruga atât de puternic, că până și brazii se închinau până la pământ. Și atunci a făcut o promisiune. I-a jurat Maicii Domnului că, dacă va mai ajunge vreodată în lume, va construi o mănăstire ce va purta hramul Înălțarea Sfintei Cruci. Ca să poată privi în voie crucea de pe Caraiman, așa cum o făcuse timp de zece ani.

Și Sfânta Fecioară a poruncit din nou…

După o altă apariție a Sfintei Fecioare, părintele Gherontie s-a întors în locul natal, la Todirești. Au urmat apoi alte peregrinări și, în 1989, a ajuns din nou la Mănăstirea Neamț, unde a devenit diacon și, după doar o săptămână, preot. La scurt timp după ce a fost chemat să slujească la Mănăstirea Cetățuia din Iași, chiar când spovedea o credincioasă, a făcut un accident vascular și a paralizat. A stat internat o perioadă la spitalul din Tătărăști, apoi a fost trimis la Sanatoriul din Sinaia, unde un doctor cu suflet i-a spus că se va recupera în câțiva ani. Dar, în prima noapte, Măicuța Domnului dă verdictul: „Ridică-te, nu ești bolnav”. Și s-a ridicat din patul suferinței. Au urmat alți ani de căutări, iar într-un final a ajuns la Bușteni, unde primarul i-a dat un loc: la Palanca. Atunci când a pus piciorul acolo, a zărit un brad retezat, iar în vârful acestuia, pe o creangă, stătea Maica Domnului. Îi făcea semn cu mâna. De șapte ori. A știut că acesta este locul unde se va naște Mănăstirea Caraiman. Toată zbaterea sa de-o viață nu a rămas nerăsplătită. Destăinuirea părintelui s-a oprit aici. În toate momentele când am fost să-i sărut mâna, n-am putut afla mai multe: „Am să spun mai multe când mă va lăsa Măicuța”. N-a mai apucat. Anul trecut, călugărul care m-a privit ca pe o carte deschisă a fost luat de îngeri și dus lângă Maica sa, care l-a iubit atât de mult…

Agheazmatarul…

La doi pași de măreața mănăstire, bradul cu șase ramuri, de forma unui policandru uriaș, cuprinde, ca într-o îmbrățișare, o capelă mică, de pe pereții căreia te privesc zeci de ochi ai sfinților. E agheazmatarul, locul unde credinciosul intră cu capul plecat, scrie un acatist pe o bucățică de hârtie luată dintr-un teanc așezat pe una dintre mese, se închină la icoane, face o rugăciune aprinsă Maicii Domnului, și abia apoi își face curaj să pătrundă în mănăstire. Mănăstirea lui Puiu Gherontie și a Sfintei Fecioare.

Add comment


Security code
Refresh

bp iulie all 30010