Home Taifasuri Persoane cu handicap Ajutaţi-l pe Petrişor să continue kinetoterapia

Ajutaţi-l pe Petrişor să continue kinetoterapia

09-00-1Deşi are numai 1 an şi jumătate, pe fişa lui medicală stă scris un diagnostic crunt, ce i-a fost pus încă de la naştere: tetrapareză spastică cu elemente extrapiramidale şi microcefalie. E vorba despre Petrişor, ai cărui părinţi sunt disperaţi şi dispuşi să facă tot posibilul pentru a-l vedea sănătos.

S-a născut prematur
Boala micuţului, care s-a născut prematur, la numai 30 de săptămâni, a picat ca un trăsnet asupra familiei. Aceasta nu şi-a pierdut însă speranţa că, într-o zi, copilul va scăpa de problemele de echilibru şi de vederea slabă care a condus la strabism. Mama încă speră că Petrişor va merge până la urmă şi va deveni un copil normal.
Micuţul a făcut mari progrese datorită şedinţelor de kinetoterapie, iar acum reuşeşte să stea susţinut în mânuţe, să strângă pumnul sau să stea câteva secunde în şezut. Şedinţele făcute acasă, cu personal specializat, îi costă pe părinţii săi 200 de lei săptămânal. În plus, copilul va pleca în curând la un centru de recuperare din Sibiu, pentru care se vor achita, la început, 300 de euro.
Liliana Roşca, mama lui Petrişor, s-a documentat şi a aflat că la Budapesta există un excelent centru de recuperare, însă numai internarea costă 2.000 de euro. „În prezent nu se pune problema unei operaţii, deoarece mai este nevoie de alţi câţiva ani de recuperare intensă şi, evident, de mulţi bani, pe care noi nu-i mai avem, şi de aceea vă implorăm să ne ajutaţi”, ne-a spus Liliana, cu lacrimi în ochi.

Unde se pot face donaţii
Persoanele care vor să-l ajute pe micuţul Ioan Petrişor Roşca pot dona bani în contul RO37BRDE410SV12726444100, deschis la BRD Agenţia Piaţa Romană Bucureşti, în lei, pe numele Roşca Liliana. Detalii la numerele de telefon: 031/429.68.15 şi 0722/409.841.

 

Add comment

Security code
Refresh

Newsletter

Pentru a primi ultimele noutati pe mail despre articolele Taifasuri, va rugam sa va inscrieti cu numele si adresa de mail !

Retete naturiste

Prev Next

Quinoa, de folos în

de Liliana Simidon Fibromialgia este un termen folosit pentru a denumi o serie de simptome ce includ dureri musculare şi articulare extinse, oboseală cronică şi stări de slăbiciune şi de depresie....

Nucile de Macadamia

de Elena Şerban Cu un nume exotic, dar cu nişte calităţi asemănătoare uleiului de măsline, nucile de Macadamia reprezintă unul dintre cele mai importante produse naturale. Ele au cel mai ridicat...

Trusa „verde“ de pri

de Elena Nedelcu Exact când aveţi de făcut un lucru important, atunci vă apucă greaţa, durerile în gât sau indigestia? Aproape toate persoanele au simţit pe pielea lor ironia legilor lui...

Şase beneficii ale u

de Ana Trifan Oferind o întreagă paletă de beneficii, uleiul de cocos nu ar trebui să lipsească din casele celor care ţin la sănătatea lor. Iată şase motive pentru care ar...

Rezistenţă şi vitali

de Cătălina Tăgârţă Planta Rhodiola rosea este numită şi „rădăcină de aur” sau „rădăcină de trandafir”, deoarece atunci când este tăiată ea răspândeşte miros de roze. Aceasta e utilizată în medicina...

Garcinia cambogia ve

de Cătălina Tăgârţă Garcinia cambogia este un arbust originar din sud-estul Asiei şi Indiei. Extractul din fructele şi coaja acestui copac conţine acid hidroxicidic, ce are capacitatea de a intensifica arderea...

Uleiuri de cimbru şi

de Liliana Simidon Bolile de plămâni figurează într-un top nedorit, ce câştigă teren în lume, iar în ţara noastră atinge cote alarmante. Printre cele mai frecvente afecţiuni se numără tuberculoza, virozele...

7 plante care vă sca

de Daniela Anton Vă confruntaţi deseori cu apariţia herpesului? Produs de un virus ce se multiplică rapid, el apare atunci când sistemul imunitar este slăbit. Pentru a vă ajuta să vă...

Leac pentru răceli:

de Daniela Anton Ardeiul iute are şi alte proprietăţi pe lângă aceea de a face mâncărurile mai gustoase. Acesta conţine capsaicină, o substanţă ce reduce durerile şi inflamaţiile şi împiedică formarea...

O minune pentru corp

de Gabriela Niculescu Nigella sativa, numită popular negrilică, este specifică vestului Asiei, fiind populară în India, Pakistan, Turcia, Grecia, Egipt sau Tunisia, unde se şi cultivă, deşi se găseşte şi în...

Decocturi pentru imu

de Gabriela Niculescu Temperaturile scăzute, microbii şi virusurile sunt factorii ce ne ameninţă sănătatea în sezonul rece, dar nici trecerea de la rece la cald nu ne face prea bine. Putem...

Remediu pentru infla

de Cătălina Tăgârţă Plantele şi arborii nu sunt folosiţi numai pentru frunze, flori, fructe, rădăcini şi scoarţă, ci şi pentru muguri, această ramură a fitoterapiei purtând denumirea de gemoterapie. Spre exemplu,...

Compresele cu hrean

de Liliana Simidon Gonartroza face parte din categoria artrozelor, boli reumatismale, degenerative, cauzate de gradul de uzură ridicat al articulaţiilor. Sunt, de fapt îmbolnăviri cronice ale acestora. Gonartroza este, de fapt,...

Curăţaţi corpul prin

Curăţaţi corpul prin sucoterapie

de Cătălina Tăgârţă Sucurile din legume şi fructe proaspete au un efect fantastic asupra celulelor şi a ţesuturilor uzate din organism şi pot trata numeroase boli, ca de exemplu cele cardiovasculare,...

Tonice „verzi“ pentr

de Gabriela Niculescu În medicina naturistă găsim unele plante care au proprietăţi ce revitalizează creierul, conferă o viaţă mai lungă şi măresc nivelul de energie. Folosite în mod constant, plante precum...

Autentificare

banner_cofetarie

Acum la chioscuri

Numarul 372

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Olivia Steer şi Andi Moisescu: „Avem norocul să ne potrivim foarte bine“

Olivia Steer şi Andi Moisescu: „Avem norocul să ne potrivim foarte bine“

de Gabriela Niculescu Olivia Steer şi Andi Moisescu formează de zece ani unul dintre cele mai stabile şi frumoase cupluri din...

Sandu Pop: „Cu Văru’ Săndel trăiesc şi cu teatrul mă lăfăiesc“

Sandu Pop: „Cu Văru’ Săndel trăiesc şi cu teatrul mă lăfăiesc“

de Gabriela Niculescu - Joacă de 17 ani pe scena Teatrului de Comedie Cel care-i dă viaţă Vărului Săndel în fiecare duminică...

Cei trei MasterChef de la Răsărit

Cei trei MasterChef de la Răsărit

de Gabriela Niculescu Spectaculosul show culinar „Master Chef” a debutat în data de 20 martie la Pro TV şi poate fi...

Emma Zeicescu şi Cosmin Stan dau tonul la Digi24 HD

Emma Zeicescu şi Cosmin Stan dau tonul la Digi24 HD

de Gabriela Niculescu Emma Zeicescu şi Cosmin Stan formează un cuplu profesional de aproape doi ani. Cei doi prezentatori tv fac...

George Mihăiţă: „Acum joc în şase piese“

George Mihăiţă: „Acum joc în şase piese“

de Loreta Popa Actorii nu sunt la fel ca restul oamenilor. Îl admirăm pe Radu Beligan cu toţii pentru vitalitatea şi...

Putin: soldat universal

Putin: soldat universal

de Dana Purgaru - Supereroul ruşilor cu veleităţi de dictator, la al treilea mandat de preşedinte al ţării Fost ofiţer KGB, practicant...

Irina Loghin: „Cântecul popular este ca o casă în care poţi să intri cu sufletul tău“

Irina Loghin: „Cântecul popular este ca o casă în care poţi să intri cu sufletul tău“

de Loreta Popa Irina Loghin pare a se fi născut din seva cântecului popular. Artista a dăruit marelui public o carte...

Constantin Enceanu: „Dacă n-aş fi fost interpret de muzică populară, aş fi fost bucătar“

Constantin Enceanu: „Dacă n-aş fi fost interpret de muzică populară, aş fi fost bucătar“

de Gabriela Niculescu Constantin Enceanu, directorul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” şi unul dintre cei mai iubiţi interpreţi români de folclor, vă...

Paula Seling: „Am fost îndrumată de persoane deosebite, care m-au învăţat să fiu om“

Paula Seling: „Am fost îndrumată de persoane deosebite, care m-au învăţat să fiu om“

de Gabriela Niculescu - Iubeşte cântecul şi natura, iar dragostea i se întoarce înzecit Paula Seling are una dintre cele mai bune...

Gil Dobrică, olteanul cu blues în sânge

Gil Dobrică, olteanul cu blues în sânge

de Loreta Popa Un inovator, un înaintaş. Un spirit modern în toate sensurile. Dacă nu vi-l amintiţi la primele acorduri ale...

Povestea „Poveştirilor adevărate“

Povestea „Poveştirilor adevărate“

de Gabriela Niculescu Ioana Maria Moldovan şi Dan Cruceru sunt gazdele dumneavoastră în fiecare zi de luni până sâmbătă, de la...

„Unde-s cu familia şi mă simt bine, acolo e locul meu“

„Unde-s cu familia şi mă simt bine, acolo e locul meu“

de Cătălina Tăgârţă - Cântăreţul şi compozitorul Pavel Stratan se destăinuie A avut o copilărie... nu tocmai uşoară. Cu bune şi cu...

Diana Dumitrescu: „Îmi doresc o fetiţă, să devină balerină şi pilot de curse“

Diana Dumitrescu: „Îmi doresc o fetiţă, să devină balerină şi pilot de curse“

de Gabriela Niculescu Diana Dumitrescu joacă rolul Andreei Rădulescu în serialul „Pariu cu viaţa”, al cărui sezon secund va avea startul...

Nadia Comăneci: „La fel ca în sala de gimnastică, şi în viaţă dau tot ce am mai bun“

Nadia Comăneci: „La fel ca în sala de gimnastică, şi în viaţă dau tot ce am mai bun“

de Gabriela Niculescu - „Zeiţa de la Montreal“ vorbeşte deschis despre trecut şi prezent Numele ei este sinonim cu prima notă de...

Matilda Pascal Cojocăriţa: „Cred că ne-a dăruit Dumnezeu unul altuia“

Matilda Pascal Cojocăriţa: „Cred că ne-a dăruit Dumnezeu unul altuia“

de Gabriela Niculescu Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu formează, de 20 de ani, nu doar o pereche statornică, ci şi...

„Astăzi credem în Moş Crăciun mai mult ca niciodată“

„Astăzi credem în Moş Crăciun mai mult ca niciodată“

de Gabriela Niculescu - Familia Prigoană, mereu acasă de Sărbători Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană trăiesc viaţa la cote maxime, ţinând cont...

Giulia Anghelescu: „Ne doream foarte mult un copil, dar plănuisem să vină la anul“

Giulia Anghelescu: „Ne doream foarte mult un copil, dar plănuisem să vină la anul“

de Gabriela Niculescu - Cântăreaţă, DJ şi viitoare mămică Giulia Anghelescu este DJ la Pro FM şi o puteţi asculta la acest...

Sergiu Nicolaescu: „Când filmez nu mai există boli sau supărări“

Sergiu Nicolaescu: „Când filmez nu mai există boli sau supărări“

de Loreta Popa - Regizorul nemuritor, care vrea să fie judecat după creaţiile sale Are de fiecare dată o viziune foarte clară...

Marioara Murărescu: „În emisiuni am ţinut mereu cont de amintirile neamului românesc, păstrate în cântec“

Marioara Murărescu: „În emisiuni am ţinut mereu cont de amintirile neamului românesc, păstrate în câ

de Gabriela Niculescu Marioara Murărescu este enciclopedia vie a folclorului românesc. În emisiunea „Tezaur Folcloric”, pe care o realizează de 29...

Cârcotaşii Cronicii răspund isteţ provocărilor

Cârcotaşii Cronicii răspund isteţ provocărilor

de Gabriela Niculescu După teribilul accident rutier în care a fost implicat Şerban Huidu în luna octombrie a acestui an, la...

Mirela Petrean: „Melodia «Cu ce m-am ales în viaţă» este apogeul pentru mine“

Mirela Petrean: „Melodia «Cu ce m-am ales în viaţă» este apogeul pentru mine“

de Cătălina Tăgârţă E fericită când fanii se simt bine la petrecerile sale, iar dincolo de scenă şi de aplauze este...

Gabriela Dinică: „În actorie, soţul meu a parcurs drumul de la locotenent la general“

Gabriela Dinică: „În actorie, soţul meu a parcurs drumul de la locotenent la general“

de Loreta Popa Obişnuia să spună că s-a cuminţit târziu în viaţă, şi asta numai datorită soţiei sale, Gabriela Dinică, despre...

Lacrimă de stea

Lacrimă de stea

Cel mai recent album al meu se numeşte „Lacrimi“. De ce lacrimi? Pentru că am avut un vis în copilăria...

Divertisment cu creier

Divertisment cu creier

de Gabriela Niculescu - Toni Grecu: „Umorul de pe micul ecran e de două feluri: făcut cu partea superioară a corpului...

Carmen Tănase şi Doru Ana au făcut „Pariu cu viaţa“

Carmen Tănase şi Doru Ana au făcut „Pariu cu viaţa“

de Gabriela Niculescu Carmen Tănase şi Doru Ana îi interpretează pe Mara şi Alexandru (Sandu) Anghel, unul dintre cele mai interesante...

Specialistii Taifasuri

Liliana Simidon - Fitoterapie

Anca Simionescu - Ginecologie

Răzvan Doseanu - Juridic
www.doseanu.ro

Constantin Daniel Lescai - Medicină veterinară

Gheorghe Ianoş - Astrologie