Main menu

header

543 3 1de Alexandra Rotărescu

Realizatorul emisiunii „Starea naţiei” a început un nou sezon la TVR 1! Şi nu oricum, ci într-o condiţie fizică de excepţie. Dragoş Pătraru a slăbit aproximativ 20 de kilograme în ultimele şapte luni. Cum a reuşit asemenea performanţă ne dezvăluie chiar simpaticul moderator.

„Parcă ai doi copii în cârcă atunci când treci de suta de kilograme”

- Toamna asta, ai revenit în forţă pe micul ecran!

- Asta şi pentru că am slăbit câteva kilograme! Iar slăbitul e o chestie pe care abia acum am înţeles-o. Mă uit foarte apăsat la oamenii care vor să slăbească şi nu au voinţa necesară. Mulţi zic că se apucă de luni dimineaţa şi continuă să spună asta luni întregi. Tata a încercat o viaţă întreagă să se lase de fumat şi de băutură şi nu a reuşit. Ideea e cât de tare îţi doreşti acest lucru şi pentru ce îl faci.

- Şi tu de ce l-ai făcut?

- Pentru că surplusul de kilograme mă încurca la emisiune. Eram un „animal” de 106 kilograme, cu burtă şi respiraţie greoaie. Parcă ai doi copii în cârcă atunci când treci de suta de kilograme. Aveam mari probleme să duc frazele lungi până la capăt. În general, fiind autocritic, sunt veşnic nemulţumit de mine, şi am zis că a venit momentul să schimb ceva.

„Nu ţineţi diete, ci schimbaţi-vă radical stilul de viaţă!”

543 3 2- Şi ce ai schimbat?

- Îmi stătea rău cămaşa pe mine, mi se vedea burta, e o chestie de respect să te prezinţi în faţa telespectatorilor într-un mod OK. Acum vreun an, am primit observaţii chiar din partea telespectatorilor: „Ia vezi că te-ai cam îngrăşat!” Eu, cum eram prins cu emisiunea toată ziua, nici nu puteam să mănânc la ore normale. Nu voiam să mă apuc de dietă, pentru că ştiam de la nevastă-mea ce înseamnă regimul de slăbire - slăbeşti, apoi te îngraşi la loc, iar slăbeşti, iar te îngraşi. O prostie! În şapte luni bune, de când am început să slăbesc, am învăţat un lucru, pe care îl pot împărtăşi acum tuturor: nu ţineţi diete, ci schimbaţi-vă radical stilul de viaţă!

- Cum anume?

- Am renunţat la alcool, şapte luni n-am băut nimic, am renunţat la zahăr, nu m-am mai atins de nicio prăjitură, nu mai fac exces de carbohidraţi şi am o alimentaţie bazată pe proteine şi grăsimi naturale. Am combinat două chestiuni foarte importante: alimentaţia şi sportul. Dimineaţa mănânc patru, cinci ouă, ceva carne, brânză sau caşcaval şi în rest, legume crude, ardei, castravete, roşie. Deci, dimineaţa mănânc foarte mult şi mai am apoi o masă la prânz şi atât, până a doua zi dimineaţa nu mai mănânc. Am scos masa de seară. La ora 17:00-18:00, când termin înregistrarea emisiunii, mai gust nişte seminţe: caju crud, nuci, migdale, o mână cu fructe de pădure şi gata! Mi-a fost greu o lună, două, dar apoi organismul s-a obişnuit. E greu când deschizi frigiderul şi vezi băutură sau tot felul de mâncăruri gătite, când văd la cantină ardei umpluţi îmi vine să mă urc pe pereţi de poftă, dar nu mai mănânc aşa ceva. Îmi iau un grătar, şi cu asta basta!

„Am instructor, dar pe net”

- Ce sport practici?

- Fac fitness. Plus că, fiind „bolnav” cu fotbalul, îl practic, în ultimii 20 de ani, în fiecare săptămână. Închiriem un teren şi jucăm în aceeaşi formulă. Sunt operat la genunchi, am avut ligament încrucişat şi leziune de menisc, şi ăsta e alt motiv pentru care a trebuit să slăbesc. Eu am luat-o ştiinţific, am studiat mare parte din literatura de specialitate, adică am citit vreo 10-15 cărţi ale celor mai mari nutriţionişti din Statele Unite şi ale celor mai şmecheri instructori de fitness din lume, şi abia apoi am început să-mi schimb modul de viaţă. Altfel nu-mi ieşea. Am încercat să slăbesc şi anul trecut, şi degeaba. Ziceam că nu mai beau nimic de luni până vineri, doar în weekend îmi fac un şpriţ cu prietenii la grătar. Şpriţul însemna, de fapt, că beam vineri seară două sticle cu vin, sâmbătă, şapte beri, şi duminică, încă patru beri. Inutil să mai zic că s-a ales praful de tot, nu?

- Ai instructor de fitness?

- Da, dar pe net. Plătesc un instructor, care e şi nutriţionist, să-mi spună lunar, pentru că deja ştiu în mare ce am de făcut, ce măsuri trebuie să iau ca să ating un anumit scop. Mi-a spus nutriţionistul că, şi dacă mănânc un carton întreg de prăjituri, nu mă îngraş acum, pentru că am intrat într-un anumit ritm de consumare a caloriilor. El îmi propusese să-mi aleg o zi pe lună în care să mă îmbăt ca porcu’ şi să mănânc orice. Dar mi-e milă de mine să fac aşa ceva. Mă gândeam la a doua zi, cât trebuia să trag de mine ca să fiu iar funcţional. La înregistrarea emisiunii nu pot să mă prezint oricum. Dacă veneam cu faţa buhăită, nici din machiaj nu mă puteau drege!

„Renunţ la garnitura de cartofi şi îmi iau două porţii de grătar”

- Doar tu respecţi regulile astea sau întreaga familie trăieşte aşa?

- Eu mănânc doar dimineaţa acasă, prânzul mă prinde la muncă. Şi atunci prefer cantinele, nu numai pentru că sunt mult mai ieftine decât la restaurant, ci pentru că am de unde alege ce-mi trebuie mie. Renunţ la garnitura de cartofi, de exemplu, şi îmi iau două porţii de grătar, de porc şi de curcan, plus salată.

- De slăbit, ai slăbit, dar în mod sănătos?

- Îmi fac analizele în mod regulat şi stau bine cu toate, cu colesterolul, glicemia, tot. Medicul mi-a zis să fiu atent, pentru că efortul pe care îl depun la sală, din două în două zile, e destul de mare. Mi-a recomandat să reintroduc a treia masă zilnică, undeva pe la ora 16:00, nu la 20:00. Cântarul nu mai trece acum de 88 de kilograme, de la 106, dar, când nu fac sport, simt că sunt gras. Mie îmi face foarte bine acest minipost! Am citit mult despre „postul intermitent”, ce bine e să nu mai soliciţi stomacul cu mâncare de la prânz sau de la ora 14:00 până a doua zi dimineaţa, la 8:00, şi mie mi se potriveşte de minune.

„Am citit vreo 10-15 cărţi ale celor mai mari nutriţionişti din Statele Unite şi ale celor mai şmecheri instructori de fitness din lume, şi abia apoi m-am apucat să-mi schimb modul de viaţă. Altfel nu-mi ieşea“

„Am renunţat la alcool, şapte luni n-am băut nimic, am renunţat la zahăr, nu m-am atins de nicio prăjitură, nu mai fac exces de carbohidraţi şi am o alimentaţie bazată pe proteine şi grăsimi naturale“

„Făcând cardio nu slăbeşti!“

- Ce efort fizic faci ca să slăbeşti?

- Mulţi oameni au impresia că e bine să te apuci de alergat dacă vrei să slăbeşti. Nimic mai eronat! Făcând cardio nu slăbeşti! Dacă vrei doar să te întreţii, atunci poţi face jogging. Dar oricum te afectează în timp. Aerobicul sau efortul de tip cardio îţi creează probleme cu încheieturile şi chiar cu inima. Recomand, la cardio, doar acele sesiuni HIIT, cum le numesc specialiştii, adică „high intensity interval training”, ceea ce înseamnă „antrenament de mare intensitate”, care durează de la trei până la opt minute, dar te omoară pur şi simplu. Dacă vrei să slăbeşti, trebuie să faci fitness cu cele mai mari greutăţi pe care poţi să le ridici, ăsta-i secretul.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507