Main menu

header

de Laura Zmaranda

Lucrul manual este una dintre îndeletnicirile spre care femeile au avut dintotdeauna o aplecare aparte şi care de multe ori a rămas drept „moştenire culturală” generaţiilor viitoare. Este şi cazul Roxanei Tudor, o doamnă care a reuşit să transforme un meşteşug străvechi într-o artă preţioasă, dar foarte puţin cunoscută în ţara noastră. Crearea quilturilor pare să aibă rădăcini puternic ancorate în istorie, chiar dacă începutul lor se pierde în negura vremurilor. Cert este că ceea ce s-a născut poate din necesitate a devenit astăzi o expresie a creativităţii, a imaginaţiei şi a frumosului.

Regulile de confecţionare a acestora trebuie să fie întru totul respectate
Fiindcă vorbim despre un meşteşug foarte puţin promovat în ţara noastră, am rugat-o pe doamna Tudor ca pentru început să ne explice ce este în fapt un quilt. După cum ne-a mărturisit, definiţia cea mai comună a quilturilor este aceea de obiect asemănător cu o pătură. Tehnic vorbind, quiltul este un sandviş format dintr-un strat superior, o umplutură şi un strat inferior, denumite faţă, umplutură şi dos. De obicei, faţa este cusută din multe peticele, care alcătuiesc un desen mai mult sau mai puţin complex. Cele trei straturi sunt prinse apoi împreună printr-un procedeu de matlasare, această etapă fiind ultima înainte de fixarea marginii şi închiderea quiltului. În ceea priveşte tehnicile de confecţionare, acestea sunt mai multe, motiv pentru care vom enumera doar câteva dintre ele: tehnica nouă pătrăţele, tehnica cusăturilor curbe, inelul de cununie, diverse stele, grădina bunicii, buştenii, cusăturile pe hârtie etc. De obicei, cărţile tematice se ocupă de o singură tehnică, pe care o aprofundează şi o dezvoltă în câteva obiecte, pentru a fi bine însuşită de cel care doreşte să o stăpânească. Este foarte important ca, pentru realizarea quilturilor, materialele să fie foarte atent selecţionate, iar regulile de confecţionare a acestora să fie întru totul respectate, astfel încât produsul final să fie de calitate şi să reziste în condiţii de uzură zilnică mulţi ani. Cu multă migală şi imaginaţie, un lucru aparent banal se poate transforma sub tăişul foarfecii într-un obiect veritabil de artă. Oriunde într-o locuinţă se potriveşte o bucată de textil, practic acea bucată poate fi un quilt, iar forma sa nu este limitată decât de imaginaţia fiecărei quilteuse.

Instrumentele creaţiei: o foarfecă şi peticele de material
Despre interacţiunea sa cu quilturile şi drumul până la pasiune, Roxana Tudor spune că totul a venit în mod firesc, fiind, pe de o parte, animată de dragostea pentru creaţie, dar şi de curiozitatea de a descoperi tainele unui meşteşug aparte. „Pasiunea pentru peticuţe a crescut treptat. Întâi am făcut un quilt pentru mine, apoi alte câteva, experimentând mereu tehnici, modele şi materiale noi. O mare provocare a fost faptul că la noi în ţară nu se găsesc nici materialele textile specifice, de o anumită calitate a ţesăturii şi a culorilor imprimeului, nici instrumentele ajutătoare. Practic, la început am confecţionat quilturi în condiţii similare celor în care lucrau pionierii americani: cu o simplă foarfecă, folosind peticuţe care nu mai aveau utilitate practică, dar cu umpluturi inventate... Cumva am recreat această istorie primară a quilturilor în prima parte a experienţei mele în domeniu”.

Din vremea samurailor japonezi până în zilele noastre
Istoria quilturilor nu poate fi marcată concret în timp, obiecte asemănătoare fiind descoperite de-a lungul vremurilor în cele mai neaşteptate locuri. Samuraii japonezi, spre exemplu, deţineau o formă de suprapunere a peticelor şi coasere/matlasare repetată a lor, care forma un fel de armură. Potrivit doamnei Tudor, meşteşugul ce astăzi tinde tot mai mult să devină artă se pare că a apărut spontan în mai multe locuri, fiind dovada faptului că, în vremurile de dinaintea revoluţiei industriale, pânza era un articol de lux. În acele vremuri, la baza creaţiei erau peticele din veşmintele uzate din care se decupau părţile mai puţin uzate şi se reasamblau pentru a forma o altă bucată mare. Tot din istoria quilturilor aflăm că această îndeletnicire a luat o mare amploare în Anglia epocii victoriene, atunci când doamnele îşi umpleau timpul cu activităţi manuale. Din această perioadă s-a transmis şi un model numit roza vânturilor (mariner’s compass în original). Perioada colonizării Americii marchează, de asemenea, existenţa quilturilor, multe dintre modelele realizate în acea vreme de emigranţi având nume biblice şi simbolice.

• Pe lângă confecţionarea quilturilor, Roxana Tudor se ocupă şi de crearea de bijuterii şi de păpuşi, iar sezonier creează globuri de Crăciun, ouă de Paşte etc.

Astăzi este un hobby de lux

Dacă odinioară lucrul manual avea mai degrabă un caracter necesar decât recreaţional, în prezent, munca migăloasă a quilteuselor aspiră spre un nou statut. „Astăzi vorbim despre un hobby de lux şi chiar despre artă. Nu se mai poate folosi orice fel de material, sunt standarde care trebuie respectate întocmai pentru a confecţiona un quilt care să fie recunoscut ca atare. Există magazine specializate în furnizarea pânzei de bumbac adecvate, numită quilting cotton, există designeri de materiale care nu fac design decât pentru acest tip de pânze. Există foarte multe accesorii care să uşureze munca celui care face un quilt, maşini de cusut specializate pentru «peticit» şi celebrele «long-arm», indispensabile pentru matlasarea profesionistă a quilturilor mari”, ne-a mărturisit doamna Tudor. Dar chiar şi în pofida evoluţiei tehnologice de care creatorii de quilturi se bucură în prezent, în România munca lor nu este încă suficient cunoscută şi nici îndeajuns promovată. Prin comparaţie, în alte ţări sunt organizate expoziţii importante şi concursuri evaluate de jurii foarte pretenţioase. Dincolo de satisfacţia morală, există desigur şi o remunerare financiară, dar nu pe măsura pieţei internaţionale. Motivul pare să ţină mai ales de educarea consumatorului, dar şi de resursele financiare reduse. Un quilt bine făcut oferă satisfacţie şi căldură mulţi ani, de aceea preţul unui astfel de obiect nu are cum să fie unul prea redus.

• Despre dezvoltarea acestui meşteşug, interlocutoarea noastră spune că va fi destul de lentă şi că extinderea lui va fi posibilă doar atunci când cei care stăpânesc foarte bine „patchwork-ul“ - lucrul din petice - vor începe organizarea de cursuri, fie ele şi la nivel de hobby. În opinia sa, de mare importanţă este şi aprovizionarea cu materialele necesare şi de o calitate corespunzătoare

Add comment


Security code
Refresh

bp iulie all 30010