Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

10-01-1de Elena Şerban

9 iulie 1943 este ziua de naştere a uneia dintre cele mai cunoscute soliste de muzică uşoară din România: Margareta Pâslaru. Frumoasă, cu ochi albaştri-viorii şi o voce gravă, era aproape imposibil să nu devină vedetă.

 

Pâslăriţa, aşa cum o alintau cei din jur, a fost descoperită, pe când avea doar 16 ani, de Ileana Pop. Apoi, la o zi după ce a împlinit 17 ani, la 10 iulie 1960, Margareta a apărut în emisiunea lui Valeriu Lazarov „Toată lumea face sport”. Cântecul care a transformat-o în vedetă a fost „Chemarea mării”, compus de George Grigoriu. De-a lungul anilor, repertoriul său s-a îmbogăţit, ajungând la peste 680 de melodii, printre care se numără „Lasă-mi toamnă pomii verzi”, „Timpul” şi „Două rândunici”.

Deşi interpreta, în general, piese de muzică uşoară, Margareta nu a ezitat să joace teatru sau film şi chiar să cânte piese folclorice. Astfel, în 1964, a fost distribuită de Liviu Ciulei în „Opera de trei parale”, la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, alături de Toma Caragiu, Clody Bertola, Victor Rebengiuc, George Maruţă şi Rodica Tapalagă.

Dintre filmele în care a jucat Margareta s-au evidenţiat „Tunelul”, regizat de Francisc Munteanu, „Un film cu o fată fermecătoare” - regia Lucian Bratu, „Împuşcături pe portativ” - regia Cezar Grigoriu, „Veronica” şi „Veronica se întoarce” - regia Elisabeta Bostan.

Margareta s-a căsătorit în 1968 cu Gheorghe Sencovici, campion naţional la talere şi inginer, şi au împreună o fiică, Ana-Maria. Cei trei au părăsit România în 1983 şi s-au stabilit în oraşul american New Jersey. Pe pământ străin, Pâslăriţa a încercat din răsputeri să îi ajute pe copiii cu probleme. De altfel, pentru meritele sale, a fost distinsă, în 2002, de Senatul şi Adunarea Generală a statului New Jersey cu Premiul „Women of Excellence”.

Add comment


Security code
Refresh