Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

605 24 1de Andrei Dicu

În Neamţ, turistul pornit cu bocceluţa-n spinare simte că singurul Paradis posibil este compus de binele făcut de ctitorii istoriei. Inima Moldovei bate în Mănăstirile Neamţ şi Agapia, în Muzeul Nicolae Popa, iar în jurul său plutesc umbra lui Mihail Sadoveanu şi parfumul romanţat al Hanului Ancuţei.

Închisoarea Cetăţii Neamţului împarte fiori

605 24 2Trei zile petrecute în inima istoriei şi a Dumnezeirii Moldovei înseamnă prea puţin pentru a cuprinde tot acest Univers. Ajuns în zona Neamţului, călătorul simte liniştea tăioasă, iar reporterul rămâne timid în faţa smereniei naturii, burduşindu-şi tolba cu poveşti. Parafrazând un poem celebru, „am plecat la drum mai mare, dar nici pe jos, nici chiar călare, ci c-o trăsură fermecată”, graţie organizatorilor excursiei, prietenii de la Innovation Travel, mai întâi către Cetatea Neamţului, ctitorie a lui Petru I Muşat. Devenită faimoasă în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, cetatea a respins atacurile trupelor turceşti, maghiare şi poloneze, dar în epoca modernă a căzut pradă ignoranţei românilor, care au lăsat-o în paragină până în 2009. Poate şi de aceea impresionantă este mai ales Închisoarea, care îţi dă fiori „graţie” păpuşilor care simbolizează deţinuţii, legaţi în lanţuri şi torturaţi.

Revedere cu Ovidiu Lipan „Ţăndărică” la Hanu Ancuţei

605 24 3Pe directoarea Hotelului Roman Plaza, doamna Nuşa Chiriac, am reîntâlnit-o la inaugurarea cramei. Poveştile spun că unde sunt struguri buni au fost probabil vulcani. Aşa pare să fi fost, pentru că în vinul moldav, în fiecare bob lichid, zac o flacără şi un mister bătut de lună. Apoi, după ce noaptea dă spre aguridă, te poţi reface la centrul spa, pentru că urmează noi popasuri, precum cel de la Hanu Ancuţei. Aflat la intersecţia drumurilor care duc spre Piatra-Neamţ şi Roman, hanul a fost construit la începutul secolului al XVIII-lea. Hanul are două porţi din lemn de stejar, iar dincolo de zăbrelele ferestrelor zăreşti mesenii, primiţi cu pâine fierbinte şi cu sare, în acordurile celei mai pure muzici populare. Hanu Ancuţei este şi el străjerul unei nestinse legende. În anul 1819, vornicul Ștefan Catargiu a obținut printr-un hrisov dreptul de a înființa târguri și iarmaroace, aici construindu-se un han nou, care va servi și ca stație de poștă. În apropiere se desfășura iarmarocul de la Tupilați. Hanul a fost restaurat anul trecut, fiind improvizate expoziții de costume populare, precum și de obiecte din ceramică şi din lemn. Lângă ușă a fost amplasată o placă de marmură pe care este inscripţionat textul: „Pe locul vechiului han ce s-a ridicat în anul 1718 și risipit cu ani în urmă s-a clădit, cinstindu-se slova românească a marelui Sadoveanu, noua construcție. Fie să rămână loc de vrăjit popas și desfătare sufletească pentru toți călătorii pământeni”. La Hanu Ancuţei, motoarele istoriei turate la maximum dezvăluie prezentul, dominat aici de turismul de bun gust. Unul dintre momentele de graţie a fost concertul trupei Bosquito, pigmentat de recitalul de excepţie susţinut de Ovidiu Lipan „Ţăndărică” şi de revederea cu Ionuţ Contraş, fost membru al trupei Phoenix. Nimic nu e întâmplător.

Nicolae Popa: „Mă tem de Dumnezeu, că ar putea fi nemulţumit de mine”

605 24 4La Târpeşti, sat aflat la 23 km de Târgu-Neamţ, ne aşteaptă altă minune. O agenţie britanică îşi îmbie clienţii cu sloganul: „Aventură în România, de la 2.000 de euro”. „Miezul” excursiei este stabilimentul etnologic „Popa Museum”, opera unui cărturar ale cărui măşti populare sunt cunoscute în toată lumea. Prin anul 2000, Nicolae Popa a acordat unul dintre ultimele sale interviuri. Întrebat dacă se teme de ceva, a răspuns: „Mă tem zilnic de Dumnezeu, că ar putea fi nemulţumit de mine”. „Fantasticul Popa Museum”, cum e menţionat în broşurile străine, adună, anual, aproape 10.000 de turişti. Pur şi simplu, stai în picioare şi simţi cum respiră pământul sub tine şi cum întinereşte iarba! În Nicolae Popa, Dumnezeu a aşezat candoarea suferinţei. Acest om a luptat pe frontul antisovietic, a fost rănit şi iar s-a bătut, în munţi, cu stăpânirea comunistă. A fost prins, a făcut ani de temniţă grea, i-au fost confiscate bunurile. Apoi, s-a apucat să cioplească în piatră şi în lemn, a strâns premii şi medalii la nivel mondial, dar niciodată n-a ţinut la distincţiile umane. A cioplit până la 90 de ani, semn că prezentul conţinea în domnia sa mai mult viitor decât trecut. Opera de artă transfigurează o realitate, nicidecum s-o desfigureze, după cum veţi vedea...

Măştile de la Târpeşti şi explicaţia lui Mircea Eliade

Lângă exponatele din zonele arheologiei, numismaticii, etnografiei şi picturii, l-am întâlnit pe fiul artistului, Nicolae junior. Un tip erudit, jovial, o sărbătoare de om. „Aceste măşti sunt o trimitere la caracterul ritualic al societăţilor precreştine, când masca avea un caracter ritualic. Mircea Eliade spunea că omul şi-a dorit mereu să fie mascat, pentru că sub mască el este un homo religiosum şi în ansamblu un zoon politikon. Aşa s-a şi întâmplat şi la noi, pentru că, de-a lungul timpului, masca a căpătat o altă valoare în lumea satului. Asta pentru că acum 200 de ani ţi-era interzis să satirizezi pe cineva, chiar dacă acea persoană a greşit sau a făcut ceva rău, pentru că exista riscul să destabilizezi comunitatea. Şi atunci, s-a apelat la măşti, pe sistemul „lăsaţi-ne să ne râdem”. Cea mai urâtă mască o înfăţişa pe vrăjitoarea satului, o persoană pe care comunitatea o detesta, dar la serviciile căreia apelau mulţi”, ne povestea, cu firescul celui care dăruieşte fără să pretindă, Nicolae Popa junior.

Castelul Sturdza din Miclăuşeni, încărcat de mister

605 24 5Ansamblul de la Miclăușeni este format din trei monumente, Biserica „Sf. Voievozi” - Buna Vestire” datând din 1787, Castelul Sturdza și Parcul, amenajat în secolul al XIX-lea. Un soare de bronz turna un fel de lavă deasupra castelului neogotic Sturdza, ctitoria vrednicului Gheorghe Sturdza şi a soţiei sale, Maria. Custodele Sebastian Marcoci povesteşte: „Castelul a fost construit la 1880 de George Sturdza şi de soţia sa, Maria (din familia Ghica), inspiraţi din călătoriile lor în Franţa, Germania şi Austria. La început funcţiona aici şi un atelier de ţesătorie, care se mai numea şi «Camera femeilor». Interesant este că din interior se putea intra pe o uşă secretă într-un tunel de evacuare, cu ieşirea către mănăstire, în satul Miclăuşeni. Acum, când castelul va reintra în restaurare, există un proiect pentru refacerea drumului până la mănăstire. Elementele de originalitate sunt picturile, piesele de feronerie şi de tâmplărie şi câteva sobe. Piesele de mobilier sunt majoritatea achiziţii ulterioare sau donaţii”. Devastat de ruşi în timpul ultimului război mondial, când majoritatea cărţilor de valoare au fost arse, iar alte lucrări au fost cărate în Occident, castelul se află acum în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care gestionează restaurarea. Deja funcţionează un atelier de pictură, unde maicile de la Mănăstirea Miclăuşeni creează icoane. Edificiul poate fi vizitat în weekenduri şi de Sărbători şi ascunde o mulţime de surprize, de la tunelul subteran la picturile şi gravurile cu substrat alchimic care conduc la ideea de nemurire a sufletului şi de înviere prin „ardere” spirituală. Este cunoscut faptul că, precum Cantemirii, membrii familiei Sturdza au studiat ocultismul şi ştiinţele secrete, de aici şi apetenţa pentru picturile în mult roşu şi verde, culori care simbolizează transformarea spirituală. Sub arcadele severe, există două ieşiri secrete, una în baia Mariei, cealaltă într-o cameră situată tot la parter. Deviza familiei Sturdza este „Utroque clarescere pluchrum”, adică „Frumuseţea străluceşte pretutindeni”. Multe picturi au fost realizate chiar de Maria Sturdza, care ilustrase şi multe cărţi ale lui Vasile Alecsandri, prieten al familiei.

Mănăstirea Neamţ, vegheată de Sfântul Necunoscut

605 24 6La Mănăstirea Agapia, căutarea, coborârea în sine, se petrece inclusiv în adâncurile peisajului mirific, dar conaturalitatea sufletelor noastre şi a Universului este şi mai „palpabilă” la Mănăstirea Neamţ. Se spune că, în preajma unei bisericuţe mici, din lemn, Vodă Petru Muşat a ridicat primul lăcaş din piatră, la finalizarea căruia au contribuit ceilalţi voievozi muşatini. Astăzi, mănăstirea este un câmp energetic fabulos. Odată intrat pe poartă, te simţi încărcat cu Dumnezeire, şi din ziduri se aud, parcă, hohote de chihlimbar. Sentimentul e că singurul care-ţi poate spune adevărul este doar Universul. Restul reprezintă parabole. Probabil că „motivele” acestei metatrăiri sunt aghiazmatarul circular din faţa mănăstirii, unde se face sfinţirea apei la hram, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 665 în Ţara Sfântă, şi moaştele Sfântului Necunoscut, aflate în pronaos şi descoperite târziu, prin 1986, când s-a luat hotărârea ca asfaltul de pe alee să fie scos. De ce Necunoscut? Pentru că vorbim despre Taină... Dincolo de icoanele restaurate şi de participarea nemijlocită la atâtea veacuri de credinţă şi de fapte, în care, cum scria Gala Galaction, „voievozi şi vlădici, coconi şi jupâniţe, soli străini şi călugări din toate lavrele creştinătăţii au trecut pe aici şi au dus cu ei renumele Moldovei şi al Mănăstirii Neamţ”, acest spaţiu înseamnă, pentru vizitatorul care nu-l părăseşte niciodată, că, dacă iluminarea este infinită, atunci şi practica este infinită. Iată de ce o vizită în Moldova poate aduce oricărui român o comoară: întoarcerea în sinele nostru. Important e să primeşti şi să oferi comoara cu smerenie.

Nemurirea s-a născut la Cucuteni

Ajuns în zona Bicaz, simţi că ochii zilei s-au închis. Privind Cheile şi ale lor coapse ca de oţel ridicându-se din străfunduri, totul se clatină şi parcă treci, din odaie în odaie, către altă şi altă trăire. S-ar spune că apa miroase la fel fie că te afli la Galaţi, la Veneţia sau la Pireu. Aici însă, lângă Lacul Roşu, pinii şi vegetaţia din jur transferă apei identitatea unui debarcader către înalt, către Taină. Din păcate însă, nu departe, există un iarmaroc în care, dincolo de măşti şi de alte suveniruri tradiţionale, unii „comersanţi” vând fără sfială drapelul Ungariei. Motivul? „Se cer destul de multe”, ni s-a răspuns. Aşa că ne-am continuat drumul, cu convingerea că acest spaţiu sacru al românismului va dăinui în permanenţă. În final, paşii naraţiunii ne întorc, special, la Piatra-Neamţ. Aici, Muzeul de artă Cucuteni a fost deschis la 24 iunie 2005 şi se află în apropierea ctitoriilor muşatine Biserica Sfântul Ioan Domnesc şi Turnul Clopotniţă. Vernisată la puţin timp după sărbătorirea a 120 de ani de la descoperirea culturii Cucuteni, expoziţia cuprinde trei săli şi un depozit- seif, care adăpostesc 800 de piese, majoritatea incluse în categoria Tezaur, aparţinând tuturor fazelor şi etapelor de evoluţie ale Complexului cultural Precucuteni-Cucuteni-Tripolie. Din punct de vedere tematic, expoziţia oferă o imagine cuprinzătoare asupra artei decorative şi figurative ale celei mai importante şi mai vechi (reprezentând, conform site-ului muzeului, „civilizaţia preistorică europeană cel mai intens studiată”) culturi eneolitice din sud-estul Europei, asta în ciuda oricăror steaguri şi blazoane. Iată de ce, dragă cititorule, în acest periplu am surâs, am meditat, ne-am împrietenit, am cântat, am petrecut, ne-am simţit înveliţi de îngeri şi ne-am reîndrăgostit de România şi de întortocheatele sale chei.

2.000 de euro plătesc englezii pentru o excursie la Popa Museum

1718 este anul în care s-a construit primul han de lângă Tupilaţi

Mihail Sadoveanu, salvatorul profesorului Pogonat

605 24 7Vizita la Schitul Vovidenia, unde se află Casa memorială a lui Mihail Sadoveanu, a adus alte revelaţii. Schitul este denumit astfel deoarece „Vovidenia” înseamnă „Intrarea Maicii Domnului în biserică”. În curte am simţit, amestecându-mi-se cu sângele, o frumuseţe sfântă. Sacralitatea e palpabilă, şi singurul Paradis este compus din binele făcut celor din jur. Iată o dovadă: un călugăr a rememorat povestea lui Sadoveanu. Bardul din Paşcani, rămas în istorie ca un grandios scriitor şi un eminent şahist, petrecea cu nenumărate fleici, cu vin roşu din belşug şi cu multe cântece interpretate, „pe viu”, de Maria Tănase. A avut şi el păcate, dar l-a salvat de două ori de la moarte pe cărturarul Petru Pogonat, unchiul marii actriţe Margareta Pogonat, un disident care se refugiase de comunişti în casa scriitorului.

„Castelul Sturdza a fost construit la 1880 de George Sturdza şi de soţia sa, Maria, inspiraţi din călătoriile lor în Franţa, Germania şi Austria“ (Sebastian Marcoci)

„Voievozi şi vlădici, coconi şi jupâniţe, soli străini au trecut pe aici şi au dus cu ei renumele Moldovei şi al Mănăstirii Neamţ“ Gala Galaction

Supărarea lui Creangă pe preoţi se trage de la Popa Oşlobanu

Tot de la Nicolae Popa junior am aflat secretul atitudinii reticiente a lui lui Ion Creangă faţă de biserică. „În reacţia lui Creangă era o mică adversitate a ţăranului din zonă, care intra mereu în conflict cu marii proprietari şi cu mănăstirile. Humuleştenii intrau cu vitele pe imaşul mănăstirii, iar de multe ori vechilul le lua şi le ducea la obor. De aici şi reticienţa faţă de clerul foarte bogat, reprezentat de Creangă prin popa Oşlobanu din capul satului, care era şi ursuz şi pâcleşit, un venetic care nu era de loc din Humuleşti, ci venise din Oşlobeni”, ne-a povestit, cu har, Nicolae Popa junior, un om care este şi nu care pare a fi. Popasul la Bojdeuca lui Creangă din Iaşi, casa în care a locuit marele scriitor între anii 1872 şi 1889, când s-a stins din viaţă, a fost altă bucurie, pentru că simplitatea este apanajul oamenilor mari. În această casă modestă, din pereţii căreia răzbate harul, a locuit o vreme şi Mihai Eminescu, prietenul de suflet al lui Creangă. Legenda spune că tocmai aici se întâlnea Eminescu, pe ascuns, cu Veronica Micle, dar cine poate şti?

Add comment


Security code
Refresh