Main menu

header

545 24 1de Alexandra Rotărescu

Cel mai urmărit serial american pentru tineret din anii ’90 împlineşte, în această toamnă, un sfert de secol! Mai exact, 4 octombrie 1990 este data în care canalul tv Fox a difuzat primul episod din „Beverly Hills, 90210”, serialul devenind, pe durata celor zece sezoane, un adevărat fenomen în rândul publicului sub 35 de ani din întreaga lume. Astfel, personajele principale Brenda, Brandon, Kelly, Dylan, David, Donna, Steve şi Andrea au devenit idolii unei generaţii întregi, iar show-ul tv cu peste 20 de milioane de telespectatori americani pe episod i-a catapultat pe actorii Jason Priestley, Shannen Doherty, Jennie Garth, Luke Perry, Brian Austin Green, Tori Spelling, Ian Ziering şi Gabrielle Carteris la statutul de superstaruri. Cu toate astea, amintirile lor nu sunt în întregime frumoase: „Mi-am irosit nouă ani din viaţă lucrând la serial” (Jason Priestley, 2014), „Câteodată îmi venea să-i omor pe colegii mei de platou” (Ian Ziering, iulie 2015), „Nu ţin legătura cu niciunul dintre actorii serialului” (Tori Spelling, 2010), „Show-ul nu contează nici cât negru sub unghie pentru mine!” (Luke Perry, august 2015).

Isteria care a făcut istorie

În pragul sărbătoririi a 25 de ani de la debutul fenomenului „Beverly Hills 90210”, nici vorbă de pregătiri pentru marcarea momentului la sediul postului Fox, care a difuzat serialul timp de un deceniu. Sau cel puţin nu s-a făcut publică nicio astfel de intenţie. Motivul? E posibil ca filmul, pe care canalul tv Lifetime îl finalizează în prezent şi care promite să scoată la iveală toate jocurile de culise din timpul realizării serialului „BH90210”, să le taie din entuziasm şefilor de la Fox. Şi asta pentru că pelicula neautorizată va face publice momentele tensionate dintre actorii celebrului show tv, dar şi deciziile producătorilor cu privire la anularea sau continuarea serialului pe perioada celor zece sezoane. Controversata producţie are premiera pe canalul Lifetime, în data de 3 octombrie, la ora 20:00. Evident că s-a ales un interval orar de maximă audienţă pentru difuzarea filmului, având în vedere că dedesubturile unuia dintre cel mai de succes seriale din istoria televiziunii sunt aşteptate cu sufletul la gură atât de fanii „Beverly Hills, 90210”, cât şi de presa tabloidă de peste Ocean şi de posturile tv concurente. Dar care sunt mai exact picanteriile de la filmările „BH90210”, care sunt secretele ce urmează a fi dezvăluite?

Distribuţie cu primadone şi fustangii

545 24 2Serialul, care a abordat pe micul ecran un subiect cât se poate de inofensiv (gemenii Brenda şi Brandon s-au mutat împreună cu familia lor din înzăpezitul Minnesota în însorita Californie, unde se înscriu la Liceul West Beverly şi îşi fac o nouă gaşcă de prieteni), a avut parte de numeroase conflicte şi de tensiuni în timpul filmărilor. Câteva dintre acestea sunt relatate chiar de actori în paginile autobiografiilor pe care le-au publicat. De pildă, Jennie Garth a mărturisit în cartea sa, „Gândurile profunde ale unei blonde de la Hollywood”, că Luke nu era „deloc prietenos”, pe când Shannen „devenea adesea afurisită”. De fapt, rivalitatea dintre frumoasa blondă şi focoasa brunetă s-a transferat de pe ecran direct în culise, cele două recurgând chiar şi la agresiune fizică. Un alt incident menţionat de Jennie în volumul său a avut de-a face cu Ian Ziering: „Aveam o scenă împreună, în care trebuia să ne sărutăm. Şi ce face el?! Îmi propune să mergem acasă la el şi să exersăm sărutul în garajul casei sale, ca să ne iasă apoi perfect la filmări. Acum ştiu că nu e nevoie de repetiţii pentru astfel de secvenţe, dar atunci eram mai naivă… Oricum e un tip cât se poate de şiret şi de ambiţios!” Chiar mai tranşant decât Garth a fost Jason Priestley, care şi-a scos şi el pe piaţă propriile memorii. „Pe Shannen Doherty a durut-o undeva pe întreaga perioadă a filmărilor! Făcea tot timpul mofturi şi, în primă instanţă, atitudinea sa ne amuza pe toţi, însă, mai târziu, n-a mai râs nimeni…” Care erau pretenţiile divei? Strâmba din nas de fiecare dată când era servită masa, se plângea de transportul aerian asigurat de echipa de producţie, de temperatura din camera sa de probă şi refuza cu încăpăţânare să se deplaseze atunci când nu avea la dispoziţie o limuzină. În apărarea sa, Shannen a sugerat că fratele ei geamăn din serial are „dificultăţi mentale” după accidentul auto pe care acesta l-a suferit în 2003, altfel nu-şi explică acuzaţiile aduse la adresa ei.

Audienţe-record şi premii

545 24 3Lăsând deoparte cancanurile inerente, „BH90210” a înregistrat performanţe reale. După un început timid (audienţele din primul sezon n-au atins 15 milioane de telespectatori americani pe episod), serialul a câştigat la capitolul popularitate în mijlocul anului 1991, când directorii Fox au luat o decizie înţeleaptă - de a difuza un sezon special pe perioada verii, în timp ce majoritatea serialelor dădeau reluări. Astfel, „Beverly Hills 90210” a devenit unul dintre cel mai de top producţii ale postului Fox chiar de la începutul următorului sezon. Cu un rating de 11,3 (adică 21,7 milioane de telespectatori), atins în sezonul al patrulea, show-ul a devenit pe nesimţite cel mai urmărit serial pentru tineret din Statele Unite în anii ’90. După acest vârf, audienţele au început să scadă odată cu plecarea lui Shannen Doherty din serial în sezonul al cincilea, când s-au înregistrat cele mai slabe cifre (8,55 de milioane de telespectatori în ultimul sezon). Totuşi, momentele de glorie ale „BH90210” au rămas în memoria publicului şi în istoria programelor de televiziune, iar performanţele sale n-au trecut neobservate de specialişti. „Entertainment Weekly” a inclus serialul în topul celor mai bune 100 de show-uri tv din ultimii 25 de ani, iar Jason Priestley a primit o nominalizare la Premiile Globul de Aur.

Invitaţi celebri pe generic

Pe lângă intriga captivantă şi şarmul personajelor, mai erau câteva elemente care făceau deliciul publicului tânăr. Mai ţineţi minte jeanşii cu talie înaltă sau rochiile baby-doll pe care Kelly, Brenda ori Tori le purtau, spre invidia tuturor adolescentelor din anii ’90? Tineri de „bani gata”, cu un bun gust evident şi o atitudine dezinvoltă, personajele principale ale serialului făceau furori în cele mai trendy ţinute ale momentului, care deveneau peste noapte adevărate repere în modă. Şi, cum în compania acestor liceeni „de primă clasă” nu puteau să stea decât nişte nume celebre ale Hollywoodului, „BH90210” a găzduit un număr impresionant de actori faimoşi de-a lungul celor zece sezoane. Astfel, Jessica Alba a jucat rolul unei adolescente însărcinate, David Arquette a fost un rocker violent, Vivica Fox a devenit din senin vecina soţilor Walsh, iar Hilary Swank a poposit în serial timp de 16 episoade. La o privire de ansamblu, actorii principali ai serialului par că au numai motive de sărbătorit în această lună, când se împlinesc 25 de ani de la debutul show-ului. Dar, din păcate, există reţineri - cauzate de probleme de sănătate, faliment, divorţ, invidii personale - în ceea ce priveşte participarea lor la o reuniune „Beverly Hills 90210”.

„Când am părăsit serialul, mi-a rămas un gust amar în gură. Am tras o secvenţă dimineaţa, şi asta a fost tot. Nu tu petrecere de adio, nu nimic. Am simţit atunci că mi-am irosit nouă ani din viaţă“ (Jason Priestley)

„Toţi avem viaţa noastră acum şi o reuniune mi se pare greu de realizat. Totuşi, dacă există vreo presiune a fanilor pe reţelele de socializare, cine ştie?!...“ (Gabrielle Carteris)

545 24 4Ce nu ştiaţi despre „BH90210“

  • denumirea iniţială a serialului a fost „Potomac, 20854”, după oraşul natal al scenaristului. S-a ales ulterior un oraş mai cunoscut în care să se desfăşoare acţiunea, iar titlul serialului a fost schimbat în „Clasa din Beverly Hills”, care a fost, de asemenea, modificat;
  • actriţa Hilary Swank a semnat un contract care stipula apariţia sa în serial timp de doi ani, însă a fost concediată după numai 16 episoade. Tot răul spre bine, pentru că, după numai două luni, ea a primit rolul din „Boys Don’t Cry”, care i-a deschis toate uşile la Hollywood;
  • Jennie Garth a fost prima actriţă care a primit un rol în serial, şi asta după ce a trecut cu brio de nu mai puţin de cinci audiţii;
  • Tori Spelling şi-a schimbat numele la casting tocmai pentru a nu beneficia de tratament preferenţial, fiind fiica realizatorului Aaron Spelling. Totuşi, ea a fost favorizată: după ce a fost respinsă pentru rolul lui Kelly, s-a creat un rol special pentru ea, Donna;
  • Tiffani Amber Thiessen, care a jucat rolul lui Valerie după plecarea lui Shannen, era pe atunci iubita lui Brian Austin Green. Actorul n-a privit cu ochi buni distribuirea ei în serial, având în vedere personajul uşuratic pe care aceasta îl interpreta;
  • picătura care a umplut paharul în cazul lui Shannen Doherty a fost că actriţa şi-a tuns părul în mijlocul filmărilor pentru seria a IV-a, ceea ce a dus la concedierea sa.

Ce fac acum cei opt „liceeni“

Shannen Doherty

  • 44 de ani l Interpreta Brendei Walsh

545 24 5După ce a fost concediată de producătorii serialului la insistenţa colegilor săi de platou, care nu-i mai suportau ieşirile, bruneta a fost „transferată” în echipa altei producţii semnate de Aaron Spelling, serialul „Charmed”. N-a făcut mulţi purici nici acolo, fiind dată afară tot pe motiv de „conflict la locul de muncă”. Şi-a făcut apoi apariţia în numeroase reality show-uri, filme tv şi emisiuni de divertisment, precum „Dansez pentru tine”. În viaţa sentimentală, lucrurile par că s-au mai îndreptat după cele două mariaje eşuate pe care le-a avut până acum, căsnicia cu fotograful Kurt Iswarienko rezistând încă din 2011. Din păcate, fericirea n-a durat mult. Pe 19 august, actriţa a recunoscut că are cancer mamar şi că se află în plin tratament. Iar veştile proaste nu se opresc aici! Nu numai că se luptă pentru viaţa sa, actriţa se află acum în proces cu fostul său manager. Acesta nu i-a plătit actriţei asigurarea medicală, fapt care a făcut-o pe Shannen să evite ani la rând medicul şi controalele periodice, cu ajutorul cărora ar fi putut depista tumoarea în stadiu incipient. În pragul falimentului, „Brenda” şi-a vândut casa din California cu aproape 2 milioane şi jumătate de dolari.

Jason Priestley

  • 46 de ani l Interpretul lui Brandon Walsh

545 24 6După ce a devenit idolul adolescentelor datorită serialului „Beverly Hills 90210”, actorul de origine canadiană s-a urcat la volanul maşinilor de curse şi a participat la competiţii auto. Însă accidentul pe care l-a avut în 2003, în care a fost grav rănit la cap, coloană vertebrală şi picioare, l-a determinat pe Jason să practice acest sport periculos doar ca hobby. În ceea ce priveşte actoria, nu şi-a egalat niciodată succesul din serialul care l-a consacrat. A fost vedeta unui show tv în Canada, „Spune-mi Fitz”, până în 2013. Este căsătorit încă din 2005 cu make-up artistul Naomi Lowde, cu care are doi copii.

Jennie Garth

  • 43 de ani l Interpreta lui Kelly Taylor

545 24 7După „BH90210”, a jucat în serialul de succes „Ce-mi place la tine”, în seria „09210”, care s-a dorit o continuare a „Beverly Hills 90210”, şi în „Mystery Girls”, pentru ca ulterior să ajungă în semifinala „Dansez pentru tine”. În 2013 a divorţat de cel care i-a fost soţ timp de 12 ani şi tatăl celor trei fiice ale sale, Peter Facinelli. Şi-a găsit din nou perechea, în persoana actorului David Abrams, pe care l-a cunoscut la o întâlnire pe nevăzute şi cu care s-a logodit în aprilie 2015.

Luke Perry

  • 48 de ani l Interpretul lui Dylan McKay

545 24 8A dat lovitura cu rolul Dylan McKay, însă acest lucru nu l-a împiedicat să părăsească temporar serialul şi să cocheteze cu producţiile de pe marele ecran. A apărut în filmele „Al cincilea element”, „Oraşul păcatelor” şi „Buffy, spaima vampirilor”, dar şi în producţii de succes precum „Familia Simpson”, sitcomul „Will & Grace”, serialul „Lege şi ordine: Brigada specială” sau pe Broadway şi pe scenele de teatru londoneze. În 2003 a divorţat după un deceniu de mariaj cu Minnie Sharp, care i-a dăruit doi copii.

Brian Austin Green

  • 42 de ani l Interpretul lui David Silver

545 24 9A apărut în aproape toate show-rile televizate care s-au realizat vreodată în SUA, începând cu serialul „Zona crepusculară” şi terminând cu „Neveste disperate”. După ce a făcut un copil cu colega sa de platou din „Beverly Hills 90210” Vanessa Marcil, actorul s-a îndrăgostit, în 2004, de frumoasa actriţă Megan Fox. Cei doi şi-au oficializat relaţia în 2010 şi au făcut doi băieţi, Noah şi Bodhi. Toate bune şi frumoase până pe 21 august 2015, când actriţa a depus actele de divorţ după o separare de jumătate de an.

Tori Spelling

  • 42 de ani l Interpreta lui Donna Martin

545 24 10Nici fiica regretatului producător Aaron Spelling n-a avut mai mult noroc în dragoste! După un mariaj de aproape zece ani şi patru copii, Tori şi actorul Dean McDermott s-au aflat în pragul divorţului din cauza aventurii pe care acesta a avut-o, în 2013, cu Emily Goodhand. Mai multe satisfacţii pare să-i ofere cariera decât căsnicia sa şubredă. Şi nu atât proiectele actoriceşti, cât afacerile personale: a scris şase cărţi de succes, best-seller-ul „Stori Telling” primind titulatura de „Cea mai bună autobiografie a unei celebrităţi” în 2009.

Ian Ziering

  • 51 de ani l Interpretul lui Steve Sanders

545 24 11Actorul a repetat performanţa lui Jennie, aceea de a ajunge în semifinala concursului „Dansez pentru tine”, după care şi-a făcut simţită prezenţa în emisiunea lui Donald Trump, „Ucenicul”. A câştigat numeroase premii pentru realizările sale din industria cinematografică, iar în 2010 s-a căsătorit cu cea de-a doua sa soţie, Erin Kristine Ludwig, cu care are doi copii.

Gabrielle Carteris

  • 54 de ani l Interpreta Andreei Zuckerman

545 24 12În 1995 a părăsit serialul ca să prezinte - pentru scurt timp - propriul talk-show, denumit „Gabrielle”. S-a întors la seriale, emisiuni televizate şi filme difuzate pe micul ecran, însă marea sa realizare recentă este funcţia de vicepreşedinte executiv al unor instituţii de prestigiu, precum Federaţia Americană a Artiştilor de Televiziune şi Radio, pe care a dobândit-o în 2013. Din 1992 e căsătorită cu brokerul Charles Isaacs, cu care are doi copii.

Add comment


Security code
Refresh

promo bf 1