Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

19-10-1de Gabriela Niculescu

Rona Hartner este o artistă completă: cântă, dansează, joacă în filme, pictează, visează şi trăieşte armonios, amintindu-şi în fiecare secundă că se află pe drumul înspre Dumnezeu. În acelaşi spirit o creşte şi pe fiica sa, Sumayla, în vârstă de 5 anişori. Deşi s-a născut pe plaiuri mioritice, Rona a fost adoptată de Franţa în 1997, ţară ce se bucură mult mai intens de talentele sale decât o face România. A jucat în peste 30 de filme - cel mai drag fiindu-i „Gadjo Dilo” -, a primit nenumărate premii la festivaluri de film din întreaga lume şi a avut expoziţii de pictură chiar şi în Japonia şi Brazilia. Anul acesta a lansat patru albume muzicale din genuri diferite, iar la Paris i se organizează festivaluri ce-i poartă numele. Însă aceste lucruri sunt trecute cu vederea în ţara natală, fapt ce-i provoacă o durere nemărginită.

„Scandalul a pornit de la prietena mea cea mai bună”
- Tatăl dumneavoastră a fost inginer proiectant, iar mama, economistă. De unde aţi moştenit talentul şi înclinaţia spre artă?
- Părinţii mei sunt artişti la bază, dar trebuiau să aibă şi o meserie concretă. Ca artist, în vremurile comuniste, erai obligat să faci şi anumite compromisuri, iar ei nu au dorit asta doar de dragul artei. Mama a fost dirijor de cor şi solfegia perfect, tata avea trupa de swing şi a făcut şi teatru. Amândoi pictau: tata era abstract, iar mama, portretistă şi peisagistă. În definitiv, am avut de unde să moştenesc talentul. Toată familia avea înclinaţii pentru artă, bunicile mele creau rochii de seară. Şi locuinţa noastră a fost pe măsură, mama a făcut vitraliile la geamuri, am trăit într-o pictură tridimensională.

- Care sunt cele mai preţioase sfaturi şi cele mai dragi amintiri din timpul IATC-ului?
- Doamna Olga Tudorache mi-a dat o palmă de m-a lipit pe perete în ziua în care m-a văzut în bar. Mi-a spus că nu am ce căuta acolo cu ceilalţi, să plec să repet. Alte „complimente neconvenţionale” primite de la dumneaei au fost orele în care îi dădea pe toţi afară să repete doar cu mine şi cu Marcel Cobzariu. Apoi, Sanda Manu, în faţa a 40 de elevi, mi-a spus: „Doar tu ai să faci ceva în această meserie.” Adrian Pintea, la fel, era foarte ataşat de mine. Olga Tudorache îmi mai spunea că sunt fata ei şi eu îi spuneam „mama Olga”. Mă ducea la repetiţiile cu Dan Puric cu maşina, să nu întârzii. Stăteam în maşină şi nu spuneam nimic; dacă ziceam ceva, vă imaginaţi că erau gafe, dar mă iubea enorm tocmai pentru că mă dedicam trup şi suflet. La fel ca atunci, ca să ajung la performanţă am un program de 12 ore pe zi, de 29 de ani; dar acum am şi o fiică şi trebuie să fiu şi mamă.

- Aţi părăsit România după scandalul în care aţi fost prezentată drept amanta preşedintelui Emil Constantinescu. Acest scandal v-a determinat să plecaţi sau altul a fost motivul?
- Nu, scandalul a apărut după doi ani de la plecarea mea din România şi am ajuns într-o mizerie totală, un scandal pe care nu mi l-aş fi imaginat; s-a petrecut în perioada în care eu eram liniştită în Franţa. Scandalul a pornit de la cea mai bună prietenă a mea, care pusese la cale totul, pur şi simplu pentru a mă întoarce în ţară, să nu mai fiu împreună cu iubitul meu din perioada respectivă. El s-a şi speriat când a văzut scandalul politic, s-a îndepărtat de mine într-un mod discret, dar sigur, pentru că niciun bărbat nu vrea să aibă de-a face cu o persoană care este implicată într-un scandal, şi mai ales unul politic. A fost un fel de „sex gate de România”. Acest lucru m-a scârbit, m-am luptat practic cu morile de vânt, dar cel mai mare prejudiciu adus de acest scandal a fost că tot ce am realizat până atunci a trecut pur şi simplu neobservat în România. Ca artist, când vezi că munca şi realizările tale apreciate de o lume întreagă nu sunt recunoscute în ţara de origine, dar, în schimb, un scandal se menţionează săptămâni, luni întregi, te lasă fără cuvinte.

19-10-3„Parcă simt că m-a adoptat Franţa şi m-a părăsit România”
- Dar de ce aţi plecat din ţară?
- Am plecat în Franţa în primul rând pentru că luasem un premiu la Locarno, premiu care a trecut neobservat pe plaiurile mioritice, la fel ca toate premiile şi realizările mele, dar nu contează. Agentul a venit la mine şi mi-a spus: „Domnişoară, ai două variante: ori te întorci în România şi îţi pui o cruce pe cariera din Franţa, ori te muţi în Franţa.” Începea producţia filmului „Gadjo Dilo” şi am stat opt luni în ţara lui Voltaire, în casa lui Costa Gavras. Mi-am dat seama că agentul meu avea dreptate, că dacă sunt acolo poate să mă introducă în diverse proiecte. Când era o perioadă mai calmă şi voiam să mă întorc în ţară, l-am văzut pe bărbatul vieţii mele şi am decis să nu mă mai mut din Franţa.

- Cum vă simţiţi acolo, comparativ cu România?
- În România sunt în trecere, pentru că nu am casă, nu am niciun statut. Iar ţara care m-a primit a fost Franţa, care m-a adoptat din toate punctele de vedere; am putut să mă exprim artistic şi sunt chemată la festivaluri. Cum ar fi să trăiesc fiind chemată o dată la doi ani la festivaluri în România? În Franţa mi-au făcut Festivalul Rona Hartner, iar acum voi cânta pentru Fundaţia „Louis Vuitton”. Acolo am multe concerte, în jur de 15 pe lună. Sunt implicată în diferite proiecte, am scos patru albume din mai până în iulie, fiecare cu genuri diferite, am avut promovare la toate albumele şi am fost la toate emisiunile de radio. Când mi se propune ceva în România, eu vin cu mare drag. Anul acesta am fost deja de 15 ori în România, efectiv fac naveta şi mă bucur să vin în ţară. Deocamdată aşa este, probabil că dacă aş avea o casă aş veni mai des şi aş sta mai mult, dar parcă simt că m-a adoptat Franţa şi m-a părăsit România. Niciun disc dintre cele cinci albume pe care le am nu a apărut în România. Pentru mine, meseria de artist nu e o poantă, un fel de accesoriu. Am făcut 30 de filme, în Franţa, Cehia, Ucraina, Spania, şi nu numai, s-au făcut week-end-uri Rona Hartner, cu interviuri, conferinţe de presă, concerte; e normal să se facă aşa şi în România, cred...

„Mulţi artişti sunt trişti şi ajung să-şi tragă un glonţ în cap”
- Aţi avut expoziţii de pictură în Japonia şi în Brazilia. Când aţi început să pictaţi? Mai aveţi timp de acest hobby?
- Chiar şi acum am timp de pictură, sunt în anul IV la Belle Arte şi în anul II la o facultate de jazz; îmi place să fac lucrurile bine. Am început să pictez în Franţa, nu am conştientizat de la început, dar lumea în Paris este gri. În casa lui Costa Gavras era o lumină gri ce începea să mă deranjeze, din momentul acela am mers şi mi-am luat o sumedenie de culori. Am avut nevoie să pictez în culori foarte puternice, să recapăt sensul nuanţelor. Când am epuizat toate resursele mele şi mi-am dat seama că am nevoie de tehnică pentru pictat, m-am înscris la cursurile de la Belle Arte, în 2005. Apoi a apărut fetiţa mea, Sumayla, şi a trebuit să fac o pauză, dar de trei ani am reluat cursurile. Am multe tablouri cu diferite teme, vara trecută am expus în sudul Franţei două tipuri, dar am mult mai multe. Fac desen, diferite tehnici, portrete, autoportrete, iar de doi ani am făcut foarte mult nud.

19-10-4- Care sunt aspectele pozitive şi negative ale celebrităţii?
- Momentele pozitive sunt cele de răsfăţ, pe care le apreciez, cum sunt cele de la creatoarea mea de modă Manush, care îmi oferă în fiecare vară 50-60 de piese vestimentare. Periculoasă este ruptura de contact cu realitatea, zici că trăieşti într-o lume paralelă în care, la un moment dat, ţi se împietreşte inima şi nu-ţi mai dai seama că ai trăit un bine din care trebuie să împarţi cu alţii. Cât timp investeşti în tine poţi să spui că e justificat, că face parte din meserie. Dar poţi să ajungi să te operezi, să te transformi, să fii suficient şi să te închizi faţă de ceilalţi. Din această cauză sunt atât de trişti foarte mulţi artişti, pentru că, la un moment dat, pierd contactul cu realitatea, uită faptul că sunt muritori, şi aşa ajung să îşi tragă un glonţ în cap. Să fie foarte clar, trebuie să ne pregătim pentru altceva, să ne hrănim sufletul! Nu numai că aceştia ajung pe un drum greşit, pur şi simplu îşi ratează viaţa, încercând să fie staruri aici şi să nu aibă habar de Dumnezeu, să nu ştie cum e drumul spre El.

„Natura” sau tribut Maria Tănase la 100 de ani de la naştere
- Spectacolul „Tribut Maria Tănase” are succes peste hotare. Cum de n-a ajuns până acum şi în România?
- Trebuia să aduc producţia chiar la început la Sala Palatului şi a avut loc un incident. Producătorul, care avea 45 de ani, a decedat şi a fost o perioadă în care nu am putut să fac spectacolul, apoi l-am reluat şi l-am susţinut mai mult de şapte ani la Paris. Este un spectacol care are un mare succes şi mă bucur că îl voi pune acum în scenă şi în România, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase, în formula Rona Hartner & DJ Tagada feat Zuralia Orchestra. Acest lucru se va petrece la 22 septembrie, în cadrul Zilelor Bucureştiului, la Gala Folk You, „Gypsy Therapy” sau „Maria Tănase Remix”, de la ora 21:00, în Centrul Vechi al Capitalei. Şi luni, 23 septembrie, „Omagiul Mariei Tănase” va avea loc la restaurantul bucureştean „Şarpele Roz”, unde va fi chiar o petrecere de lansare a CD-ului „Natura”.

- Dar de unde a pornit ideea acestui spectacol „Tribut Maria Tănase” şi a CD-ului „Natura”?
- La Paris mi-am dat seama că, dacă aş cânta orice fel de muzică franţuzească sau englezească, nu aş avea succes. Astfel am fost unică prin interpretarea muzicii româneşti, cu melosul nostru specific, având succes constant vreme de 15 ani. În repertoriul meu am avut şi piese ale Mariei Tănase, interpretate în stilul său, popular. Ideea acestui spectacol a pornit de la colaborarea mea cu regizorul Laurenţiu Azimioara, care a cunoscut-o pe Maria Tănase în tinereţe, şi cu el am reuşit să dau altă interpretare pieselor. Iniţial am lucrat împreună o doină, şi de acolo am gândit întregul show-ul ca fiind unul de teatru. Discul chiar a fost conceput în ideea unui musical românesc pentru Theatre de l’Orme din Paris, iar eu interpretez pe scenă toate personajele evocate în piesele Mariei Tănase.

„Aştept marea iubire, dar prefer să capăt maturitate”
- V-aţi refăcut viaţa sentimentală după divorţul din 2008?
- Sunt singură, cu Bunul Dumnezeu, în continuare; fără nicio problemă, viaţa merge înainte. Aştept într-un final marea iubire, dar prefer să capăt mai multă maturitate înainte. Aştept şi nu aştept în acelaşi timp, în continuare nu sunt sigură că am vocaţie de femeie căsătorită, dar asta nu înseamnă că fac orice din viaţa mea dacă nu sunt măritată. Încerc să trăiesc prin Dumnezeu, la fel cum suntem toţi consacraţi prin botez. În plus, am vorbit cu mai mulţi preoţi şi mi-au spus să nu rămân complet închisă unei eventualităţi de a fi îndrăgostită, dar sper să am mai mult discernământ şi să găsesc pe cineva care mă iubeşte şi mă ia pe post de prioritate în viaţa sa, nu un accesoriu. Sper să găsesc pe cineva care să fie îngăduitor, că până la final rămân blândeţea şi inima. Acum vreau să adopt un copil. Mă ocup şi de o fată din Filipine care studiază. De opt ani îi plătesc cursurile şi am grijă de ea; face parte din familie şi vreau să o vizitez, dar aş vrea să adopt şi un copil pur şi simplu. Am citit o carte care se numeşte „Putem întotdeauna să mai adăugăm o rază de soare la soare” şi mă gândesc că e loc de făcut foarte mult bine în lumea asta. Sumayla îşi doreşte o soră şi, în eventualitatea în care nu mă recăsătoresc, prefer să adopt o fetiţă, să înveţe că nu suntem mereu singure, să mai împărţim. Generozitatea este importantă, Sumayla este un copil pe care nu vreau să-l dezorientez prea mult, vreau să înveţe să împartă. Acum am reuşit să o conving să ofere copiilor jocuri care-i plac şi care nu-i mai plac. Ea oricum le promite tuturor că le cumpăr eu cadouri, mai ales când nu vrea să dea ceva care îi place. (Râde!)

- Ce pasiuni mai aveţi?
- Eu trăiesc din pasiunea mea, îmi trăiesc pasiunea în fiecare zi. Îmi place să gătesc, cel mai mult îmi place să fac prăjituri - creme, tarte de ciocolată, exact ca la Paris. Voiam să slăbesc, dar fata mea adoră să facem prăjituri împreună, însă nu le mănâncă şi eu trebuie să fac sacrificiul acesta. Prăjiturile mele sunt perfecte, aş putea chiar să deschid o cofetărie.

19-10-2„Sumayla înseamnă «Lumina frumoas㻓

- Sumayla vă moşteneşte talentul la cei 5 anişori? Ce înseamnă numele ei?
- Sumayla înseamnă „Lumină frumoasă” în limba quechua. Fiica mea îmi moşteneşte talentul, este expresivă, cântă, dansează, dar deocamdată nu am început cursurile cu ea, o las să se apropie de ce-i place. Face sport, se plimbă cu rolele, vorbeşte patru limbi - româna, franceza, spaniola şi engleza. Româna a trebuit să înveţe să se descurce cu bonele care aveau grijă de ea aici, engleza a învăţat-o de la televizor, cu un superaccent, spaniola ştie de la tatăl ei, care este argentinian, iar franceza am învăţat-o eu, pentru că trăim în Franţa şi trebuie să înveţe să comunice cu oamenii. Este descurcăreaţă, e deşteaptă, cum sunt copiii acum, plini de imaginaţie. Pictează foarte mult, dar acum i-a mai trecut; e în perioada în care povesteşte, şi aş vrea să o înregistrez, pentru că face nişte poveşti uimitoare, şi, din când în când, vorbim în versuri. Sper să o pot canaliza pe ceea ce îi place ei mai mult. Cititul, scrisul şi poveştile o atrag, trăieşte foarte mult în lumea imaginaţiei şi cred că înspre zona aceasta se va duce, spirit, teatru. Ea mă însoţeşte peste tot, şi asta o face să fie foarte sociabilă.

„Merg cu bicicleta prin Paris, am maşină doar în Bucureşti“

- Cum vă menţineţi tonusul şi frumuseţea?
- Simplu, dorm noaptea, am grijă să mănânc chestii care detoxifică ficatul cum sunt salatele, fără carne de porc; o dată pe săptămână mănânc peşte, beau apă când mi-e sete, evit cafelele în neştire, trăiesc o viaţă sănătoasă pur şi simplu. Fac sport de patru ori pe săptămână, merg mult pe jos, merg cu bicicleta prin Paris, nu am maşină decât la Bucureşti, pentru că aici trebuie să fii kamikaze să te plimbi pe bicicletă. Fac aproape zilnic masaje de detoxificare cu uleiuri esenţiale şi o dată la zece zile fac împachetări. Măşti pentru faţă nu fac decât o dată pe an, mai mult nu am nevoie. După ce stai noaptea şi te închini la Sacre Coeur simţi că întinereşti, nu ai nevoie de altceva.

Add comment


Security code
Refresh