Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

20-12-1de Andrei Dicu

- 6 milioane de persoane au urmărit spectacolele de muzică şi poezie

La 15 iunie 1985, autorităţile puneau cătuşe celui mai important fenomen cultural de masă din România şi poate chiar din Europa Centrală şi de Est, Cenaclul Flacăra. În urma incidentelor de pe stadionul din Ploieşti, Cenaclul înfiinţat la 17 septembrie 1973 de poetul Adrian Păunescu a fost interzis, ca o expresie a... „libertăţii şi democraţiei comuniste”.

20-12-2„Te salut tineret în adidaşi, te salut generaţie în blugi!”
„Dacă sufletul tău înţelege/ De la rock pân’ la imnuri şi rugi/ Te salut, tineret în adidaşi!/ Te salut, generaţie în blugi!”... Acesta era mesajul de debut al spectacolelor Cenaclului, care şi astăzi ne freamătă nostalgiile şi ne deschide rănile. Pentru că „Flacăra” era supapa de libertate prin care toţi tinerii de toate vârstele respiram feriţi de privirile gnomilor doctrinari cu umerii striviţi de epoleţii falşi ai Epocii de Aur. S-a vorbit despre felul în care Adrian Păunescu şi artiştii prezenţi ar fi închinat osanale regimului ceauşist. Nimic mai fals, pentru că, dincolo de mesajul de faţadă, menit să adoarmă cerberii cenzurii, Cenaclul afişa deseori mesaje protestatare, iar poetul, cu curaj, talent şi nu în ultimul rând cu o putere de muncă fabuloasă, se transformase, din părintele unui fenomen naţional, într-un catalizator de emoţii. Comparaţia cu festivalul de la Woodstock nu este deloc forţată în zilele noastre, deoarece pe vremea aceea pentru tinerii români „Flacăra” reprezenta ceva similar. „Păunescu a fost marcat de Woodstock, dar Cenaclul a fost mai mult, a însemnat cea mai puternică întâmplare literar-artistică (aşa se şi numea) care a existat la noi. A fost rampa de lansare şi scena care a consolidat carierele multor artişti şi locul unde trupe aflate în dizgraţia regimului şi-au găsit adăpostul şi s-au putut exprima. Numărul foarte mare de concerte, în săli sau în aer liber, în spaţii neconvenţionale, toate acestea au contribuit decisiv şi în cariera mea. Experienţa acumulată pe parcursul a 1.400 de spectacole a fost decisivă. Şi pentru mine, şi pentru alţii”, ne-a declarat Ducu Bertzi. Din aceste motive şi din pricina faptului că oligarhia vremii se temea de popularitatea lui Păunescu şi a artiştilor deveniţi staruri veritabile într-o perioadă în care „uniformizarea” era cuvântul de ordine, fenomenul a fost stopat brusc, asasinat la scenă deschisă. Pentru că, nu-i aşa, „pe pământ, idioţii au arme...”. Dar să nu anticipăm...

„Anul Nou al românilor”, cu „Lancea lui Horea”
Dacă la Bucureşti se dă ora exactă în România, atunci la Alba Iulia, unde pare că nu există ceasuri, iar timpul a rămas încremenit în clipa Marii Uniri, acolo, în inima Ardealului, se dă... veşnicia „exactă”. Acolo a organizat Adrian Păunescu unul dintre spectacolele memorabile, la 1 decembrie 1984. Deşi Ziua Naţională era 23 august, încă de atunci poetul susţinea teza unionistă, în favoarea revenirii Basarabiei la „Patria mamă”. În faţa a 12.000 de spectatori, Păunescu avea să rostească:” La 1 decembrie este Anul Nou al românilor!” Pe o temperatură de -14 grade Celsius, Ştefan Hruşcă a susţinut un recital memorabil, iar un tânăr a adus pe stadion, simbolic, „Lancea lui Horea”. De altfel, momente din astfel de spectacole au fost imprimate şi pe discul Electrecord dedicat Cenaclului, care s-a vândut ca pâinea caldă în anii ’80 şi care a fost ulterior interzis de băieţii cu cap (pătrat) de la propagandă. „Cenaclul Flacăra a fost pentru copilăria mea o altă casă, o altă familie şi o altă şcoală în care am avut şansa să mă aflu. Şi am căutat încă de mic să umplu cu meritele mele (muncă, seriozitate, creaţii, muzică şi cuvinte) norocul pe care soarta şi tata mi l-au dat”, mărturiseşte Andrei Păunescu.

Ştefan Hruşcă: „Îmi era frică de Bucureşti!”
Pentru folkistul Ştefan Hruşcă, devenit între timp „regele colindelor”, Cenaclul Flacăra a reprezentat, ca pentru mulţi alţii, rampa de lansare în lumea muzicii. „Dacă nu m-ar fi chemat Adrian Păunescu, probabil aş fi rămas învăţător la sat. Culmea, când m-a chemat prima oară la Bucureşti n-am vrut să merg, pentru că îmi era frică de tren, de aglomeraţie, de lumea pe care n-o cunoşteam! Mi se părea atât de departe Bucureştiul, trebuia să schimb vreo două trenuri. Până la urmă a venit Cenaclul la mine, la Borşa, şi aşa am plecat. Aveam o gentuţă, câteva haine şi o chitară într-o husă pe care mi-o făcuse sora mea. Aşa am plecat pe un drum care s-a terminat la Bucureşti, într-un sfârşit de toamnă şi început de iarnă, cu un concert la Sala Polivalentă. Am fost uimit să văd aşa un puhoi de lume...”, avea să declare interpretul celebrei piese „Rugă pentru părinţi”, un artist care din 1991 locuieşte în Canada, la Toronto.

Vasile Şeicaru, furios pe detractori
Un bilet la concerte costa 25 de lei, iar un artist putea câştiga într-o seară şi 600 de lei, bani foarte mulţi în România socialistă. Prin comparaţie, un salariu bun al acelor vremuri era în jur de 1.500-2.000 de lei. Dar ce însemna, la vremea aceea, să fii artist? „Să te afli în stare de iubire cu poporul tău”, vorba poetului... „Artiştii erau plătiţi conform legilor în vigoare, dar cu o diferenţiere clară între cei nou-veniţi, cei foarte buni sau cei mai puţin buni. Banii nu erau aşa mulţi, între 185 şi 560 de lei pe spectacol, dar, în condiţiile în care erau foarte multe concerte, se adunau. Dar cel mai important era pentru un artist să facă parte din acea mişcare. Am avut după aceea mii de spectacole, mult mai bine plătite, dar rareori am avut parte de o asemenea atmosferă”, îşi aminteşte Ducu Bertzi. Din păcate, mulţi dintre eroii acelor momente au plătit, pe nedrept, participarea la Cenaclu. „Nu mă mai interesează deloc Cenaclul acum! Lumea să afle aşa-zisul adevăr de la ăia care trag acum în noi, în folkişti! Noi suntem singurii care ştim ce a fost acolo cu adevărat, nu ăştia care vorbesc prostii, că erau spectacole comuniste şi alte aiureli... Şapte ani am cântat la «Flacăra» şi m-am săturat să fiu lovit din toate părţile”, ne spune, mâhnit, Vasile Şeicaru. Aici suntem de vină cu toţi, din pricina pasivităţii, iar restaurarea imaginii acestor artişti ne va costa mai mult decât sănătatea pe care le-am luat-o.

Victor Socaciu: „Alternativa autohtonă la curentul Flower Power”
Când l-am provocat pe Victor Socaciu la o discuţie retrospectivă, artistul a răspuns ferm: „Izvorât într-un context românesc, dar şi internaţional de deschidere spre forme de comunicare artistico-social-politice diverse, dar mai ales nonconformiste, Cenaclul Flacăra îmi pare azi o alternativă autohtonă (unică în spaţiul est-european) la curentul americano-occidental Flower Power. În plan personal, Cenaclul Flacăra a fost decisiv în lansarea şi consacrarea mea ca om de scenă, compozitor şi interpret. Vă dezvălui că pregătesc o carte cu povestiri din vremea Cenaclului, astfel că vă voi pune, un pic, răbdarea la încercare. Important este că în vremurile acelea era posibilă salvarea prin cultură. În aceste vremuri, încă tulburi, nu! Sau, dacă vreţi, azi se salvează cine poate, doar prin soluţii personale. Trebuie să-i aducem un omagiu lui Adrian Păunescu, mai ales că poetul ar fi împlinit 70 de ani în 2013. Cenaclul Flacăra rămâne o arhivă excepţională de muzică şi poezie, cu valoare de patrimoniu naţional”.

Tatiana Stepa a lucrat 11 ani în Mina Lupeni
Florian Pittiş, Anda Călugăreanu, Tatiana Stepa (care a purtat numele Filipoiu, în perioada în care a fost măritată), Vali Sterian, Gil Ioniţă, Mădălina Manole (în cadrul grupului Alfa şi Beta), Doina şi Ion Aldea Teodorovici sunt doar câţiva dintre cei care au plecat dintre noi. Prăpastia din suflet rămâne prelungă şi adâncă, dar ni-i amintim pe toţi cu dragoste... Tatiana Stepa a debutat pe scena Cenaclului la Făgăraş, în 1982, şi a rămas în trupă până în 1985, iar în perioada 1990-2001 a fost membră a Cenaclului Totuşi Iubirea (nume pe care Cenaclul Flacăra l-a purtat temporar). A cântat la început singură, iar ulterior alături de Magda Puskas, în grupul Partaj. După interdicţia Cenaclului şi a ei, ca artistă, în 1985, a lucrat vreme de 11 ani în Mina Lupeni. A plecat dintre noi la numai 46 de ani, în urma unui cancer uterin. Pentru Florian Pittiş, aventura a început în anul 1973 şi s-a sfârşit în 1982, după ce s-a certat cu Păunescu pe marginea unei... sticle cu bere. „Tuturor le-am interzis să bea, chiar dacă lucram enorm. Eram urmăriţi şi se putea întâmpla orice. Dar Moţu a fost un caracter puternic. Chiar dacă a plecat, mi-a luat apărarea în toate momentele de după ’85, când eu eram interzis”, ne declara Adrian Păunescu într-unul dintre ultimele interviuri. Iată însă cum vorbeşte Andrei Păunescu despre două dintre marile doamne ale scenei româneşti: „Tatiana Stepa - o supradotată voce şi cantautoare, care a trăit dramatic şi a murit tragic, la mare nevreme. O femeie întreagă (mamă, iubită, creatoare, prietenă, jurnalistă, colegă), excepţional de serioasă şi nonconformistă, ca o mare actriţă, care poate juca şi trăi (fără să se prefacă) totul în viaţă: dramă şi pamflet, sârguinţă şi talent. Anda Călugăreanu - o artistă (şi ea plecată mult prea devreme) care a avut capacitatea să se îmbogăţească şi să ne îmbogăţească prin complexitatea cu care a făcut şi folk adevărat şi serios, dar şi divertismentul pe care momentul i-l cerea”.

20-12-3Nichita Stănescu: „Am venit în vizită la părintele celor mai mulţi copii din România: Adrian Păunescu!”
Poetul Nichita Stănescu a fost sărbătorit pe scena Cenaclului, la împlinirea vârstei de 50 de ani, în 1983. Emoţionat până la lacrimi, autorul „Necuvintelor” avea să declare în faţa unei Săli Polivalente pline: „Am venit în vizită la părintele celor mai mulţi copii din România: Adrian Păunescu!” Ducu Bertzi rememorează momentul: „Când l-am sărbătorit pe Nichita, el nu voia să vină. Avea piciorul în ghips şi petrecea cu ai lui. Păunescu a insistat şi l-a adus pe scenă. Polivalenta era plină ochi (cam 8.000 de oameni), era târziu, lumea nu mai era atentă la poezia recitată de Nichita. Se auzeau voci din sală, iar el s-a oprit şi a strigat: „Şi eu sunt tânăr, bă!” S-a făcut o linişte de mormânt, şi el şi-a continuat recitarea. Apoi a plecat cu greu, susţinut de colegi, cu piciorul în ghips, cu urme de vin roşu pe haine, iar întreaga sală scanda în picioare: «Ni-chi-ta! Ni-chi-ta!»”.

„Campioana unei mari iubiri” a adus recordul de audienţă
Recordul de audienţă este deţinut de spectacolul inedit provocat de victoria Universităţii Craiova asupra lui FC Kaiserslautern. La 16 martie 1983, 50.000 de olteni s-au adunat în faţa Hotelului Jiul din Craiova şi au sărbătorit împreună cu membrii Cenaclului calificarea în semifinalele Cupei UEFA, în premieră pentru o echipă românească. În luna iulie a aceluiaşi an, aproape 50.000 de oameni au venit pe Stadionul „Dunărea” din Galaţi, la spectacolul cu numărul 1.000, acolo unde s-a consemnat şi recordul de durată. Show-ul a început la ora 18:00 şi s-a încheiat a doua zi, la ora 7:00, după 13 ore. La 17 septembrie 1983, când se împlineau 10 ani de la înfiinţare, au avut loc, pe parcursul aceleiaşi zile, concerte în 12 locuri diferite. „Nu se poate calcula cu precizie câţi kilometri a parcurs Cenaclul Flacăra în turneele sale, dar milionul cred că s-a depăşit”, spune, cu nostalgie în glas, Andrei Păunescu.

Viaţa, un teatru trist
La 15 iunie 1985, fenomenul „Flacăra” s-a încheiat tragic, pe Stadionul „Petrolul” din Ploieşti. O furtună violentă a făcut ca pe arenă să se întrerupă curentul, moment care a produs haos printre miile de spectatori. Numărul morţilor şi al răniţilor nu este cunoscut oficial, dar se pare că cinci persoane şi-au pierdut viaţa. „La Ploieşti, pe 15 iunie 1985, s-au amestecat: 1 - ghinionul (furtuna teribilă); 2 - proasta organizare din partea organizaţiilor locale (Primăria, URC etc.), care nu au deschis porţile stadionului şi nu au asigurat iluminatul de rezervă, ceea ce a dus la busculadă; 3 - pânda autorităţilor de la Bucureşti (Partid, Securitate), care abia aşteptau să apară un prilej pentru a interzice prea periculosul şi incomodul Cenaclu Flacăra, pe care îl numeau «un partid paralel cu PCR»”, precizează Andrei Păunescu. Din 1973 până în 1985 au avut loc 1.615 spectacole de muzică şi poezie, care au adunat în total 6 milioane de spectatori. Ce s-ar mai putea spune astăzi despre „Flacăra”? În urmă rămâne un tablou cu îndrăgostiţi trădaţi. Şi totuşi, câtă naivitate să crezi că o asemenea manifestare nu va biciui, într-un final, orgoliul Ceauşeştilor? „Rolurile mor, viaţa e un teatru trist...”.

Şi totuşi există iubire...
La 20 iulie 2013, poetul Adrian Păunescu ar fi împlinit 70 de ani dacă boala necruţătoare nu l-ar fi îndepărtat spre altă lume, liberă, dar străină nouă. Semnatarul acestor rânduri a trăit emoţia invitaţiei lui Adrian Păunescu de a participa la ultima petrecere, chiar de ziua poetului, în 2010. Erau acolo, printre alţii, Andrei Păunescu, prietenii Adrian Cioroianu, Ovidiu Ioaniţoaia, Nicolae Văcăroiu sau noii artişti ai Cenaclului Totuşi iubirea, precum Mihai Napu, Magda Puskas, Mădălina Amon, Vali Moldovan. Cenaclul rămăsese „casa” lui Adrian Păunescu. S-a cântat, s-a râs, s-au recitat versuri şi s-a trăit româneşte. Apoi, fiecare am plecat la casele noastre, iar Adrian Păunescu s-a urcat în Istoria Literaturii Române. A fost genial, a fost unic şi, în ciuda contestatarilor, îşi merită cu prisosinţă locul lângă Mihai Eminescu. Unii l-au uitat, alţii îl iubesc şi acum. La fel se întâmplă şi cu artiştii care cântă şi recită acum în Ceruri. Ei îşi traversează însă nemurirea, precum o injecţie intravenoasă în statuia uitării, ca şi Cenaclul pe care l-a inventat şi l-a transformat într-un mugur de mirare, de firesc, în plină epocă a spălării pe creiere. „Mai ales la începuturi, acest Cenaclu a fost o minunăţie. Apoi a intervenit un fel de rutină, dar pentru noi rămâne un munte de amintiri frumoase”, ne spune Mircea Vintilă. Ce cuvinte ar fi mai potrivite, la finalul acestei reîntâlniri cu „Woodstock-ul românesc”, decât chiar versurile poetului: „O generaţie se duce,/ Purtând în soare asfinţitul,/ Purtându-ne prea greaua cruce/ Rămânem noi şi infinitul.”

Ducu Bertzi: „Reprezentaţiile se desfăşurau în funcţie de dracii pe care Păunescu îi avea pe moment“

Cunoscutul artist Ducu Bertzi ne-a povestit, în exclusivitate, una dintre amintirile sale legate de Cenaclul Flacăra.
- Maestre, care este prima amintire care vă vine în minte atunci când vorbim despre Cenaclu?
- La Sighet, chiar la mine acasă, la începuturile colaborării mele, Adrian Păunescu m-a dat afară de pe scenă, pe motiv că eram prea vesel! În sală erau părinţii mei, care nu înţelegeau de ce nu mai sunt pe scenă.

- Păunescu era un personaj maleabil. Ce s-a întâmplat ulterior?
- A intervenit Doru Stănculescu, s-a rugat o seară întreagă de Păunescu şi, până la urmă, am reintrat în spectacol.

- Spectacolele se desfăşurau după un plan?
- Nu era un desfăşurător bătut în cuie, lucrurile evoluau în funcţie de sală, de stările lui Adrian Păunescu, de emoţiile sau dracii pe care îi avea pe moment. Astfel, evoluţia spectacolului era imprevizibilă şi pentru noi, şi pentru public.

- Cum l-aţi descrie pe poet, într-o frază?
- Adrian Păunescu avea o mare putere de seducţie asupra spectatorului. Asta i-a pus pe gânduri pe unii, şi de aici i s-a tras şi oprirea Cenaclului.

20-12-4Andrei Păunescu „iubeşte şi merge printre oameni“

La majoritatea spectacolelor, Adrian Păunescu a fost însoţit de fiul său, Andrei. Artist înnăscut, „şcolit” de cel mai bun profesor, nimeni altul decât tatăl său, Andrei a devenit rapid unul dintre pilonii muzicii folk şi simbolizează continuitatea în familia Păunescu. Andrei este un tip deschis, jovial, chiar săritor şi vă mărturisim că, alături de Ducu Bertzi şi de George Nicolescu, ne-a sprijinit în demersul nostru jurnalistic, oferindu-ne câteva fotografii de colecţie. În prezent, aşa cum ne-a mărturisit, Andrei face muzică, singur sau cu trupa Totuşi, scrie articole, cântece şi cărţi (ultimele două, de versuri, apărute în 2012, „Zodiacul cu femei” şi „Iobag la patron şi iobag la stat”, sunt deja la a treia ediţie, pentru că „lumea le primeşte excepţional la ceea ce eu numesc «lansare cu cântare, cântare cu lansare de muzică şi cărţi»” - cum spune însuşi Andrei), predă jurnalism la Universitatea „Spiru Haret”, realizează emisiunea „Noi între noi” la Radio Bucureşti 98,3 FM (marţea, la ora 22:00, şi pe www.bucurestifm.ro), iar în restul timpului „iubeşte şi merge printre oameni”, aşa cum se laudă acest etern romantic. Dacă-l rogi să-ţi povestească o amintire inedită referitoare la Cenaclul Flacăra, Andrei îţi răspunde  surâzător, dar tăios: „Amintirea cea mai importantă este cartea mea despre Cenaclul Flacăra, căreia îi aştept momentul şi editorul pentru publicare”. Poate vom reuşi să sensibilizăm pe cineva, cu rândurile noastre...

20-12-5George Nicolescu: „Mama a rămas pe scaun, împietrită de emoţie...“

George Nicolescu este un nume sinonim cu nobleţea şi cu poezia vieţii, iar o discuţie despre Cenaclu este mereu oportună.
- Vorbim despre un festival unic, de calibrul celor din străinătate?
- Un pic, comparaţia dumneavoastră referitoare la Woodstock este forţată, pentru că acel festival se desfăşoară într-un singur loc, în timp ce „Flacăra” „ardea” în majoritatea oraşelor ţării, cu acelaşi succes. O spun cu bucurie şi cu mândrie!

- Când aţi debutat în Cenaclu?
- La începutul anului 1982, abia devenisem membru al Cenaclului şi am mers în turneu la Ploieşti, oraşul meu natal. Acolo l-am rugat pe Adrian Păunescu să spună ceva referitor la mama mea, care era în sală. Dânsul a ridicat microfonul şi a vorbit: „Doamnă Nicolescu, să ştiţi că băiatul dumneavoastră a reuşit să obţină Marele Premiu al Cenaclului Flacăra!” Am avut o senzaţie teribilă... Eram membru al Cenaclului din 1 noiembrie 1981 şi primeam un premiu la care alţii nici nu visau.

- Care au fost urmările?
- Sigur, unii au fost invidioşi, dar românii au mereu grijă de capra vecinului. Păunescu a adăugat: „Doamnă, vă felicit, aveţi un băiat premiant!”. Vă daţi seama, vorbea despre mine ca despre un elev...

- Ea cum a reacţionat?
- În momentul în care poetul vorbea, toată lumea se uita în sală, s-o vadă pe mama, dar dânsa nu s-a ridicat în picioare, din modestie, dar cred că rămăsese şi împietrită de emoţie.

- Adrian Păunescu era un catalizator?
- Adrian Păunescu avea marele merit de a capta atenţia. N-o făcea imediat, ba chiar era antipatic la începutul spectacolelor, dar avea o cursivitate fantastică.

• Recordul de durată a Cenaclului Flacăra a fost stabilit la Galaţi: 13 ore de spectacol!
• Artiştii care participau la spectacol câştigau chiar şi 600 de lei pe seară, în condiţiile în care un salariu bun în România acelor vremuri era de 1.500 de lei.

Picături într-un ocean de diamante: Nicu Alifantis, Tudor Gheorghe, Marcela Saftiuc, Aura Urziceanu

Fenomenul „Flacăra” s-a bucurat de aportul unor artişti fabuloşi: Nicu Alifantis, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Tudor Gheorghe, Ştefan Hruşcă, Ducu Bertzi, Victor Socaciu, Doru Stănculescu, Dan Andrei Aldea, Adrian Ivaniţchi, Dan Chebac, Evandro Rosetti, Zoia Alecu, Marcela Saftiuc, Alexandru Zărnescu, Adriana Ausch, Carmen Antal, Constantin Dragomir, Dinu Olăraşu, Emilian Onciu, Florentin Budea, Florin Chilian, Nicolae Furdui Iancu, Gil Ioniţă, Ion Hagiu, George Nicolescu, Ion Zubaşcu, Iulia Iosipescu, Loredana Groza, Majay Gyozo, Magda Puskas, Mihaela Popescu, Mihail Stan, Mircea Baniciu, Mircea Bodolan, Mircea Florian, Ovidiu Haidu, Raul Cârstea, Valeriu Penişoară, Vali Şerban, Aura Urziceanu, Nancy Brandes, Irina Loghin, Maria Ciobanu, Ileana Sărăroiu, Mihaela Mihai, Cristian Buică, Nica Zaharia, Mircea Rusu, Andrei Păunescu, Aurel Moldoveanu, Florin Săsărman, Alexandru Andrieş, Arpad Domokoş, Maria Gheorghiu, Nica Zaharia, grupurile Ecoul, Celelalte Cuvinte, Riff, Roşu şi Negru, Continental (devenită Flapo), Pro Musica, Iris, Doi şi jumătate, Canon, Partaj, Mondial, Totuşi, Poesis şi Phoenix.

Un fenomen unic în Europa

Pe lângă tot ce reprezintă Cenaclul Flacăra din punct de vedere artistic, social şi patriotic, mai trebuie adăugat ceva extrem de important: unicitatea acestui fenomen! „Nu se cunoaşte în Europa şi nici în lume un fenomen de complexitatea Cenaclului Flacăra. Sigur că mari trupe sau mari solişti ai Pământului au avut mai mulţi spectatori sau mai multe concerte, dar nicio trupă atât de diversă (zeci de oameni simultan pe aceeaşi scenă: folkişti, poeţi, rockeri, actori, sportivi, plasticieni, ziarişti etc.) nu a reuşit un impact de nivelul Cenaclului”, concluzionează Andrei Păunescu.

„Trebuie să-i aducem un omagiu lui Adrian Păunescu, mai ales că poetul ar fi împlinit 70 de ani în 2013. Cenaclul Flacăra rămâne o arhivă excepţională de muzică şi poezie, cu valoare de patrimoniu naţional“ - Victor Socaciu

• Din 1973 până în 1985 au avut loc 1.615 spectacole. S-au scurs 28 de ani de la „asasinarea Woodstock-ului românesc”

Add comment


Security code
Refresh