de Gabriela Niculescu
- „Zeiţa de la Montreal“ vorbeşte deschis despre trecut şi prezent
Numele ei este sinonim cu prima notă de 10 din istoria gimnasticii, dar şi cu suferinţa poporului din care s-a născut. În plină agonie a epocii comuniste, a ales să plece din ţara pe care, în suflet, nu a părăsit-o niciodată. Nadia Comăneci nu a făcut faţă doar provocărilor, ea însăşi fiind o provocare pe care istoria sportului a îmbrăţişat-o şi pe care lumea românească de astăzi începe s-o înţeleagă. A acceptat, cu nobleţea şi cu generozitatea ce o caracterizează, să ne vorbească deschis despre viaţa petrecută în anii comunismului, despre realizările sale din America şi din ţară, dar şi despre minunata familie alături de care trăieşte în Oklahoma, soţul său, Bart Conner, şi fiul lor, Dylan.
„Sunt mulţumită de tot ce am făcut”
- Cum vă imaginaţi viaţa dacă nu plecaţi din România?
- În general, nu îmi place să mă gândesc la ce-ar fi fost dacă... Ca şi cum, după un exerciţiu într-o competiţie, m-aş fi întrebat ce-ar fi fost dacă aş fi făcut săritura altfel. La fel ca în sala de gimnastică, şi în viaţă dau tot ce am mai bun şi ce cred că pot face mai bine la acel moment. Sunt ceea ce sunt acum. Trecutul face parte din mine, dar îmi place să trăiesc în prezent. Sunt mulţumită de tot ce am făcut şi cel mai bun exerciţiu pe care îl pot face este să mă bucur de ce sunt şi ce am acum.
- Care a fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l înduraţi în anii comunismului?
- Având în vedere rezultatele obţinute în competiţii şi recunoaşterea la nivel internaţional, am fost totuşi printre persoanele care am avut cel mai puţin de suferit la acea vreme. Am fost oarecum privilegiată, dacă pot spune aşa. E drept că, după rămânerea în străinătate a familiei Karoly, am început să fiu supravegheată şi nu mi-au mai fost aprobate plecările în „afară” la invitaţiile primite de la diferiţi organizatori de evenimente sportive şi nonsportive. Eram conştientă totuşi că oamenii din România suferă foarte mult, că viaţa devine din ce în ce mai grea pentru toţi, de aceea am şi luat hotărârea de a pleca.
„Nu mai vedeam nicio soluţie în a rămâne în România”
- Aţi avut vreodată sentimentul de regret că a trebuit să părăsiţi România pentru a vă câştiga libertatea?
- Ţin foarte mult la România, la persoanele care m-au ajutat să devin o mare campioană, la toţi românii care mă iubesc. De aceea încerc să revin acasă ori de câte ori am ocazia. Decizia de a pleca a fost una foarte grea, gândiţi-vă că am plecat nu doar din ţara mea, ci şi de lângă familie, de lângă cei dragi, prieteni buni, dar nu mai vedeam nicio soluţie în a rămâne în România.
- Ştiu că păpuşa Nadia, lansată în anul 2009, şi-a atins scopul, de a ajuta micile gimnaste. Se mai găseşte pe piaţă sau va fi relansată?
- Păpuşa Nadia a fost pentru mine şi pentru toţi cei implicaţi în acest proiect un simbol al performanţei, o dorinţă de a reuşi să insuflăm celor mici dorinţa de a face performanţă, de a-i atrage spre gimnastică, spre sport, în general. Totuşi, vânzările, deşi mulţumitoare, nu au fost suficient de mari pentru a putea strânge nişte fonduri considerabile, care să aducă o îmbunătăţire remarcabilă pentru viitoarele gimnaste. Cred însă că fiecare dintre noi este dator să facă ceva, cât de puţin, pentru valorile noastre, pentru şansa de a ne revedea pe podiumurile internaţionale, readucând optimismul, speranţa şi bucuria în sufletul celor de acasă. Şi încă mai putem face asta. Păpuşa Nadia se mai găseşte încă în câteva lanţuri de magazine pentru copii şi supermarketuri. Din păcate, momentan, păpuşa nu se mai fabrică, pentru că au fost câteva probleme cu matriţa ei, dar sper că în câteva luni lucrurile se vor rezolva şi vom putea readuce păpuşa Nadia pe piaţă, pentru toţi cei care mai cred în performanţă şi vor să contribuie la susţinerea viitoarelor gimnaste.
„E important să ne creştem copiii învăţându-i să iubească ceea ce fac”
- Care sunt cele mai mari realizări ale Fundaţiei Nadia Comăneci? Ce ne puteţi spune despre Centrul Minime al Fundaţiei?
- Toate programele Fundaţiei Nadia Comăneci sunt orientate spre susţinerea performanţei şi educarea celor mici în spiritul performanţei în sport, şi nu numai. Nu toţi copiii trebuie să devină mari sportivi, dar toţi pot excela în ceea ce vor face în viitor. Cred că este important să ne creştem copiii învăţându-i să iubească ceea ce fac şi să facă ceea ce le place, dar mai ales să se implice cu adevărat în activităţile alese, să dea tot ce au mai bun, pentru că numai astfel vor fi pe deplin mulţumiţi de rezultatele obţinute. Tocmai de aceea am şi creat Centrul Minime, dedicat în special copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani, un centru în cadrul căruia se desfăşoară atât cursuri de educaţie fizică şi sport pentru cei mici, în care aceştia vor învăţa mai mult să iubească mişcarea în general, cât şi cursuri de cultură generală şi dezvoltare personală. Ne dorim însă ca în cadrul Centrului Minime să dezvoltăm şi cursuri la care să participe copiii alături de părinţii lor, pentru că eu cred că este foarte important ca noi, părinţii, să nu uităm să avem activităţi comune cu copiii noştri, să creştem şi să ne dezvoltăm frumos împreună.
- În ce activităţi sunteţi implicată?
- În România, pe lângă contractele de reprezentare pe care le am pentru BRD sau Unilever, sprijin activitatea fundaţiei ce îmi poartă numele şi ori de câte ori sunt solicitată să particip la evenimente care promovează România sau au scop caritabil încerc să răspund pozitiv, să fiu mereu alături de ţara mea şi să o ajut atât cât îmi stă în putere. Totodată, reprezint activ şi Asociaţia Distrofiei Musculare şi Special Olympics.
- Cum vedeţi rezultatele gimnastelor noastre de la această oră?
- Îmi doresc ca în 2012, la Olimpiadă, fetele noastre să aibă rezultate foarte bune. Ştiu că va fi foarte dificil, în condiţiile în care sunt multe ţări care aduc echipe bune, care luptă pentru titlu, ţări cu şcoli de gimnastică de tradiţie şi cu o istorie remarcabilă în competiţiile internaţionale din ultimii ani. Dar ştiu, totodată, că echipa de antrenori Belu-Bitang este una extraordinară şi am încredere că vor găsi soluţiile şi resursele necesare ca echipa de gimnastică a României să aibă rezultate bune, să urce din nou pe podium, acolo unde ne dorim toţi să o revedem.
„Găsim din ce în ce mai puţini practicanţi ai acestui sport”
- Care credeţi că sunt cele mai grele obstacole din viaţa profesională a unei gimnaste din România?
- În acest moment nu cred că putem vorbi despre obstacole care să împiedice în mod real o sportivă să facă performanţă, mai ales dacă munceşte mult şi se dedică trup şi suflet acestui sport minunat. Este adevărat că găsim din ce în ce mai puţini copii care să practice acest sport, dar încă avem baze suficient de bune, iar şcoala de antrenorii din România este foarte apreciată. Ceea ce trebuie să facă o gimnastă este să nu uite dragostea, pasiunea şi motivaţia pentru acest sport, şi aşa va reuşi să îşi îndeplinească visul.
- Ce sfat le daţi părinţilor copiilor care doresc să urmeze o carieră în gimnastică, dar nu au unde să o practice?
- Eu cred că sunt suficient de multe cluburi în România, în aşa fel încât un copil poate să descopere gimnastica, să înveţe şi să facă performanţă. Fiecare părinte trebuie să se intereseze unde există un astfel de club în regiune dacă nu e unul în localitate. Poate să solicite sprijinul în acest sens şi Federaţiei Române de Gimnastică, să afle condiţiile de la club, regulile de înscriere şi eventualele posibilităţi de susţinere a copilului ca să ajungă la antrenamente sau ca să se înscrie la studii la o şcoală din apropierea clubului respectiv. Important este să nu renunţe şi să îşi sprijine mereu copilul. Dacă cel mic este cu adevărat atras de acest sport şi dacă este şi talentat, cu atât mai mult nu trebuie să îşi piardă încrederea şi trebuie să lupte alături de el, ca acesta să aibă toate şansele pentru a face performanţă.
„România înseamnă mai mult decât Dracula şi chiar decât marii sportivi”
- Pe lângă sportivii extraordinari şi Dracula, care mai sunt brandurile care ne recomandă în lume?
- Cred că România înseamnă mai mult decât Dracula şi chiar decât marii sportivi care şi-au câştigat recunoaşterea mondială prin muncă. Cred că România are multe alte lucruri frumoase cu care ne putem mândri, dar trebuie să facem toţi un efort mai mare pentru a le face cunoscute în întreaga lume. Putem vorbi despre Deltă sau mănăstirile din Moldova, care sunt o atracţie pentru toţi turiştii care ajung la noi. Sau despre inventatorii români, despre acei oameni care au schimbat istoria mondială. Această ţară are multe valori, multe locuri minunate şi oameni deosebiţi. Trebuie doar să începem întâi să credem noi în România, în istoria ţării noastre şi în noi înşine şi trebuie să învăţăm să ne lăudăm mai mult pe noi şi valorile din ţara noastră. Putem povesti despre lucrurile frumoase din România nu doar „afară”, ci şi acasă, să îi învăţăm chiar pe români să fie mândri de ţara lor, să spună cu voce tare oriunde în lume cine sunt şi de unde vin.
- Cum petreceţi timpul liber şi ce activităţi vă relaxează?
- De când îl am pe Dylan, încerc să îmi petrec cât mai mult timp liber cu el. Mergem în parc, încercăm împreună exerciţii în sala de gimnastică, citim şi ascultăm muzică împreună. Îmi place să fiu cu familia mea, să servim masa împreună, să ieşim toţi trei la prânz sau în vizite la prieteni. Iar când nu sunt alături de ei şi am ceva timp liber, citesc reviste şi ascult muzică.
„Dylan are înclinaţie către muzică”
- Ştiu că Dylan este implicat în mai multe activităţi. Ce preocupări şi ce pasiuni are la cei 5 ani şi jumătate?
- Dylan intră cu mare plăcere în sala de gimnastică şi îi place să încerce aproape toate aparatele. În plus, face arte marţiale şi pare să aibă înclinaţie către muzică. Ceea ce mă bucură cel mai mult la el este că în tot ceea ce face - sport, muzică sau orice altă activitate - pune multă pasiune.
- Ce vă doriţi cel mai mult acum?
- Sănătate, ca fiecare dintre noi. Cred că, dacă ai sănătate, celelalte probleme se pot rezolva. Îmi doresc să fiu sănătoasă, să am familia lângă mine, să mă bucur de fiul meu, să reuşim să petrecem mult timp împreună şi să fie sănătoşi toţi cei dragi.
„Mănânc orice, dar cu măsură, şi fac mişcare în fiecare zi“
- Cum reuşiţi să arătaţi atât de bine? Care este stilul de viaţă pe care l-aţi abordat?
- Nu ţin niciun fel de regim alimentar, dacă la asta vă gândeaţi. Am învăţat că secretul stă în cumpătare. De aceea mănânc orice îmi place, dar cu măsură. În plus, fac mişcare în fiecare zi. Chiar şi atunci când sunt plecată, îmi rezerv cel puţin o jumătate de oră la sala de fitness sau pentru exerciţii în camera de hotel. Acest lucru îmi dă energie şi mă menţine optimistă şi încrezătoare în forţele proprii şi în ceea ce îmi propun să realizez.
„Fac sarmale după o reţetă proprie“
- Gătiţi mâncăruri cu specific românesc?
- Ori de câte ori pot, îmi face mare plăcere să gătesc pentru familie şi prieteni. La ocazii speciale, de Sărbători, şi nu numai, fac sarmale după o reţetă proprie, în sensul că nu sunt tocmai sarmalele tradiţionale de acasă, acestea având carnea de curcan la bază. Şi pentru că atât mie, cât şi lui Bart şi lui Dylan ne place salata de vinete, aceasta nu lipseşte niciodată de pe mesele noastre festive.
Flash interviu
- Cartea preferată?
- În ultima perioadă, citesc mai mult cărţi pentru copii.
- Filmul preferat?
- Pretty Woman.
- Muzica preferată?
- Muzica anilor ’80.
- Mâncarea preferată?
- Humus.
- Divertismentul preferat?
- Shopping, ca orice femeie, cred.
Medalii olimpice
- Aur - Montreal 1976 (individual compus, paralele şi bârnă), Moscova 1980 (bârnă şi sol)
- Argint - Montreal 1976 (echipă), Moscova 1980 (echipă şi individual compus)
- Bronz - Montreal 1976 (sol)
