Home Taifasuri La taifas.. Mircea Albulescu: 80 de roluri jucate şi 300 de piese de teatru!

Mircea Albulescu: 80 de roluri jucate şi 300 de piese de teatru!

22-12-1de Loreta Popa

- Biruinţa unui mare artist, purtător de lumi şi de poveşti

Mircea Albulescu este beneficiarul unei legende pe care şi-a clădit-o singur şi, spre deosebire de cei care te sfidează cu milioanele câştigate pe un antitalent strigător la cer, şi-a păstrat credinţa faţă de scenă. De la primul examen la actorie a fost mereu serios şi dedicat trup şi suflet meseriei sale, posesor al unui talent ieşit din comun. Dragostea aceasta durează de peste 50 de ani. Se spune că ştii că ai îmbătrânit atunci când amintirile devin mai numeroase decât planurile. Mircea Albulescu chiar n-a învăţat să îmbătrânească şi are mereu o altă premieră ce-l aşteaptă şi, de asemenea, găseşte încă puterea de a lucra pe platourile de filmare.

„Îndeletnicirea noastră este să împărtăşim bucuria celor care ne ascultă şi ne văd”
O voce caldă şi oarecum nerăbdătoare îmi oferă îndrumări prin telefon, dar tot am greşit scara blocului din centrul Capitalei, unde locuieşte marele actor. „Măi, buna mea, mi se spune cu accentuata tandreţe pe care o preţuiesc enorm, nu la scara 3, la scara 1”. Mă redresez şi, cum cobor din lift, mă întâmpină în pragul uşii, cu braţele deschise, Mircea Albulescu. Am crescut privindu-l în atât de multe filme, iar „Înghiţitorul de săbii” este, poate, cel ce m-a impresionat cel mai mult. L-am văzut în atât de multe piese de teatru că nu le mai ştiu numărul. „Ia, te rog, după ce respiri puţin, ce vrei de la mine?” Privind tablourile cu fotografii de pe pereţii biroului maestrului, discuţia se încheagă rapid. A fost mereu primul la catalog. În cartea de identitate este Iorgu Albulescu. În certificatul de naştere este Constantin Albulescu. În viaţa de zi cu zi este Mircea Albulescu.
Singurul copil al familiei Albulescu a venit pe lume la 3 octombrie 1934, iar tatăl l-a declarat mai târziu cu o zi, aşa se întâmpla de cele mai multe ori în acele vremuri. A hotărât că-i va da micuţului numele bunicului, Iorgu. „Mama nu s-a împotrivit, săraca, a tăcut. De îndată ce a început să vorbească cu mine, să ne înţelegem, mi-a spus... Mircea. De ce? N-am aflat niciodată. Cert e că aşa mi-a rămas numele”, povesteşte actorul. Nu a avut niciodată visuri măreţe, ci doar dorinţe arzătoare. „Împlinirile se ating întotdeauna cu ajutorul acelora care sunt dispuşi să-ţi acorde atenţie, sprijin şi o parte din puterea lor. Îndeletnicirea noastră, a artiştilor, este să căutăm să ne împărtăşim bucuria celor care ne ascultă, ne văd pe scenă, la teatru sau pe sticla televizorului. Un actor trebuie să-şi găsească propriul drum”.

„Cu mama mă duceam la Biserica Bărăţia, iar cu tata, la cârciumă”
22-12-2Locuieşte în apropiere de Piaţa Romană de 40 de ani. Este bucureştean get-beget. Nu a acceptat niciodată roluri slabe, nu l-au interesat. Face parte din categoria actorilor care vin cu cel puţin o oră mai devreme la teatru înainte de spectacol. „Am problemele mele tot mai multe şi mai grele pe măsură ce îmbătrânesc. Trebuie să vii, aşadar, mai devreme la teatru ca să te goleşti de tine însuţi, ca să poţi intra în pielea personajului. Trebuie să mă golesc de mine însumi ca să pot să-mi asum problematica lui, a personajului”, spune Mircea Albulescu, vizibil emoţionat de aducerile aminte.
Copil răzgâiat, fiind singur la părinţi, actorul mărturiseşte: „Mama mea era o femeie tare frumoasă. Provenea dintr-o familie de polonezi, era catolică, iar pe mine m-au botezat în religia tatălui, ortodoxă. Cu toate astea, cu ea mă duceam la Biserica Bărăţia, iar cu tata, la cârciumă. Un singur regret am, legat de mama mea, că nu am învăţat ungureşte. La o ultimă plimbare cu maşina, numai noi doi, aceasta şi-a deschis sufletul şi nici până astăzi nu am aflat ce mi-a spus atunci. Dacă aş fi ştiut ungureşte aş fi înţeles”. A învăţat însă germana, apoi franceza şi, pentru că vremurile i-au cerut-o, s-a apucat şi de engleză.
L-am întrebat pe maestru dacă talentul l-a moştenit din familie şi ne-a răspuns că s-ar putea, căci tatăl său a făcut muzică. „Bunicii mei erau prea săraci ca să-l dea la şcoală, dar un unchi de-al lui l-a băgat «copil de trupă» la un regiment din Piteşti. Regimentul l-a dat la şcoală şi la liceu, tot el i-a plătit şi Conservatorul. Aşa că tânărul Vasile Albulescu a ieşit dirijor de fanfară militară. A condus cea mai importantă fanfară militară, cea a regimentului de jandarmi pedeştri”, se destăinuie cu nostalgie marele actor.

Şi-a început cariera ca figurant la Teatrul Naţional
22-12-3Ale tinereţii valuri l-au îndemnat să se ţină după o fată pe care o plăcea. Astfel, a ajuns la un Ateneu Popular, la modă în anii ’50, unde se dansa, se cânta la cor şi era şi o echipă de teatru. A intrat în această trupă ca să fie lângă acea fată. „M-am angajat la Teatrul Naţional ca artist corp-ansamblu, adică figurant (n.r. - îmi arată fericit hârtia care dovedeşte acest lucru). În toamna lui ’52 am dat examen la facultate şi, culmea, am intrat. După aceea mi s-a spus că nu pot fi student în anul I şi angajat al Teatrului Naţional. Mi s-a pus în vedere să-mi dau demisia. După ce am intrat, la împărţeală, doamna Buzescu, care avea o clasă paralelă cu a domnului Bălţăţeanu, a zis: «P-ăsta îl iau eu». Iar peste patru ani, oarecum la fel, maestrul Mony Ghelerter a zis: «Mă, tu vii la mine la Naţional, că vreau să pun piese cu tine», «Bine, maestre!»”, a afirmat Mircea Albulescu.

„În studenţie, rolul meu era să fac rost de bani”
22-12-5Nenumărate sunt poveştile despre studenţia sa, mai ales că face parte din cunoscuta promoţie de aur 1956. Dintre acestea, Mircea Albulescu şi-a amintit câteva pentru cititorii revistei. Pe când era student, coleg cu Amza Pellea, cu Gheorghe Cozorici, cu George Constantin, Silvia Popovici, Draga Olteanu Matei, seara mai ieşeau la o bere şi la mici. „De unde, de neunde, rolul meu era să fac rost de bani. Ei bine, într-o seară, eram toţi la un local, iar eu urma să vin cu banii. Alergasem în stânga, în dreapta, nimic. Într-un târziu, l-am pândit pe Mony Ghelerter, regretatul regizor care ne era şi profesor, şi i-am spus: «Domnule profesor, nu vă supăraţi, s-a întâmplat o mare nenorocire! Amza a căzut de la etajul trei, zace dincolo de şcoală, pe trotuar, cu o lumânare la cap. Dar Salvarea nu vine să-l ia dacă nu dăm 200 de lei taxă!». Mony a avut un şoc îngrozitor, a scos portofelul, l-a deschis şi când am văzut banii, mi-au sticlit ochii. El a remarcat imediat, a scos numai o sută şi a zis: «Poate-l ia numai cu o sută!»”, povesteşte Mircea Albulescu.
În anii aceia nebuni ai studenţiei, în care „eram în vorbă cu nevastă-mea de mai târziu” (cum spune actorul), aceasta locuia cu familia pe Strada Căderea Bastiliei. „I-am spus lui Amza: «Tu stai aici pe trotuar, nu faci absolut nimic, doar stai pe margine». Iar el: «De ce, de ce, mă jidane?». «Tu, oltene, stai aici şi ai răbdare!» Am intrat în casă, am găsit-o pe viitoarea mea soacră şi i-am zis: «Uite, îl vezi pe băiatul ăla care stă pe marginea trotuarului? E un coleg de-al meu, un amărât. Nu contează cum îl cheamă, dar să ştii că are un mare necaz. I-a murit cineva. El e din Craiova şi n-are bani de tren». Aceasta s-a înduioşat şi a scos banii fără să răsufle. Asta era cam prin 1954-1955”, spune Mircea Albulescu, iar o lacrimă se iţeşte în colţul ochilor.

Poet, profesor, Doctor Honoris Causa
22-12-4Influenţe puternice au avut asupra sa doi mari regizori, Manole Marcus, care i-a oferit rolul principal din „Puterea şi adevărul”, şi Mircea Veroiu, care şi-a adaptat rolurile pentru a se potrivi artistului.
În afara actoriei, maestrul a găsit răgazul să publice şi cărţi de poezie, dar şi proză, dintre care amintim: „Vizite” (1985), „Pajura singurătăţii” (1994), „Bilete de favoare” (1996), „Baraka” (1999), „Bazar sentimental” (2000), „Fluture în lesă de aur” (2002) şi „Clanţe” (2005). A fost secretar de stat la Ministerul Culturii, iar din 2002 este Societar de Onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti. A păstorit cinci promoţii de absolvenţi şi este Doctor Honoris Causa al UNATC. Cine ar putea uita rolurile sale memorabile din „Dacii”, „Capcana mercenarilor”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Înghiţitorul de săbii”, „Craii de curtea veche” şi „Cuibul de viespi”? Iar rolurile din teatru nu pot fi cuprinse în acest spaţiu tipografic, aşa că amintim doar în ce poate fi văzut în această stagiune la Teatrul Naţional: „Livada de vişini”, „Molto, gran’ impressione”, „Sânziana şi Pepelea”, „A patra soră” şi repetă la „Vizita bătrânei doamne”.

Întâlnire cu Kirk Douglas

22-12-cSuccesul internaţional de care s-a bucurat filmul „Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, a atras atenţia studiourilor Columbia, care şi-au manifestat interesul de a se alătura părţii române în producerea filmului „Mihai Viteazul”. Americanii au propus o distribuţie de vis pentru acest film din care făceau parte: Orson Welles, Laurence Harvey, Elisabeth Taylor şi Richard Burton, iar Kirk Douglas şi Charlton Heston concurau pentru rolul lui Mihai Viteazul. Nicolae Ceauşescu s-a opus. Cu toate acestea, Orson Welles, Laurence Harvey şi Kirk Douglas au păşit pe pământ românesc, vizitând studiourile de la Buftea. În 1966, Kirk Douglas, cel care l-a întruchipat ca nimeni altul pe „Spartacus”, a stat de vorbă cu actorii români într-o pauză a filmărilor la „Dacii”, alături de Amza Pellea, Sergiu Nicolaescu şi Mircea Albulescu. „Pentru că actorul american Kirk Douglas părea pipernicit în comparaţie cu toţi cei care filmau - toţi erau înalţi, de peste 1,80 m - Sergiu Nicolaescu l-a urcat pe un dâmb”, îşi aminteşte Mircea Albulescu.

„Nu cred în iubirile fericite, zglobii, haida-hopa, hopa-topa, uite-aşa...“

Şi-a cunoscut soţia la un ceai. Venise cu un alt băiat, dar asta nu l-a împiedicat pe marele actor să lupte pentru a câştiga inima ei. Au trecut prin multe de-a lungul a 55 de ani, umăr lângă umăr. Boala acesteia a fost o lovitură grea pentru toţi. „Despre necazuri este bine să nu vorbeşti. Trebuie să rămâi optimist”, spune actorul, a cărui soţie a plecat de câţiva ani dintre noi, după o îndelungă suferinţă. N-a fost uşor de suportat această pierdere şi nu doreşte nimănui singurătatea. „În ultimii ani, a avut o înfiorătoare suferinţă, stătea pe un pat şi devenise un cadavru viu. Nu pe toţi ne iubeşte Dumnezeu atât de tare, încât să ne ia fulgerător de aici. Despre iubire vorbind, după părerea mea, este un Everest al durerii. Nu cred în iubirile fericite, zglobii, haida-hopa, hopa-topa, uite-aşa. O iubire este un lucru extraordinar de greu şi de important şi, de aceea, oamenii care au parte de asemenea sentimente sunt verticali, pentru că ea este o greutate ce ţi se atârnă de picioare şi-ţi dă verticalitate. Eu cred că pentru fiecare om este mai important drumul decât a ajunge la ţintă. Ajungerea la ţintă compune în alchimia acestui moment şi puţină tristeţe. În clipa aceea trebuie să cauţi un alt drum, trebuie să cauţi o altă ţintă ca să-ţi păstrezi viaţa, tonusul şi rostul pe lume. Toate gândurile pe care le avem în legătură cu un rol, cu un spectacol, nu toate se transpun până la urmă în spectacol şi unele valori rămân afară. Pe mine m-a ajutat Dumnezeu să adun pe hârtie aceste gânduri. De fapt, nici nu sunt gânduri, sunt stări. Eu sunt un om care nu are memorie, eu ţin minte stări”, ne-a spus actorul. Din iubirea aceasta trebuia să se ivească o minune şi ea s-a numit Matei, care, după spusele tatălui, „are cu totul altă îndeletnicire” şi se bucură că a învăţat să nu depindă de el. Vladimir, nepotul perfect, este cel spre care se îndreaptă mereu gândul lui Mircea Albulescu.

„Trăieşte-ţi viaţa până în ultima clipă“

A recunoscut că suferă de diabet de peste 30 de ani şi, deşi nu i-a fost uşor, s-a obişnuit. „A fost pentru mine un soi de prieten, pe care uneori nu-l suporţi, dar îţi dă un ghiont atunci când faci excese. Îmi iubesc atât de mult meseria, încât am fost hotărât să nu las boala să mă împiedice să urc pe scenă. Nu am renunţat la nimic şi nu mi-am refuzat nimic din ce am vrut de-a lungul vieţii, însă am decis să mă abţin, ca să evit orice probleme. Diabetul m-a determinat să fiu mai prevăzător. Orice diabetic trebuie să înveţe drumul spre medicul nutriţionist”, spune maestrul. Percepţia despre diabet trebuie schimbată, oamenii trebuie să înveţe să trăiască împăcaţi cu această boală. „Trăieşte-ţi viaţa până în ultima clipă”, este deviza actorului.

- Mircea Albulescu va primi în curând o stea pe deja cunoscuta Alee a Celebrităţilor din Capitală, varianta autohtonă a celebrei „Walk of Fame“ de la Hollywood

 

Add comment

Security code
Refresh

Newsletter

Pentru a primi ultimele noutati pe mail despre articolele Taifasuri, va rugam sa va inscrieti cu numele si adresa de mail !

Retete naturiste

Prev Next

Quinoa, de folos în

de Liliana Simidon Fibromialgia este un termen folosit pentru a denumi o serie de simptome ce includ dureri musculare şi articulare extinse, oboseală cronică şi stări de slăbiciune şi de depresie....

Nucile de Macadamia

de Elena Şerban Cu un nume exotic, dar cu nişte calităţi asemănătoare uleiului de măsline, nucile de Macadamia reprezintă unul dintre cele mai importante produse naturale. Ele au cel mai ridicat...

Trusa „verde“ de pri

de Elena Nedelcu Exact când aveţi de făcut un lucru important, atunci vă apucă greaţa, durerile în gât sau indigestia? Aproape toate persoanele au simţit pe pielea lor ironia legilor lui...

Şase beneficii ale u

de Ana Trifan Oferind o întreagă paletă de beneficii, uleiul de cocos nu ar trebui să lipsească din casele celor care ţin la sănătatea lor. Iată şase motive pentru care ar...

Rezistenţă şi vitali

de Cătălina Tăgârţă Planta Rhodiola rosea este numită şi „rădăcină de aur” sau „rădăcină de trandafir”, deoarece atunci când este tăiată ea răspândeşte miros de roze. Aceasta e utilizată în medicina...

Garcinia cambogia ve

de Cătălina Tăgârţă Garcinia cambogia este un arbust originar din sud-estul Asiei şi Indiei. Extractul din fructele şi coaja acestui copac conţine acid hidroxicidic, ce are capacitatea de a intensifica arderea...

Uleiuri de cimbru şi

de Liliana Simidon Bolile de plămâni figurează într-un top nedorit, ce câştigă teren în lume, iar în ţara noastră atinge cote alarmante. Printre cele mai frecvente afecţiuni se numără tuberculoza, virozele...

7 plante care vă sca

de Daniela Anton Vă confruntaţi deseori cu apariţia herpesului? Produs de un virus ce se multiplică rapid, el apare atunci când sistemul imunitar este slăbit. Pentru a vă ajuta să vă...

Leac pentru răceli:

de Daniela Anton Ardeiul iute are şi alte proprietăţi pe lângă aceea de a face mâncărurile mai gustoase. Acesta conţine capsaicină, o substanţă ce reduce durerile şi inflamaţiile şi împiedică formarea...

O minune pentru corp

de Gabriela Niculescu Nigella sativa, numită popular negrilică, este specifică vestului Asiei, fiind populară în India, Pakistan, Turcia, Grecia, Egipt sau Tunisia, unde se şi cultivă, deşi se găseşte şi în...

Decocturi pentru imu

de Gabriela Niculescu Temperaturile scăzute, microbii şi virusurile sunt factorii ce ne ameninţă sănătatea în sezonul rece, dar nici trecerea de la rece la cald nu ne face prea bine. Putem...

Remediu pentru infla

de Cătălina Tăgârţă Plantele şi arborii nu sunt folosiţi numai pentru frunze, flori, fructe, rădăcini şi scoarţă, ci şi pentru muguri, această ramură a fitoterapiei purtând denumirea de gemoterapie. Spre exemplu,...

Compresele cu hrean

de Liliana Simidon Gonartroza face parte din categoria artrozelor, boli reumatismale, degenerative, cauzate de gradul de uzură ridicat al articulaţiilor. Sunt, de fapt îmbolnăviri cronice ale acestora. Gonartroza este, de fapt,...

Curăţaţi corpul prin

Curăţaţi corpul prin sucoterapie

de Cătălina Tăgârţă Sucurile din legume şi fructe proaspete au un efect fantastic asupra celulelor şi a ţesuturilor uzate din organism şi pot trata numeroase boli, ca de exemplu cele cardiovasculare,...

Tonice „verzi“ pentr

de Gabriela Niculescu În medicina naturistă găsim unele plante care au proprietăţi ce revitalizează creierul, conferă o viaţă mai lungă şi măresc nivelul de energie. Folosite în mod constant, plante precum...

Autentificare

banner_cofetarie

Acum la chioscuri

Numarul 372

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Olivia Steer şi Andi Moisescu: „Avem norocul să ne potrivim foarte bine“

Olivia Steer şi Andi Moisescu: „Avem norocul să ne potrivim foarte bine“

de Gabriela Niculescu Olivia Steer şi Andi Moisescu formează de zece ani unul dintre cele mai stabile şi frumoase cupluri din...

Sandu Pop: „Cu Văru’ Săndel trăiesc şi cu teatrul mă lăfăiesc“

Sandu Pop: „Cu Văru’ Săndel trăiesc şi cu teatrul mă lăfăiesc“

de Gabriela Niculescu - Joacă de 17 ani pe scena Teatrului de Comedie Cel care-i dă viaţă Vărului Săndel în fiecare duminică...

Cei trei MasterChef de la Răsărit

Cei trei MasterChef de la Răsărit

de Gabriela Niculescu Spectaculosul show culinar „Master Chef” a debutat în data de 20 martie la Pro TV şi poate fi...

Emma Zeicescu şi Cosmin Stan dau tonul la Digi24 HD

Emma Zeicescu şi Cosmin Stan dau tonul la Digi24 HD

de Gabriela Niculescu Emma Zeicescu şi Cosmin Stan formează un cuplu profesional de aproape doi ani. Cei doi prezentatori tv fac...

George Mihăiţă: „Acum joc în şase piese“

George Mihăiţă: „Acum joc în şase piese“

de Loreta Popa Actorii nu sunt la fel ca restul oamenilor. Îl admirăm pe Radu Beligan cu toţii pentru vitalitatea şi...

Putin: soldat universal

Putin: soldat universal

de Dana Purgaru - Supereroul ruşilor cu veleităţi de dictator, la al treilea mandat de preşedinte al ţării Fost ofiţer KGB, practicant...

Irina Loghin: „Cântecul popular este ca o casă în care poţi să intri cu sufletul tău“

Irina Loghin: „Cântecul popular este ca o casă în care poţi să intri cu sufletul tău“

de Loreta Popa Irina Loghin pare a se fi născut din seva cântecului popular. Artista a dăruit marelui public o carte...

Constantin Enceanu: „Dacă n-aş fi fost interpret de muzică populară, aş fi fost bucătar“

Constantin Enceanu: „Dacă n-aş fi fost interpret de muzică populară, aş fi fost bucătar“

de Gabriela Niculescu Constantin Enceanu, directorul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” şi unul dintre cei mai iubiţi interpreţi români de folclor, vă...

Paula Seling: „Am fost îndrumată de persoane deosebite, care m-au învăţat să fiu om“

Paula Seling: „Am fost îndrumată de persoane deosebite, care m-au învăţat să fiu om“

de Gabriela Niculescu - Iubeşte cântecul şi natura, iar dragostea i se întoarce înzecit Paula Seling are una dintre cele mai bune...

Gil Dobrică, olteanul cu blues în sânge

Gil Dobrică, olteanul cu blues în sânge

de Loreta Popa Un inovator, un înaintaş. Un spirit modern în toate sensurile. Dacă nu vi-l amintiţi la primele acorduri ale...

Povestea „Poveştirilor adevărate“

Povestea „Poveştirilor adevărate“

de Gabriela Niculescu Ioana Maria Moldovan şi Dan Cruceru sunt gazdele dumneavoastră în fiecare zi de luni până sâmbătă, de la...

„Unde-s cu familia şi mă simt bine, acolo e locul meu“

„Unde-s cu familia şi mă simt bine, acolo e locul meu“

de Cătălina Tăgârţă - Cântăreţul şi compozitorul Pavel Stratan se destăinuie A avut o copilărie... nu tocmai uşoară. Cu bune şi cu...

Diana Dumitrescu: „Îmi doresc o fetiţă, să devină balerină şi pilot de curse“

Diana Dumitrescu: „Îmi doresc o fetiţă, să devină balerină şi pilot de curse“

de Gabriela Niculescu Diana Dumitrescu joacă rolul Andreei Rădulescu în serialul „Pariu cu viaţa”, al cărui sezon secund va avea startul...

Nadia Comăneci: „La fel ca în sala de gimnastică, şi în viaţă dau tot ce am mai bun“

Nadia Comăneci: „La fel ca în sala de gimnastică, şi în viaţă dau tot ce am mai bun“

de Gabriela Niculescu - „Zeiţa de la Montreal“ vorbeşte deschis despre trecut şi prezent Numele ei este sinonim cu prima notă de...

Matilda Pascal Cojocăriţa: „Cred că ne-a dăruit Dumnezeu unul altuia“

Matilda Pascal Cojocăriţa: „Cred că ne-a dăruit Dumnezeu unul altuia“

de Gabriela Niculescu Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu formează, de 20 de ani, nu doar o pereche statornică, ci şi...

„Astăzi credem în Moş Crăciun mai mult ca niciodată“

„Astăzi credem în Moş Crăciun mai mult ca niciodată“

de Gabriela Niculescu - Familia Prigoană, mereu acasă de Sărbători Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană trăiesc viaţa la cote maxime, ţinând cont...

Giulia Anghelescu: „Ne doream foarte mult un copil, dar plănuisem să vină la anul“

Giulia Anghelescu: „Ne doream foarte mult un copil, dar plănuisem să vină la anul“

de Gabriela Niculescu - Cântăreaţă, DJ şi viitoare mămică Giulia Anghelescu este DJ la Pro FM şi o puteţi asculta la acest...

Sergiu Nicolaescu: „Când filmez nu mai există boli sau supărări“

Sergiu Nicolaescu: „Când filmez nu mai există boli sau supărări“

de Loreta Popa - Regizorul nemuritor, care vrea să fie judecat după creaţiile sale Are de fiecare dată o viziune foarte clară...

Marioara Murărescu: „În emisiuni am ţinut mereu cont de amintirile neamului românesc, păstrate în cântec“

Marioara Murărescu: „În emisiuni am ţinut mereu cont de amintirile neamului românesc, păstrate în câ

de Gabriela Niculescu Marioara Murărescu este enciclopedia vie a folclorului românesc. În emisiunea „Tezaur Folcloric”, pe care o realizează de 29...

Cârcotaşii Cronicii răspund isteţ provocărilor

Cârcotaşii Cronicii răspund isteţ provocărilor

de Gabriela Niculescu După teribilul accident rutier în care a fost implicat Şerban Huidu în luna octombrie a acestui an, la...

Mirela Petrean: „Melodia «Cu ce m-am ales în viaţă» este apogeul pentru mine“

Mirela Petrean: „Melodia «Cu ce m-am ales în viaţă» este apogeul pentru mine“

de Cătălina Tăgârţă E fericită când fanii se simt bine la petrecerile sale, iar dincolo de scenă şi de aplauze este...

Gabriela Dinică: „În actorie, soţul meu a parcurs drumul de la locotenent la general“

Gabriela Dinică: „În actorie, soţul meu a parcurs drumul de la locotenent la general“

de Loreta Popa Obişnuia să spună că s-a cuminţit târziu în viaţă, şi asta numai datorită soţiei sale, Gabriela Dinică, despre...

Lacrimă de stea

Lacrimă de stea

Cel mai recent album al meu se numeşte „Lacrimi“. De ce lacrimi? Pentru că am avut un vis în copilăria...

Divertisment cu creier

Divertisment cu creier

de Gabriela Niculescu - Toni Grecu: „Umorul de pe micul ecran e de două feluri: făcut cu partea superioară a corpului...

Carmen Tănase şi Doru Ana au făcut „Pariu cu viaţa“

Carmen Tănase şi Doru Ana au făcut „Pariu cu viaţa“

de Gabriela Niculescu Carmen Tănase şi Doru Ana îi interpretează pe Mara şi Alexandru (Sandu) Anghel, unul dintre cele mai interesante...

Specialistii Taifasuri

Liliana Simidon - Fitoterapie

Anca Simionescu - Ginecologie

Răzvan Doseanu - Juridic
www.doseanu.ro

Constantin Daniel Lescai - Medicină veterinară

Gheorghe Ianoş - Astrologie