Iliescu, „pui de lele“

de Gabriela Niculescu

Asosit vremea ultimului episod despre evenimentele petrecute în decembrie ’89 în România, cu mistere elucidate de jurnalistul Grigore Cartianu în două dintre cele trei volume ale sale, ce tratează temele Revoluţiei: „Sfârşitul Ceauşeştilor” şi „Crimele Revoluţiei”. Rând pe rând, capitolele celor două volume au scos la iveală, într-un mod captivant şi obiectiv, o mulţime de lucruri incerte sau neştiute. Aceste două cărţi fac „lumină” atât pentru cei care aveau sub 10 ani la Revoluţie şi nu conştientizau exact ce se întâmplă, cât şi pentru cei care au trăit sângeroasele evenimente decembriste, într-un amestec halucinant de simţiri extaziante şi agonizante. Sperăm că pasajele redate în revista noastră v-au convins să citiţi aceste volume.

Moartea vine în pantaloni scurţi
Epilog: printre cei care le-au asigurat un sfârşit barbar lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu s-au numărat multe personaje care au interferat profund, de-a lungul vremii, cu aceştia. Unii au beneficiat de favorurile binefăcătoare ale cuplului dictatorial.

Pe 25 decembrie 1989, la ora 14:50, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi în cazarma Unităţii Militare 01417 Târgovişte. Printre personajele care au decis suprimarea acestora ori s-au repezit să-i înfiereze pe „tirani” se regăsesc mulţi dintre cei care, într-un fel sau altul, aveau amintiri comune cu Ceauşeştii. Unora dintre ei, „tiranul” le schimbase viaţa.

Cele mai profunde interferenţe cu familia Ceauşescu - şi partinice, şi umane - le-a avut Ion Iliescu. Ştefan Andrei, ministru de Externe sub Ceauşescu, aduce la lumină o poveste din anii ’40.

Întrebat de un reporter cum a ajuns Ion Iliescu în vârful puterii, Ştefan Andrei a spus: „Iliescu? Ăsta a fost un pui de lele! El şi-a ucis «părinţii», domnule! Familia Ceauşescu a fost ca şi familia lui. Hai să vă spun povestea… Pe când era el băietan, Elena Ceauşescu mergea la închisoare, la Târgu-Jiu, de mână cu Iliescu. (...) Elena povestea cum mergeau împreună; el cu mama lui adoptivă, că prima l-a părăsit, şi cu Elena Ceauşescu. Schimbau trenul la Filiaşi. Şi, spunea Elena: «Dormeam toţi într-o odaie acolo. Nici nu ne jenam de Ionel, era un băiat în pantaloni scurţi». Era în ’43, avea vreo 13 ani. Ceauşeasca nu spunea multora «Ionele». Apoi, după eliberare, au fost la chefuri cu taică-său, Alexandru Iliescu, şi el, şi Ceauşeştii. Chiar se spune că unchiul lui Iliescu, Eftimie, şi el ilegalist, a fost amantul Elenei Ceauşescu”.

Pentru rigoarea istorică, la solicitarea autorului acestei cărţi, Ştefan Andrei a revenit cu câteva precizări. „Lucrurile au decurs în două etape. Ion Iliescu şi Elena Ceauşescu au mers împreună, mai întâi, la închisoarea Văcăreşti, unde erau închişi atât Alexandru Iliescu (tatăl lui Ion Iliescu), cât şi Alexandru Petrescu (fratele Elenei Ceauşescu). Băiat de 10-11 ani, Ion Iliescu o însoţea pe mama sa vitregă, Maria Iliescu. Apoi, Alexandru Iliescu a fost mutat la închisoarea din Caracal. În 1943, mareşalul Antonescu a dat ordin ca toţi deţinuţii comunişti să fie strânşi în lagărul de la Târgu-Jiu. Alexandru Iliescu a fost adus de la Caracal, iar Ceauşescu de la Caransebeş. Acolo, la Târgu-Jiu, în anii 1943-1944, Ion Iliescu mergea la taică-său, iar Elena Ceauşescu (care atunci se numea Petrescu) îşi vizita iubitul, pe Nicolae Ceauşescu. Uneori, mama vitregă a lui Iliescu nici nu a mai mers cu ei; i-l dădea de mână Elenei Ceauşescu şi-i zicea: «Vezi, ai grijă de el!»”.

În 1944, la eliberarea din puşcării a deţinuţilor comunişti, Ion Iliescu avea 14 ani, Elena Petrescu 28, iar Nicolae Ceauşescu 26.

***

O altă interferenţă decisivă între Ion Iliescu şi familia Ceauşescu a avut loc în 1968. Sub pretextul sancţionării „abuzurilor şi ilegalităţilor” din anii ’50, Ceauşescu l-a exclus din CC al PCR pe fostul său rival Alexandru Drăghici, ministru de Interne în perioada incriminată (...).

În locul lui Drăghici, Ceauşescu l-a propus ca „membru plin” în Comitetul Central al Partidului pe Ion Iliescu, despre care credea că-i va fi devotat. Liderul Partidului şi-a etalat încă o dată ghiveciul ideologic: îl elimina pe un „dejist păcătos”, dar îl promova pe un alt activist din garda lui Gheorghiu-Dej, şcolit la Moscova şi afirmat prin vehemenţa cu care a condamnat Revoluţia maghiară din 1956.

(...)

Dar Ion Iliescu n-a făcut mulţi purici în Comitetul Central al PCR. În 1971, el a intrat în conflict cu Ceauşescu. Ambiţiile sale de putere şi colţoşenia în relaţia cu „şeful de bandă” i-au adus eliminarea din „zona zero” a Puterii.

Cum s-a ajuns atât de repede la tensiuni între Ceauşescu şi Iliescu, în ciuda unui trecut comun promiţător? Răspunsul poate fi găsit într-un citat din volumul „Spionii ruşi de la Stalin la Putin”, apărut la Paris în 2008. „Promovarea dialogului cu Beijingul, o altă provocare la adresa URSS, este o nouă manifestare a independenţei faţă de Moscova. La începutul anilor ’70, liderul de la Bucureşti întreprinde o vizită oficială în China Populară. Sedus de modelul chinez, Ceauşescu este decis să aplice reţetele maoiste. Consecinţele vor fi catastrofale pentru România.”

13-11-2 Sfidarea Moscovei nu era cea mai bună veste pentru Ion Iliescu, al cărui univers ideologic se învârtea în jurul Kremlinului! De aceea, Iliescu a început, la rândul lui, să-l sfideze pe Ceauşescu. Iar acesta l-a eliminat din CC al PCR, scoţând astfel „spionul” din casă.

Din acel moment, toată ambiţia lui Ion Iliescu a fost canalizată în direcţia răsturnării lui Ceauşescu. Avea să aştepte 18 ani până când visul va deveni realitate. Ataşamentul total faţă de Moscova şi de comunism i-a adus răsplata mult dorită.

***

Pe când era un tânăr curtenitor şi ambiţios, Petre Roman şi-a pus în cap să intre în familia conducătoare. S-a împrietenit cu Zoia Ceauşescu, iar relaţia se dezvolta promiţător. Până într-o zi, când Elena Ceauşescu l-a chemat la ea pe Valter Roman, tatăl lui Petrică, şi l-a somat să-i interzică fiului său să se mai apropie de Zoia. Tânărul Roman a trebuit să se consoleze cu o bursă de studii la Toulouse, în Franţa. În decembrie 1989 a decretat „moartea dictaturii” şi fost părtaş la decizia de suprimare a celor care puteau să-i fie socri.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu a făcut carieră în dictatura lui Ceauşescu. Privilegiat al regimului, el s-a bucurat permanent de simpatia Elenei, iar Nicolae l-a numit ministru al Apărării cu două ore înainte de a părăsi palatul Puterii. Pe 25 decembrie 1989, Stănculescu a organizat procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu. (...)

Un ultim exemplu: Teodor Brateş. „În noiembrie 1944, Dan Lazarovici, maistrul meu din atelierul de ajustaj mecanic, m-a luat de mână şi m-a dus pe strada Sfinţilor nr. 7, la sediul UTC din Sectorul II Negru. Era o clădire boierească, foarte frumoasă. Am intrat într-o încăpere cu un candelabru uriaş şi ne-am îndreptat către o tânără (să fi avut ceva mai mult de 20 de ani), căreia i s-a adresat cu «tovarăşa Lena». Tânăra, nu prea amabilă, foarte mândră de importanţa ei, mi-a notat principalele date de identitate şi mi-a spus că voi primi carnetul de membru peste câteva zile. Nu m-a întrebat ce vârstă am. Conform Statutului UTC, vârsta minimă pentru obţinerea calităţii de membru era de 14 ani. Eu aveam aproape 12... Lazarovici venise cu mine pentru a cere o «dispensă de vârstă», dar n-a fost nevoie. Peste câteva zile, tovarăşa Lena mi-a înmânat carnetul de membru. Tovarăşa Lena (era obiceiul să se rusifice numele) nu era alta decât... Elena Ceauşescu. Aşa a început viaţa mea politică.”

Aşa a început viaţa politică a lui Brateş. Aşa a început şi viaţa în CC a lui „Ionel” Iliescu, fostul băieţel care schimba trenul la Filiaşi. Şi tot aşa s-a sfârşit viaţa soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Uneori, moartea vine în pantaloni scurţi.

Sfârşit.