De la extaz la agonie (II)

de Gabriela Niculescu

Aşa cum vă prezentam în numărul trecut, jurnalistul Grigore Cartianu nu putea să întoarcă istoria României comuniste pe toate feţele, în încercarea de a-i elucida misterele, fără să-l amintească pe fiul Elenei şi-al lui Nicolae Ceauşescu. Astfel, capitolul „Nicu teroristu’”, din volumul „Crimele Revoluţiei”, ni-l înfăţişează pe „Prinţişorul” familiei dictatoriale în toate ipostazele sale: de la viaţa de huzur pe care o ducea în oraşul în care era prim-secretar al organizaţiei PCR, cu nopţile înecate în alcool, joc de table sau petreceri fastuoase la dezorientarea şi teroarea pe care le trăieşte din momentul plecării din Sibiu şi până la umilinţele la care a fost supus la TVR, precum şi sfârşitul său tragic.

Nicu teroristu’

Nicu este împins pe bancheta din spate, flancat de doi militari. Maşina, în care se mai află şi şoferul, este atacată de un grup de oameni care-l recunoscuseră pe „Prinţişor”. Cei doi militari sunt bătuţi, fiind acuzaţi că ar fi încercat să-l protejeze pe fiul dictatorilor. Nicu este scos din maşină şi, după ce încasează o ploaie de pumni şi câteva şuturi, este condus de mulţimea furioasă către un autobuz parcat în zonă. La urcare este înjunghiat, în partea stângă a stomacului, de o persoană necunoscută. Scuipat şi bătut încă o dată, într-o zarvă apocaliptică, este luat prizonier în autobuz. În final, cei prezenţi se decid: tot Televiziunea Română rămâne punctul de destinaţie, dar pentru cu totul alte motive decât cele visate de Nicu. Revoluţionarii vor să-l prezinte poporului, în direct, pe „fiul satrapilor”.

„Să apară, dar să nu vorbească!”
Nicu Ceauşescu este adus la Televiziune puţin după ora 20:00. E preluat imediat, din curte, de căpitanul Cico Dumitrescu şi urcat la etajul 11 al instituţiei. Însângerat, „Prinţişorul” este introdus într-o cameră plină de oameni, roind cu toţii în jurul lui Ion Iliescu, care tocmai venise - împreună cu grupul său - de la sediul CC.

Iată cum avea să descrie Nicu Ceauşescu, în 1991, scena respectivă: „A fost o blocare din partea lor. Se uitau destul de curios la mine. Domnul Iliescu a spus: «Haideţi să continuăm comunicatul, iar el să fie ţinut de Armată!»”. Se pregătea primul Comunicat al CFSN către ţară. Marian Mierlă, unul dintre revoluţionarii din acea mulţime, îşi aminteşte: „La un moment dat, ne-a fost adus Nicu Ceauşescu, flancat de militari. Era ud de la brâu în jos, nu era sânge - ori urinase, ori fusese stropit cu apă. Aşa speriat cum era, când l-a văzut pe Iliescu, s-a mai înviorat şi i-a spus: «Am venit să colaborez cu dumneavoastră». Iliescu nu l-a băgat în seamă şi le-a ordonat militarilor să-l ia de acolo”.

Fiul Ceauşeştilor este scos din cameră şi aşezat pe jos, rezemat cu spatele de un perete. (...)

După câteva minute, Ion Iliescu revine şi începe o „discuţie interminabilă” cu „un tânăr”, cum avea să povestească Nicu. Miza: dacă e bine sau nu ca fiul dictatorilor să fie arătat la televizor. „Cineva a spus: «Bine, să apară, dar să nu vorbească!»”, îşi amintea Ceauşescu junior. (...)

„Am ajuns cu toţii la concluzia că era oportun, dar numai cu condiţia să nu stârnim compasiune. Dacă starea sănătăţii lui nu era normală, mai bine renunţam, pe moment, să-l prezentăm şi ar fi fost mai potrivit să aşteptăm când «va arăta mai bine». După aproximativ o jumătate de oră, l-am văzut pe generalul Tudor aducându-l în studio pe Nicu Ceauşescu”, povesteşte Teodor Brateş.

Decizia fusese luată: „Prinţişorul” trebuia aruncat la leii flămânzi aflaţi în faţa televizoarelor! Nicu Ceauşescu este filmat în direct timp de două minute şi 50 de secunde. Un coşmar care parcă nu se mai termină. (...)

Dedicaţii în direct
Nicu Ceauşescu iese din studio aşa cum intrase: încolţit de mai multe persoane, împins, bruscat. Sângele cleios de pe îmbrăcămintea lui nu impresionează pe nimeni. Tema copiilor „luaţi ostatici” devenise deja o „marcă” a Revoluţiei, fiind anunţată insistent în după-amiaza de 22 decembrie 1989.

Unul dintre cei prezenţi în Studioul 4, Costin Ţugui, a descris ulterior un incident şocant. „După prezentarea secvenţei cu Nicu Ceauşescu, telespectatorii nu au observat (şi nici noi, preocupaţi de persoana «Prinţişorului») când, cu un automat, având încărcător cu cartuşe, a pătruns în Studioul 4 Cornel Pumnea. Acesta a încercat să-i zdrobească testiculele lui Nicu Ceauşescu cu patul automatului, zbierând că acesta i-ar fi violat nu ştiu ce prietenă «artistă» şi vociferând despre alte fete şi soţii violate de acesta. I-am parat lovitura şi, văzând că are degetul pe trăgaci, i-am îndreptat ţeava în sus. Norocul nostru a fost că «viteazul», adept al lui Bachus, nu avea cartuş pe ţeavă. L-am imobilizat, i-am smuls automatul din mână şi, împreună cu Cico Dumitrescu, l-am calmat. A plecat să-l «împuşte» pe Nicu Ceauşescu cu… mâna goală.”

13-11-2 După ce scapă de „ambuscadele” de la Studioul 4, „Prinţişorul” este dus într-un birou al Televiziunii şi lăsat sub supravegherea unui anume căpitan Chioranu. Nicu avea să declare, peste ani, că paznicul său îi spunea, la fiecare câteva minute, „ba că mă omoară, ba că nu mă omoară”. (...)

Tot pe 23 decembrie 1989, Nicu Ceauşescu este transportat la Spitalul Militar Central, unde va fi supus unei intervenţii chirurgicale, în urma rănii suferite prin înjunghiere. El este însoţit, pas cu pas, de Cico Dumitrescu. Explicaţia lui Cico: „Ne gândeam că se poate întâmpla orice şi îl vom folosi ca monedă de schimb. Am stat lângă Nicu şi în sală, când l-a operat! Avea pe el un slip vernil. Doctorul mi-a arătat: «Ăsta e un ficat cirotic, nu o mai duce mult!». Am stat până l-au dus în salon. Acolo l-au mai legat şi cu cătuşele de pat, parcă fugea ăla, operat…”

Pe patul de spital avea să afle Nicu Ceauşescu că părinţii săi au fost judecaţi şi executaţi în ziua de Crăciun.

Pe 28 decembrie 1989, „Prinţişorul” primeşte mandat de arestare. Este acuzat pentru „ordinul dat în ziua de 17 decembrie 1989 trupelor din Garnizoana Sibiu, de a folosi armele de foc împotriva poporului răsculat, cu consecinţa uciderii şi vătămării grave a integrităţii corporale a unor grupuri mari de persoane, ce constituie infracţiunea de genocid”. Aşadar, ca şi în procesul de la Târgovişte, tot genocid!

Pe timpul anchetei, Nicu Ceauşescu era convins că va fi condamnat la moarte. Avocata sa, Paula Iacob, îşi aminteşte: „Ceea ce s-a făcut atunci, la procesul lui Nicu Ceauşescu, a fost o reluare perfectă a modului în care acţiona Securitatea înainte de 1990. Când ne-am întâlnit prima dată, la Direcţia de Cercetări, în Calea Rahovei, el nu ştia că se desfiinţase pedeapsa cu moartea. Se aştepta în fiecare zi să fie executat!”

Rechizitoriul pe baza căruia „Prinţişorul” a fost trimis în judecată îi dă dreptate avocatei. (...)

***

Procesul lui Nicu Ceauşescu a început în mai 1990, la Sibiu. Ulterior a fost mutat în Capitală, iar la 21 septembrie 1990 a venit cea dintâi sentinţă: 20 de ani de închisoare. Fiul cel mic al lui Nicolae Ceauşescu a fost găsit vinovat, de Tribunalul Militar Bucureşti, pentru genocid şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În iunie 1991 i-a fost redusă pedeapsa de la 20 la 16 ani, iar în noiembrie 1992 a scăpat de acuzaţia de genocid. A mai rămas în picioare doar portul ilegal de armă, care i-a adus lui Nicu Ceauşescu 5 ani de detenţie, cu eliberare condiţionată pe motive medicale. Cei 20 de ani au devenit doi ani.

Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceauşescu a fost internat, în stare gravă, la Spitalul Clinic Universitar din Bucureşti cu diagnosticul „ciroză hepatică”. Peste două zile a fost transportat la clinica Allgemeines Krankenhaus din Viena, unde pe 26 septembrie 1996 a decedat. Avea doar 45 de ani. Prietenia excesivă cu alcoolul i-a venit de hac.