Main menu

header

cotnari wide

Ea va purta la nuntă o rochie de mireasă de 5.000 de euro şi sandale de 1.000 de euro

Cristina Spătar se va cununa religios sâmbătă cu soţul ei, omul de afaceri Alin Ionescu, pe care l-a întâlnit în vara anului trecut. Cântăreaţa s-a căsătorit cu acesta la numai câteva luni de când l-a cunoscut. Ea spune despre soţul ei că este bărbatul ideal. După nunta lor, ce va avea loc la Palatul Ştirbei din Bucureşti, vor pleca mai întâi în Italia la Narcisa, sora Cristinei, după care, în septembrie, vor merge în Insulele Maldive.

„Voi asorta la rochie un colier de 1.000.000 €“
- Cum va arăta rochia de mireasă? - Albă, lungă, cu puţină trenă, dar simplă. Mi-am dorit ca rochia de mireasă să semene cu o rochie de prinţesă, dar cât mai simplă.  - Totuşi am înţeles că vei purta la nuntă nişte bijuterii scumpe...
- Am un contract de imagine cu firma de bijuterii Vendome. Acesta este şi motivul pentru care la rochia de mireasă voi asorta 1.400 de diamante (în total au 20 de carate) încrustate manual în aur alb.

      Voi purta o piesă unică, denumită „Inima Vendome”, deoarece este simbolul firmei, şi valorează în jur de un milion de euro. Până acum nu eram înnebunită după contracte de publicitate. Dar, recunosc, sunt foarte fericită că Asher Elgar s-a gândit tocmai la mine, în contextul în care existau multe alte celebrităţi feminine dornice să-şi asocieze imaginea cu cea mai luxoasă firmă de bijuterii din România. 

- De unde ţi-ai achiziţionat rochia de mireasă?
- Rochia am cumpărat-o de la designerul italian Carlo Pignatelli. Tot de la el şi-a procurat şi Alin costumul de mire. - Cât te-a costat rochia?
- Am dat 5.000 de euro pe rochia de mireasă, tot atât a costat şi costumul lui Alin. În schimb, sandalele pe care le voi purta la nuntă au cristale Swarovski şi au costat 1.000 de euro.

- De ce nu vrei să cânţi la nunta ta?
- Din superstiţie. Din copilărie ştiu că nu e bine să cânţi la propria nuntă. Conform tradiţiei noastre, se pare că acest lucru aduce ghinion...

- Şi totuşi cine va cânta? - După valsul din deschidere, Pepe va fi cel care va deschide seria recitalurilor de la nunta noastră la ora 22:30. Baza însă va fi Orchestra „Lăutarii” de la Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros, şi cea de muzică uşoară, condusă de Dan Şipoteanu. Printre cei care vor mai delecta invitaţii noştri se numără nume mari precum: Irina Loghin şi Maria Ciobanu.

- Câţi invitaţi aveţi?
- În jur de 500, prieteni din copilărie, colegi şi angajaţi de-ai lui Alin, oameni de afaceri, rude...
- La cât se vor ridica cheltuielile pentru nuntă?
- După un calcul al nostru, cheltuielile de nuntă depăşesc 100.000 de euro.

Secretul unei căsnicii: încrederea şi comunicarea
- Decizia de a te căsători a fost la numai câteva luni de când l-ai cunoscut pe Alin. În ce împrejurări v-aţi cunoscut?
- Eram cu prietena mea Roxana, cu care am deschis o firmă de construcţii şi imobiliare... Ne aflam într-un restaurant. Voiam să vindem un teren unui client, care era un amic de-al lui Alin. Am schimbat numărul de telefon. Eu am făcut primul pas. La scurt timp l-am sunat şi de atunci s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste. 
- Cine se ocupă acum de firma ta?
- Am lăsat-o în seama lui Alin. - Cum vă răsfăţaţi unul pe ce­lălalt? - Ne respectăm şi ne alintăm des. Dar în primul rând suntem foarte atenţi unul cu celălalt.  - Ai timp să găteşti pentru el? - Îmi fac timp şi îi prepar, deseori, spaghetele lui preferate. 

- Care e secretul unei căsnicii frumoase?
- Încrederea şi comunicarea. - Te consideri împlinită?
- Acum da, pot să spun că sunt o femeie împlinită. Iar Alin ar putea fi bărbatul ideal pentru orice femeie din România. Am avut mare noroc că l-am întâlnit. Nu putea să-mi dea Dumnezeu un bărbat mai blând şi mai cald ca el.

- Un copil nu vă doriţi?
- Ne dorim amândoi copil. În curând sperăm să petrecem şi pentru acest eveniment. Tocmai mi-am făcut analizele şi mă bucur că sunt bune, însă medicul mi-a spus că nu crede că voi rămâne însărcinată până ce nu scap de stresul care s-a acumulat o dată cu organizarea nunţii noastre. Probabil după nuntă voi fi mai liniştită... 

- Luna de miere?
- Vom pleca după nuntă în Italia la sora mea. Şi abia în septembrie vom merge în Maldive. Am tot amânat această vacanţă, întrucât acolo este foarte cald în această perioadă şi ni s-a recomandat să mergem în septembrie. Aşa încât vom face luna de miere acolo, după cum am spus, şi poate concepem copilul chiar acolo...  
Maria Petrache
 „Sunt o femeie împlinită. Alin ar putea fi bărbatul ideal pentru orice femeie. Am avut mare noroc că l-am întâlnit. Nu putea să-mi dea Dumnezeu un bărbat mai blând şi mai cald ca el”

 „Sunt atentă la ceea ce mănânc. Nu combin carbohidraţii cu proteinele”

- Ce trucuri de întreţinere foloseşti?
- Am bandă acasă şi nu trece o zi fără să alerg măcar o jumătate de oră. Apoi merg de câteva ori pe săptămână la electrostimulare, pentru masaj anticelulitic. De asemenea, ajung la salon periodic pentru masaj facial şi diferite măşti.
- Ştii vreo dietă?
- Nu ţin o dietă anume, dar în general sunt atentă cu ceea ce mănânc. Nu combin carbohidraţii cu proteinele. De fapt, asta e cheia pentru o siluetă ideală. Dar eu mai sunt atentă şi la cantitate. Doar la nuntă voi face excepţie...