Main menu

header

cotnari wide

de Cristina Tache

- 35 de ani de carieră închinaţi portativului, 11 instrumente la care cântă divin şi un stil de muzică propriu...

Într-o după-amiază caldă de vară, răcorită de adierea vântului de munte, am plecat să îl cunosc pe omul care i-a învăţat pe români să danseze pe ritmurile lui Dracula, într-un „party în Transilvania”. În capătul unei străduţe de orăşel de munte, la o poartă cu însemne medievale, ne aştepta Marius Dragomir. De când păşeşti în curtea casei începi să simţi puţin din viaţa artistului. Un conac cu influenţe rustico-medievale, construit şi decorat după idei proprii, aflat la poalele pădurii, te duce cu gândul la cavalerii vremurilor străvechi. Printre simboluri celtice şi religioase, grafice murale şi elemente de cultură populară, Marius Dragomir începe să istorisească despre el, despre muzica sa şi despre ceea ce-i încântă sufletul. Ce a urmat veţi vedea în continuare.

Primii paşi în muzică, pe acorduri de Ciprian Porumbescu
Marius Dragomir s-a născut la 19 aprilie 1969, în Braşov. La numai 4 ani a câştigat locul întâi la Festivalul „Lira de Aur”, primul premiu din viaţa sa, interpretând la vioară „Balada lui Ciprian Porumbescu”. Talentul său a fost genetic: „Mama a cântat, ambii bunici, de pe linia maternă, dar şi paternă, cântau la vioară. Talentul l-am moştenit, iar părinţii m-au susţinut. Tata ar fi vrut să devin inginer, ca şi el, însă eu i-am dejucat planurile. Mi-a plăcut mai mult partea umanistă, partea estetică, muzica, arta, în general”.

A compus pentru Zeffirelli
Liceul şi facultatea le-a urmat la Târgu-Mureş, după care s-a întors acasă. Cu susţinerea părinţilor săi şi cu harul pe care i-l dăduse Dumnezeu, Marius Dragomir a obţinut, în toamna anului 1989, locul întâi la Festivalul de la Mamaia. Tot în acelaşi an a câştigat premiul cel mare, cu nota 10 la ultima ediţie a concursului „Steaua fără nume”. Cu o carieră deja în ascensiune, în 1990, Marius a plecat în Italia, unde a rămas pentru doi ani şi jumătate. Acolo a avut apariţii televizate la marile posturi şi a compus muzică de film pentru un scurtmetraj, regizat de Franco Zeffirelli.
În 1992 şi-a lansat primul album, „The Voice of Nature”, cu muzică electronică progresivă. „Acest gen de muzică era mai puţin întâlnit în România, iar producătorii nu au vrut să investească, nu au avut încredere”, mărturiseşte Marius.

Dezamăgit de Bucureşti
După întoarcerea din Italia, Marius Dragomir s-a stabilit la Bucureşti, pentru a-şi continua cariera muzicală. „Am plecat în Capitală gândindu-mă că acolo se dă ora exactă şi că trebuie să fiu prezent. Însă a fost o pierdere de timp şi de bani. Am dat peste oameni lipsiţi de profesionalism, fără cuvânt, avizi după bani. Nu mi-a plăcut şi m-am întors acasă, în Braşov”, îşi aminteşte cu amărăciune artistul.
În 1993 a scos al doilea album din carieră, „The Magician” („Magicianul”), ce a avut parte de o lansare impresionantă. În deschidere au cântat invitaţi de seamă. De data aceasta, Marius a abordat genul pop-rock. Din nou, producătorii nu l-au susţinut suficient de mult.

Stilul Kashay a înnebunit România
În 1994, Marius Dragomir a venit pe piaţă cu un nou stil, născut din cei zece ani de studiu al muzicii populare. „M-am gândit că ar fi interesant să încerc să îmbin dance, raggae şi tehno cu genul folcloric. În 1994, am lansat stilul Kashay, un etno-pop cu albumul «Party in Transilvanya». Am reuşit să îl aduc pe piaţă  foarte greu, pentru că producătorilor le era teamă că nu o să vândă. Dar am fost convingător şi, într-un final, cu ajutorul unui producător de la Timişoara, l-am lansat. După o săptămână se vânduseră deja 200.000 de exemplare. Toată ţara vuia cu stilul Kashay”, povesteşte Marius.
În 1998 a scos şase albume, pentru care i s-a acordat Discul de Aur. „Am primit o recunoaştere publică, naţională, dar şi internaţională, datorită vânzărilor-record. Din păcate, nu s-a investit mai mult, pentru că Marius Dragomir se vindea de la sine. Când au vrut să aducă altceva pe piaţă, le-am spus: „Nu încercaţi să omorâţi stilul Kashay, pentru că veţi distruge genul etno. Şi se va denatura atât de tare, până va ajunge să aibă altă faţă decât cea pe care i-am dat-o eu, ceea ce s-a şi întâmplat”, adaugă Marius.

„Am plecat din ţară pentru că nu eram lăsat să fac ce voiam”
După dezamăgirile din ţară, Marius Dragomir a plecat spre America. Acolo a stat luni bune numai în studio, compunând muzică de film şi muzică de publicitate.
A colaborat cu mezzosoprana Nicoleta Strauss, căreia i-a compus un album şi alături de care a şi înregistrat două duete. În 2005 a încercat să revină în România cu unul dintre ele, „Per L’Eternita”, însă producătorii români nu au fost interesaţi. Proiectul a fost promovat de americani în Europa, dar nu şi în România. Marius îşi aminteşte: „Am plecat din ţară nu pentru că nu mai aveam piese, ci pentru că nu eram lăsat să fac ce voiam. Am un album de pop-rock, unul de reggae, unul de house, pe care le-am trimis «afară». Sunt şi câţiva artişti români care cântă piesele mele, dar nu ştiu că sunt compuse de mine. Aşa am ales să procedez, până la momentul în care voi dezvălui aceste lucruri”.

„Eu am reuşit să aduc muzica populară în atenţia tinerilor”
Cu toate câte i s-au întâmplat, Marius Dragomir este gata să încerce încă o dată să facă muzică adevărată în România. Multe compoziţii interesante şi variate aşteaptă în micul studio de acasă să fie imprimate pe CD-uri. Artistul vorbeşte cu sinceritate despre planurile sale: „Dacă vor exista oameni care să susţină tot angrenajul pe care eu îl prezint, voi avea multe de arătat. Sunt un artist complex, pot face multe, nu trebuie neapărat să cânt, pot să şi compun. Dar fără susţinere şi respect nu se pot face lucruri frumoase. Am muzică şi pentru publicul de astăzi, şi pentru cel de mâine. Dacă cineva va fi interesat să le audă, lumea se va bucura de ele, dacă nu, vor rămâne într-un sertăraş. Eu am reuşit să aduc muzica populară în atenţia tinerilor. Acesta este meritul meu şi mă bucur că am reuşit să fac acest lucru. Dar sper că misiunea mea nu s-a terminat aici, să mai fie câţiva paşi. Cred într-un viitor mai bun, mai frumos şi mai drept”.

„Îmi place să am prieteni lângă mine”
De-a lungul timpului, Marius Dragomir a cunoscut oameni care l-au susţinut şi inspirat, care l-au ghidat sau doar i-au fost aproape. De la toţi a cules puţin câte puţin şi a adăugat mai multă sevă talentului său artistic. „Am avut câţiva profesori în şcoală care mi-au fost aproape. Unul dintre aceştia a fost doamna Ileana Filipescu, de la Târgu-Mureş, o femeie deosebită, profesoară de estetică, istoria muzicii şi pedagogie. A fost un fel de mentor pentru mine. De asemenea, m-au inspirat marii compozitori de muzică clasică. L-am cunoscut puţin şi pe marele Petre Ţuţea, cu care am avut nişte dialoguri deosebite. Oamenii din jurul meu m-au inspirat dintotdeauna. Mie îmi place să compun cu oameni, să am prieteni lângă mine. Dacă vreau o melodie veselă, mă înconjor de oameni plini de viaţă, dacă vreau una mai tristă, stau lângă persoane melancolice. Extrag din energia oamenilor şi transpun în muzică. Mă poate inspira şi o roată de căruţă ce are o anumită cadenţă pe drum. Sunt ca artiştii, mai «nebun», mai atent la detalii”, mărturiseşte cântăreţul.

„Am fost invidiat de mic”
Marius Dragomir are 40 de ani de viaţă şi 35 de carieră. În anii în care alţi copii băteau mingea pe maidan, el studia muzica, ajungând să cunoască 11 instrumente muzicale. „Pe ce puneam mâna cânta. Un prieten mi-a spus după 25 de ani că s-a lăsat de muzică din cauza mea, pentru că eu interpretam mai bine decât el, care studiase patru ani acest instrument. Am fost invidiat de mic. Dar cred că ăsta este destinul Berbecilor. Suntem norocoşi şi oamenii ne invidiază. Deşi muncim enorm, luptăm şi perseverăm. Nu obţinem nimic uşor. Însă, dacă ne devitalizăm din cauza stresului şi a muncii sau există probleme psihice, suntem morţi. Aceste lucruri dărâmă un Berbec”, se destăinuie cu sinceritate Marius.
Continuă vorbind despre realizările sale şi despre ceea ce îl face să simtă că este un om împlinit: „Am reuşit să fac mai multe case până acum, am întemeiat o familie, care s-a terminat, dar am doi copii. Am sădit câte un pom la naşterea fiecăruia dintre ei. Am făcut muzică, i-am distrat pe oameni, i-am sensibilizat. Probabil că mai urmează nişte lucruri deosebite, care să rămână în urma mea, dar până acum mă consider un om împlinit”.

Copiii i-au moştenit talentul

Marius are doi copii, un băieţel şi o fetiţă, cu care se mândreşte. „Dragoş Eduard are 10 ani şi este foarte înzestrat la muzică şi scenaristică. Sandra Karina are talent la desen. Să zicem că m-au moştenit, dar este greu de spus ce drum vor alege în viaţă. Ştiu că nu sunt lăsaţi să se manifeste cât ar trebui, ceea ce este o dezamăgire pentru mine, căci puteam să fac mai mult pentru ei. Dar, fiind un tată de duminică, nu pot să îmi abrog anumite realizări ale lor. Dar sunt nişte copii frumoşi şi foarte talentaţi. Sper că atunci când vor mai creşte să poată să aleagă singuri ce vor dori să facă. Eu cred că nici nu trebuie forţaţi, dar nici lăsaţi”, aminteşte Marius cu drag despre cei mici.

Este posibil ca într-o altă existenţă să fi fost cavaler”

Marius Dragomir şi-a făurit la Braşov un mic colţ de Rai. Casa, situată chiar lângă pădure, este construită şi decorată cu elemente rustico-medievale. Pereţii sunt plini de arcuri, scuturi, spade. Nu lipsesc nici ştergarele ţărăneşti sau castroanele din lut. Sufrageria casei este încărcată de elemente ce aduc Evul Mediu în secolul al XXI-lea. Însă, cele mai impresionante sunt graficele murale realizate chiar de artist pe pereţii camerelor. De asemenea, Marius a făurit singur un altar închinat Maicii Domnului. „Este o casă plină de simboluri, iar cei care cunosc ştiu ce înseamnă”, explică Marius. De la cavaleri pictaţi până la rune încrustate şi alte elemente celtice, totul te transpune într-o altă lume. „Eu cred că această fascinaţie pentru perioada medievală este o reminiscenţă din trecut. Dacă e să ne gândim că poate există o viaţă de după moarte, este posibil ca într-o altă existenţă să fi fost cavaler sau să îmi fi dorit să devin”, încheie artistul.