Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

590 16 1de Valeria Roman

Deprinsă cu bunele maniere de mică, Iulia Albu, vedeta Kanal D, a devenit în ultimii ani cel mai de temut fashion-editor, dar şi cel mai controversat în ochii unora... Criticile sale le-au făcut pe vedetele autohtone să se trezească la realitate şi să fie mult mai atente atunci când se pregătesc să iasă din casă la un eveniment monden. Despre proiectele care o ţin trează până târziu în noapte, cine o aşteaptă acasă și modul în care-și creşte fetiţa, pe Mikaela, se destăinuie incredibila şi talentata Iulia Albu.

„Aveam o oaie, «Baba», pe care o călăream de câte ori ajungeam la bunica”

- Cum era Iulia Albu în copilărie?

- Probabil, cea mai înaltă şi cea mai slabă din toată şcoala. Gama de porecle pe care le aveam erau „Schelet”, „Scheletron”, „Barză” sau „Girafă”. Am copilărit jumătate din viaţa mea într-o casă boierească şi am avut privilegiul să învăţ bunele maniere de la mătuşa mea (n.r. - Ileana Focşa), o mare actriţă. Beam ceaiul din cești de porţelan de la Rosenthal, iar la 6 ani eu ştiam fiecare fel de mâncare cu ce furculiţă se mănâncă. La cealaltă bunică a mea, de la Horezu, mama tatălui, lucrurile stăteau cu totul altfel. Cu mătuşa mea aristocrată, când aveam 12 ani, nu ieşeam din casă fără mănuşi şi fără pălărie. În schimb, la ţară, alergam după găini și mâncam miere cu degetul din recipientele bunicului. Mătuşa mea „regală” avea reguli foarte stricte de la care nu se abătea şi era extraordinar de elegantă. Ţin minte că mergeam la biserică, iar toată ieşirea noastră în oraş era o întreagă poveste. Am fost foarte norocoasă, pe lângă faptul că şi genetic am fost privilegiată, în familia mea fiind şi actori, şi istorici celebri.

- Care este cea mai fragedă amintire a ta?

- Ţin minte şi există fotografii doveditoare că la 4-5 ani aveam o oaie pe care o chema „Baba” și o călăream la bunica din partea tatălui meu, unde mergeam o dată pe săptămână în vacanţele de vară.

„Costumele de teatru îmi miroseau a magie”

590 16 2- Îţi asortai de mică piesele vestimentare?

- Cred că am avut norocul de a prinde din fragedă copilărie câteva reţete şi informaţii esenţiale care m-au ajutat mai târziu. Nu combinam roşu cu albastru şi galben. În principiu, purtam ţinute ori acelaşi ton, ori o singură piesă de altă culoare. Era ceva care venea natural... Inițial mătușa mi-a făcut ţinutele, ea fiind mereu privită ca o excentrică în familie. Foarte multe lucruri i le datorez ei, dar foarte puţin din stilul meu actual are de-a face cu stilul pe care l-a avut ea, să zic 3%. Din faptul că am avut acces în teatru (n.r. - Teatrul „Davila” din Piteşti) la costumele de scenă s-a născut această fascinaţie către recuzită. Mie costumele alea îmi miroseau a ceva magic. Mi se părea totul fascinant în jurul meu. Fiecare material pe care îl atingeam îmi spunea ceva.

- Boacăne făceai? Care a fost cea mai mare?

- Tot timpul făceam. De mică nu-mi plăcea să ascult. Am căzut de nenumărate ori, în toate felurile, de la tot felul de înălţimi, dar, din fericire, nu mi-am rupt nimic. M-am jucat pe lângă stupii bunicului şi nu ştiu ce am făcut, dar vreo cinci-șase albine m-au şi înţepat, îngrozitor.

„Tata a fost foarte exigent, vedea moda ca pe ceva superficial”

- Cum erau părinţii tăi?

- Când eram în vacanţă, lucrurile erau ceva mai relaxate, pentru că nu erau cu mine. Tatăl meu a fost extrem de exigent. Pe lângă tot ce învățam la şcoală, trebuia să citesc foarte mult suplimentar, ceea ce m-a ajutat enorm după aceea. Am intrat la un liceu foarte bun, bilingv, apoi la Drept. Și atunci nu erau locuri cu plată... Mi-am luat Baroul din prima, la fel şi definitivatul. În anul doi de facultate făceam deja practică la o mare casă de avocatură. Am lucrat mult şi pe „insultă şi calomnie” pentru multe publicaţii, după care am trecut pe „Drept Comercial”, acesta fiind infinit mai profitabil. A fost o experienţă foarte interesantă. Vorbind cinci limbi străine (germană, engleză, italiană, franceză şi spaniolă) mi-era foarte uşor să mă înţeleg cu clienţii în toate limbile pământului. Apoi a intervenit marea schismă. Am decis să mă autosuspend la cerere din Barou. În orice moment pot să mă întorc să profesez, doar depun o cerere. Tatăl meu nu consideră că moda este o profesie la fel de impresionantă cum este cea în avocatură, de exemplu. El crede că este ceva superficial, şi îi dau dreptate. Moda înseamnă să fii fun, iar tot ce este pe lângă, critica de modă, consultanţa stilistică, sunt lucrurile care exced sfera modei. În esență, moda este comerţ.

„Îmi place să mă aud vorbind. Îmi place vocea mea!”

590 16 3- Cum eşti la rândul tău ca părinte cu fetiţa ta?

- Încerc să-i dau o educaţie bazată pe exemplu pozitiv. Nu o pedepsesc, dar nici nu o recompensez dacă greşeşte. Mi se pare important să-i impui limite unui copil. Mai am multe de învăţat la capitolul ăsta. Nu sunt o mamă perfectă! Încerc să-i explic unde greşeşte, ca pe viitor să facă lucrurile corect.

- Cum ai ajuns să faci modă? Care a fost materia ta preferată în şcoală?

- Nu mi-a plăcut niciodată şcoala. Paradoxal, nu? Deşi am terminat două facultăţi! Trebuia să susţin masterul pentru sculptură, dar, din păcate, a trebuit să plec şi am fost obligată să amân, dar cu siguranţă voi face şi doctoratul în Istoria Artelor. Nu îmi place să mă consider un recipient care trebuie umplut. Lucrurile pe care le înveţi în viaţă te construiesc ca persoană. M-am regăsit foarte mult în avocatură, nu în facultate, ci în profesie, dar şi în Şcoala de Arte. Acolo nu este totul atât de matematic. Facultatea de modă nu trebuie să o faci prima oară. Un copil de 19 ani nu poate să acumuleze esenţa. Nu eşti echipat cu ce trebuie.

- Tatăl tău a vrut ca tu să fii studentă la Drept?

- Tata nu a vrut neapărat să fac Dreptul. După terminarea liceului am făcut o listă a calităţilor şi a defectelor. Mi-ar fi plăcut mult să fiu medic, poate chirurg estetician. Cred că m-aş fi priceput şi la asta, dar nu sunt compatibilă cu acest stil de viaţă, pentru că nu pot să stau închisă într-un cabinet. Am ajuns apoi la concluzia că avocatura exploatează toate defectele pe care eu le am, cum ar fi supraargumentarea oricărei probleme, această ambiţie de a ţine la părerile mele, faptul că am un debit verbal care acoperă. În plus, îmi place să mă aud vorbind. Îmi place vocea mea!

„Am două ore libere pe noapte şi prefer să le dorm”

590 16 4- Ai simţit fiorii dragostei devreme? Când a fost prima întâlnire cu un băiat? Dar primul sărut?

- Aveam vreo 5-6 ani. Îmi plăcea foarte mult un băiat. Ţin minte că ne jucam de-a cowboy-i. M-a abordat acum vreun an pe Facebook şi mi-a trimis poze. Primul sărut a venit în joacă! Nu am avut poveşti de dragoste.

- Ai avut revederea cu colegii de liceu?

- Din păcate, nu am reuşit să ajung la niciuna dintre întâlnirile cu colegii mei. Cu unii ţin legătura pe Facebook sau prin telefon. Este foarte greu să mă ţin de anumite termene pe plan personal, pentru că jobul meu este viaţa mea. Ce timp îmi rămâne îl dedic familiei mele. Nu mai am timp pentru prieteni.

- Câte ore lucrezi pe zi? Îţi rămâne timp pentru Mikaela?

- Nu am făcut un calcul, dar îmi rămân două ore libere şi prefer să le dorm. O dată la două-trei zile reuşesc să dorm şapte ore pe noapte. Dimineaţa petrec o oră și jumătate cu ea. O duc la bazin, înot şi eu cu ea, iar seara mergem în parc. În timp ce ea se joacă, eu sunt pe tabletă, trimit e-mail-uri. Este o viaţă foarte agitată, dar mie îmi place. Am şi bonă, dar pe perioada verii Mikaela merge la şcoala de vară.

„Iubesc să beau un pahar de şampanie, cu cartofi prăjiţi lângă”

- La ce nu te pricepi? Găteşti, faci curăţenie?

- Nu mă pricep la mai nimic din tot ce înseamnă o femeie de casă. Îmi place să gătesc lucruri care arată bine. Nu-mi place să fac curăţenie în fiecare zi, în schimb sunt foarte ordonată. Am pe cineva care găteşte şi face menaj pentru mine. Nu prea îmi place să mănânc. Mâncarea este o necesitate pentru a supravieţui. Nu sunt o gurmandă. Îmi place să degust.

- Ce preferi, buticul din colţ sau mall-ul?

- Prefer magazinul din colţ. Nu obişnuiesc să-mi cumpăr lucruri din mall. Mi se pare o risipă de bani. Singurul brand din mall care m-ar interesa este Ajan Provocateur. Mâncare cumpăr de la piaţă, de la piaţa de peşte. Nu mănânc carne de porc şi nici mici. Nu beau bere, dar ador un vin de calitate potrivit la carne. Iubesc să beau un pahar cu şampanie cu un cornet de cartofi prăjiţi lângă. Mănânc în Herăstrău de două ori pe săptămână.

„În septembrie lansez prima mea colecţie de rochii, ediţie limitată”

590 16 5- De la cine acceptă Iulia Albu critici? Există o persoană care te poate consilia?

- De la oricine care are o gândire superioară. Sigur că există. Sunt total incapabilă să rezolv probleme organizatorice. Eu ştiu doar să dau directive. Nu ştiu să rezolv complet lucrurile.

- Ce proiecte ai pentru această toamnă?

- „Bravo, ai stil”, „Verdict Iulia Albu”, emisiune pe care o facem deja de trei ani, de la Kanal D, rubrica săptămânală pentru kfetele.ro., site-ul meu de bijuterii (shop.iuliaalbu.ro) placate cu aur, lucrate împreună cu o fabrică din România cu tradiţie de 20 de ani, şi lansarea colecţiei de rochii. Site-ul de bijuterii nu are un an de când l-am deschis. Va fi accesibil şi în străinătate. Sunt în discuţii cu câteva magazine din Anglia, Dubai şi în Statele Unite ale Americii.

- Despre ce rochii este vorba?

- Sunt modele gândite şi desenate de mine, iar materialele sunt alese tot de mine. Lansarea site-ului va fi în septembrie cel târziu. Nu vor fi ţinute de serie, ci ediţii limitate, unicate şi scumpe. Calitatea costă, designul costă, iar scopul meu nu este să mă îmbogăţesc vânzând o rochie de câteva milioane, ci să-mi creez un brand puternic, făcând fericite cât mai multe femei, care decid să investească în fericirea lor. Preţul pleacă de la 1.500 de euro. Un metru de material variază între 200 şi 500 de euro.

„De la emisiune plec în papuci şi în halat. Nu mă interesează dramele lor”

- Ce aşteptări ai de la noua emisiune „Bravo, ai stil”, care începe la 22 august, de la ora 17:00, la Kanal D?

- Va schimba piaţa emisiunilor. Sunt sigură că echipa este o formulă de succes, şi mă refer la Raluca Bădulescu, Maurice Munteanu şi, bineînţeles, prezentatoarea Ilinca Vandici. La finalul show-ului, care va scoate la iveală mici drame, poate chiar războaie, câștigătoarea va primi un premiu în bani şi o carieră în tv, iar telespectatorii vor avea multe de învăţat.

- Vedetelor le este frică de tine! Cum e Iulia Albu când pleacă de la emisiune?

- De la emisiune plec în papuci şi în halat. Pentru mine sunt irelevante dramele acestor persoane. Eu ştiu că am un job de făcut, pe care, Slavă Domnului, îl fac deja de trei ani. În viaţa mea nu există drame. Consider un mare atu să ştii să-ţi porţi demn şi frumos formele, indiferent de care sunt ele. Vorbind despre persoane publice, este o responsabilitate care le incumbă, aceea de a fi un exemplu. Publicul este foarte important. A lua haine de împrumut, haine de mâna a doua, pe care le recomanzi ca fiind de calitate superioară, a purta ţinute de mai multe ori, a nu te îngriji, a te prezenta nevopsită, cu manichiura sărită la un eveniment, aşa ceva nu trebuie să se întâmple niciodată. Nu putem să pozăm în dive dacă noi în timpul liber arătăm şi ne place să râmăm cu degetele de la picioare în ţărână.

„Designerul meu preferat este Azzedine Alaia”

- Care e designerul tău preferat?

- Azzedine Alaia. Nu a făcut niciodată rabat de la calitate. Mă fascinează povestea lui. El este cel de la care s-a furat celebra rochie „bandage dress”. Herve Leger a fost ucenicul lui. Am piese din colecţiile lui. Sunt scumpe.

- Pantofii Valentino au salvat multe vedete de la o catastrofă vestimentară. Ce alte sfaturi generale poţi să le dai ca să nu mai greşească?

- Nu este o reţetă, dar la o ţinută monocromă sunt perfecţi. Să se uite într-o oglindă. Când eşti persoană publică este foarte important să lucrezi cu un stilist. Absolvenţilor de modă trebuie să li se dea o şansă din acest punct de vedere. Pentru a primi o notă mare şi a avea o apariţie spectaculoasă trebuie să investeşti. Trebuie să ai părul aranjat, să te documentezi cu privire la ce se poartă. O fotografie cu o persoană publică trebuie să arate bine şi acum, şi peste zece ani.

„Mikaela îmi alege ţinutele şi se pricepe!”

- Cum stai cu rozul? Ce părere ai de vorba „puţin mov nu strică”?

- Îmi place roz dozat corect. Nu port neapărat. Mărturisesc că nu am o problemă cu nicio nuanţă şi cu nicio culoare… poate cu movul. Sunt de acord cu „puţin roşu, nu strică, mai exact 5%”. Acesta este principiul!

- O îmbraci pe Mikaela în roz?

- Nu. Are foarte multe lucruri albastre, jeanşi, rochiţe albe. Consider că un copil nu este o păpuşă pe care să o îmbraci sau să o dezbraci. Are un simţ estetic destul de dezvoltat pentru cei aproape 7 ani. Îmi alege uneori mie ţinutele. Ne jucăm. Ea va decide ce carieră îşi va alege.

- Ai putea să urci pe podium!

- Nu am avut o carieră în modelling şi nici nu mi-am dorit. Am urcat o singură dată pe podium acum mulţi ani.

„Consider un mare atu să ştii să-ţi porţi demn şi frumos formele, indiferent de care sunt ele. Vorbind despre persoane publice, este o responsabilitate care le incumbă, aceea de a fi un exemplu. Publicul este foarte important“

„Vedetele se îmbracă în sistem barter, care se cheamă tot prostituţie“

„Decât o căsnicie de minus infinit, mai bine un divorţ de succes!“

- Cum stai cu dragostea?

- Iubesc ceea ce fac şi iubesc persoanele speciale din viaţa mea.

- Îţi critici partenerul?

- Persoanele care sunt speciale pentru mine îmi aduc echilibru şi pace interioară şi sunt persoane pentru care nutresc lucruri bune şi frumoase.

- În ce relaţii ai rămas cu fostul soţ?

- Cordiale. Nu ieşim în trei, pentru că nu obişnuiesc să am asemenea comportamente sociale complexe.

- Pe o scară de 1 la 10, ce notă ai da căsniciei voastre?

- Nota 10. Decât o căsnicie de minus infinit, mai bine un divorţ de succes! Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o de la căsnicia mea este să fii echilibrat tu cu tine însăţi/însuţi.

„Loulou e în ceruri. Pregătesc un animal-surpriză pentru noul sezon“

- Eşti oprită des pe stradă şi întrebată dacă oamenii au o ţinută adecvată?

- Mi se întâmplă tot timpul. Cele mai ciudate întrebări au fost „Unde e găina?” și „Sunt bine îmbrăcat, sunt prost”? Mă bucur că generez astfel de reacţii, că oamenii se îngrijorează. Ca să lămuresc pe toată lumea. Loulou e în Ceruri. A căpătat o boală specifică păsărilor. Cocoşul Jean-Luc duce o viaţă foarte liniştită la Periş. S-a retras. Acasă am acum un Buldog francez (are 2 ani), care face cât o armată de păsări. Este foarte bun pentru Mikaela. În copilărie înţelegi ce înseamnă grija şi respectul pentru un animal. Eu am grijă de animalele mele.

- Care e cel mai scump lucru din garderobă? Câţi pantofi ai?

- Deţin bijuterii, dar nu acasă, ci la bancă. Nu îmi place să trăiesc periculos. Cel mai drag obiect este o pereche de cercei care aparţin mătuşii mele. Nu mai am de mult asemenea curiozităţi referitoare la numărul perechilor. Acum un an şi jumătate aveam 80. În anumite sezoane se întâmplă să-mi cumpăr şi 10-15 perechi. Am o singură pereche de cizme. Le urăsc. Eu şi iarna merg în sandale, cel puţin la evenimente. Cele mai scumpe încălţări sunt nişte botine Alexander McQueen, pe care nu le ţin aici, ci la Londra. Le am pentru ieşirile la Royal Albert Hall, la spectacole.

Add comment


Security code
Refresh