Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

589 16 1de Carmen Ciripoiu

Sufocați de tehnologie, am crede la prima vedere că geniul muzicii de petrecere se stinge. Din fericire, nu e așa. Și asta grație lui Nicu Paleru, al cărui sunet e întotdeauna dulce. Spune că nu talentul sau tehnica vocală l-au aruncat atât de sus, dar dezgroapă zi de zi o muzică de mult uitată: cea a artiștilor de calitate, pentru care bucuria spectatorului contează mult mai mult ca numărul banilor din buzunar. Cu ochii scânteind de bucurie, minunându-se mereu de puterea și de harul cu care a fost dăruit de Dumnezeu, regele muzicii de petrecere se destăinuie.

„Eu cânt cum simt în acel moment. Transmit. Și cred că ăsta e secretul rezistenței mele în showbiz”

- Nu există român care să nu vă ştie cântecele și să nu le fredoneze. Propun să tragem cortina pentru puțin timp și să-mi spuneți cine este Nicu Paleru din spatele artistului?

589 16 2- Un om simplu, care nu are nimic deosebit față de ceilalți, nu iese cu nimic în evidență. Doar sunt perceput ca o mare vedetă. Nici când mă prezintă cineva drept regele muzicii de petrecere nu e adevărat. Tot ce am e de la Dumnezeu. Fără aportul meu sau doar cu un mic aport. Ce s-a întâmplat în viața mea de-a lungul anilor a fost un adevărat miracol. Şi miracol poate fi considerată viața oricărei persoane. Din păcate însă, prea puțini realizăm asta. La un moment dat am vrut să mă las de meseria de artist. Era în perioada dinainte de armată și aveam scoase nu mai puțin de șase albume. Am spus atunci că nu e de mine. Dar ce să vezi? În armată m-am apucat și am mai făcut niște piese. Eu nu sunt un notist și nu am nici mare tehnică vocală. La mine e altceva. Am 43 de ani și m-am lansat acum 21 de ani pe plan național. Pentru un artist consacrat pe plan local, cum am fost eu vedeta Piteștiului, înseamnă mare lucru. Eu cânt cum simt în acel moment. Transmit. Și cred că ăsta e secretul rezistenței mele în showbiz. Sunt 22 de ani de când sunt pe baricade, având în preajma mea artiști extraordinar de buni și cu tehnici vocale desăvârșite. Oamenii mă plac tocmai pentru bucuria pe care o eman atunci când cânt. Pentru că am înțeles ce-i cu mine: nu vocea spune totul, ci sufletul.

- Cu ce amintiri trăiți din perioada copilăriei? Reperele morale deprinse atunci v-au folosit în viață?

- Îi datorez mamei enorm de mult din ceea ce sunt. Ea a contribuit imens la ceea ce sunt acum. Mi-amintesc că avea un caiet de cântece în care nota nu numai melodii vechi, ci și proverbe, zicale și vorbe din bătrâni pe care ulterior mi le spunea mie. Mai târziu am înțeles că mama îmi zicea de fapt cu vorbele ei ce există în cele zece porunci ale Domnului. Am avut o copilărie simplă, dar tocmai simplitatea asta a contat. Și îmi dau seama că ăsta a fost și este lucrul cel mai important pentru un copil. Chiar dacă am fost sărac, a fost o așa dragoste și liniște din partea familiei, că nu simțeam lipsurile. La noi în casă nu a existat ceartă, răutate, vorbe urâte. Sigur sunt multe lucruri pe care nu le-am învățat în copilărie, dar le învăț acum. Știți cum se spune că niciodată nu e prea târziu dacă asta aduce liniște sufletului tău. În copilărie îmi plăcea mult să desenez și să cânt. Şi făceam asta oriunde. Era de ajuns ca să-mi spună cineva „Nicule, cântă ceva!”, că imediat mă puneam pe treabă. Îmi plăcea să interpretez melodiile Angelei Similea, Corinei Chiriac. Ba, chiar dacă poceam cuvintele, cântam și din repertoriul lui Albano și al Rominei Power. Uneori, în duet cu sora mea. Apoi îmi plăcea mult să cânt melodii pe care le învățam după plăci. Părinții mei ascultau enorm de multă muzică bună, Gabi Luncă, Romica Puceanu, Ion Dolănescu, muzică de calitate. Ceea ce am făcut în copilărie acum îmi folosește mult. Sunt momente când oamenii îmi cer să le cânt o melodie uitată de mult și nu există să nu-mi amintesc o strofă sau un refren. Ciudat este că țin minte orice referitor la muzică, dar niciodată un număr de telefon...

„Sunt doar o frunză pe un râu care se duce acolo unde e îndreptată”

589 16 4- Credeți că locul unde te naști își pune pecetea asupra modului în care trăiești?

- Nu neapărat unde te naști, dar cu siguranță locul unde trăiești și mai ales anturajul care te poate ridica sau te poate coborî foarte mult. Depinde mult și de cât de puternic e caracterul pe care îl ai.

- De unde aveți atâta talent? L-ați moștenit din familie?

- Nu. De la Dumnezeu 100%. Talentul nu contează atât de mult. Important este ce vrea să facă Dumnezeu cu tine. De la primul meu album și până acum, eu am evoluat fantastic. Și dacă stau să mă întreb cum s-a întâmplat, habar nu am să răspund. Acum nouă ani, am mai avut o perioadă în care nu am vrut să mai cânt. Și, voit, am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să-mi stric imaginea. A fost o perioadă grea, de deznădejde, cum avem toți. Iar momentele astea cumplite, dacă nu le gestionezi așa cum trebuie, îţi face viața franjuri. Nu m-a mai interesat succesul atunci și am vrut să-mi pun singur bețe în roate prin diferite acțiuni. Au fost lucruri de care acum nu sunt mândru deloc, dar care, culmea, în loc să mă facă să decad în ochii oamenilor, m-au făcut să fiu și mai iubit. Și atunci, dacă nu Dumnezeu a făcut asta, m-a ținut sus, atunci cine? Din acel moment am renunțat să mă mai consider buricul pământului. Am înțeles că sunt doar o frunză pe un râu care se duce acolo unde e îndreptată. De când am început să gândesc așa, viața mea s-a schimbat radical. Noi, oamenii, percepem altfel viața. Suntem încăpățânați, iar mândria și orgoliul nu fac altceva decât să ne distrugă încet și sigur.

- A existat cineva care v-a marcat existența în mod deosebit și pe urmele căruia v-ați dorit totdeauna să călcați?

- Nu neapărat. De când mă știu mi-am dorit să cânt și să ajung unde sunt acum. Și, fără să-mi dau seama, am ajuns. Vă rog să mă credeți că stau mereu și mă întreb cum s-a ajuns aici și nu sunt absolut deloc dezmeticit. Puterea Celui de Sus e imensă!

„Fetița mea a dat sens vieții mele”

589 16 3- Cine vă schimbă lacrimile în zâmbet, domnule Paleru?

- Incredibilă întrebarea dumneavoastră. Acesta este titlul unei melodii de-ale mele. Fetița mea este cu siguranță cea mai mare realizare a vieții. Când îmi privesc copilul, îl văd mereu ca pe o minune care mi-a fost dată. O iubesc enorm și nu-mi văd viața fără ea. Niciodată. Fetița mea a dat sens vieții mele. Îi sunt și partener de joacă, și prieten, și tată. Încerc acum să-i imprim anumite idei, dar depinde de ea cât le va reține și ce va face în viață. Dar orice ar alege, eu am s-o sprijin necondiționat.

- Cum v-ați cunoscut soția? A fost o dragoste fulgerătoare sau a venit în timp?

- Dragostea asta a venit pe neașteptate. Am cunoscut-o pe soția mea în America într-un turneu. La început eram doar doi oameni care stăteau pe două continente și atât. Ea locuia în America de opt ani, era studentă și lucra. Un bun prieten de-al meu a tras de ea să vină la spectacolul pe care l-am avut la New York. Și pentru că nu era fana mea, nici nu prea-i plăcea ce cânt, a dus o muncă de lămurire și într-un final a cedat. După spectacol am stat de vorbă, apoi s-a terminat turneul și a venit vara. Atunci soția mea s-a reîntors în România și n-a mai plecat. A renunțat practic la toată viața ei de acolo. Vedeți dumneavoastră, toate s-au împletit atât de frumos, că nici eu nu le puteam așeza așa chiar dacă aș fi vrut. Mai ales că atunci a fost un moment când eram proaspăt divorțat și nu mă mai vedeam căsătorit niciodată. Dar viața ne-o ia mereu înainte.

„Un artist trebuie să-și dea sufletul pe scenă”

589 16 5- Cum vă descurcați cu atâtea zeci de admiratoare? Nu ați fost niciodată tentat să dați curs vreunei invitații la cafea?

- Niciodată! Și asta i-am spus-o și soției mele. Sunt atât de fericit în familia mea, că nu aș ridica nimic. Nici măcar un gând nu am avut în acest sens, care să o deranjeze cumva pe soția mea. E prea frumos totul ca să-mi bat joc în doar câteva ore.

- Cine poate să devină artist? Ce calități trebuie să aibă un aspirant?

- În primul rând trebuie să-și dorească. Și de fiecare dată când urcă pe scenă, trebuie să-și dea sufletul. Spectatorul simte totul. Nu ne batem joc nici de oameni și nici de munca noastră. Ca să poți merge mai departe în meseria asta și să ai succes, trebuie să fii vesel mereu, chiar dacă tu ai probleme îngrozitoare sau te simți rău. Cel din fața ta nu are voie să vadă nimic. Și eu am învățat lucrurile acestea mai târziu... Apoi, nu trebuie să te intereseze absolut deloc ce gândește cel din fața ta despre tine, pentru că strici totul. Și dacă un artist apucă să cânte de formă, primește aplauze tot de formă.

„Totdeauna am o teamă de cum voi fi primit într-un loc”

- Nu ați obosit după atâția ani de carieră? Mai există emoție în ceea ce faceți sau la mijloc sunt doar rutină și performanță?

- Întotdeauna persistă emoțiile la mine. Mai ales cele de dinainte de a cânta. Totdeauna mi-e frică de cum voi fi primit într-un loc. Și mereu mă întreb dacă oamenii se simt bine, ca să știu cum să schimb situația. Emoția rămâne însă și când intru pe scenă, dar dispare odată cu prima melodie pe care o cânt. După ce reușesc să creez o atmosferă de bucurie, stresul nu mai există. Am observat de-a lungul vremii un lucru: chiar dacă există oameni cărora nu le place muzica mea, la scurt timp devin contaminați de bucuria pe care o eman. Ăsta e darul pe care L-a pregătit Dumnezeu pentru mine.

- Cu experiența pe care o aveți, ce puteți să ne spuneți? S-a schimbat publicul de acum față de cel din anii în care ați debutat ca artist? Cum îl simțiți?

- Da, cred că s-a schimbat. Dar în primul rând pentru că am adoptat alt gen de muzică. Pe vremuri aveam un stil balcanic amestecat cu unul indian. Dar atunci parcă și muzica era mai curată... Eu am învățat să gestionez momentul și să le captez oamenilor atenția. În plus, oriunde mă duc, încerc publicul. Nu cânt aceleași melodii peste tot. Întâi observ ce fel de oameni sunt, ce vârstă au, ce preferințe... Și mereu fac tot ce pot ca să-i ridic la joc. Și folosesc un repertoriu variat, tangouri, romanțe, muzică lăutărească mai veche sau mai nouă. Important este ca toată lumea să se simtă bine și să fie mulțumită.

„M-am identificat cu ceea ce fac”

589 16 6- Este lumea artiștilor la fel de idilică precum se vede din afară? Nu există dușmănii, răutați, poate unele gratuite?

- Greu de răspuns. Din punctul meu de vedere, eu nu am răutăți. E loc pentru toată lumea. Și cred că cel mai frumos este ca noi, artiștii, să ne respectăm. Eu las pe fiecare să-și facă treaba, pentru că, indiferent de situație, ce ți-e scris așa ți se va întâmpla.

- Privind în urmă, regretați că v-ați ales această meserie?

- Nu. Mai ales că eu nu consider ceea ce fac ca fiind o meserie, ci mai degrabă o pasiune. Și așa va rămâne. Iar acum chiar că nu mai pot scăpa. M-am identificat cu ceea ce fac.

- Există vreo melodie pe care ați interpretat-o și care considerați că vă definește ca artist?

- Da. Și nu neapărat ca artist, ci mai degrabă ca om. Se numește „Soare și nori” sau „Cu necazuri și cu greu”, iar cititorii revistei TAIFASURI o găsesc chiar pe CD-ul care apare acum, odată cu publicația. Linia melodică îmi aparține, la fel ca la toate melodiile mele, iar textul e scris de băiatul cu care lucrez, un om extrem de talentat, Adi Mihu. Eu compun totdeauna melodii atunci când sunt liniștit. Fredonez, și așa ia naștere o nouă piesă. Din punctul meu de vedere, muzica este singurul lucru care ajunge direct la sufletul omului. Intră direct, nu bate la ușă.

„Când ai liniște sufletească, și frământările vieții se micșorează”

- Cum vă pregătiți pentru un concert în străinătate? Cu ce fel de melodii le alinați sufletul?

- Nu fac nimic deosebit, așa cum s-ar crede. Românii de afară sunt la fel de dornici ca şi cei de aici să asculte muzică bună. Iar când vine vorba despre Nicu Paleru, ei vor să joace, să fie înveseliți. Dar cum melodiile mele sunt majoritatea de pahar, eu le spun mereu să aibă grijă la numărul paharelor băute. Că doar nu bem vinul cu borcanul...

- Fericirea nu e o stare continuă, de aceea îndrăznesc să vă întreb dacă acum, în clipa aceasta, aţi putea spune că sunteţi cu adevărat fericit?

- Absolut. Fericirea înseamnă liniște, pace sufletească. Atunci când ajungi să ai aceste două lucruri, nu te mai interesează nimic altceva. Un suflet curat nu echivalează cu nimic pe lumea asta. Nu puține sunt momentele când noi, oamenii, ne batem joc de sufletul nostru, și asta nu e bine. Fericirea nu e continuă, bine ați spus, și nu trebuie doar să ți-o dorești, ci să și faci ceva ca să o ai. Când ai liniște sufletească, și frământările vieții se micșorează. Să nu uităm că de când ne naștem în sufletul nostru se pune și o fărâmă din Dumnezeu.

„Muzica este singurul lucru care ajunge direct la sufletul omului. Intră direct, nu bate la ușă“

„Toată viaţa e o luptă şi trebuie să ştii dacă eşti slugă sau stăpân“

589 16 7- Ce alte lucruri plăcute mai încap în viaţa dumneavoastră: prieteni, lectură, sport, alte hobby-uri?

- Până acum câțiva ani spuneam că am trei buni prieteni: muzica, pescuitul și fumatul. De patru ani însă am renunțat la fumat, așa că am rămas doar cu doi. De când am încheiat definitiv relația cu țigările, sunt stăpânul vieții mele. Mă bucur enorm că am scăpat de patima asta. Toată viața e o luptă continuă și trebuie să știi dacă ești slugă sau stăpân. Și asta se vede doar dacă te lupți cu patima cea mai apropiată de tine. În cazul meu, cu tutunul…

„Vreau să ambalez darul nou şi să-l las să treacă peste ani“

- Ce urmează acum?

- Sunt enorm de multe lucruri pe care vreau să le fac. În primul rând vreau să muncesc mult mai mult, pentru că în anii trecuți am cam tras chiulul. Și mă refer aici la imprimări. Vreau să fac cât mai multe, pentru că îmi doresc să las o amprentă a ceea ce este Nicu Paleru. Vreau să ambalez darul nou și să-l las să treacă peste ani. Pe plan personal, dacă ne ajută Dumnezeu să mai vină și un alt copil, poate doi, înseamnă că aș mai trăi încă o minune. Altceva nu mai vreau nimic de la viață. E suficient ce am.

Add comment


Security code
Refresh