Main menu

header

548 16 1de Gabriela Niculescu

Ionică Ardeleanu este unul dintre interpreții cu un simț al umorului dezvoltat, care spune că bucuria și distracția publicului înseamnă mai mult pentru el decât banii câștigați la spectacol. A trăit vreme de 17 ani în America, unde i se spunea „omul-orchestră”, deoarece susținea singur spectacole, cântând cu vocea și la orgă, dar s-a întreținut și cu meseria de electrician. A lansat peste zece albume până acum, a avut multe colaborări și a cântat în multe țări, de pe continente diferite. Caracterul jovial i-a adus prieteni peste tot în lume, iar acum se pregătește să lanseze pentru românii de pretutindeni un album cu muzică populară din Țara Moților, locul său natal. La 14 octombrie a fost ziua sa de naştere, prilej bun să-i urăm „La mulţi ani!” şi mult succes!

„La 15 ani am cântat la prima nuntă”

548 16 2- De unde vin talentul și pasiunea pentru muzică? Ai avut în familie muzicieni?

- Sunt primul cântăreț din familia mea. Nu am moștenit talentul de la nimeni, l-am descoperit întâmplător, când eram mic și participam la serbările școlare. La 13 ani mi-au cumpărat ai mei acordeon și am început să cânt la el, dar și vocal. La 15 ani am cântat la prima nuntă, în Ardeal, în Țara Moților, de unde sunt eu, din Câmpeni, județul Alba. Profesorul meu de muzică din școala generală m-a încurajat, am mers la ansamblu și am câștigat „Cântarea României” de două ori cu taraful școlii gimnaziale din Câmpeni. Mai târziu, am urmat cursurile Școlii de Arte de la Timișoara.

- Care sunt cele mai dragi amintiri legate de locurile natale?

- Mersul la colindat este una dintre amintirile mele cele mai frumoase. De Sărbători, se adună tot satul și se merge cu colinda de la un vecin la altul, până dimineața. Se mănâncă bine, caltaboși, cârnați, sarmale, șuncă, se bea țuică fiartă cu scorțișoară și cu zahăr, crampă, cum îi spune în zona aceea, care se ține pe sobă, să rămână caldă până o degustă toți colindătorii.

„La 26 de ani am plecat în America, unde am locuit 17 ani”

548 16 4- Am văzut că mama ta te așteaptă la Câmpeni cu plăcinte cu mere și cu brânză. Cât de des o vizitezi?

- De câte ori am ocazia trec s-o văd, în drumul meu spre evenimente, mă opresc măcar o noapte la ea, pentru că știu că se bucură foarte mult să-i fiu aproape. Nu demult, am fost s-o ajut la fân, chiar mi-a spus: „Anul acesta să nu lipsești, că am nevoie de tine!” Și-am luat câțiva oameni și-am făcut treabă bună, a fost fericită c-am ajutat-o. Dorința mamei este sfântă pentru mine, cât o mai am în viață am să-i satisfac orice rugăminte. Când ajung acasă, ea mă așteaptă cu plăcinte cu mere sau cu brânză, vărzar, cum îi spune la noi, între două foi se pune o umplutură cu brânză, spanac, lobodă și se bagă la cuptor. Sunt foarte bune plăcintele specifice zonei noastre. Le știu gustul din copilărie. În plus, tata, fiind pădurar, nu prea am dus lipsă de nimic. Din acest punct de vedere, la noi e foarte „rău”, pentru că se fac cel puțin 20 de feluri de prăjituri de Sărbători, este o nebunie culinară totală. Când eram mici, era bine, dar acum nu mai merge chiar așa, că se depun.

- Care este cea mai importantă lecție de viață pe care ai primit-o?

- Cei șapte ani de acasă sunt foarte importanți pentru mine. Educația primită în copilărie m-a ajutat peste tot în lume, mi-am lăsat peste tot loc de bună ziua. Am prieteni în toată America, Australia, Canada, am rămas de peste tot cu oameni dragi alături.

- Cât ai stat în America?

- La 21 de ani am venit în Timișoara, iar la 26 de ani am plecat în America și am locuit 17 ani acolo.

„Eu sunt moț, și rădăcinile mă trag acasă”

- Și de ce te-ai întors?

- Toată lumea mă întreabă asta. M-am întors să le cânt românilor, pentru că mie îmi place aici. Dar ajung des și în America. Acolo, prima mea plăcere era muzica, dar am și lucrat, am avut o firmă de electrice și cântam în paralel. Nu mă puteam întreține doar din muzică, pentru că acolo sunt alte cheltuieli, în plus, nu poți sta degeaba. Când am ajuns acolo, neavând cunoștințe, am început să muncesc și cântam doar în weekend, apoi, treptat, am început să cânt tot mai des și am ajuns ca în ultimii doi, trei ani să nu mai muncesc deloc în domeniul electricității, să mă ocup de muzică doar. Cântam în toată America la spectacole, nunți și botezuri, pentru comunitățile românești și pentru evenimentele organizate de biserici.

- Care a fost cel mai frumos lucru trăit în America?

- Pe mine mă fascinează Las Vegas. Am fost de multe ori acolo și am avut intenția la un moment dat să mă mut acolo.

- Care este cel mai mare inconvenient al traiului acolo?

- Dacă ești singur și ai familia în țară, te ajunge dorul. Acolo poți trăi bine, dar dorul e cel mai mare inconvenient. Eu sunt moț, iar pe mine mă țin rădăcinile, mă trag acasă. Chiar acum vreau să promovez niște melodii despre moți, pentru că așa simt. Am cântat mai multe genuri, muzică ușoară, populară, de petrecere, dar acum vreau să cânt ceva din zona din care provin, pentru sufletul meu.

„Cine îmi ascultă melodiile deja mă cunoaște”

548 16 3- Care a fost cel mai mare vis al tău? L-ai împlinit?

- N-am fost un visător. Eu n-am visat nici la America, s-a întâmplat să ajung acolo. Eu am făcut armata în București, la Garda Națională, și așa mi s-a deschis apetitul pentru traiul într-un oraș mare, cu lume multă și-am plecat la Timișoara cu un prieten. Am dat examen la Școala de Arte, am intrat și m-am mutat acolo. Apoi, am fost norocos, cred că m-a binecuvântat Dumnezeu. A venit un domn de la Chicago, Vali Pisică, să-i ducă pe Stana Izbașa și pe Puiu Codreanu în America. Și am mers și eu într-o vacanță cu ei și cu Ghiță Olaru, cu care începusem să fac ceva casete, că pe vremea aceea nu erau CD-uri. Și eu am început să cânt ceva la acordeon, lui Pisică i-a plăcut ce a auzit și a zis că mă duce în America, și așa am ajuns acolo. Între timp, am cunoscut-o și pe Adriana Antoni, am scos împreună un CD care a fost cel mai mare succes al meu.

- Câte albume ai scos până la acest moment?

- Am peste zece albume, două cu Adriana, două cu Puiu, am cu Lena Miclăuș, am câteva singur, s-au adunat de la primul meu album, din 1993.

- Cine îți compune muzica?

- În proporție de 99%, eu. Tot ce am compus cu dorul de țară, mai ales în America, m-am inspirat din viața mea. Cine îmi ascultă melodiile deja mă cunoaște. Am avut mai multe colaborări și voi continua cu ele și pentru piesele populare despre care spuneam.

- Cel mai mare eșec din carieră?

- Nu am avut eșecuri. Am pierdut puțin teren, pentru că de zece ani n-am mai scos albume, și asta s-a resimțit, dar acum am început să urc treptat.

„La fiecare două zile mă urc pe bicicleta statică”

548 16 5- Povestește-mi câteva momente amuzante trăite pe scenă.

- Am foarte multe, am fost vreme de patru ani în turnee cu Maria Dragomiroiu, Mirabela Dauer, Nicu Paleru, Raoul, Adrian Enache, Nicola... Eram cu Adrian Enache, care este one man show, într-un magazin din New York de unde voia să-și cumpere o husă pentru costume. Vânzătorul era indian și, când l-a văzut, Adrian a început să-i cânte pe limba lui. După câteva minute a apărut un arab, Enache a început să-i cânte și acestuia pe limba lui, și tot așa... a făcut un show de o jumătate de oră, de se adunase lumea în magazin ca la spectacol. Până la urmă a primit cadou husa respectivă. Tot cu el am fost la un magazin alimentar rusesc, când l-au văzut patronii, l-au recunoscut de la echipa națională de fotbal a artiștilor și au închis magazinul, au scos sticlele cu vodcă, au adus mâncare și ne-am întins la distracție până noaptea târziu. Altă dată, într-o dimineață, eram în formă cu Cristian Rizescu după cântarea într-un restaurant și ne-am dus sub un pod pe care trec tramvaiele și am cântat acolo, pentru că se auzea un ecou plăcut. Am și postat filmarea aceea pe internet, apoi ne-a fost rușine, dar asta e, ne mai distrăm și noi, că oameni suntem.

- Care este slăbiciunea pentru care te critici cel mai mult?

- Mă critic adesea când mănânc dulciuri seara, după ce termin un papanaș, îmi pare rău.

- Cum te menții în formă?

- Destul de greu, pentru că, în lumea noastră, tentațiile sunt mari, toată lumea te invită la masă. Încerc să mănânc mai mult pește, salate, mai mănânc și carne, dar mă străduiesc să am grijă la alimentație. Mi-am luat bicicletă statică și la două, trei zile mă urc pe ea, mai joc fotbal cu prietenii, cam astea ar fi activitățile mele fizice.

„M-aș întoarce înainte de moartea tatălui”

548 16 6- Care crezi că este cea mai de preț calitate a ta?

- Sunt un băiat de cuvânt, de caracter, ora e oră, vorba e vorbă la mine. Vă spun o strofă dintr-o piesă pe care urmează s-o lansez și care mă definește: „Vorba-i blândă foarte rar, / Așa-i moțul din Ardeal, / Noi nu punem semnătură, / Spunem da sau nu din gură.”

- Care a fost cea mai frumoasă dovadă de dragoste pe care ai primit-o vreodată?

- La Melbourne, am avut parte de o seară incendiară, unde am cântat opt ore fără pauză. Pur și simplu nu m-am putut opri datorită publicului care era extaziat. Oamenii au încins un chef de vis, iar faptul că s-au simțit bine a fost cea mai mare satisfacție pentru mine. Nu contează banii, ci doar ca publicul să se simtă bine și să aprecieze ceea ce fac, aceasta este dovada supremă de iubire, și este cel mai important lucru pentru mine.

- Dacă ai putea da timpul înapoi, în ce moment al vieţii tale ți-ar plăcea să te opreşti acum?

- Am avut un moment care m-a supărat tare. Tata a murit la doi ani după ce-am plecat eu în America și, neavând actele terminate, nu m-am putut întoarce acasă. Aș fi vrut să-l mai văd măcar o dată, să mai stau de vorbă cu el. M-aș întoarce înainte de moartea lui.

„Mă pricep la gătit”

548 16 7- Care a fost momentul tău cel mai crunt de sărăcie?

- M-a păzit Dumnezeu întotdeauna, n-am avut momente grele de sărăcie. Am avut perioade mai grele, când am ajuns la Timișoara, de exemplu, în primul an, pentru că ai mei nu au fost de acord ca eu să vin aici, dar nu le-am spus că mi-e greu, să nu mă cheme acasă. Dar n-am simțit foamea niciodată. Doar nu-mi permiteam să-mi iau tot ce îmi doream, haine sau să mănânc la restaurant. Acum mănânc mereu la restaurant, pentru că așa m-am obișnuit din America, deși mă pricep foarte bine la gătit. Însă, dacă fac o mâncare bună, mănânc mai mult decât trebuie, și așa că nu mai fac nimic.

- Ce-ți place să gătești?

- Știu să fac un spanac ardelenesc foarte bun, mă pricep foarte bine la grătare, fac și clătite...

- Care e cel mai groaznic lucru pe care l-ai face pentru bani?

- N-aș face nimic rău sau ceva de care să-mi fie rușine pentru bani. Dacă mâine n-aș mai putea cânta, eu sunt pregătit să lucrez, am pregătirea psihică și fizică din America. Pot să mă apuc și de săpat în grădină, n-am niciun complex în acest sens. Eu am luat licență de stat în domeniul electric în California, deci n-am probleme în a munci.

„Cu cât ai mai mulți bani, cu atât ai mai multe probleme”

548 16 8- Dacă moneda naţională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?

- Depinde cum definim fericirea, pentru mine înseamnă să fim sănătoși și liniștiți. Poate fi un om bogat și nefericit și altul sărac, dar să se bucure de viață.

- Banii aduc fericirea?

- Ajută, dar nu o aduc neapărat. De multe ori aduc probleme, cu cât ai mai mulți, cu atât ai mai multe probleme. De multe ori poți fi fericit undeva la munte, să mănânci un balmoș la stână, în liniște. Eu sunt bine, nu pot spune că sunt extraordinar de fericit, poate când vom ajunge la Dumnezeu vom fi foarte fericiți.

- Dacă te-ai trezi la porţile Raiului, iar Sfântul Petru te-ar întreba de ce ar trebui să te lase înăuntru, ce i-ai răspunde?

-  Am făcut lucruri bune, nu mi-am bătut joc de nimeni, am ajutat mulți oameni, n-am furat. Acum, eu știu, poate mă găsește cu altceva, știu eu ce păcate am mai făcut fără să-mi dau seama... Dar cu intenție n-am făcut rău nimănui, deci cred că m-ar lăsa în Rai, pentru că am făcut multe fapte bune.

„Tata a murit la doi ani după ce-am plecat eu în America și nu m-am putut întoarce acasă. Aș fi vrut să-l mai văd măcar o dată, să mai stau de vorbă cu el“

„Dacă mâine n-aş mai putea cânta, eu sunt pregătit să lucrez. Pot să mă apuc şi de săpat în grădină, n-am niciun complex în acest sens“

„Viaţa este un drum între două găuri“

- Cum ai vrea să-şi amintească oamenii de tine după ce nu vei mai fi în lumina reflectoarelor?

- Sunt convins că America nu are cum să mă uite, am cântat la atâția oameni, la nunți, botezuri și spectacole, aproape sâmbătă de sâmbătă, vreme de 17 ani. Aici, nu știu, rămân și eu ca un cântăreț, mai bun sau mai rău, publicul va decide. Versurile unei piese de pe albumul meu sună așa: „Ce rămâne după tine, când te duci la Dumnezeu,/ Doar o simplă amintire, dacă ai fost bun sau rău.” Vă spun și o glumă despre filosofia vieții. Viața este un drum între două găuri. Dintr-una ieși și nu mai poți să intri, în cealaltă intri și nu mai poți să ieși.

„Mi-am văzut moartea la Toronto“

- Care a fost cel mai riscant lucru pe care l-ai trăit?

- Am făcut pariu cu un prieten c-am să cobor pârtia de schi din California cântând la acordeon și-am coborât-o. Am fost cam nebun, apoi mi-am dat seama ce-am făcut, dar bine c-am scăpat fără accidentări. În schimb, mi-am văzut moartea la Toronto, când era să ne prăbușim cu un avion, din cauza turbulențelor. M-am speriat tare atunci, am zis că nu mai zbor în viața mea, voiam să mă mut definitiv la Timișoara, dar până la urmă mi-am depășit acea teamă. Zbor în continuare, am aproximativ 1.000 de zboruri. Primul an mi-a fost frică la turbulențe, dar acum m-am liniștit.

Add comment


Security code
Refresh

bp iulie all 30010