Main menu

header

Mărarul menţine o bună digestie

   Mărarul, după denumirea ştiinţifică Anethum graveoles, planta atât de cunoscută pentru calităţile ei condimentare, este în acelaşi timp şi o plantă medicinală. Virtuţile mărarului legate de reducerea balonării, a tulburărilor digestive, a nervozităţii şi insomniei sunt cunoscute în popor din vremuri străvechi. 

Spuneţi adio cistitei cu mătase de porumb

Inflamaţie a mucoasei vezicii urinare, nesuferita cistită se manifestă prin urinări frecvente, dureri sau usturimi la micţiune şi urină tulbure. La aceste simptome uneori se mai adaugă prezenţa sângelui în urină, dar şi senzaţia stringentă de a urina.
   Există mai multe cauze ce pot provoca boala. Printre acestea se numără germenii ce pătrund din vagin prin uretră în vezica urinară, frigul sau constipaţia. Este obligatoriu ca cistita să fie tratată medical, întrucât în alte condiţii poate da complicaţii grave.   Printre plantele utilizate sub formă de infuzii şi băi de şezut se numără muşeţelul, coada-şoricelului, florile de soc, rizomii de pir medicinal, rădăcină de osul-iepurelui etc.   

Nalba tratează gâtul, căile urinare şi intestinele

   Nalba este o plantă medicinală foarte folositoare pentru sănătatea noastră, putând fi folosită în diverse forme: infuzie, macerată la rece, pentru clismă şi cataplasme. Interesant este faptul că numele de „nalbă” acoperă mai multe soiuri de plante înrudite şi asemănătoare ca efect atunci când le folosim în fitoterapie. Pe meleagurile noastre există trei tipuri de nalbă, cu efecte benefice în tratarea diverselor afecţiuni.
     Iată care sunt acestea: nalba mare, având denumirea ştiinţifică de Althaea officinalis, plantă de la care se folosesc florile, frunzele şi rădăcinile, nalba de grădină, pe numele ştiinţific Althaea rosea, de la care se utilizează numai florile, şi nalba de pădure, Malva sylvestris, de la care se folosesc frunzele şi florile. 

Sănătate dintr-o boabă de piper

 Negru, alb sau roşu, piperul rămâne, fără îndoială, regele neîncoronat al condimentelor. El pune digestia în mişcare şi câştigă lupta cu bolile reumatice, respiratorii sau digestive.

Vindecă tusea spastică
   Folosite de milenii în Orient, condimentele au darul de a ne influenţa atât psihicul, cât şi fizicul. Ele pot înlocui sarea în unele alimente, prevenind astfel afecţiunile cardiovasculare, pot fi afrodiziace sau somnifere sau pot trata diferite maladii. În materialul de astăzi vom vorbi despre „regele” condimentelor, piperul, considerat de specialiştii în medicină naturistă un adevărat elixir.
      Cunoscute încă din Evul Mediu, uleiurile volatile conţinute de piper au efecte antiinfecţioase, cu rol în procesele digestive. Piperul opreşte vărsăturile, acţionează asupra aparatului cardiovascular, uşurează digestia şi acţionează asupra metabolismului. În cantităţi mici, piperul negru contribuie la detoxifierea ficatului şi are grijă de sistemul imunitar.
      Adăugat în mâncare, piperul stopează balonarea. Încă din epoca medievală, francezii care se îmbolnăveau de gripă foloseau următoarea reţetă: două vârfuri de cuţit de piper negru, împreună cu un vârf de cuţit de cuişoare şi două vârfuri de cuţit de scorţişoară se puneau la infuzat zece minute într-o cană cu apă fierbinte. Se filtrează, se îndulceşte cu miere, iar infuzia obţinută trebuie băută imediat. Tusea spastică se vindecă astfel cu un macerat obţinut din cinci linguri cu piper negru şi o lingură de cuişoare măcinate, ce stau o săptămână în 200 ml de alcool alimentar. Se filtrează şi se administrează sub formă de gargară. Rezultatul este uimitor.  

Măreşte tensiunea arterială
      Cei care suferă de indigestii frecvente vor consuma cât mai multă hrană peste care se va pune piper negru din belşug. Datorită efectelor sale carminative puternice, piperul este şi un excelent remediu în cazul balonării. Se amestecă o linguriţă cu piper negru, proaspăt măcinat, cu două linguriţe cu chimen şi cu două linguriţe cu anason.

     Această combinaţie se adaugă în toate mâncărurile. Cele trei mirodenii se pot infuza, obţinându-se un ceai aromat, ce se va consuma, foarte cald, după masă. În cazul celor hipotensivi se recomandă suplimentarea cantităţii de piper, acesta având rolul de a mări tensiunea arterială. Piperul este şi cel mai bun leac împotriva sensibilităţii la frig. Consumaţi la fiecare masă, timp de o săptămână, câte două, trei vârfuri de cuţit de piper negru măcinat. Următoarea reţetă are rolul de a ţine reumatismul departe. Cum se procedează. Puneţi câteva linguri de piper în 200 ml de rachiu. Se lasă la macerat, iar cu soluţia obţinută se masează zonele dureroase de trei ori pe zi.  


Inamicul asteniei
      Persoanelor suferinde de pietre la rinichi li se recomandă următorul tratament. Cumpăraţi o jumătate de kilogram de stafide şi alegeţi-le pe cele mai mari şi umpleţi fiecare stafidă în parte cu câte o boabă de piper. În prima zi se înghite o boabă, a doua zi, două boabe, până se ajunge ca în a zecea zi să fie înghiţite zece boabe. După aceste zece zile, consumul scade progresiv pe parcursul altor zece. Pentru a scădea iuţimea piperului, fără a-i diminua proprietăţile terapeutice, se poate ţine o săptămână în ulei de floarea-soarelui. Se usucă ulterior şi se pisează. Cei care suferă de astenie pot face o cură cu piper cinci zile la rând, consumând la fiecare masă cât piper pot suporta. Efectele vor fi miraculoase.   

Ioana Ene

Contraindicat persoanelor agitate
      Potrivit specialiştilor în medicină naturistă, piperul este un aliment benefic şi în bolile de stomac. Un gram de piper negru, împreună cu 30 g ghimbir proaspăt se fierb în 750 ml de apă, până ce aceasta scade la 250 ml. Cu soluţia obţinută se combate voma provocată de gastrite. Piperul negru este contraindicat celor care au gastrită hiperacidă sau hipertensiune, persoanelor agitate şi celor care suferă de tulburări ale sistemului nervos, din cauza proprietăţilor sale excitante, dar şi celor cu afecţiuni oftalmologice şi persoanelor care au dureri  laringofaringiene.

Horoscop naturist

Încă din vechime, astrologia cuprinde date importante cu privire la alimente, plante, minerale benefice nativilor născuţi sub vibraţiile specifice ale unei planete. Cunoscându-le mai bine, ne vom putea convinge singuri de efectele acestora. Iată primele două zodii din horoscopul european şi plantele şi alimentele benefice nativilor acestora.

     Leu (23.07-22.08)
Primul lucru de care trebuie să se ocupe un Leu care doreşte să-şi menţină sănătatea este dozarea efortului. Carnea le fortifică leilor organismul, la fel ca mierea şi orezul, alimente pe care trebuie să le consume constant, la fel ca spanacul, urzicile şi lintea, ce conţin mult fier.
     Un efect terapeutic asupra organismului nativilor îl au floarea-soarelui, gălbenelele şi rostopasca, acesta din urmă fiind unul dintre remediile-minune pentru afecţiuni specifice zodiei. Ierburile aromatice recomandate sunt şofranul, rozmarinul, menta şi dafinul. Nativii Lei nu trebuie să uite să-şi refacă energia luând vitaminele A şi D.  

     Fecioară (23.08-21.09) Pentru nativii din zodia Fecioarei, remediul natural cel mai eficient este aerul curat. De aceea plimbările lungi în aer liber au un efect imediat de calmare asupra temperamentului nervos al nativilor. Mersul cu bicicleta este, de asemenea, recomandat. Fecioarelor le face foarte bine să consume cartofi, gulii şi ţelină.

Socul calmează nevralgiile

În luna iunie, zonele de deal şi de câmpie sunt parfumate de o mireasmă deosebită: cea a florilor de soc. Acest arbore de talie destul de mare este apreciat încă din vechime pentru calităţile terapeutice, planta fiind folosită în special pentru distrugerea viermilor intestinali.
     Florile, frunzele, dar mai ales sucul obţinut din fructe calmează nevralgiile, mai ales dacă este utilizat sub formă de extract slab alcoolizat. Socul face foarte bine şi în reumatism, sciatică, afecţiuni ale căilor respiratorii şi nevralgii ale trigemenului. Scoarţa copacului are proprietăţi laxative şi diuretice.


Utilizat în obezitate
     În caz de răceală, gripă sau bronşită, bolnavii pot bea un ceai din flori de soc (două linguriţe cu plantă la o cană cu apă clocotită). Pentru efect maxim, acest ceai trebuie consumat în combinaţie cu ceai de tei. De asemenea, datorită proprietăţilor sale laxative şi de eliminare a apei din ţesuturi, ceaiul este frecvent utilizat în obezitate. În uz extern, acest ceai folosit sub formă de băi face minuni în reumatism, abcese, arsuri şi umflături.

3 ponturi pe săptămână (172)

- Durerile reumatismale se diminuează mult sau chiar dispar complet frecţionând uşor locul dureros cu o loţiune obţinută prin macerarea, timp de nouă zile, în jumătate de litru de spirt medicinal, a două linguriţe cu sare de lămâie şi a două linguriţe cu sare fină de bucătărie.

- Ceaiul de busuioc revigorează funcţiile hepatice. Infuzia se face dintr-o linguriţă cu plantă la 200 ml de apă şi se bea în mai multe reprize pe durata unei zile.

- Infuzia de coada-şoricelului (părţile aeriene ale plantei) este benefică pentru dereglări ale menstruaţiei. Se prepară din două linguri cu plantă la 500 ml de apă. Ceaiul se bea în mai multe reprize pe durata unei zile. 

Cicoarea, utilă în bolile de rinichi

Foaie verde de cicoare/Tinereţea-i ca o floare/Primăvara înfloreşte…/Până toamna veştejeşte

     Nu degeaba folclorul românesc vorbeşte de cicoare ca de o plantă ce ajută la sănătatea organismului uman. Planta este cultivată încă de pe vremea romanilor, fiind folosită pe post de legumă. Ajungând la o înălţime de aproximativ un metru, cicoarea este o plantă perenă, cu frunze adânc zimţate ce înconjoară tulpinile drepte, înclinându-se spre sol.

     De la cicoare se folosesc atât frunzele, cât şi rădăcinile, dar şi florile. Frunzele pot fi recoltate în momentul de înflorire a plantei, iar florile şi rădăcinile se culeg în orice perioadă a anului. Dacă prăjiţi rădăcinile puteţi prepara un excelent substitut pentru cafea. Cicoarea conţine un suc lăptos, al cărui constituent major îl reprezintă inulina. În flori se găseşte acid fenolic, iar în rădăcini lactone sesquiterpenice amare.

Florile de tei scad hiperaciditatea gastrică

   Suntem în plin anotimpul teiului, copac atât de apreciat de toţi românii datorită mirosului plăcut şi a proprietăţilor terapeutice ale florilor sale. Există două tipuri de tei: tei argintiu (Tilia tomentosa) şi tei pucios (Tilia cordata), dintre ele doar primul având efecte terapeutice.
      Copacul de tei este maiestuos, ajunge până la 30 de metri înălţime şi îl găsim în pădurile subcarpatice, dar este plantat cu succes şi în zone de câmpie, în marile oraşe. Parfumul deosebit şi atât de cunoscut al florilor de tei are efect calmant asupra sistemului nervos, dar, din păcate, este şi un potenţial alergen destul de pronunţat. În fitoterapie se folosesc mai ales florile de tei, dar sunt utile şi frunzele, şi scoarţa. Florile se culeg în lunile iunie şi iulie. După ce au fost recoltate, florile se usucă undeva la umbră, apoi se depozitează în pungi de hârtie, pentru a nu se face condens şi pentru a-şi păstra proprietăţile curative.

Scăpaţi de transpiraţia nocturnă!

   Deşi nu este o boală în sine, ci doar un semn de maladie, transpiraţia nocturnă apare în stări de slăbiciune, mai ales în tuberculoză pulmonară, şi în diferite stări de epuizare nervoasă. În anotimpul cald, această transpiraţie nervoasă este considerată normală, dar trebuie să verificaţi dacă nu cumva această transpiraţie nu este cauzată de altă afecţiune. Pentru a scăpa de această problemă vă puteţi folosi de mai multe amestecuri de plante medicinale şi de proprietăţile acestora.

Salvia, adjuvantul-minune
    Amestecaţi 40 g frunze de salvie cu 40 g isop şi 100 g coji de nucă verde. Fierbeţi o linguriţă din acest amestec într-o cană cu apă pentru zece minute. Beţi zilnic câte o cană din acest preparat, încălzit uşor. Un alt „cocteil” sănătos se poate face dintr-un amestec din 80 g frunze de salvie, zece grame de coada-calului şi zece grame de rădăcini de valeriană. Fierbeţi trei linguriţe din acest amestec în 750 ml apă, preţ de zece minute. Beţi zilnic din acest ceai (de preferat cald şi uşor îndulcit) după mesele principale. 

Dezinfectante urinare naturale

   Infecţiile aparatului urinar sunt destul de frecvente în organismul nostru. Aceste afecţiuni inflamatorii sunt produse de diferite microorganisme ce ajung la nivelul aparatului urinar, unde se multiplică şi determină în timp modificări în funcţionarea normală a rinichilor şi a căilor urinare. Un mare dezavantaj al acestor infecţii este acela că, deşi sunt tratate şi vindecate, pot apărea periodic. În afara medicamentelor prescrise de medic, există numeroase plante antiseptice ce acţionează ca adevărate dezinfectante urinare naturale. Este obligatorie vizita la medic, întrucât în cazul inflamaţiilor căilor urinare sau a vezicii urinare, unele plante pot irita.

    Reţete cu frunze de merişor 1. Preparaţi un decoct dintr-o linguriţă cu frunze de merişor la o cană cu apă. Beţi două căni pe zi. 2. Maceraţi la rece două linguriţe cu frunze de merişor într-o jumătate de cană cu apă. Strecuraţi şi folosiţi-vă de frunze pentru a prepara un decoct cu 100 ml apă. După ce aţi preparat acest decoct, amestecaţi lichidele. Din acest preparat, în care adăugaţi un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, bolnavul trebuie să ia câte o linguriţă la trei ore.

DVR PHARM