de Gabriela Niculescu
Toate speciile de pufuliţă au, în linii mari, aceleaşi proprietăţi terapeutice, fapt demonstrat prin compoziţia lor chimică foarte asemănătoare şi prin studiile de laborator care au pus în evidenţă eficienţa lor în aceleaşi boli. Afecţiunile pentru care este recomandată pufuliţa cu flori mici sunt multiple, de la adenomul de prostată, cancerul de prostată, cel scrotal, genital, renal la hepatitele virale de tip A, B sau C, ulcer gastro-duodenal şi până la cistite, nefrite sau litiază urinară. Nu are contraindicaţii.
Varietăţile tămăduitoare se recunosc după florile mici
Pufuliţa, în toate varietăţile sale, este o plantă relativ răspândită, ce se caracterizează mai ales prin faptul că ceea ce este considerat la început drept o tulpină florală mică este în realitate un ovar de fruct hipogin, care se umflă după înflorire, se decolorează şi creşte în lungime. Toamna sunt eliberate seminţele înconjurate în abundenţă de bumbac.
Planta înfloreşte şi rodeşte destul de puternic. Varietăţile tămăduitoare se recunosc toate după florile lor mici, în culori roşiatice, roz pal sau albicioase. Se colectează întreaga plantă, tulpină, frunze şi flori, cu grijă ca planta să fie culeasă din mijloc - de altfel, ea se rupe foarte uşor - pentru a forma noi mlădiţe laterale. Ceea ce s-a cules se taie cât este în stare proaspătă. Întreaga plantă are calităţi curative şi acţiune farmaceutică.
Tinctura ajută la dispariţia adenomului de prostată
Cu excepţia bolilor hepatice foarte grave şi a celor tumorale, maligne, tinctura este forma ideală de administrare a acestei plante, întrucât, pe de o parte, extrage foarte bine principiile active, iar, pe de altă parte, este rapid asimilată de organism, având efecte imediate. Tinctura din plantă de pufuliţă se foloseşte, cu efecte extraordinare, împotriva adenomului de prostată şi a hepatitelor virale de tip A, B sau C, a hepatitei cronice evolutive, dar şi a cirozei.
Pentru micşorarea sau chiar dispariţia adenomului de prostată, în cazurile în care dimensiunile acestuia sunt reduse, se pune o linguriţă cu tinctură într-o jumătate de pahar cu apă şi se ia de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul este de lungă durată - minimum trei luni.
În bolile hepatice, pufuliţa este foarte eficientă în combinaţie cu plantele amare, care-i potenţează foarte mult acţiunea favorabilă asupra ficatului. În hepatitele de toate tipurile se foloseşte o combinaţie în proporţii egale de tinctură de pufuliţă şi rostopască (se obţine în acelaşi mod ca şi cea de pufuliţă), din care se ia o linguriţă diluată în jumătate de pahar cu apă, înainte de fiecare masă. În fazele precirotice şi în ciroză se administrează pulberea de pufuliţă, combinată în proporţii egale cu anghinare şi pelin - câte o linguriţă de patru ori pe zi, pe stomacul gol.
Infuzia are efect imunostimulent
Infuzia din pufuliţă se foloseşte împotriva cancerului de prostată, a celui rectal, genital, scrotal şi împotriva ulcerului gastro-duodenal.
Este utilizată mai ales în tratarea afecţiunilor tumorale, în special cele cu localizare în zona rinichilor, pe traiectul urinar sau la prostată. Fiind un bun adjuvant în formele de cancer amintite mai sus, infuzia de pufuliţă (preparată prin macerare combinată cu infuzare) are efecte imuno-stimulente şi antitumorale, manifestate mai ales asupra aparatului genital şi urinar. Se administrează infuzie de pufuliţă, în cure de lungă durată, de minimum jumătate de an, câte trei căni pe zi, pe stomacul gol.
Pentru tratarea ulcerului gastro-duodenal sau a enteritelor se beau două ceşti cu infuzie de pufuliţă pe parcursul unei zile.
În cazul cistitei, nefritei, pielonefritei şi litiazei urinare, pufuliţa este foarte eficientă în asociere cu ghimpele.
Puteţi să o preparaţi şi acasă
În cazul în care vă este la îndemână să culegeţi sau să cultivaţi această plantă, vă puteţi prepara singuri tinctura, pulberea şi infuzia, fără să fiţi nevoiţi să le cumpăraţi din farmaciile naturiste.
Pulberea. Se obţine prin măcinarea plantei uscate cu râşniţa electrică sau în piuă, şi se administrează câte o linguriţă rasă de trei-patru ori pe zi. Planta se ţine sub limbă timp de 10-15 minute, după care se înghite cu apă.
Tinctura. Se obţine din pulberea plantei uscate (prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea), cu care se umple pe jumătate un borcan, restul fiind completat cu alcool de 70 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat vreme de zece zile, după care se filtrează prin tifon şi se trage în sticluţe mici, închise la culoare. Administrarea se face pe stomacul gol: de patru ori pe zi se ia câte o linguriţă diluată în jumătate de pahar cu apă.
Infuzia. Se opăreşte o linguriţă cu vârf de plantă în 250 ml de apă şi se lasă să stea puţin. Se consumă două sau trei ceşti pe zi, prima dimineaţa, pe stomacul gol, iar a doua seara, cu o jumătate de oră înainte de cină. Dacă afecţiunea este complicată şi necesită cantitate mai mare de plante infuzate, cea de-a treia ceaşcă se bea cu o jumătate de oră înaintea mesei de prânz.
- Pulberea fină din planta de pufuliţă se foloseşte împotriva bolilor de ficat în formă avansată, când nu este permis alcoolul.
