Main menu

header

de Ana Trifan

Adzuki este un tip de fasole cu boabe mici, de culoare roşie, cu o dungă albă pe una dintre părţi. Dacă este gătită are un gust dulce, care aminteşte de nuci. E originară din China, dar este extrem de populară în special în Japonia. Stimulează digestia, tonifică rinichii şi alungă problemele urinare.

Scade colesterolul şi conferă vitalitate
Adzuki este bogată în proteine şi este, în acelaşi timp, una dintre cele mai sărace în grăsimi tipuri de fasole. Conţine multe fibre, potasiu şi vitamine din gama B (tiamină, niacină, riboflavină), dar şi minerale precum fier, zinc şi magneziu. Este recunoscută pentru stimularea digestiei, dar şi ca o bună sursă de energie. De asemenea, s-a demonstrat că scade colesterolul rău şi că previne apariţia cancerului la sân.

O sursă de… curaj
Potrivit medicinei tradiţionale chineze, fasolea Adzuki este indicată pentru tonificarea vezicii urinare şi a aparatului reproducător, precum şi pentru buna funcţionare a rinichilor. De aceea e folosită pentru tratarea problemelor şi infecţiilor urinare, în special a celor care ţin de vezică. Şi deoarece credinţele populare chineze spun că rinichii sunt cei care guvernează emoţiile şi frica, fasolea Adzuki este considerată o sursă de... curaj, care-i ajută pe oameni să înfrunte mai uşor problemele.

Accelerează evacuarea resturilor din corp
Fasolea Adzuki este bogată în fibre solubile, ceea ce ajută la accelerarea procesului de eliminare a resturilor din corp, asigurând un scaun regulat şi prevenind absorbţia de substanţe nocive. De asemenea, s-a demonstrat că aceste fibre solubile scad nivelul colesterolului rău din sânge.
Mai mulţi experţi susţin că prezenţa fitoestrogenului face ca această fasole să ajute la prevenirea apariţiei cancerului de sân. La femei, acest component „păcăleşte” corpul să creadă că încă produce estrogen adevărat, potrivit medicului Erika Schwartz, coautoarea cărţii „Energia naturală”.

Curăţă vezica urinară
Un studiu apărut într-o publicaţie americană de specialitate, „Journal of Lipid Research”, arată că la cei care consumă această legumă s-a observat o scădere a nivelului colesterolului rău. Wendy Esko, bucătar şi instructor în macrobiotică, a declarat că Adzuki are efect diuretic şi că tonifică rinichii. „Recomandăm această fasole, pentru că rinichii sunt organele care preiau resturile nocive din corp, pentru a le elimina”, a explicat ea, adăugând că, atunci când este consumată, Adzuki ajută la curăţarea vezicii şi ţine la distanţă infecţiile renale.

Are mai mult acid folic decât spanacul
Pentru a beneficia de calităţile sale e indicat să consumaţi cel puţin jumătate de cană cu boabe săptămânal, iar dacă aveţi probleme ale rinichilor sau vezicii urinare vi se recomandă această cantitate de două ori pe săptămână.
E bine de ştiut faptul că o porţie de fasole Adzuki gătită are mai mult fier decât 100 de grame de friptură din carne slabă, mai mult acid folic decât un bol de spanac gătit şi la fel de multe proteine ca patru linguri cu unt de arahide.

Se găseşte la magazinele specializate

Există două tipuri de fasole Adzuki. Cea de tip Hokkaido are boabele rotunde, lucioase şi brun-roşcate. Acestea sunt plantate şi crescute în solul vulcanic din insulele nordice ale Japoniei. Celălalt tip de Adzuki, care este cultivat atât în Asia, cât şi în America, are dimensiune mai redusă, este mai deschis la culoare şi mai puţin dulce. Fasolea Adzuki se găseşte şi la noi în ţară, în magazinele mari, la raioanele de bucătărie internaţională sau la cele specializate pe produse bio. De asemenea, o puteţi cumpăra de la prăvăliile cu produse naturiste, unde poate fi găsită şi sub formă de pulbere.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507