Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Retete naturiste

  • 1
  • 2
  • 3
Prev Next

Ceaiul de sunătoare calmează sistemul ne…

de Daniela Anton Sunătoarea este una dintre plantele cel mai cunoscute folosite în fitoterapia din întreaga lume. În compoziţia ei au fost identificaţi peste 15 compuşi activi, printre care acidul valerianic,...

Read more

Durerea de ureche trece cu muşetel

de Daniela Anton Durerile de urechi şi otita sunt necazuri cu care se confruntă atât copiii, cât şi adulţii, mai ales în sezonul rece. Cum trataţi aceste simptome? Iată câteva remedii...

Read more

Anghinarea tratează colesterolul mărit

de Gabriela Niculescu Anghinarea e una dintre plantele din regiunea mediteraneană cel mai cunoscute, fiind utilizată nu doar în gastronomie, ci şi în scopuri medicinale, datorită proprietăţilor curative extrem de variate....

Read more

Farmacie verde

Ridichile de lună, leac împotriva nervozităţii

de Claudia Stan

Primăvara şi-a intrat pe deplin în drepturi şi alimentaţia noastră deja trebuie să cuprindă cât mai multe plante de sezon, adevărate „guri de oxigen” pentru organismul slăbit pe parcursul iernii. Printre trufandalele de sezon se numără şi ridichea de lună, pe care o mâncăm în salate revigorante. Ridichea (Brassica rapa) este o legumă cultivată încă din antichitate, pentru că este de real ajutor în stabilirea echilibrului sănătăţii.

Reduce nivelul colesterolului
Ridichile sunt bogate în fibre alimentare, vitamina C, acid folic şi potasiu. În plus, ele au un conţinut mic de grăsimi saturate şi de colesterol, sporind imunitatea organismului. De aceea sunt mai mult decât indicate în curele de primăvară. Pe lângă gustul săţios al acestora, ridichile sunt ideale în cure de detoxifiere, alături de salata verde. Spălaţi foarte bine frunzele de salată verde şi tocaţi-le mărunt. Adăugaţi o legătură de ceapă verde şi ridichi mărunţite. Este recomandat să acriţi salata cu zeama de la o lămâie. Încercaţi să nu puneţi prea multă sare, deoarece aceasta reţine apa în ţesuturi. Pentru o dietă fără probleme consumaţi această salată de cel puţin trei ori pe zi. Ridichile vă taie pofta de mâncare, dar în acelaşi timp vă ajută în refacerea vitalităţii organismului.

Stopează hemoragiile
Ridichea conţine calciu, magneziu, fier, potasiu şi fibre alimentare necesare unei bune digestii. Explozia de vitamine invadează corpul, reîncărcându-vă astfel cu minerale şi cu energie. Persoanelor sensibile la iuţeala ridichilor li se recomandă un consum moderat. Mai mult, aceste legume sunt considerate un leac pentru tratarea nervozităţii şi un bun remediu pentru stoparea căderii părului. Totodată, bătrânii recomandă consumul ridichilor şi în cazurile de hemoragie. Bucătăria japoneză recomandă o reţetă menită să combată hemoragiile, dar în acelaşi timp să şi energizeze corpul. Se taie rondele fine de ridichi şi se amestecă împreună cu peşte crud marinat. Se adaugă hrean şi sos de soia şi se consumă rece. Totodată, această specialitate este considerată o armă puternică împotriva cancerului.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează