Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

567 9 1de Carmen Ciripoiu

Parte esențială a sistemului digestiv, colonul are momente când nu funcționează corect, lucru care provoacă o acumulare de toxine dăunătoare. Cele mai bune opțiuni pentru detoxifierea colonului rămân leacurile naturiste, sigure și fără niciun fel de efecte secundare.

Sucul de mere şi de lămâie sprijină sistemul digestiv

Unul dintre cele mai bune tratamente pentru curățarea colonului rămâne sucul de mere, acesta îmbunătățind fantastic funcția ficatului și a întregului sistem digestiv. Specialiștii recomandă consumul unui pahar cu suc de mere dimineața, iar după o jumătate de oră se bea un pahar cu apă. De-a lungul unei zile se repetă procedeul de câteva ori. După ingerarea sucului de mere, nu se recomandă alimente solide. Lămâia are, de asemenea, proprietăți antioxidante remarcabile, fiind de un real ajutor pentru sistemul digestiv. Se stoarce o lămâie, iar sucul rezultat se pune într-un pahar cu apă călduță și se adaugă un vârf de cuțit cu sare de mare. Amestecul se consumă dimineața, pe stomacul gol. Pentru un efect maxim, în cursul zilei se administrează trei pahare cu suc de mere în care se adaugă două linguri cu suc proaspăt de lămâie.

Sarea de mare stimulează mişcarea intestinului

Iaurtul ajută la rândul său la eliminarea bacteriilor rele din corp, de aceea este recomandat pentru un colon infectat, dar și în cazuri de indigestie, flatulență sau constipație. Se recomandă consumul zilnic a două iaurturi, simple sau cu fructe. O sursă foarte bună de fibre naturale care ajută la detoxifierea colonului o reprezintă semințele de in. Se consumă semințe simple măcinate, adăugate în iaurt sau combinate cu fructe. Pentru rezultate rapide se înmoaie o linguriță cu semințe de in într-un pahar cu apă timp de 30 de minute. Se consumă două pahare pe zi: unul înainte de micul dejun și celălalt seara, înainte de culcare. Pentru stimularea mișcării intestinului și eliminarea rapidă a materiilor fecale acumulate, excepțională este sarea de mare. Se adaugă o lingură cu sare de mare într-un pahar cu apă și se pune lichidul la fiert. Preparatul se consumă dimineața, pe stomacul gol. După câteva minute se masează zona stomacului cu mișcări blânde. Atenție! Loțiunea poate provoca diaree!

Ghimbirul reduce balonarea

Unul dintre cele mai bune remedii care stimulează colonul să elimine toxinele este ghimbirul. Se administrează sub formă de suc, piure sau în amestec cu miere și apă, de două-trei ori pe zi. Foarte bun este și ceaiul de ghimbir, dar nu se recomandă femeilor însărcinate. O altă plantă care acționează ca un laxativ natural este aloe vera. Se extrage gelul din câteva frunze și se amestecă bine cu zeama unei lămâi. Se lasă la frigider și se consumă de câteva ori pe zi. Preparatul este de ajutor și în cazul diareii, constipației și durerilor gastrice.

PONT. Nucile, semințele, mazărea, fasolea sau anghinarea conțin fibre benefice detoxifierii colonului.

Pentru menținerea colonului curat este necesar consumul de 10-12 pahare cu apă zilnic

30-50 ml suc de pătrunjel pe zi fac minuni în detoxifierea colonului

Add comment


Security code
Refresh