Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

468 19 1de Diana Tudor

- Psihoterapeut Laura Ciocoiu trage un semnal de alarmă în legătură cu paranoia în cuplu

Paranoia în relaţia de cuplu este un fenomen tot mai prezent în legăturile dintre un bărbat şi o femeie în România, şi nu numai. Fie că am fost suspicioşi pe partenerul de viaţă fără motiv, fie că am exagerat şi am interpretat o anumită privire sau un anumit gest pe care cel iubit l-a făcut, fie că avem doar simple stări de nelinişte atunci când nu suntem în preajma iubitului sau a iubitei şi ne gândim cu bănuială la ce ar putea face, toate acestea sunt semne ale unei paranoia metaforică a zilelor noastre. Despre aceste probleme ne spune mai multe Laura-Simona Ciocoiu (foto), psihoterapeut cu o experienţă de 16 ani în domeniu.

Suspiciunea faţă de partenerul de viaţă denotă neîncredere în sine

- Cum definim paranoia din punct de vedere medical?

- Paranoia este o tulburare psihică, ce se caracterizează printr-un delir foarte bine organizat şi structurat, însoţit de tulburări de judecată şi de percepţie. În cazul paranoiei, funcţiile instrumentale nu sunt afectate foarte mult, ci doar judecata şi percepţia asupra lucrurilor. Persoana în cauză are percepţii care nu sunt reale, are impresia că ceea ce crede, ceea ce vede este real, când, de fapt, aceste lucruri suferă transformări puternic subiective, sunt interpretate eronat şi se bazează pe experienţe anterioare.

- Poate paranoia să îşi facă loc în relaţia de cuplu sub forma unor exagerări nejustificate sau a neîncrederii în partenerul de viaţă?

- Dacă avem în vedere această paranoia în relaţia de cuplu, care afectează gândirea unuia dintre parteneri, vorbim de fapt despre o gelozie excesivă. Aspectele pe care celălalt le observă şi le analizează sunt interpretate într-un mod greşit, sunt exagerate şi se transformă în sentimente precum neîncredere, suspiciune. Persoana care interpretează aceste gesturi, acţiuni, comportamente are impresia că nu este suficient de bună pentru cel de lângă ea şi, din punctul meu de vedere, de fapt, aceasta denotă neîncrederea în sine.

Se poate transforma în psihoză

- Care este sursa acestei paranoia?

- Consider că ar fi două aspecte de menţionat aici. Unul dintre ele se referă la legăturile din trecut cu alţi parteneri şi celălalt, la relaţia cu părinţii, din copilărie. Dar să le luăm pe rând. Relaţiile de infidelitate din trecut, care afectează încrederea în sexul opus, răni care nu sunt rezolvate şi sunt aduse în relaţia prezentă, dar şi sentimentele de insecuritate pe care le-am trăit şi le resimţim în relaţia actuală sunt motive care stau la baza paranoiei în cuplu. Dacă am avut eşecuri în legăturile anterioare şi partenerul sau partenera ne-a înşelat, aceste sentimente de insecuritate sunt aduse în relaţia actuală. Persoana în cauză nu şi-a rezolvat această problemă şi are senzaţia că tot timpul se va întâmpla acelaşi lucru. Se ajunge la situaţia în care acest sentiment de insecuritate şi suspiciune se consolidează şi se poate dezvolta o psihoză, o stare paranoidă, care ajunge să fie diagnosticată psihiatric. De altfel, o sursă de stres care acţionează permanent poate conduce într-un final la o tulburare psihică. Vedem des ştiri care ne informează că soţul şi-a ucis soţia sau fosta soţie ca urmare a unei gelozii excesive.

- Aminteaţi de conexiunile cu părinţii şi întâmplările din copilărie ca sursă a dezvoltării unei paranoia. Ne puteţi detalia?

- Relaţia cu un partener este legată de relaţia pe care persoana respectivă a dezvoltat-o în copilărie faţă de mama, de obicei, care este figura primară de ataşament. Spre exemplu, dacă un partener provine dintr-o familie în care tatăl a fost o prezenţă pasivă, iar mama a fost autoritară, distantă afectiv şi nu a oferit iubire, tandreţe, vorbe frumoase şi s-a impus în relaţia mamă-fiu, este posibil ca bărbatul să dezvolte o atitudine ambivalentă, deci să iubească şi să urască femeia. El ajunge să se manifeste plin de iubire, tandru într-un anumit moment, ca după aceea să treacă în cealaltă extremă: să critice, să jignească, să devină agresiv verbal sau fizic.

„Prin psihoterapie, persoana este ajutată să se accepte aşa cum e”

- Poate fi şi lipsa de activitate o sursă a apariţiei diverselor sentimente de nesiguranţă şi gelozie?

- Evident că atunci când unul dintre parteneri nu are o activitate în care să se implice are tendinţa de a se gândi mai mult la unele aspecte şi comportamente ale partenerului, de a le analiza mai în profunzime. Ca şi în cazul depresiei, se recomandă ca persoanele în cauză să îşi găsească o activitate, să facă ceva care să le împiedice să gândească excesiv în sens negativ.

- Cum ne vindecăm?

- Aceste probleme la nivel emoţional nu se rezolvă prin medicaţie, ci prin discuţii care au loc în cadrul psihoterapiei, prin comunicare verbală sau nonverbală. Sunt momente când persoana nu poate să se exprime verbal, şi atunci se utilizează tehnici creative precum desen, pictură, colaj, muzică sau teatru. Scopul psihoterapiei este ca persoana să-şi restabilească echilibrul şi starea de bine. Prin psihoterapie, persoana este ajutată să se accepte aşa cum e, să se detaşeze de problemă şi să iasă în afara ei, pentru a vedea lucrurile mai clar şi obiectiv. Atunci când eşti prins într-o problemă, nu mai găseşti soluţii, te simţi blocat. Dacă conştientizezi că ai o problemă şi te adresezi unui specialist, ai făcut un prim pas către vindecare. A nu se înţelege greşit: dacă mergi la psihoterapie ca să-ţi rezolvi problemele emoţionale de acest tip nu înseamnă că eşti nebun.

- Aşadar, paranoia în relaţia de cuplu este o problemă care se rezolvă la psihoterapeut, nu la psihiatru.

- Recomand persoanelor cu probleme în cuplu să ceară ajutorul unui psihoterapeut care oferă şi terapie de cuplu. Într-un spaţiu sigur, unde persoana este acceptată aşa cum este ea, fără a fi judecată şi etichetată, se pot discuta toate aspectele ce ţin de problemă, trăirile şi sentimentele care o însoţesc, pot fi aduse în discuţie experienţe anterioare şi pot fi vindecate răni relaţionale. Este destul de dificil să îşi rezolve singuri problema. Pot vorbi cu prietenii, familia, oamenii apropiaţi, dar relaţia terapeutică este una specifică, obiectivă. În relaţia cu apropiaţii, intervine o legătură subiectivă. Terapeutul vede lucrurile din afară, nu este implicat emoţional. De multe ori suntem captivi în problema pe care o avem din cauza relaţiilor şi a sfaturilor subiective.

• Aproximativ 69% dintre români nu au fost niciodată la psiholog (C.P.R.)

Psihoterapie personalizată

- Care este cheia succesului în psihoterapie?

- Fiecare persoană este unică, astfel că psihoterapia se adaptează fiecărui individ în parte. Oamenii nu sunt la fel şi fiecare are experienţele sale de viaţă, fiecare are sistemul său de valori la care se raportează şi modul propriu de a percepe o persoană, o situaţie. Este important să ne dăm seama dacă motivele care stau la bază sunt reale, imaginate sau create de nişte răni nerezolvate din relaţiile trecute. Este foarte important să vedem care sunt factorii declanşatori din prezent, care ne fac să ne simţim într-un anume fel, şi să ne aducem aminte de trecut.

Add comment


Security code
Refresh