Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

589 18 2de Dana Georgescu

Un studiu publicat în Journal of Sex Research arată că doar 9% dintre persoanele care ocupă funcţii de execuţie au admis că și-au înșelat partenerul de viață, iar 37% dintre manageri au recunoscut că l-au înşelat. Așadar, se poate spune că predispoziția pentru infidelitate crește odată cu avansarea în funcție.

Purtătorii genei lui Ginghis Han

Tendința, și până la urmă capacitatea de a înșela partenerul de viață, are însă legătură cu informaţiile ascunse în gene, iar o funcţie mai înaltă nu face decât să declanșeze senzația de invincibilitate și de putere, voința și dezinhibarea. „Chiar dacă poate părea hilar, studiile arată că 1 din 100 de persoane, adică peste 70 de milioane, poartă gena lui Ginghis Han, recunoscut pentru calităţile nu doar de războinic, ci şi de mascul Alfa pursânge. În urma acestor studii, s-a demonstrat că Ginghis Han a purtat şi a lăsat gene prin lume, necontenit prin viol şi un număr uriaş de soţii şi de amante. Făcând paralela cu teoria lui Darwin, supravieţuirea speciei este condusă de cei puternici, în cazul nostru, chiar dacă o persoană este predispusă la infidelitate din punct de vedere genetic, lipsa de putere îi inhibă această nevoie, iar de cealaltă parte, cu cât o persoană dispune de mai multă putere, cu atât nevoia sa genetică se dezinhibă”, arată psihologul Alexandru Pleşea, psihoterapeut, hipnoterapeut şi trainer în programare neurolingvistică.

Proiecția viitorului poate stopa pornirea intrinsecă

Bazându-se pe această teorie, specialistul susține că bărbaţii loiali sunt pe cale de dispariţie, deoarece, statistic vorbind, aduc pe lume un număr relativ mic de copii care poartă gena fidelităţii, iar, mai departe, copiii loiali, care au devenit adulţi loiali, vor da naştere unui număr relativ mic de copii, purtători ai informaţiilor genetice care predispun rareori la infidelitate, şi atunci doar cu sprijinul unor factori externi (funcţia socio-profesională înaltă, anturajul și altele). „Gena este un factor foarte important atunci când vine vorba despre predispoziţia unei persoane pentru fidelitate sau infidelitate, însă societatea a dezvoltat mediul care poate predispune la infidelitate”, mai spune psihologul. Pentru a opri impulsul de a înșela, specialistul recomandă următoarea întrebare: „Cum va fi după ce îmi realizez instinctul sexual?”. „De multe ori, o astfel de întrebare deja satisface curiozitatea, şi instinctul dispare, astfel apărând responsabilitatea, asumarea şi autoeducația, caracteristici care au şanse să regleze în timp impulsurile”, consideră Alexandru Pleşea.

Add comment


Security code
Refresh