Main menu

header

cotnari wide

de Veronica Zărescu

Aşa cum Moş Nicolae şi Moş Crăciun ne aduc daruri în ajunul Sărbătorilor de iarnă, iar iepuraşul vine întotdeauna de Paşte, tot aşa Zâna Măseluţă este un personaj iubit în lumea copilăriei. Pentru a uita de durerea şi de neplăcerea căderii danturii de lapte, ea vine să ia dinţişorul şi, în schimb, lasă cadouri sau bani sub perna ştrengarului. Ca să nu uitaţi de Zâna Măseluţă ne-am gândit să vă amintim povestea ei.

Căderea dinţilor de lapte nu e un motiv de tristeţe
Din bătrâni se zice că pe un tărâm de poveste trăiau odată trei zâne surori. Cele două surori mai mari ascultau şi învăţau cu drag poveţele Mamei Zâne, în vreme ce mezina iubea mult copiii pământeni şi era numai cu gândul la ei. Micuţa cu părul bălai şi ochii albaştri ca şi cerul îşi folosea puterile magice şi îi adormea cu bagheta fermecată pe toţi cei de la castel şi zbura către pământ, unde îi vizita pe copiii atât de dragi ei. Într-o zi, mama sa a întrebat-o de ce nu vrea să înveţe şi să îşi găsească adevărata menire de zână. Atunci, mezina i-a spus că îi plac mult micuţii de pe pământ şi că ar dori să fie asemeni lor, chiar dacă şi-ar pierde puterile magice. Mama Zână a oftat şi a plecat fără să spună nimic.
După un timp, a venit vremea ca fiecare zână să aleagă cum îşi va folosi puterile magice. Atunci, Zâna cea mare a spus că doreşte să aprindă noaptea stelele şi luna şi să facă soarele să răsară în fiecare dimineaţă. Zâna cea mijlocie a spus că doreşte să aducă iubire în viaţa oamenilor singuri şi trişti, să îi ajute să îşi găsească perechea şi să fie fericiţi. Zâna cea mică, uşor încurcată, a plecat capul şi întârzia să spună ceva. Mama i-a zâmbit cu blândeţe şi a spus că mezina doreşte să zboare printre copii şi să adune dinţişorii de lapte atunci când vor cădea. Astfel, cei mici nu vor mai plânge şi nu vor mai fi trişti atunci când un dinte le va cădea, pentru că vor şti că în noaptea următoare vor primi un cadou sau vor găsi bănuţi sub pernă.

Un bănuţ sub pernă
Şi astfel, Zâna Măseluţă vine la toţi copiii atunci când este momentul, lasă un suvenir sub pernă şi ia dinţişorul căzut, pe care îl duce la castel. Aici, fiecare dinţişor de lapte este împrăştiat pe cer de Zâna cea mare şi transformat în stele strălucitoare. Fiecare copil îşi poate zări steluţa sa şi nu va mai fi supărat că a rămas ştirb.
În speranţa că v-am adus pentru câteva minute în lumea magică a copilăriei, dorim să vă spunem că nimic nu este mai frumos decât să vezi lumea prin ochii celor mici. Aşa că, mămici, tătici şi bunici, păstraţi magia copilăriei cât mai mult în sufletul puiului dumneavoastră! Nu va face decât să îi dea aripi să îşi trăiască viaţa cu entuziasm şi să fie, la rândul său, un bun părinte.