Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

Vacile şi oile se orientează după axa nord-sud

   Bovinele, ovidele şi cervidele au tendinţa de a paşte şi de a dormi cu corpurile orientate în conformitate cu axa nord-sud a Pământului, conform unui studiu realizat de o echipă de cercetători europeni.

Funcţionează ca nişte busole
    Până în prezent se ştia că numai păsările călătoare, ţestoasele şi somonii dispun de un simţ geomagnetic ce le oferă posibilitatea de a se ghida pe rutele de migraţie, dar recent s-a descoperit că şi docilele vaci pot funcţiona asemenea unei busole.

Au fost monitorizate 11.484 de cazuri
     Pentru a demonstra că şi bovinele, ovidele şi cervidele dispun de un simţ geomagnetic, cercetătorii au apelat la imagini obţinute prin sistemul de observare din satelit a 8.510 bovine aflate pe 308 păşuni din diferite locaţii de pe glob, dar şi prin analizarea imaginilor a 2.974 de cerbi şi căprioare din peste 225 de zone din Republica Cehă.

Topul celor mai distructivi câini Chihuahua şi Dogul German sunt cele mai păguboase rase

    Micuţii şi simpaticii Chihuahua sunt pe locul doi în topul celor mai distructivi câini într-o casă, fiind surclasaţi doar de cei din rasa Marele Danez (Dog German). Chihuahua şi Marele Danez, deşi aflaţi la extreme din punct de vedere al staturii lor, provoacă aproape la fel de multe  pagube în casa stăpânilor lor de-a lungul vieţii, întrecându-i de departe la acest capitol pe câinii din celelalte rase. Astfel, se pare că pe durata vieţii sale, un Chihuahua cauzează în medie stricăciuni în valoare de 800 de euro, cu doar 40 de euro mai puţin decât seamănul său uriaş.

Pagina necuvantatoarelor - Cavaler al Gărzii Regale Norvegiene

Garda Regală Norvegiană a ridicat la rang de cavaler şi a decorat cu medalii un pinguin ce locuia la o Grădină Zoologică din Marea Britanie. Ceremonia, la care au participat sute de oameni, s-a ţinut la Edinburgh, unde pinguinului Nils Olav i s-a ridicat şi o statuie.

    Numele i se trage de la un locotenent din armata norvegiană, care în 1970 a vizitat o Grădină Zoologică din Marea Britanie, unde s-a ataşat imediat de o astfel de pasăre acvatică.

Sebastian Sârbu 

Pagina necuvantatoarelor - Metode de examinare a coloanei vertebrale

    Aveţi o pisică sau un căţel care are o problemă la coloana vertebrală sau îşi deplasează greu membrele posterioare? Acest lucru se poate întâmpla din cauza unui traumatism sau ca urmare a evoluţiei unor afecţiuni. Pentru a se afla exact natura acestei probleme este indicată examinarea specială a coloanei vertebrale. Doctorul Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara din Capitală, ne-a spus în ce constă aceasta şi care sunt cazurile în care este recomandată.

Radiologia, procedeu rapid de diagnosticare  
    Unul dintre mijloacele de diagnostic folosite în medicina veterinară este examinarea radiologică. „Produsul acestei examinări, radiografia, poate pune în evidenţă diferite leziuni, de tipul fracturilor, deplasărilor vertebrale sau osificărilor aberante. De asemenea, medicul poate urmări şi distanţa dintre două vertebre, liniaritatea lor, aspectul canalului medular şi densităţile osoase din diverse zone, integritatea vertebrelor şi a altor structuri vizibile radiologic”, ne-a spus medicul veterinar. Aceasta este de fapt o radiografie plană, simplă.

Pagina necuvantatoarelor - Cum obişnuiţi câinele la călătoria cu maşina

Vă pregătiţi să faceţi un drum cu maşina şi trebuie să luaţi şi câinele? El nu e obişnuit să călătorească în autovehicul şi vă este teamă că i se va face rău? 

Ţineţi-l pe bancheta din spate
    În acest caz trebuie să ţineţi cont de câteva reguli. În primul rând, este bine ca înainte de drumul preconizat să exersaţi urcatul şi ieşitul din maşină şi apoi să îl scoateţi la drumuri scurte. Duceţi-l mai întâi în locuri plăcute şi observaţi cum se comportă în maşină. Iată ce trebuie să faceţi: - Cu câteva ore înainte de a porni la drum nu trebuie să îi daţi patrupedului nimic de mâncare; - Nu îl ţineţi în portbagaj. Dacă este mic, puneţi-l într-o cuşcă specială, iar dacă este mare, pe bancheta din spate, pe o pătură.

Nu îl lăsaţi nelegat în autovehicul
    - Nu îl lăsaţi singur în maşină, mai ales când este cald afară, deoarece temperatura poate ajunge chiar şi la 60 de grade Celsius şi câinele poate muri; - Nu îi daţi nimic de mâncare în maşină; - Puteţi încerca să îi puneţi centura, să vedeţi dacă o suportă. Un câine de 30 kg, nelegat, într-un accident produs la 50 km/h poate genera o forţă de impact de… 600 kg! Dacă nu suportă centura, puneţi pe cineva în spate care să îl ţină sau legaţi-i lesa de scaun.

Pagina necuvantatoarelor - Torsul mâţelor are efecte miraculoase asupra omului

   În ciuda părerii foarte populare potrivit căreia pisicuţele torc numai atunci când se simt bine, s-a descoperit faptul că aceste micuţe feline de apartament scot aceste sunete (pe care le-au auzit prima dată la cea care le-a dat viaţă) ca un semnal destinat stăpânului-mamă.
     Torsul pisicilor este un lucru instinctual, un fenomen fiziologic şi psihologic, ce reprezintă primul mod de comunicare între mama-pisică şi puii ei. Începând de la vârsta de 2 zile, micuţii torc în timp ce sug, iar mama lor le răspunde. Astfel, torsul este destinat mamei şi mai târziu stăpânului care preia locul mamei.

Pagina necuvantatoarelor - Ragdoll - „Păpuşa din cârpe”

    Ragdoll este una dintre cele mai apreciate rase de pisici, datorită felului deosebit în care socializează. Adoră compania altor animale şi îşi iubeşte stăpânul, pe care îl aşteaptă ca un căţel la uşă şi de care nu se desparte nicio clipă. Cine nu ar iubi o astfel de pisică? Prima pisică Ragdoll a fost creată în America, în anii ‘60, din încrucişarea dintre o pisică persană de culoare închisă şi o maidaneză albă, cu părul lung.

Ochii albaştri sunt o caracteristică a rasei
    Această felină este mare, puternică, cu o statură impozantă. Are capul mare, urechile sunt de mărime medie, uşor aplecate în faţă, iar botul este rotunjit. Ochii sunt mari şi depărtaţi unul de celălalt, de un albastru închis, o trăsătură caracteristică a acestei rase. Corpul este lung şi musculos, cu pieptul lat şi cu gâtul scurt. Picioarele sunt osoase, de lungime medie, iar labele sunt mari. Coada este lungă şi stufoasă. Această pisică are o greutate între 4,5 şi 9 kg, dar se întâlnesc des şi exemplare ce depăşesc 12 kg.

Pagina necuvantatoarelor - Bolile peştilor de acvariu

   Este binecunoscut faptul că peştii, ca şi celelalte vieţuitoare, sunt ameninţaţi şi de boli. Ele sunt, de cele mai multe ori, dificil de recunoscut şi foarte greu de tratat. Plecând de la aceste considerente este recomandată preîntâmpinarea îmbolnăvirilor decât tratarea diverselor afecţiuni.

    Pentru recunoaşterea stării de boală este necesar să ştim care este comportamentul normal al peştilor. În general, ei au mişcări de înot vioaie, caracteristice fiecărei specii. Preferă diferite niveluri de mişcare, fără a ieşi la suprafaţă. Nu se izolează de restul peştilor şi consumă hrana cu multă plăcere. Ochii sunt limpezi, pupila bine vizibilă, umplând întreaga orbită (exceptând formele cu ochi telescopici). Coloritul este cel caracteristic speciei.

 

Pagina necuvantatoarelor - Cum tăiaţi unghiile unei pisici

    Vârfurile unghiilor mai lungi trebuie tăiate, deoarece, în caz contrar, mersul pisicii poate fi afectat. De asemenea, se ştie că acestor animale le place să se caţere pe diferite obiecte, şi în aceste momente pot apărea diverse accidente dacă nu se iau măsuri la timp. Verificaţi periodic dacă pisicuţa dumneavoastră are unghiile mai lungi şi dacă vârful lor este foarte ascuţit. În cazul în care vârfurile trebuie tăiate puteţi folosi pentru această operaţiune un cleşte special, ce poate fi achiziţionat de la magazinele specializate.


Învăţaţi-o să nu se sperie de cleştişor
    Dacă felina este mai neastâmpărată şi nu tolerează să îi umblaţi la gheruţe, o puteţi obişnui din timp cu acest lucru mângâind-o foarte des pe lăbuţe. După câteva zile puteţi să o atingeţi cu cleştişorul până se obişnuieşte cu el şi nu se mai sperie. Apoi puteţi începe operaţiunea de „pedichiură”.

 

Pagina necuvantatoarelor - Confort pentru somnul câinelui

    Să priveşti un câine ce doarme profund şi visează poate fi extrem de amuzant sau de relaxant. Însă trebuie să ştiţi ce să faceţi pentru a le oferi un plus de confort pe tărâmul viselor. Atunci când sunt liniştiţi şi se ştiu în siguranţă, câinii pot dormi foarte profund şi de cele mai multe ori visează. 


Obişnuiţi-l să doarmă la locul lui
Pentru a asigura un plus de confort câinelui în timpul somnului puteţi să:

- Plasaţi perne pe podelele tari, pentru a crea locuri tocmai bune siestei de după-amiază; - Vindecaţi câinele de tentaţia de a ocupa patul dumneavoastră, momindu-l către un loc al lui

- un fotoliu mai vechi, o saltea, un coş pentru căţei etc. Momeala poate fi, după preferinţele patrupedului, un aşternut folosit de-al dumneavoastră, bucăţele de carne, jucăria preferată, pătura care îi place cel mai mult etc. 

 

Pagina necuvantatoarelor - Lara, un sufleţel pierdut

   Vă rog să mă ajutaţi să găsesc stăpân pentru o femelă de ciobănesc german. Am găsit-o pe stradă lângă Poşta Puişor din Piaţa „George Coşbuc”. Era într-o stare jalnică şi avea o rană urâtă la gât, plus o tumoare mamară. Cred ca a fost abandonată sau pierdută. Din păcate, nu am reuşit să dau de stăpânul ei. E foarte cuminte şi prietenoasă, are în jur de 7 ani şi am botezat-o Lara. Se pare că a stat într-un apartament, dar cred că şi la curte i-ar fi foarte bine. Cere afară când are nevoie, nu face mizerie în casă. I-am tratat rana de la gât şi i-a fost operată tumoarea.

    Căţeluşa este castrată. Vă mulţumesc frumos şi sper să demonstrăm că mai sunt şi oameni cu suflet pe lumea asta şi că mai e o speranţă şi pentru necuvântătoarele din jurul nostru, care ne pot face viaţa mai frumoasă. Numărul de telefon la care puteţi obţine mai multe detalii este 0761/483.712.

Alina