Main menu

header

Alocaţii „europene“ pentru copiii ai căror părinţi muncesc peste hotare

486 19 1de Cătălina Tăgârță

Veste bună pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Aceștia se pot bucura de acum înainte de alocații la nivel european. Mai exact, reprezentanții lor legali pot opta pentru obținerea acestor venituri lunare din țara în care lucrează părinții dacă legislația statului respectiv permite acest lucru și, evident, dacă este mai avantajos din punct de vedere financiar. Căci, spre exemplu, în Grecia, alocația pentru copii e circa 36 de lei, cea mai mică din Europa (România se află pe penultimul loc, cu 42 de lei/lună), însă, în Germania, e vorba despre circa 813 lei, în Italia, 557 de lei, în Anglia, 424 de lei, și așa mai departe.

Cum puteţi obţine un ordin de protecţie

484 25 1de Cătălina Tăgârță

Din păcate, foarte puține persoane supuse agresiunii fizice sau psihice în familie știu că au legea de partea lor și că ar putea să le vină oricând de hac agresorilor. O simplă reclamație poate pune capăt calvarului, și nu trebuie să vă temeți nici de răzbunarea celor care vă fac zilele amare, căci riscă să ajungă la închisoare dacă nu vă lasă în pace. Pentru a vă bucura de zile liniștite trebuie să solicitați un Ordin de Protecție pentru violența în familie, iar avocatul Marius Coltuc ne-a spus cum poate fi obținut acesta. Ordinul de protecţie este o hotărâre judecătorească emisă în procedură de urgenţă, prin care sunt luate măsuri imediate şi necesare, în scopul de a proteja integritatea fizică şi psihică a victimei violenţei în familie.

Noul pachet de servicii medicale de bază pune accent pe prevenţie

483 23 1de Cătălina Tăgârță

Anul 2014 este pentru sistemul sanitar din țara noastră, pe cât de sărac, pe atât de... hulit, unul al schimbării. Românii trebuie să învețe să mergă la medic nu doar atunci când îi doare ceva, ci și preventiv. Pentru aceasta, noul pachet de servicii medicale de bază prevede ca fiecare adult cu vârsta până în 39 de ani să se prezinte la medicul de familie o dată la trei ani, chiar dacă nu are probleme de sănătate. Apoi, deși cu câteva luni în urmă presa din România făcea valuri cu privire la vizitele prea rare la medic prevăzute în lege, reprezentanții Ministerului Sănătății precizează că noul pachet de bază nu limitează în niciun fel numărul de prezentări la doctor în cazul în care este vorba despre noi probleme de sănătate sau din cauza agravării unora vechi.

La interviul de angajare folosiţi un machiaj simplu, de zi

482 25 1de Cătălina Tăgârță

Mai devreme sau mai târziu, fiecare om trece prin proba interviului de angajare. Și, pe lângă emoțiile generate de eventualele întrebări care i se vor pune, legat de experiența profesională anterioară, mai există și stresul ținutei. „E mai bine să se îmbrace casual sau elegant?”, „Să poarte machiaj sau nu?”, „Să meargă înainte la coafor sau să se prezinte în fața viitorului angajator cât mai natural?”, „Blugii sunt acceptați?”, „Cât de scurtă să fie fusta și cât de înalt să fie tocul?”... Iată câteva răspunsuri la aceste eventuale întrebări.

Cum pot obţine permis de conducere persoanele cu dizabilităţi

481 25 2de Cătălina Tăgârță

Mulți șoferi afirmă că mașina nu este un lux, este o necesitate. Iar dacă acest lucru e valabil pentru oamenii sănătoși, gândiți-vă cât de importantă poate fi pentru o persoană cu dizabilități, care nu se poate deplasa decât cu un căruț special, iar pe distanțe mai lungi, cu un autoturism special adaptat pentru nevoile sale. Marius Teodorescu (foto), managerul Şcolii de Şoferi „Teo”, ne-a povestit despre modul în care instituția pe care o conduce ajută această categorie de persoane.

Leacuri băbesti care pot face rău

478 15 1de Daniela Anton

Leacurile băbeşti sunt încă un subiect controversat în aceste vremuri moderne. Răceala, gripa, arsurile, durerile de spate sau de stomac îşi găsesc vindecarea cu ajutorul leacurilor băbeşti transmise de la o generaţie la alta. Chiar dacă ţineţi cu sfinţenie de sfaturile bunicii, când vine vorba despre afecţiuni, multe dintre aceste leacuri pot face mai mult rău. Iată ce remedii nu sunt tocmai indicate în caz de criză.

Persoanele care au rămas cu hemipareze în urma unui AVC vor primi indemnizaţie de handicap

476 23 1de Cătălina Tăgârță

Toate persoanele care au rămas cu hemiplagie sau hemipareză în urma unui accident cerebral vascular (AVC) vor beneficia de indemnizaţie de handicap şi de însoţitor. Acest lucru e posibil datorită unui ordin recent semnat de comun acord între ministrul Muncii şi cel al Sănătăţii, la recomandarea reprezentanților Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Alpiniştii care escaladează Annapurna în prima expediţie 100% românească au dat sfaturi amatorilor:„Este o lipsă de respect pentru munte şi propria ta viaţă să urci neechipat corespunzător“

474 23 1de Cătălina Tăgârță

Alpiniştii Zsolt Torok, Cristian Tzecu, Cătălin Neacşu şi George Porancia participă la prima expediţie integral românească de cucerire a Vârfului Annapurna (8.091 de metri) din Himalaya. La nivel mondial, acesta se află în primele cinci vârfuri ca dificultate de escaladă, alături de K2, Nanga Parabat, Kangchengunga şi Dhaulagiri.

Copiii alienaţi parental trebuie consiliaţi de psiholog

472 23 1de Cătălina Tăgârță

Alienarea parentală a stârnit multe controverse în lumea științifică. Sindromul alienării parentale (Parental Alienation Syndrome - PAS) nu este recunoscut până în acest moment ca diagnostic psihiatric. Cu toate acestea, PAS a fost acceptată de mulți profesioniști și de multe instanțe din SUA, Canada, Australia și Europa, incluzând CEDO și, mai nou, chiar de instanțele din România.

Donaţi cei 2% din impozitul pe venit către entităţi nonprofit/unităţi de cult

471 19 1de Cătălina Tăgârță

Salariul pe care fiecare angajat român îl primește „în mână” pentru munca prestată se numește „salariu net”. Însă, pe contractul de muncă, fiecare persoană are trecută și o altă sumă, cea brută, compusă din salariul net plus impozitele plătite statului. De câțiva ani, există posibilitatea ca 2% din aceste impozite plătite către stat să fie redirecționate către asociații sau fundații. Atenție! Banii nu îi puteți lua dumneavoastră, iar dacă nu donați banii aceștia, ei vor rămâne tot pe mâna statului. În plus, procedura este gratuită, așa că nu vă costă nimic să faceți o faptă bună.

Vă e somn la volan? Iată ce recomandă specialiştii

470 23 1de Cătălina Tăgârţă

Odihna este extrem de importantă pentru ca organismul să funcţioneze în parametri normali, iar obiceiurile pe care le aveţi pot contribui la lipsa unui somn de calitate, ceea ce poate duce la alte probleme de sănătate.

Newsletter